ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.539/2012
Dosar nr.4664/83/2006
Şedinţa publică din 1 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1284/ D din 1 iulie 2010, Tribunalul Satu Mare a admis în parte plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamanta V.A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Satu Mare; Primăria Satu Mare; Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. a Judeţului Satu Mare; U. 2005 S.C., cu sediul în Satu Mare; SC O. SA; C.S.V. – succesorul A.S.V., cu sediul în Satu Mare; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de U. 2005 S.C.; a admis în parte, în principiu şi în fond cererea de intervenţie, formulată în interes propriu de intervenientul P.F. D.I.V.; a respins cererea reconvenţională formulată de C.S.V., succesorul A.S.V.; a respins excepţiile invocate şi, în consecinţă: a obligat SC O. SA să restituie reclamantei 200 mp teren, înscris în CF Satu Mare; a obligat C.S.V., în calitate de unitate deţinătoare, la restituirea în natură a diferenţei de teren, înscris în CF Satu Mare, în suprafaţă de 5.614 mp, în suprafaţă de 5.618 mp intravilan, situat în Satu Mare, zona Bercu Roşu, identificat conform planului de situaţie suprapus întocmit de SC T.S. SRL, împreună cu construcţiile autorizate; a obligat reclamanta să plătească pârâtei reconvenţionale U. 2005 S.C., suma de 81.856 lei, reprezentând investiţii autorizate; a obligat reclamanta să plătească intervenientului P.F. D.I.V. suma de 27.364 lei; a respins restul pretenţiilor, ca neîntemeiate; a obligat pârâta U. 2005 S.C. şi intervenientul P.F. D.I.V. să plătească reclamantei, fiecare câte 2.446,67 lei din cheltuielile totale de expertize, întocmite în cauză în valoare de 7.340 lei; a obligat reclamanta să plătească experţilor A.G., M.D., P.D., diferenţa de 100 lei cheltuieli de expertiză şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei 1.800 lei onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Terenul din litigiu este înscris în CF Satu Mare, în suprafaţă de 5.614 mp, în suprafaţă de 5.618 mp, preluat de Statul Român de la antecesoarea reclamantei K.I., în baza Decretului nr. 218/1960 şi 712/1966, în baza Încheierii nr. 2965/1975.
Prin Decizia nr. 192/1976 a Consiliului popular al judeţului Satu Mare, terenul din CF nr. Satu Mare a fost parcelat în S=4535 mp şi în S=1.079 mp şi din administrarea Consiliului popular al municipiului Satu Mare în suprafaţă de 5.618 mp și în suprafaţă de 4535 mp, alături de alte parcele au fost transmise în favoarea U.J.C.M. Satu Mare (fila 43).
Prin sentinţa civilă nr. 6047/2007 a Tribunalului Satu Mare, s-a constatat că imobilul înscris în CF a fost preluat fără titlu valabil.
Raportat la situaţia juridică a terenului, imobilul se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanta este fiica proprietarei tabulare K.I., căsătorită cu P.I., aspect necontestat, astfel aceasta este moştenitoarea persoanei decedate de la care s-a preluat imobilul, având calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin Dispoziţia nr. 954/2006 a Primarului municipiului Satu Mare, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în cota de 210/5618 părţi, având destinaţie de stradă, înscris în CF.
Din memoriul justificativ, precum şi din planul de situaţie al imobilului întocmit de SC T.S. SRL, probă extrajudiciară, dar necontestată de părţi, rezultă că terenul din litigiu, înscris în CF Satu Mare, în prezent, este folosit de A.S.V. Satu Mare, în suprafaţa de 10.822 mp, de SC O. SA Satu Mare, pe o suprafaţă de 200 mp şi suprafața de 210 mp reprezintă str. Victoriei. Cu privire la această ultimă suprafaţă de 210 mp, Primarul Municipiului Satu Mare a emis dispoziţia contestată de reclamantă, privind acordarea de despăgubiri, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, considerând că această suprafaţă este afectată de utilitate publică. Sub acest aspect, tribunalul a considerat că dispoziţia este legală, în baza textului de lege invocat reclamanta, pentru suprafaţa de 210 mp afectată de stradă, aceasta fiind îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, acest capăt de cerere privind anularea dispoziţiei urmând fi respins, ca nefondat.
Reţinând folosinţa actuală a terenului, tribunalul a considerat că unităţi deţinătoare, cu privire la diferenţa de teren, sunt: A.S.V. Satu Mare şi SC O. SA Satu Mare, în conformitate cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
Cu privire la pârâta SC O. SA Satu Mare, tribunalul a apreciat că este fondată contestaţia reclamantei, motiv pentru care a admis-o, cu obligarea acesteia la restituirea suprafeţei de teren de 200 mp, ocupat de societate din CF Satu Mare, luând în considerare poziţia procesuală a societăţii, exprimată în cadrul întâmpinării, prin care reprezentantul acesteia arată că doreşte reglementarea terenului aferent construcţiilor prin cumpărare și că, în acest sens, s-a încheiat o tranzacţie cu reclamanta, privind vânzarea terenului în favoarea societăţii, însă instanţa nu a luat act de tranzacţie, în lipsa dovezii calităţii de reprezentant al societăţii şi a lipsei procurii speciale.
În cadrul şedinţei publice din 23 martie 2007, s-a prezentat reprezentantul societăţii K.B., în baza Hotărârii nr. 14/2006, emisă de Consiliul de Administraţie al SC O. SA, împuternicit să negocieze în numele societăţii convenţia de vânzare - cumpărare cu reclamanta, aceasta din urmă arătând că a primit contravaloarea terenului şi nu are nici o pretenţie faţă de societate, reprezentanta reclamantei arătând că va depune renunţarea în scris la judecată faţă de societate şi că nu solicită hotărâre parţială pentru tranzacţie.
Pentru reglementarea raporturilor juridice între reclamantă şi SC O. SA, tribunalul a admis capătul de cerere privind restituirea terenului deţinut de societate în favoarea reclamatei, urmând ca părţile să-şi reglementeze raporturile dintre ei, în baza înţelegerii prezentate în instanţă.
Referitor la A.S.V. Satu Mare, tribunalul a reţinut că aceasta deţine restul diferenţei de teren din litigiu, în calitate de unitate deţinătoare, succesoarea asociaţiei este C.S.V., aşa cum rezultă din Statutul Clubului, în cadrul cărui, la art. 1, se arată că, „Denumirea clubului este C.S.V. şi este succesorul A.S.V., care a fost autorizată să funcţioneze, prin sentinţa civilă nr. 10/PJ/2000, pronunţată în Dosarul nr. 8/PJ/2000 al Judecătoriei Satu Mare", modificare care a fost dispusă prin Încheierea nr. 2/PJ/2002 a Judecătoriei Satu Mare (Dosare nr. 2/PJ/2002 şi nr. 8/PJ/2000 ale Judecătoriei Satu Mare, ataşate la dosarul cauzei).
Pe terenul deţinut de pârâta - reconvenţională C.S.V. (A.S.V.), se află investiţii autorizate, conform autorizaţiei emise pentru executări de lucrări din 24 decembrie 1977, ca urmare a cererii U.J.C.M. pentru amenajarea de teren sport Voinţa în Satu Mare, baza sportivă, str. Zorilor.
S-a mai reţinut, cu privire la plata contravalorii acestor investiţii, că au formulat cerere reconvenţională atât pârâta U. 2005 S.C., succesoarea A.T.C.O.M., respectiv U.J.C.M. Satu Mare, cât şi unitatea deţinătoare a terenului, pârâta A.C.S.V., succesoarea A.S.V.
La dosarul cauzei, pârâtele reconvenţionale au depus acte care, o parte se referă la faza de autorizare şi proiectare, iar o altă parte la faza de executare şi recepţie. În coroborarea probelor, prima instanţă a apreciat că aceste investiţii autorizate au fost finanţate de pârâta-reconvenţională U. 2005 S.C., că aceste acte se referă la faza de executare şi recepţionare a anumitor lucrări privind baza sportivă şi recepţionarea acestora.
