ICCJ. Decizia nr. 5354/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5354/2012
Dosar nr. 10883/63/2010
Şedinţa publică din 17 septembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 24 februarie 2010, petentul-reclamant S.H. a formulat o cerere de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 137/2005, a Tribunalului Dolj.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin sentinţa civilă mai sus indicată i s-a admis în parte contestaţia formulată, s-a admis în parte capătul de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. 6080 din 9 februarie 2004, emisă de către Primăria Municipiului Craiova, cu privire la suprafaţa de 24 mp, respingându-se restituirea în natură a întregii suprafeţe revendicate de 300 mp.
Deşi în considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea suprafeţei de 24 mp din cei 300 mp solicitaţi, ca măsură reparatorie, prin dispozitivul sentinţei nu se dispune restituirea acestei suprafeţe.
În drept au fost invocate disp. art. 281 C. proc. civ.
Prin Încheierea din data de 25 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 169/63/2004, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 137/2005, a Tribunalului Dolj.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 137/2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 998/civ/2004, s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii S.H., T.C., T.A. împotriva Dispoziţiei nr. 6080 din 9 februarie 2004 a Primarului Municipiului Craiova, s-a admis în parte capătul de cerere privind anularea acestei dispoziţii, s-a anulat în parte Dispoziţia nr. 6080/2004, emisă de Primarul Mun. Craiova doar cu privire la suprafaţa de 24 mp şi s-a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a întregii suprafeţe de 300 mp revendicată.
Faţă de cele expuse mai sus, tribunalul a constatat că, în speţă, nu sunt aplicabile disp. art. 281 C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu reprezintă erori materiale care pot fi îndreptate pe această cale, ci, eventual, motive de exercitare a unei căi de atac împotriva hotărârii şi în consecinţă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 137/2005 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 998/civ/2004 formulată de petent, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul S.H.
Prin Decizia nr. 229 din 5 iulie 2010, a Curţii de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de petentul S.H., desfiinţată Încheierea de la 25 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 169/63/2004, şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalului Dolj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Curtea a apreciat că reclamantul a formulat o cerere pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii pronunţate de tribunal în primă instanţă, fiind aplicabile disp. art. 2811 C. proc. civ.
Potrivit disp. art. 2811 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de cerere se rezolvă de instanţă, prin încheiere dată în Camera de Consiliu, cu citarea părţilor.
Or, tribunalul a calificat cererea adresată ca fiind o simplă cerere de îndreptare eroare materială, pe care a soluţionat-o ca atare şi fără citarea părţilor, dar nici nu a socotit că ar fi necesară o eventuală prezenţă a părţilor, respectiv a titularului cererii pentru a da anumite lămuriri.
Prezenţa părţilor ar fi fost de natură să conducă la regândirea calificării juridice date cererii formulate, în raport şi cu susţinerile orale ale titularului.
Calificând greşit cererea, tribunalul nu s-a pronunţat practic asupra acţiunii în raport cu obiectul său real şi a pronunţat o soluţie fără cercetarea fondului, astfel în cauză fiind incident art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Tribunalul, primind cauza spre rejudecare, a înregistrat-o sub nr. 10883/63/2010, cu prim termen de judecată la data de 7 octombrie 2010.
Prin Încheierea pronunţată la data de 4 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 137 din 24 martie 2005, pronunţată de către Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 998/CIV/2004, formulată de către reclamantul-petent S.H., în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "V.B." Craiova, T.C. şi T.A.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că cererea formulată de către reclamantul-petent nu se circumscrie situaţiilor avute în vedere de art. 2811 C. proc. civ., fiind evident că indicarea în cuprinsul dispozitivului a restituirii în natură a suprafeţei de 24 mp sau, mai mult, a întregii suprafeţe de 300 mp, astfel cum a fost solicitată de către reclamanţi în acţiune, ulterior pronunţării sentinţei civile (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4270 din 30 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), depăşeşte cadrul procesual din punct de vedere al dispoziţiilor legale enunţate mai sus, solicitarea reclamantului petent nereprezentând o cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei respective, ci o modificare a acestuia.
În realitate, prin cererea formulată, reclamantul nu a urmărit lămurirea dispozitivului, ci modificarea acestuia în sensul restituirii în natură a întregii suprafeţe de teren de 300 mp, aşa cum a fost solicitată prin acţiunea introductivă, deşi instanţa, în mod irevocabil, a stabilit prin sentinţa civilă atacată că reclamanţii au dreptul doar la restituirea suprafeţei de 24 mp, dar şi aceasta în echivalent, măsură ce rezultă din considerentele sentinţei civile potrivit cărora "în cauză sunt aplicabile disp. art. 16 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii fiind îndreptăţiţi astfel să li se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile acestei legi, însă doar pentru suprafaţa de 24 mp", o astfel de operaţiune nefiind posibilă prin mijlocul procedural ales de către acesta fiindcă s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acestei sentinţe civile.
Depunerea de către reclamant la dosarul cauzei şi a unor noi înscrisuri, altele decât cele pe care şi-a întemeiat soluţia prima instanţă reprezintă însă o împrejurare ulterioară, care nu poate duce la modificarea unei sentinţe faţă de cererea cu care a fost învestită instanţa la acel moment şi starea de fapt ce a rezultat din înscrisurile existente la dosar la momentul pronunţării.
