ICCJ. Decizia nr. 5325/2012. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5325/2012
Dosar nr. 241/59/2012
Şedinţa publică din 14 septembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
În Dosarul nr. 241/59/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, având ca obiect recursul declarat de pârâţii P.M., S.A., S.V., S.L.L. şi S.P.B. împotriva Deciziei nr. 1083/A din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş, la termenul din 25 aprilie 2012, recurenta-pârâtă P.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, susţinând că acestea contravin prevederilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 52 alin. (1) - (3) din Constituţia României şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.
Prin Încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu motivarea că excepţia invocată nu are legătură cu fondul recursului.
În termen legal, respectiv la data de 26 aprilie 2012, recurenta-pârâtă P.M. a declarat recurs împotriva acestei încheieri, criticând-o ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că întruneşte condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, şi anume textul de lege criticat are legătură cu cauza, iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat printr-o decizie anterioară în sensul admiterii aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate.
În mod eronat, curtea de apel a ajuns la concluzia că prin soluţia pronunţată într-un ciclu procesual anterior, de admitere a recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului nu au fost încălcate dispoziţiile constituţionale.
De asemenea, recurenta a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, nesistematizată şi incompatibilă cu structura recursului (chiar şi pentru ipoteza în care acesta este fundamentat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.), modalitatea de redactare a diferitelor texte de lege în proiectul de modificare a Constituţiei.
S-a mai susţinut că punerea în executare a unor hotărâri cu erori judiciare grave compromite ordinea de drept.
Recursul este nefondat, potrivit celor ce succed.
Art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stipulează faptul că instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1)), că excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, de procuror sau de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, din oficiu (alin. (2)) şi că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (alin. (3)).
Conform alin. (5) al aceluiaşi articol, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa în faţa căreia a fost invocată va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Rezultă că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cuprind o serie de cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, pe care instanţa judecătorească în faţa căreia a fost invocată excepţia este obligată să le verifice, neputând sesiza Curtea Constituţională atunci când constată existenţa oricăreia dintre ele.
Cauza de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută la alin. (1) al art. 29, referitoare la legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei, pune în discuţie relevanţa şi pertinenţa normei legale ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu procesul în care a fost ridicată. Aceasta deoarece o eventuală decizie a Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, o atare cerinţă fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Or, în speţă, în mod corect curtea de apel a constatat că această cerinţă nu este întrunită, deoarece prevederile legale atacate pentru neconstituţionalitate nu au legătură cu fondul recursului ce face obiectul învestirii sale, ci cu posibilitatea desfiinţării unor hotărâri judecătoreşti anterioare, ce excede cauza de faţă.
Astfel, art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că "hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate prin căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale".
În speţă, faţă de obiectul cauzei - evacuare - textul invocat nu are legătură cu obiectul cauzei, iar absenţa oricărei consecinţe juridice asupra soluţionării cauzei în cadrul procesual determinat prin cererea reclamanţilor, a unei eventuale admiteri a excepţiei de neconstituţionalitate, denotă neîntrunirea cerinţei art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale (respectiv, "legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului").
Având în vedere că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia, soluţia din încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992.
Pe cale de consecinţă, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, criticile recurentei sunt nefondate, astfel că recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta P.M. împotriva Încheierii de şedinţă din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5354/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5321/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