Din probele dosarului, a opinat instanţa de fond, nu rezultă că asociaţia ar fi avut un patrimoniu distinct de U.J.C.M. Satu Mare, care ar fi permis finanţarea, terenul pentru amenajarea bazei sportive a fost atribuit U.J.C.M. Satu Mare, autorizaţia pentru aceste lucrări a fost emisă, în calitate de beneficiară, U.J.C.M. Satu Mare, a cărei succesoare este U. 2005 S.C. Prin coroborarea acestor probe, tribunalul a reţinut că unitatea deţinătoare a terenului este pârâta reconvenţională A.S.V., a cărei succesoare este C.S.V., iar investiţiile autorizate au fost finanţate de U.J.C.M. Satu Mare, a cărei succesoare este pârâta - reconvenţionala U. 2005 S.C. pentru A.S.V. Aceste investiţii alături de lucrările pentru transformarea terenului viran în baza sportivă cuprind şi o căsuţă de lemn (cabană), edificată tot cu ocazia lucrărilor amintite.
Cu privire la cererea de intervenţie formulată în interes propriu de către intervenientul P.F - D.V., tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Încheierea din 21 septembrie 2007, instanţa de fond, în baza art. 49 C. proc. civ., a admis în principiu cererea de intervenţie formulată, intervenientul justificându-şi interesul prin încheierea unui contract de închiriere între A.C.S.V., în calitate de locator şi P.F - D.I.V., în calitate de locatar, privind o cotă parte din terenul de fotbal situat în Satu Mare str. Zorilor, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 01 aprilie 2006, efectuând o serie de investiţii la împrejmuire şi la căsuţă de lemn.
Faţă de cele de mai sus, s-a reţinut că, pe terenul preluat de stat în mod abuziv, s-au efectuat investiţii de către antecesoarea U. 2005 S.C. în beneficiul A.S.V., precum şi de către intervenient. Aceste investiţii sunt autorizate, nu reprezintă investiţii de utilitate publică, asociaţia neavând acest caracter. De asemenea, s-a constatat că nu sunt construcţii uşoare demontabile, respectiv cabana nu poate fi ridicată. De aceste investiţii, Clubul sportiv nu mai are nevoie, terenul împreună cu investiţiile fiind lăsate în paragină, iar, din anul 2005, fiind utilizate de intervenient.
Reţinând starea de fapt expusă, tribunalul a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin (5) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Cum persoana îndreptăţită a solicitat restituirea terenului, ştiind că există construcţii autorizate pe acesta, tribunalul a admis capătul de cerere privind restituirea în natură a diferenţei de teren, obligând C.S.V., continuatoarea A.S.V., la restituirea acestuia, înscris în CF Satu Mare, conform planului de situaţie întocmit de SC T.S. SRL, cu obligarea reclamantei să plătească investiţiile autorizate, în valoare de 81.856 lei, pârâtei reconvenţionale U. 2005 S.C., precum şi intervenientului P.F. D.I.V., în valoare de 27.364 lei.
A respins cererea reconvenţională formulată de C.S.V. privind plata investiţiilor ca nefondată, nefiind finanţate de această asociaţie.
S-a reținut că, deşi raport juridic între reclamantă şi intervenient nu există, acesta a efectuat investiţii la cabană şi terenul ce urmează a fi restituite reclamantei, astfel încât tribunalul, în baza art. 10 alin. (5) combinat cu art. 494 C. civ., a admis în parte, în principiu şi în fond cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenient, respingând capetele de cerere privind reactualizarea investiţiilor cu indicele de inflaţie şi plata unei penalităţi de întârziere de 30 de euro/ zi de întârziere, având în vedere că comisia de experţi a stabilit valoarea actuală a investiţiilor, iar plata penalităţilor de întârziere, de 30 euro/ zi, nu reprezintă o clauză penală convenţională între reclamantă şi intervenient, în lipsa unei clauze penale, creditorul poate solicita cel mult dobânda legală.
Evaluarea investiţiilor s-a realizat în cadrul raportului întocmit în cauză de către ing. P.D.F., stabilind valoarea investiţiilor la 1.915.414,955 lei, pentru U. 2005 S.C. şi la valoarea de 179.796,997 lei, pentru intrevenient, precum şi de comisia de experţi completată, instanţa de fond luând în considerare evaluarea făcută de comisie formată din experţi M.D.M., P.D.O., A.G., având în vedere că lucrarea reflectă opinia profesională a trei experţi din aceeaşi specializare, instanţa şi-a bazat soluţia privind cuantumul investiţiilor pe evaluările comisiei stabilind valoarea investiţiilor efectuate de U. 2005 la 81.856 lei, iar pentru intervenient la valoarea de 27.364 lei.
S-a reţinut că, în cauză, au fost invocate următoarele excepţii:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, în reprezentarea statului, invocată de D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea M.F.P, în cadrul întâmpinării, excepţie considerată nefondată de prima instanţă, având în vedere că Statul Român este înscris în CF Satu Mare, în contradictoriu cu care urmează să se facă înscrierile de carte funciară, în baza art. 22 lit. a) din Legea nr. 7/1996 republicată privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei privind cererea reconvenţională, excepţie respinsă prin încheierea din 07 mai 2009 a tribunalului, reţinându-se că, în cadrul cererii reconvenţionale, pârâta reclamantă A.S.V. a solicitat acordarea unor despăgubiri, în situaţia în care restituirea terenului în natură nu este posibilă, invocând existenţa unor construcţii de utilitate publică şi dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001; verificarea acestui caracter al investiţiilor de utilitate publică sau existenţa unor construcţii autorizate se face în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, reclamanta are calitate procesuală activă, fiind partea care se consideră persoana îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, invocând, în susţinerea cererii, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, considerând că, pe terenul preluat abuziv de stat, există construcţii uşoare demontabile şi/sau construcţii neautorizate.
Instanţa de fond a mai reţinut că investiţiile solicitate în cadrul cererii reconvenţionale sunt considerate, de pârâta - reclamanta A.S.V., ca având caracter special, de utilitate publică, autorizate, nu se întemeiază în mod exclusive pe dispoziţiile dreptului comun (art. 494 şi art. 992 C. civ.) şi nici nu e vorba de investiţii din categoria celor prevăzute de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată, având în vedere că acest text vizează dreptul chiriaşilor de a beneficia de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţe, text de lege inaplicabil speţei.
Cu privire la art. 9 din Legea nr. 10/2001, invocat în susţinerea excepţiei, tribunalul a reţinut că textul de lege reiterează principiul restituirii în natură, cu două precizări: imobilele se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire și imobilul se restituie liber de orice sarcini.
Noţiunea de „sarcini", la care se referă legea specială, are în vedere contractele şi dezmembrămintele dreptului real care pot afecta imobilul respectiv şi nu se referă la investiţii - construcţii. Conform pct. 9.2. din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sintagma „libere de orice sarcini" instituie posibilitatea restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptăţită, înlăturând de la aplicare orice alte prevederi contrare, care ar conduce la indisponibilizarea bunului, însă, în opinia tribunalului, textul de lege nu exclude posibilitatea verificării ipotezelor de restituire prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (2), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 10/2001, invocate în cauză, de asemenea, prin verificarea acestora, nu se tinde la o indisponibilizare a bunului ce se solicită a fi restituit.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.S.V. a fost respinsă prin Încheierea din 19 februarie 2010, tribunalul arătând că C.S.V. este succesorul A.S.V.
Prin Sentinţa civilă nr. 10/2000 a Tribunalului Satu Mare, în Dosar nr. 8/PJ/2000, a fost autorizată funcţionarea A.S.V. Satu Mare.