În speţă, tribunalul nu a identificat existenţa vreunei neclarităţi a dispozitivului, a vreunor lămuriri necesare cu ocazia aplicării acestuia sau a unor dispoziţii potrivnice, imposibil de adus la îndeplinire, existenţa unor înscrisuri noi care ar fi schimbat soluţia pronunţată de către prima instanţă nereprezentând aspecte care să determine lămurirea dispozitivului, ci ele se circumscriu unor eventuale motive de revizuire în contextul îndeplinirii în mod cumulativ a condiţiilor prevăzute de disp. art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 44 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de petentul S.H. şi de intimaţii T.C., T.A., împotriva Încheierii de la 4 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 10883/63/2010, în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "V.B." Craiova.
A schimbat încheierea, în sensul că a admis cererea formulată de petentul S.H.
A lămurit dispozitivul sentinţei, în sensul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 24 mp, teren ce a fost situat în Craiova, str. S.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile.
Curtea de apel a reţinut că în mod nelegal tribunalul a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., considerând că, în speţă, nu sunt aplicabile, întrucât motivele invocate nu reprezintă erori materiale, ci, eventual, motive de exercitare a căii de atac împotriva hotărârii.
Analizând dispozitivul sentinţei, a constatat că, deşi s-a admis în parte capătul de cerere privind anularea dispoziţiei cu privire la suprafaţa de teren de 24 mp, respingându-se restituirea în natură a întregii suprafeţe de teren revendicate, respectiv de 300 mp, pentru suprafaţa de teren de 24 mp nu a fost stabilită nicio modalitate de restituire.
Această situaţie se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., fiind o omisiune care lasă deschisă calea admisibilităţii cererii de lămurire dispozitiv.
Fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 2811 C. proc. civ., Curtea a lămurit dispozitivul sentinţei în cauză, în sensul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de teren de 24 mp teren situat în Craiova, str. S.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs petentul S.H., intimaţii T.C., T.A. şi intimaţii Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar.
Prin cererea de recurs petentul S.H. şi intimaţii T.C., T.A. au criticat decizia ca fiind nelegală în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, considerând că erau îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru o suprafaţă mai mare de teren. Totodată, au criticat şi faptul că instanţa de apel nu le-a încuviinţat proba testimonială. Au solicitat să le fie admis recursul, restituirea în natură a imobilului teren şi despăgubiri băneşti pentru imobilul demolat.
Intimaţii Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, au criticat decizia recurată, arătând, în esenţă, că în mod nelegal instanţa de apel a modificat soluţia fondului pe calea admiterii cererii de lămurire a dispozitivului, modificarea aceasta neputând opera decât în cadrul exercitării unei căi de atac. Instanţa de apel nu putea examina împrejurări ce vizau fondul cauzei, repunând astfel în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Învestită cu soluţionarea recursurilor, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012, excepţia tardivităţii recursului, formulată de intimaţii Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, şi de Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, şi nulitatea recursului, formulată de petentul S.H. şi intimaţii T.C., T.A.
Înalta Curte reţine ca fiind incidentă excepţia tardivităţii recursului formulată de intimaţii Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, şi de Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, decizia atacată a fost comunicată recurenţilor-intimaţi la data de 7 februarie 2011, potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar apel, ce îndeplineau toate condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Raportat la data comunicării deciziei atacate şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este şi cel de recurs, urmează a se reţine că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 23 februarie 2011.
Recurenţii-intimaţi au declarat, însă, recurs la data de 24 februarie 2011, aşa cum rezultă din rezoluţia Curţii de Apel Craiova unde s-a înregistrat calea de atac, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Întrucât cererea de recurs este peste termenul legal, iar recurenţii nu au solicitat o repunere în termen, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului, ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.
Examinând recursul formulat de petentul S.H. şi intimaţii T.C., T.A. sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 17 septembrie 2012, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, recurenţii nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Motivând calea de atac, recurenţii impută instanţei de apel modul în care aceasta trebuia să interpreteze probele pentru a ajunge la concluzia că pretenţiile lor, pe fondul cauzei, erau întemeiate. Totodată, reproşează instanţei de apel că nu le-a încuviinţat proba testimonială în dovedirea acestor pretenţii.
Or, modul în care instanţa de apel interpretează probele administrate şi stabileşte, pe baza acestora, situaţia de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al acestui text de lege care permitea cenzurarea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport de probele administrate, fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Pe de altă parte, în raport de obiectul cererii cu care a fost învestită şi care nu privea dezbateri de fond, instanţa de apel nu putea administra probatorii, întrucât prin mijlocul procedural ales de petent nu se pot cenzura greşeli de judecată.
Prin urmare, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurenţii S.H., T.C., T.A. nu se circumscriu acestui cadru legal întrucât vizează exclusiv interpretarea probelor, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru considerentele anterior expuse, care au impus admiterea excepţiilor invocate la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012, având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu se mai impune cercetarea criticilor formulate de recurenţi pe fondul celor două recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de petentul S.H. şi intimaţii T.C., T.A. împotriva Deciziei nr. 44 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de intimaţii Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Municipiul Craiova, prin Primar, şi de Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin Primar, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5355/2012. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 5325/2012. Civil. Excepţie de... → |
|---|