Prin Încheierea nr. 2/PJ/2002 a Judecătoriei Satu Mare, a fost dispusă modificarea statutului asociaţiei, în sensul schimbării denumirii acesteia, din A.S.V., în C.S.V. Satu Mare. În cadrul statutului reactualizat, la art. 1, se arată că denumirea clubului este C.S.V. şi este succesorul A.S.V.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta V.A., solicitând admiterea acestuia, anularea dispoziţiei nr. 954/2006 a Primarului Municipiului Satu Mare; a se constata îndreptăţirea acesteia la restituirea în natură a imobilului, preluat fără titlu valabil; a se constata că este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 210 m.p, din suprafaţa de 5.618 părţi, înscris în CF, afectat de drum public; să se ia act de tranzacţia intervenită între reclamanta apelantă şi SC O. SA, pentru suprafaţa de teren de 201 m.p., aflat în patrimoniul societăţii pârâte SC O. SA Satu Mare; să se dispună, în baza art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor identificate, respectiv 5.413 m.p. şi 5.428 m.p, în baza planului de situaţie întocmit de SC T.S. SRL, cu înscrierea dreptului de proprietate, pe seama reclamantei apelante, în CF Satu Mare; să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei - apelante în acţiunea reconvenţională formulată de intimaţii apelanţi, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii reconvenţionale depusă de SC U. 2005 S.C., C.S.V. şi acţiunea reconvenţională a intervenientului PF - D.I.V., pentru investiţii, iar, în subsidiar, să se respingă cererea reconvenţională formulată de intimaţii apelanţi C.S.V. Satu Mare şi U. 2005 S.C. Satu Mare, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de D.I.V. şi să se dispună obligarea intimaţilor apelanţi la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi onorariu de expertiză, în valoare totală de 7.340 lei, achitate de reclamantă.
Intimata apelantă U. 2005 S.C. a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul înlăturării obligării societăţii la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, la prima zi de înfăţişare, a recunoscut pretenţiile reclamantei.
A.C.S.V. Satu Mare a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată, întrucât reclamanta şi-a modificat acţiunea, prin concluziile scrise, formulând cereri noi, iar acestea nu i-au fost comunicate.
Prin Decizia civilă nr. 49 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta reclamantă V.A., apelanţii pârâţi U. 2005 S.C. Satu Mare, A.C.S.V. Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 1284/ D din 1 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a păstrat-o în întregime.
Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu, potrivit extrasului CF, reprezentând teren în suprafaţă totală de 11.232 m.p., înscris în CF Satu Mare, a format dreptul de proprietate al antecesoarei apelantei – K.I., căsătorită cu P.I., drept ce a fost transmis în favoarea Statului Român, în anul 1975, în baza Decretului nr. 218/1960, Decretului nr. 712/1966 - foaia B nr. 3.
Ulterior, în anul 1976, prin Decizia nr. 192 a fostului C.E.C.J. Satu Mare, a fost transmis în folosinţă, fără plată, fără termen, în favoarea U.J.C.M. Satu Mare, pentru amenajarea unui teren sportiv, cu caracter polivalent, antecesoarei U. 2005 S.C. Satu Mare.
Prin sentinţa civilă nr. 6047 din 24 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, s-a constatat că imobilul menţionat a fost preluat fără titlu valabil de către Statul Român, aspect corect reţinut de instanţa de fond şi, de altfel, necontestat de părţile în litigiu, iar, întrucât doar o suprafaţă de 210 m.p., din cele 2 numere topografice, este ocupat de o stradă, în mod corect, Primarul Municipiului Satu Mare a emis dispoziţia nr. 954/2006, prin care a acordat măsuri reparatorii prin echivalent, dispoziţie ce concordă prevederilor Legii nr. 10/2001 şi, implicit, nu se impun a fi modificate, criticile în acest sens fiind nefondate.
Din moment ce s-a constatat îndreptăţirea la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru această suprafaţă, cererea reiterată în apel în acest sens apare ca lipsită de obiect şi interes.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, raportat la memoriul justificativ, plan situaţie întocmit de SC T.S. SRL - probă extrajudiciară, necontestată de părţi, imobilul în litigiu se află în folosinţa A.S.V. Satu Mare -10.822 m.p. şi al SC O. SA Satu Mare - 200 m.p., restul de 210 m.p. fiind ocupaţi de strada Victoriei.
Imobilul, conform celor expuse mai sus, în anul 1976, s-a transmis în folosinţa gratuită, nelimitată în timp, al antecesoarei U. 2005 S.C., astfel că nu se poate reține că s-ar afla în deţinerea vreunei entităţi a Statului Român, care să atragă legitimitatea de unitate deţinătoare a Municipiului Satu Mare, respectiv a primarului, în emiterea unei dispoziţii, conform Legii nr. 10/2001.
Câtă vreme, conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, Capitolul II, prin unitate deţinătoare, se înţelege „entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată, cu privire la un bun ce face obiectul Legii nr. 10/2001" sau „entitatea ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul ce face obiectul legii", în mod corect, instanţa de fond a reţinut că cele două persoane juridice, deţinătoare, au competenţa de-a soluţiona notificarea formulată în baza legii speciale, corect transmisă de Primarul Municipiului Satu Mare, în acest sens, dispoziţia emisă fiind conformă dispoziţiilor în materie.
Faptul că, în litigiul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 6047/2007 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român, acesta a avut calitatea de parte, nu schimbă situaţia juridică expusă şi nici cea referitoare la calitatea unităţilor deţinătoare a imobilelor, chiar dacă nu au întabulat vreun drept în cartea funciară, legiuitorul necondiţionând această calitate de notările din cartea funciară.
Atâta timp cât, în prezent, însă, apelanta nu are întabulat, în favoarea sa, vreun drept de proprietate asupra vreunei porţiuni din terenul în litigiu, tranzacţia încheiată cu SC O. SA Satu Mare, pentru o suprafaţă de 201 m.p. apare ca fiind prematură, iar, în lipsa dovezii calităţii de reprezentant al societăţii, în favoarea semnatarului acesteia, a procurii speciale, în mod corect, instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, SC O. SA fiind obligată a restitui apelantei această suprafaţă de teren, astfel că părţile au posibilitatea ca, în măsura în care această societate a dobândit drept de proprietate prin certificat de atestare, să nu procedeze la punerea în executare a dispoziţiei instanţei de fond, dând astfel eficienţă acestei înţelegeri intervenite, aspecte arătate corect de instanţa de fond şi necontestate de SC O. SA.
După preluarea imobilului de către Statul Român şi transmiterea în folosinţa gratuită a U.J.C.M. pentru amenajarea unei baze sportive în anul 1977, la solicitarea acestuia, s-a emis autorizaţia pentru executare lucrări nr. 300 din 24 decembrie 1977, de Consiliul Popular al Judeţului Satu Mare, în vederea amenajării unui teren sport „V." - o bază sportivă, strada Zorilor.
Art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevede faptul că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se afla la data cererii de restituire, libere de orice sarcini, însă, la art. 10 alin. 4, s-a prevăzut că se restituie în natură, inclusiv terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate, care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilit potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Ca urmare, apărările apelantei reclamante, în sensul că doar pe calea dreptului comun s-ar putea solicita despăgubirile cuvenite celor care au efectuat investiţii, că, în speţă, nu ar avea calitate procesuală pasivă în cadrul cererii reconvenţionale și a celei de intervenţie, apar ca nefondate, modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 fiind incidente, practica judiciară invocată în materie fiind anterioară acestei modificări, inaplicabilă în speţă, în mod corect, instanţa de fond respingând excepţiile invocate.
Stabilirea valorii de circulaţie a investiţiilor efectuate pe terenul în litigiu a fost făcută cu ocazia soluţionării cauzei în fond de două comisii a câte un, respectiv trei experţi, cuantumul acestora fiind de 119.796,997 lei pentru intervenient, 1.915.414,955 lei pentru U. 2005 S.C., însă, instanţa de fond a apreciat o valoare de 81.856 lei pentru societate şi de 27.364 lei - pentru intervenient.
Atâta timp cât nu s-a dovedit că valoarea investiţiilor este inferioară celei stabilite, apărările apelantei, în sensul că nu îşi însuşeşte evaluarea, apar ca nefondate, acestea fiind concluziile unor experţi în domeniu. Faptul că acea căsuţă ar fi descompletată, că a oferit o alta nouă în schimb, ce costă mai puţin, este irelevant, iar evaluarea acesteia nu s-a făcut de două ori, cum greşit se susţine, o dată pentru societate şi o dată pentru persoana fizică intervenientă, ci, dimpotrivă, pentru fiecare s-a făcut evaluarea propriilor investiţii.
Apărările apelantei reclamante, în sensul că acea căsuţă ar fi demontabilă, nu este susţinută de probe, experţii concluzionând contrariul, iar instanţa nu are cunoştinţe de specialitate în domeniu, pentru a combate concluziile unor experţi în materie.
Referitor la cheltuielile de judecată, într-adevăr, apelanta reclamantă a achitat 1.440 lei pentru expertiza iniţială şi 5.900 lei pentru contraexpertiză, un total de 7.340 lei, rămânând neachitată o diferenţă de 100 lei, în favoarea experţilor, or, prin faptul că a fost obligată la plata unei părţi din investiţiile efectuate la imobilul în litigiu, cheltuielile ocazionate au fost împărţite în sarcina fiecărei părţi. Fiind cea care a solicitat contraexpertiză, se impunea, în sarcina acesteia, şi plata diferenţei de 100 lei, cum, corect, s-a dispus, criticile nefiind întemeiate, iar, cât timp nu a fost încă achitată, nu se justifica obligarea celorlalţi în favoarea acesteia.
Apelanta U. 2005 S.C. Satu Mare a criticat sentinţa doar referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, astfel că apelul declarat de aceasta a fost analizat doar din acest punct de vedere.
Astfel, s-a reținut că nu s-a opus apelanta pârâtă admiterii acţiunii referitor la restituirea în natură a terenului în litigiu, însă a solicitat contravaloarea investiţiilor efectuate, astfel că, datorită acestui aspect, s-a impus administrarea unei probaţiuni tehnice, ce a impus cheltuieli suplimentare, astfel încât, în mod corect, instanţa de fond a dispus, conform art. 276 C. proc. civ., plata parţială a acestora, criticile nefiind fondate.
Cât priveşte despăgubirile acordate intervenientului D.I.V., în valoare de 27.364 lei, acesta a intrat în posesia unei cote părţi din terenul de fotbal, situat în localitatea Satu Mare, strada Zorilor, în baza unui contract de închiriere, încheiat cu A.C.S.V., pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 aprilie 2006, deci după data la care apelanta reclamantă a notificat, în baza Legii nr. 10/2001, Primarul Municipiului Satu Mare pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu.
De altfel, între D.I.V. şi apelanta reclamantă, la data de 12 iulie 2006, s-a încheiat o înţelegere, conform căreia, notificatoarea a fost de acord ca terenul să fie administrat în continuare de acesta, fără plata vreunei chirii, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului, iar, potrivit contractului iniţial de închiriere, din 22 februarie 2006, A.C.S. Voinţa şi-a dat acordul efectuării de către locatar a unor lucrări de amenajare a terenului. Conform completării înţelegerii intervenite între părţi, notificatoarea l-a împuternicit pe locator să ia orice măsuri pentru protejarea, conservarea, întreţinerea imobilului, deci, din aceasta reiese, implicit, faptul că acesta a fost autorizat să ia măsuri pentru efectuarea lucrărilor de împrejmuire, de reparare a clădirilor aflate în paragină, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a acordat contravaloarea investiţiilor efectuate, criticile nefiind fondate.
Referitor la apelul declarat de A.C.S.V. Satu Mare, s-au reţinut următoarele:
Analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a reţinut faptul că reclamanta V.A. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 954 din 21 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Satu Mare, a se constata că este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului înscris în CF Satu Mare, a fi restituit terenul în natură, cu înscrierea în CF şi cheltuieli de judecată.
Cu ocazia acordării cuvântului pe fond, avocatul acesteia a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, restituirea în natură a terenului liber, acordarea despăgubirilor în echivalent pentru suprafaţa de 210 m.p., teren afectat de drum, a se lua act de tranzacţia încheiată cu SC O. SA Satu Mare, a fi respinse cererile reconvenţională şi cea de intervenţie în interes propriu.
Într-adevăr, prin sentinţa apelată, instanţa nu a dispus, în mod expres, anularea dispoziţiei contestate, însă, prin faptul că a admis doar în parte acţiunea, implicit, raportat la cele dispuse, s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere, neexistând, de altfel, motive de anulare a acesteia.
Prin faptul că s-a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu, chiar dacă nu s-a indicat expres cine este unitatea deţinătoare competentă în acest sens, instanţa de fond, raportat la probele administrate, în mod corect, a dispus obligarea Asociaţiei la restituirea imobilului în natură.
Instanţa avea obligaţia de a determina, dintre cei împrocesaţi, care are calitatea de a proceda la restituirea în natură, câtă vreme această obligaţie derivă din dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar Asociaţia, raportat la obiectul litigiului, avea posibilitatea de a se apăra, de a face orice precizări referitor la lipsa obligaţiei sale în acest sens, însă, s-a dovedit că aceasta este unitatea deţinătoare a imobilului, astfel încât instanţa, în mod corect, fără a omite analiza tuturor cererilor, a dispus conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
De altfel, reclamanta a notificat, iniţial, Primăria Municipiului Satu Mare, solicitând restituirea în natură a terenului, a soluţionat parţial această solicitare, pentru 210 m.p. teren ocupat de o stradă, iar, referitor la diferenţa de teren, a transmis notificarea unităţii deţinătoare - U. 2005 S.C., dispoziţiile art. 22 alin. (1) - (4) din Legea nr. 10/2001 fiind respectate în speţă.
Astfel, prin litigiul promovat, nu s-a încercat eludarea dispoziţiilor legale în materie, ci s-a procedat conform acestora, iar faptul că nu s-a aşteptat ca unitatea deţinătoare să emită o dispoziţie nu poate conduce la concluzia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât s-ar încălca art. 6 al CEDO - dreptul de acces la un tribunal, iar, pe de altă parte, unitatea deţinătoare avea posibilitatea, dacă dorea tranşarea litigiului, să emită o dispoziţie, iar acesta ar fi rămas fără obiect.
Cât priveşte investiţiile efectuate pe terenul în litigiu, din probele administrate şi necontestate de către părţi, s-a reţinut că, la data de 24 decembrie 1977, prin autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 300, la cererea U.J.C.M. Satu Mare, antecesoare a SC U. 2005 S.C. Satu Mare, a fost autorizată a amenaja un teren de sport „V.", în Satu Mare, Baza Sportivă - strada Zorilor. C.S.V. - apelant în cauză, este succesorul fostei A.S.V., acesta a dobândit personalitate juridică, potrivit sentinţei civile nr. 10/PI/2000 a Tribunalului Satu Mare.
Atât C.S.V., cât şi U.J.C.M. Satu Mare au invocat că au efectuat investiţii pe terenul în litigiu, astfel că instanţa a administrat probe, din care să rezulte care dintre acestea le-au efectuat efectiv şi, implicit, care este îndreptăţită la obţinerea contravalorii acestora, conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, s-a reţinut că asociaţia sportivă a funcţionat în cadrul fostei U.J.C.M. Satu Mare, fără a fi avut un patrimoniu propriu distinct. De altfel, faptul că această Asociaţie a funcţionat pe lângă A.T.C.M. reiese chiar din actul adiţional de constituire al acesteia, iar, conform Statutului A.T.C.O.M. - fost U.J.C.M., la art. 1, s-a precizat că, în cadrul acesteia, sunt cuprinse şi C.S.V., asociaţiile culturale ştiinţifice, cluburile de agrement.
Mai mult, chiar din cererea de aprobare a reorganizării conform Legii nr. 21/1924 - Dosar nr. 8/PJ/2000, ataşat în cauză, se observă că s-a recunoscut faptul că a fost înfiinţată în anul 1951, de Adunarea Generală a membrilor asociațiilor meşteşugare, iar, din 1960, a funcţionat în subordinea U.J.C.M., faptul că, după anul 1990, s-a schimbat statutul, s-a reorganizat este irelevant în speţă, lucrările de investiţii fiind anterioare şi, în raport cu această împrejurare, se impunea analiza celui îndreptăţit la contravaloarea acestora.
Pentru realizarea investiţiilor s-a întocmit un proiect nr. 216/1976 de către U.J.C.M. –antecesoarea SC U. 2005 S.C., iar tema de proiectare a fost aprobată cu nr. 145/1976, sens în care aceasta a precizat că are la dispoziţie 120.000 lei ce trebuie cheltuiţi în anul 1976. Chiar şi avizul pentru branşamente la apă s-a acordat tot U.J.C.M.-ului, devizul general pentru amenajare, în valoare de 163.900 lei a fost întocmit tot de U.J.C.M., la fel cel de obiect împrejmuire, reţele exterioare. Este irelevant, de asemenea, faptul că există dispoziţii de plată din care reiese efectuarea de plăţi de către Asociaţie, câtă vreme, conform celor expuse, fondurile erau alocate de U.J.C.M., în cadrul căreia funcţiona. Era firesc ca, inclusiv, în procesul - verbal de recepţie, să apară numele Asociaţiei, câtă vreme era beneficiara, însă nu şi plătitorul acestora, sumele necesare fiind alocate de antecesoarea U. 2005 S.C.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta - pârâtă V.A. şi pârâtele U. 2005 S.C. Satu Mare şi A.C.S.V. Satu Mare.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă V.A. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate; anularea Dispoziţiei nr. 954 din 21 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Satu Mare; constatarea că recurenta V.A., născută P., în calitate de moştenitoare după K.I., căsătorită P., decedată, este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului în litigiu, preluat fără titlu valabil, înscris în CF Satu Mare, în suprafaţă totală de 5.614 m.p., din care este posibilă restituirea în natură a 5.413 m.p., în suprafaţă totală de 5.618 m.p., din care este posibilă restituirea în natură a suprafeţei de 5.428 m.p.; să se constate că recurenta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 210 m.p., din suprafaţa de 5.618 părţi, înscris în CF, afectat de drum public; să se ia act de tranzacţia intervenită între reclamanta - recurentă şi intimata SC O. SA, pentru suprafaţa de teren de 201 m.p., aflat în patrimoniul societăţii intimate SC O. SA Satu Mare; să se dispună, în baza art. 2 lit. d) din Legea 10/2001, restituirea în natură a terenurilor identificate mai sus, respectiv, 5.413 m.p., şi 5.428 m.p., în baza planului de situaţie întocmit de SC T.S. SRL, cu înscrierea dreptului de proprietate pe seama reclamantei - recurente, în CF Satu Mare şi să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei - recurente, în acţiunea reconvenţională formulată de intimaţi, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii reconvenţionale depusă de SC U. 2005 S.C., C.S.V. şi acţiunea reconvenţională a intervenientului D.I.V. pentru investiţii.
În subsidiar, a solicitat să se respingă acţiunea reconvenţională formulată de intimaţii - apelanţi C.S.V. Satu Mare şi U. 2005 S.C. Satu Mare, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de D.I.V. şi să fie obligaţi intimaţii la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi onorariu de expertiză, în valoare totală de 7.340 lei, achitate de recurentă.
În dezvoltarea criticilor, recurenta-reclamantă a arătat următoarele:
Hotărârile instanţei de fond si a instanţei de apel sunt nelegale şi netemeinice, atât sub aspectul soluţionării excepţiilor ridicate de reclamanta - recurentă, cât şi sub aspectul soluţionării cauzei pe fond.
Reclamanta-recurentă a invocat, în temeiul art. 9 din Legea nr. 10/2001, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cererea reconvenţională formulată de C.S.V. U. 2005 S.C. Satu Mare, precum şi în cererea de intervenţie formulată de D.I.V.
Astfel, aceasta a arătat că, în privința restituirii imobilelor teren, legiuitorul nu a condiţionat în nici un fel restituirea acestora, în situaţia în care există pe teren construcţii uşoare demontabile, cum este, în speţă, o construcţie cu destinaţie vestiar, din lemn.
În cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea 10/2001, restituirea nu poate fi condiţionată de obligarea persoanelor îndreptăţite, la plata unor despăgubiri, deoarece dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăd restituirea acestor imobile libere de orice sarcini şi în starea în care se află la data cererii de restituire.
Plata unor despăgubiri este posibilă numai în condiţiile art. 48, fost 53 din Legea nr. 10/2001, modificată, text care prevede expres situaţiile în care persoanele îndreptăţite la restituire pot fi obligate la plata de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor ce li se restituie.
Potrivit acestei dispoziţii legale, numai chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţie de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile.
Or, în cauză, aceste despăgubiri nu sunt solicitate de chiriaşi, nici unul dintre pârâţii - reclamanţi sau intervenient nu au această calitate, iar imobilul ce urmează să fie restituit reclamantei - recurente este teren şi nu este imobil cu destinaţie de locuinţă, aşa cum se cere în dispoziţia legală susmenţionată.
Faţă de aceste dispoziţii legale, în cadrul procedurii speciale cu care a fost sesizat Tribunalul Satu Mare pentru restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta - recurentă nu are calilatea procesuală pasivă pentru a fi obligată la despăgubirile solicitate.
Astfel, contravaloarea unor lucrări de investiţii efectuate la bunul respectiv vor putea fi, eventual, valorificate într-o acţiune de drept comun întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză şi nu în baza dispoziţiilor legii speciale.
Această excepţie se justifică cu atât mai mult cu cât, pe fondul cauzei, a invocat că pârâţii reconvenţionali, C.S.V. şi SC U. 2005 S.C., nu au calitate de unități deţinătoare, în sensul Legii nr. 10/2001.
Notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului Satu Mare a fost soluţionată parţial de Primarul Municipiului Satu Mare, prin dispoziţia 954 din 21 iunie 2006, cu o ofertă de acordare a măsurătorilor reparatorii, prin echivalent, pentru o cotă de 210/5618 părţi, ce nu se poate restitui în natură, din imobilul înscris în Cf Satu Mare, având destinaţie de stradă.
Pentru diferenţa de teren înscrisă în Cf Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare a trimis soluţionarea notificării la SC U. 2005 S.C. şi SC O. SA Satu Mare, considerând că aceste societăţi, deţinând imobilul, au competenţa, în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001, pentru soluţionarea notificării.
Dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Satu Mare este nelegală, deoarece Primarul Municipiului Satu Mare avea competenţa de a soluţiona în întregime notificarea depusă, imobilul revendicat de apelantă în baza Legii nr. 10/2001 fiind intabulat pe numele Statului Român, cu titlu juridic de bun abandonat, şi, în temeiul art. 36 din Legea 18/1991, formează domeniul privat al oraşului Satu Mare.
În mod greșit, s-a considerat că unitatea deţinătoare ar fi SC O. SA şi SC U. 2005 S.C. sau C.S.V., întrucât nici una dintre aceste entităţi nu avea în detenţie legală imobilul notificat.
Societatea cooperativă U. 2005 S.C. a deţinut imobilul din litigiu înainte de anul 1990. După anul 1990, o perioadă lungă de timp, imobilul care a fost amenajat ca bază sportivă a fost abandonat, iar, în ultimii ani, C.S.V. a preluat folosinţa terenului, fără nici un titlu legal.
Din dispoziţiile legii speciale, rezultă că imobilul revendicat în baza Legii nr. 10/2001 trebuie să fie deţinut în mod legal de o entitate care va fi învestită cu soluţionarea notificării, cu condiţia ca această entitate să aibă o deţinere legală asupra imobilului revendicat.
Eventual, SC U. 2005 S.C. putea invoca o deţinere legală înainte de anul 1990, însă, la data apariţiei Legii nr. 10/2001, nu mai avea în posesie imobilul.
În ceea priveşte C.S.V., acesta nu a putut prezenta nici un act legal, în temeiul căruia ar fi dobândit posesia imobilului, respectiv, sub ce titlu juridic figurează, în patrimoniul acestei asociaţii, imobilul din litigiu.
Persoana fizică, intervenientul D.I.V., de asemenea, nu are titlu legal pentru deţinerea imobilului.
În ceea ce priveşte pe intimata SC O. SA, după depunerea acţiunii, în cursul judecării cauzei, părţile au încheiat o tranzacţie care a fost depusă la dosar, în care s-au înţeles că, din terenul înscris, o suprafaţă de 201 m.p., aflată în incinta acestei societăţi comerciale, reclamanta a înţeles să o cedeze, pentru preţul convenit de 18.000 lei, preţ care a fost achitat integral la data semnării tranzacţiei, 30 noiembrie 2006.
În temeiul art. 271 C. proc. civ., s-a solicitat să se ia act de tranzacţia încheiată. Instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, deşi exista această tranzacţie depusă la dosar, a respins cererea părţilor. Această restituire, în prezent, este imposibil de realizat, deoarece, în baza tranzacţiei încheiată, SC O. SA a obţinut certificat de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren, proprietate de stat, pe care o deţine, în care este inclusă şi această suprafaţă, care provine din proprietatea apelantei.
Existând această suprapunere de teren, înscrierea dreptului de proprietate în Cf, conform dispoziţiei sentinţei pronunţată, nu este posibilă.
Soluţiile pronunţate, în ceea ce priveşte acţiunile reconventionale, sunt nelegale şi neîntemeiate, întrucât nu s-a examinat instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză, instituţie în care se aplică reguli speciale privind întinderea despăgubirii şi în ce măsură există o îmbogăţire în patrimoniul reclamantei-recurente, care, de mai bine de 50 de ani, a fost privată de către Statul Român de folosinţa legală a imobilului, preluat fără titlu valabil.
În ceea ce priveste acest motiv de recurs, s-au reluat, în esență, argumentele privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantei, care, astfel, nu se mai impun a fi reluate.
S-a invocat faptul că intervenientul D.I.V. a deţinut acest imobil, o perioadă de timp, fără nici un titlu legal, că a fost reziliat unilateral contractul de închiriere pe care acesta l-a avut cu A.S.V. şi că, fără să plătească chirie sau contravaloarea folosinţei, recurentei sau altor persoane juridice, deși a realizat venituri din exploatarea terenului de sport amenajat, instanţa de fond a obligat reclamanta la plata investiţiilor efectuate, către această parte.
Astfel, instanţele trebuiau să examineze reaua - credinţă a intervenientului și să constate,că investiţiile pretinse au fost făcute după depunerea acţiunii şi nu avea un acord expres pentru acestea, ci doar pentru folosinţa normală.
În acest sens, s-a susţinut că soluţia legală era disjungerea acţiunilor reconventionale şi a cererii de intervenţie şi învestirea instanţei competente, Judecătoria Satu Mare, cu soluţionarea acestor cereri.
Cât privește evaluarea acestor investiţii, s-a invocat că, în faţa instanţei de fond, au fost efectuate două expertize: o expertiză efectuată de către ing. P.D., expertiză care stabileşte valoarea acestor investiţii la suma de 191.541 lei, pe care reclamanta ar trebui să o achite, atât C.S.V., cât şi SC U. 2005 S.C., şi o sumă de 17.079 lei, intervenientului D.I.V.
Prin această evaluare, valoarea investiţiilor efectuate tinde a ajunge la valoarea de circulaţie reală a terenulu, la care recurenta este îndreptăţită pentru restituirea în natură.
Recurenta reclamantă a arătat că nu și-a însuşit nici expertiza efectuată de comisia de 3 experţi, deoarece, prin evaluarea făcută de aceşti experţi, s-a ajuns la valori mult exagerate. Aceste investiţii au o vechime de peste 40 de ani, au fost efectuate de către antecesoarea de drept a U. 2005 S.C., astfel, pentru reclamantă, aceste investiţii, în prezent, nu reprezintă nici o valoare, iar căsuţa de lemn descompletată este evaluată la o valoare care depăşeşte valoarea de circulaţie actuală a unei căsuţe de lemn nouă.
Recurenta nu poate accepta valoarea stabilită de către comisia de 3 experţi, nici pe considerentul că, în expertiză, se face evaluarea căsuţei de lemn, aşa cum este în prezent, o dată pentru U. 5000 S.C. şi, separat, investiţii pentru D.l.V. Prin acest mod, recurenta este obligată de două ori să plătească o parte din valoarea căsuţei de lemn.
Cei trei experţi au concluzionat că această căsuţă de lemn nu este demontabilă, fără să arate, în concret, motivul, deși, prin esenţă, aceste construcţii de lemn sunt demontabile.
S-a susținut și că, prin hotărârile pronunţate, au fost încălcate grav drepturile reclamantei-recurente, procedura fiind mult prelungită, fiind încălcate art. 1 Protocolul nr. 1 adiţional la Convenție şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta - pârâtă U. 2005 S.C. Satu Mare a solicitat admiterea recursului şi modificarea in parte a deciziei atacate, in sensul admiterii apelului declarat de societate si modificării sentinţei civile nr. 1284/ D din 1 iulie 2010, pronunţata de Tribunalul Satu Mare, in sensul inlaturarii obligaţiei stabilite in sarcina societăţii de a achita cheltuieli de judecata in valoare de 2.446,67 lei, pentru următoarele argumente:
Instanţa de apel a reţinut corect faptul că societatea a criticat sentinţa de fond doar sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, că nu s-a opus admiterii acţiunii reclamantei, insa, prin aplicarea greşita a legii, a reţinut ca, solicitind contravaloarea investiţiilor, care a impus administrarea unei probatiuni, in mod corect, este obligată la plata unei parti a cheltuielilor de judecata, in baza art. 276 C. proc. civ.
În acest sens, s-a reiterat că societatea a recunoscut la prima zi de infătisare cererea reclamantei, iar, cu toate că a formulat cerere reconventionala, nu a declanşat promovarea acestei acţiuni, întrucât, in vederea soluţionării notificării, a avut la dispoziţie 60 de zile, reclamanta neasteptind expirarea acestui termen, si nici nu a ocazionat cheltuieli de judecata, intrucit valoarea investiţiilor, solicitata in cadrul cererii reconventionale, este inferioara valorii stabilite prin expertiza, astfel, s-ar fi putut încheia o tranzacţie cu reclamanta, chiar in cursul procesului, dacă aceasta îi recunoştea pretenţiile, insa orice încercare in vederea încheierii unei tranzacţii a fost refuzata de reclamanta, atitudine care a generat alte cheltuieli de judecata.
Intrucit nu a contestat nici expertiza efectuata si nu a solicitat contraexpertiza, recurenta pârâtă a considerat ca nu este in culpa procesuala, astfel încât instanţa de apel, in mod greşit, a respins apelul declarat.
Recurenta - pârâtă A.C.S.V. Satu Mare a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.
În dezvoltarea criticilor, recurenta-pârâtă a arătat următoarele:
Instanţa de apel nu s-a conformat disp. art. 298, art. 1141 alin. (2) și art. 289 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că a formulat în mod expres cerere privind comunicarea tuturor actelor depuse la dosar de către părţi, în şedinţa publică din data de 17 februarie 2011, instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că aceste acte le-au fost remise şi a închis faza dezbaterilor; chiar şi în concluziile formulate în scris au atras atenţia asupra acestui neajuns.
Acest procedeu atrage incidenţa prevederilor art. 105 alin. (2), respectiv a prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În cauză, sunt incidente şi prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, deși, prin apelul declarat, formulaseră cereri de probaţiune, instanţa de apel le-a omis, aşa cum rezultă din însăşi motivarea deciziei.
Încălcarea prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a condus la încălcarea gravă a drepturilor procesuale, a dreptului la un proces echitabil, ceea ce impune admiterea prezentului recurs.
S-a susținut că instanţa de apel a omis și cercetarea tuturor motivelor de apel, referitor la faptul că reclamanta și-a modificat acţiunea şi a formulat cereri noi, modificări care nu le-au fost comunicate şi nu au fost dezbătute la proces, fapt care a condus la o soluţie nelegală, cu încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității.
Astfel, instanţa de fond nu s-a pronunțat, prin dispozitiv, asupra cererilor privind anularea dispoziţiei atacate; constatarea faptului că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului; înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.
Instanţa de fond a dispus asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv obligarea subscrisei la restituirea către reclamantă a unui teren. Or, instanţa nu a fost învestită de către reclamantă cu o atare cerere și, pe parcursul procesului, nu a fost pusă în discuţie vreo atare cerere.
În același sens, deşi nu fusese legal învestită cu cererile din concluziile scrise, care nu le au fost comunicate, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond le-a luat, totuşi, în calcul şi a admis o parte a acestora.
În aceste condiţii, erau aplicabile, în cauză, prevederile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi se impunea admiterea apelului şi rejudecarea cauzei de către instanța de fond, pentru a se cerceta în fond toate cererile formulate.
Instanţa de apel nu a observat faptul că, prin acţiunea sa, reclamanta a încercat să eludeze prevederile legii speciale, Legea 10/2001, întrucât reclamanta trebuia să îi notifice, conform prevederilor art. 22 alin. (1)-(4) din Legea nr. 10/2001, cu o solicitare privitor la restituirea terenului.
Cum reclamanta nu a notificat, pe cale de consecinţă, trebuia să suporte consecinţele reglementate de prevederile art. 22 alin. (5) din aceeaşi lege, respectiv, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii in natură sau prin echivalent.
Profitând de Decizia primarului, prin care primea despăgubiri pentru o parte din teren (210 mp), a atacat această decizie şi a revendicat, oarecum, terenul, deşi nu are titlu valabil.
Instanţa nu a observat această manoperă, nu a observat nici că acea schiţă nu le este opozabilă, fiind efectuată extrajudiciar, nu a observat că reclamanta a eludat prevederile legii speciale privind notificarea şi, evident, fără a retine că nu fost sesizată legal şi că nu s-a discutat o asemenea cerere, în cadrul procesului, i-a obligat să restituie terenul, cu toate că reclamanta pierduse termenul prin care îi putea notifica şi obţine această restituire în mod legal.
Privitor la cererile reconvenţionale formulate de către pârâtă şi de către U. 2005 S.C., atât pârâta, cât şi intimata U. 2005 S.C. au pretins că au efectuat lucrări de investiţii pe terenul în cauză.
Or, firma U. 2005 S.C. nu a făcut dovada achitării acestor lucrări de către U.J.C.M., depunând doar acte preliminare, care atestă efectuarea acestor lucrări pentri A.S.V.
Pe de altă parte, recurenta pârâtă a făcut dovada indubitabilă a faptului că A.S.V. a fost cea care a efectuat şi a suportat costurile acestor lucrări, în acest sens, a depus la dosar documente justificative, cele mai ilustrative fiind dispoziţiile de plată prin care s-au făcut plăţi către constructor, pe care instanța le-a considerat irelevante.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 3355, pronunţată la data de 8 mai 2002 de către Tribunalul Satu Mare, se constatase că societatea edificase pe terenul în cauză un stadion şi mai multe construcţii şi se dispusese înscrierea în cartea funciară a unui drept de superficie în favoarea sa.
Examinând criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce vor succede:
Asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă V.A.:
În ceea ce privește critica privind soluționarea excepției procesuale de fond, absolută, peremptorie a calității procesuale pasive a acestei reclamante-pârâte, în cadrul cererii reconvenționale și a cererii de intervenție, instanța o va aprecia ca nefondată, considerând că argumentele instanțelor de fond pentru respingerea acestei excepții sunt legale.
Astfel, aceste instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii speciale, coroborând art. 9, care consacră principiul restituirii în natură, invocat de reclamantă, cu art. 10 pct. 5 al Legii nr. 10/2001, care reglementează faptul că se restituie în natură, inclusiv terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate, care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilit potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Or, stabilind corect situația de fapt dedusă judecății, ce se încadrează în dispozițiile art. 10 pct. 5 al Legii nr. 10/2001, nu se poate susține că, în cauză, ar fi aplicabile dispozițiile codului civil, ca lege generală, privind îmbogățirea fără justă cauză, întrucât acestei aplicărei a normei generale i se opune principiul specialia generalibus derogant (specialul derogă de la general).
În consecință, în litigiul declanșat în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie soluționate pretențiile tuturor părților ce au o strânsă legătură și sunt subordonate legii speciale, astfel încât nu se impunea soluția disjungerii cererii reconvenționale și a cererii de intervenție principală, astfel cum, nelegal, susține reclamanta.
Soluția pronunțată asupra excepției menționate a fost criticată și din perspectiva faptului că pârâtele care au formulat cererea reconvențională nu sunt unități deținătoare, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, argument identic cu cel folosit pentru a critica soluția pronunțată cu privire la fondul cererii reconvenționale și a celei de intervenție principală, astfel încât acesta va primi un răspuns comun.
În acest sens, conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, Capitolul II, prin unitate deţinătoare, în sensul legii, se înţelege „entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată, cu privire la un bun ce face obiectul Legii nr. 10/2001", sau „entitatea ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul ce face obiectul legii". Este de mentionat că, prin patrimoniu, se înțelege totalitatea drepturilor (activul) și a obligațiilor (pasivul) unei persoane fizice ori juridice care au o valoare economică. În acest sens, activul patrimonial aparținând unei persoane este constituit din totalitatea drepturilor cu valoare economică care îi aparțin si nu doar a drepturilor de proprietate.
Astfel, indiferent dacă bunul a fost preluat de stat cu sau fără titlu valabil și dacă dreptul de proprietate este înscris în favoarea statului, cele două persoane juridice, deţinătoare ale bunului imobil în litigiu, au competenţa de a soluţiona notificarea formulată în baza legii speciale, corect transmisă acestora, de Primarul Municipiului Satu Mare.
În ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cererii de intervenție principală, formulată de intervenientul D.I.V., instanțele fondului au constatat, pe baza probelor administrate în cauză, că acesta a efectuat o serie de investiții la casa de lemn și împrejmuirea aflată pe terenul în litigiu, astfel încât nu are relevanță, sub aspectul plății contravalorii acestor investiții, dacă acesta are sau nu în continuare un contract de locațiune valabil cu pârâta A.C.S.V., ci doar dacă aceste investiții au fost efectuate de această persoană fizică și sunt autorizate, ambele cerințe fiind întrunite în cauză.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la valoarea investițiilor, câtă vreme această reprezintă o situație de fapt, stabilită în baza expetrizelor administrate în cauză și care nu mai poate fi reevaluată în recurs, cale de atac extraordinară, prin intermediul căreia pot fi cenzurate exclusiv criticile de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile exhaustive ale pct. 1-9 C. proc. civ.
În același sens, se observă că, din aceste rapoarte de expertiză, efectuate de persoane autorizate și care nu au fost contestate sub aspectul modului de administrare, ce ar fi putut constitui o critică de nelegalitate, rezultă, în mod evident, natura construcției ridicate pe teren - căsuță de lemn, respectiv faptul că nu este ușor demontabilă, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Cât privește critica, conform căreia instanța de fond nu a luat act de tranzacția intervenită între reclamantă și intimata SC O. SA, prin care, în cursul judecării cauzei, părţile s-au înţeles ca, din terenul înscris în CF Satu Mare, reclamanta să cedeze o suprafaţă de 201 m.p., aflată în incinta acestei societăţi comerciale, pentru preţul convenit de 18.000 lei, preţ care a fost achitat integral la data semnării tranzacţiei, 30 noiembrie 2006, instanța de apel a apreciat, în mod legal, că nu se poate lua act de acestă tranzacție, cât timp reclamanta nu are întabulat, în favoarea sa, un drept de proprietate, de care să poată dispune, iar părțile au posibilitatea ca, în măsura în care SC O. SA a dobândit un drept de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, prin certificat de atestare, să nu procedeze la punerea în executare a dispoziției primei instanțe.
Asupra recursului exercitat de recurenta - pârâtă U. 2005 S.C. Satu Mare:
În cauză, contrar opiniei acestei recurente, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ., care prevăd că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care a fost pus în întârziere anterior chemării în judecată, întrucât cheltuielile de judecată la care a fost obligată această parte nu au fost corelative cererii principale, ci cererii reconvenționale pe care a introdus-o în cauză, prin care a pretins pretenții proprii față de reclamantă.
Or, se constată că această cerere reconvențională, având o strânsă legătură și fiind în interdependență cu cererea principală de restituire a imobilelor în litigiu, din perspectiva obiectului său - obținerea contravalorii investițiilor autorizate de la partea care pretinde restituirea în natură a imobilelor în litigiu, a determinat un anumit tip de probatorii, respectiv administrarea probei cu expertize evaluatorii, ce a necesitat achitarea onorariilor de experți, pe care ambele părți - cu duble calități - au fost obligate să le suporte, corespunzător cotelor.
În ceea ce privește posibilitatea încheierii unei tranzacții, în cursul procesului, determinată, în opinia recurentei pârâte, de faptul că valoarea investiţiilor, solicitată în cadrul cererii reconventionale, este inferioară valorii stabilite prin expertiză, instanța reține că aceasta nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate, care să determine exonerarea acetei pârâte de la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de pretențiile proprii, ci doar o eventualitate care nu s-a concretizat, astfel încât nu se impune analiza sa în cadrul prezentului recurs.
Asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă A.C.S.V. Satu Mare:
În ceea ce privește criticile procedurale, instanța de recurs va face următoarele considerații:
În susținerea primului argument, conform căruia instanţa de apel nu s-a conformat disp. art. 298, art. 1141 alin. (2) și art. 289 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că această pârâtă a formulat, în mod expres, cerere privind comunicarea tuturor actelor depuse la dosar de către părţi, în şedinţa publică din data de 17 februarie 2011, iar instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că aceste acte le-au fost remise şi a închis faza dezbaterilor, instanța de recurs constată că recurenta pârâtă nu invocă în mod concret ce vătămare procesuală i s-a produs și care să fie de natură a determina casarea hotărârii atacate.
Astfel, se observă că, pe tot parcursul procesului, această pârâtă a fost asistată de un apărător ales și și-a exercitat drepturile procesuale instituite de lege, în cauză, fiind amânată pronunțarea pentru a depune concluzii scrise, în care s-a raportat la toate apelurile declarate în cauză și la întâmpinările depuse, despre care este evident că avea cunoștință, fiindu-i comunicate, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare și încheierea de la 17 februarie 2011, ale căror consemnări fac dovada deplină până la înscrierea în fals, asigurându-i-se acestei părți ansamblul garanțiilor procesuale, corelative dreptului la un proces echitabil, garantat de articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., deci, cu bună - credință. Or, se constată că motivele de apel formulate de reclamanta V.A. au fost depusela dosar la data de 1 noiembrie 2010, iar apelul a fost soluționat la data 24 februarie 2011, partea interesată având suficient timp pentru a studia acest înscris.
În același sens, recurenta pârâtă nu detaliază ce probe ar mai fi fost necesare în cauză și care nu au fost administrate, mărginindu-se să afirme că, deși formulase cerere de probațiune prin intermediul apelului declarat în cauză, al cărei obiect se constată că era oricum generic (înscrisuri și proba testimonială) și nu indica teza probatorie, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra sa. În plus, se constată că, în recurs, această pârâtă nu a solicitat proba cu înscrisuri noi, în condițiile art. 305 C. proc. civ.
O altă critică a vizat faptul că instanţa de apel a omis și cercetarea tuturor motivelor de apel, referitor la faptul că reclamanta și-a modificat acţiunea şi a formulat cereri noi, modificări care nu le-au fost comunicate şi nu au fost dezbătute la proces, fapt care a condus la o soluţie nelegală, cu încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității.
Or, din cercetarea considerentelor expuse de instanța de apel, se constată că aceasta a răspuns, în mod corect și substanțial, tuturor criticilor invocate de apelanta pârâtă A.C.S.V. Satu Mare, raportat atât la notificarea reclamantei, ce are semnificația declanșării procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10/2001, dar și la contestația formulată împotriva deciziei pronunțate de Primarul municipiului Satu Mare.
În ceea ce privește faptul că instanţa de fond nu s-a pronunțat, prin dispozitiv, asupra cererilor privind anularea dispoziţiei atacate; constatarea faptului că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului; înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, acestea sunt aspecte pe care doar partea interesată, în speță, reclamanta V.A., le putea invoca, pârâta A.C.S.V. Satu Mare neputând invoca neregularități procedurale legate de limitele învestirii instanței, prin efectul introducerii cererii principale sau nerespectarea principiului disponibilității, prin nesoluționarea unor capete ale cererii principale.
Nu poate fi reținută nici critica, potrivit căreia instanţa de fond a dispus asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv obligarea acestei pârâte la restituirea către reclamantă a unui teren, câtă vreme obiectul cererii principale era restituirea în natură a terenului în litigiu, instanța urmând a constata, în procedura judiciară, cine va trebui obligat în raportul juridic dedus judecății având acest obiect. Mai mult, se constată că această critică, ce se subsumează motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi invocată pe calea recursului, întrucât obiectul recursului îl constituie Decizia instanței de apel, care a pronunțat soluția respingerii apelurilor declarate în cauză, neschimbând soluția primei instanțe și neacordând ea însăși nimic, în sensul pct. 6 al acestui articol. Or, acest motiv este funcțional numai în ipoteza în care instanța de apel se pronunță ea însăși asupra fondului cauzei.
Nu pot fi primite nici criticile care privesc fondul cauzei, referitoare la faptul că instanţa de apel nu a observat faptul că, prin acţiunea sa, reclamanta a încercat să eludeze prevederile legii speciale, Legea nr. 10/2001, întrucât aceasta ar fi trebuit să îi notifice, conform prevederilor art. 22 alin. (1)-(4) din Legea nr. 10/2001, cu o solicitare privitor la restituirea terenului, în caz contrar, incident în speță în opinia pârâtei, aceasta fiind decăzută din dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În susținerea acestui motiv, se invocă argumente de ordin nejuridic, de tipul „Profitând de Decizia primarului, prin care primea despăgubiri pentru o parte din teren (210 mp), a atacat această decizie şi a revendicat, oarecum, terenul, deşi nu are titlu valabil", care nu pot determina cenzura de legalitate ce ar putea fi declanșată prin intermediul recursului întemeiat, astfel cum s-a subliniat deja, pe motivele reglementate exhaustiv de lege.
În plus, acestei critici i s-a răspuns de către instanța de apel, prin argumente care pot fi însușite de instanța de recurs, întrucât recurenta pârâtă nu invocă argumente noi, ce ar trebui să primească alte răspunsuri.
Analizând criticile ce privesc soluționarea cererilor reconvenţionale formulate de către pârâta A.C.S.V. Satu Mare şi de către U. 2005 S.C., care au pretins, ambele, efectuarea lucrărilor de investiţii pe terenul în cauză, instanța de recurs le consideră nefondate, întrucât, prin intermediul acestora, se critică exclusiv modul de interpretare a probei cu înscrisuri administrată în cauză sau nepronunțarea asupra unui mijloc de probă, respectiv documentele justificative - dispoziţiile de plată, prin care s-au făcut plăţi către constructor, pe care instanța le-a considerat irelevante și sentinţa civilă nr. 3355 din 8 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, critici ce se subsumează pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent, abrogate, conform Legii nr. 219/2005 de aprobare a OUG nr. 138/2000.
Pentru considerentele expuse, constatând că sunt nefondate criticilor formulate în ansamblul lor, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamanta V.A. şi de pârâtele U. 2005 S.C. Satu Mare şi A.C.S.V. Satu Mare împotriva deciziei nr. 49/ R din 24 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta V.A. şi de pârâtele U. 2005 S.C. Satu Mare şi A.C.S.V. Satu Mare împotriva deciziei nr. 49/ R din 24 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 540/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 494/2012. Civil. Recalculare pensie. Revizuire... → |
|---|
