ICCJ. Decizia nr. 540/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.540/2012
Dosar nr.40081/30/2007
Şedinţa publică din 1 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 2007, reclamanta S.E. a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 1133 din 26 martie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara cu privire la retrocedarea imobilului din Timişoara, str. B., înscris în CF Timişoara; a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii de soluţionare a notificării din 17 august 2001 în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 2 din imobilul înscris în CF Timişoara, situat la adresa indicată şi în echivalent a apartamentelor nr. 2, 3 şi 4 din acelaşi imobil.
În motivare, a invocat că imobilul a aparţinut mamei sale, S.E. (născută J.) şi că a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951.
Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost nelegal respinsă prin dispoziţia atacată, fără a se intra în cercetarea fondului, deşi au fost depuse toate actele necesare clarificării situaţiei imobilului.
În drept, a invocat disp. art. 1, art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1872/ PI din 14 aprilie 2008, Tribunalul Timiş a respins cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantă a fost respinsă prin dispoziţia atacată cu motivarea că notificatorul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul legii şi a dreptului de proprietate invocat.
Pe calea notificării, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului din Timişoara, Cetate, str. B., evidenţiat în CF Timişoara, cu menţiunea de a nu fi soluţionată notificarea până când, în termen legal, nu va depune întreaga documentaţie.
La 10 martie 2003 notificatoarea a iniţiat o corespondenţă cu Primarul mun. Timişoara, solicitând a i se comunica stadiul soluţionării notificării sale vizând imobilul din Timişoara, str. B., făcând referire la Dosarul nr. 259, prin răspunsul trimis, Primarul mun. Timişoara comunicându-i notificatoarei că dosarul constituit în baza notificării de retrocedare a imobilului din Timişoara, str. B., nu a fost încă soluţionat, el purtând nr. 1221 şi nu nr. 259.
Ulterior, la 23 august 2004, reprezentantul convenţional al notificatoarei, prin intermediul căruia s-a şi depus notificarea, înştiinţează Primăria mun. Timişoara că imobilul revendicat de notificatoare este situat în Timişoara, str. B., fiind înscris în CF Timişoara, menţionând că, deşi în această carte funciară indicată apare evidenţiat imobil, casă şi curte în str. B., este posibil ca imobilul să fi avut o altă identificare administrativă la data deschiderii cărţii funciare şi intabulării dreptului de proprietate sub Bl, în favoarea mamei petentei, casa fiind nou construită într-o zonă cu puţine construcţii la acea vreme, iar inadvertenţa sesizată nu prezintă relevanţă, din moment ce în regim de carte funciară pentru identificarea unui imobil şi a situaţiei sale juridice, au prioritate identificările de carte funciară şi număr topografic şi înscrierile în foaia de proprietate.
Cum abia la 23 august 2004 au fost specificate noile date de identificare ale imobilului pretins solicitat iniţial, prin menţionarea numărului de carte funciară, apare evident că după această dată a şi fost depusă la dosarul administrativ C.F. Timişoara, unde este înscris imobilul situat în Timişoara, str. B.
În aceste condiţii, prin adresa trimisă Primarului mun. Timişoara la 23 august 2004, a operat o modificare a obiectului notificării, fiind precizat, practic, un cu totul alt imobil decât cel solicitat iniţial, în termen legal şi care era identificat deja prin elemente de identificare, potrivit exigenţelor legale ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, mai exact, prin indicarea adresei administrative, dar şi prin indicarea cărţii funciare, ca fiind situat în Timişoara, Cetate, str. B., înscris în CF Timişoara.
Practic, prin elementele noi aduse cu privire la identificarea imobilului pretins solicitat prin notificare şi care configurează un cu totul alt imobil decât cel indicat iniţial, în termenul legal impus de art. 22 alin. (1) astfel cum a fost modificat succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, s-a produs o modificare evidentă a notificării iniţiale, ceea ce, din perspectiva art. 22 din Legea nr. 10/2001, echivalează cu o nouă notificare, depusă cu depăşirea termenului legal, supra amintit şi care a expirat la 14 februarie 2002.
Totodată, pretinsa modificare a numărului de înscriere a imobilului solicitat, din 4 în 2 sau invers, susţinută de notificatoare nu a fost probată, însă şi dacă se constată că probarea unui astfel de fapt ar incumba pârâtului care nu a dat instanţei lămuriri clare vizavi de existenţa vreodată a unei asemenea modificări a numărului imobilelor aflate pe strada în discuţie nu se poate considera ca fiind dovedită afirmaţia contestatoarei, care se bazează pe simple speculaţii, neavând nici un început de dovadă în acest sens, pentru a se crea măcar o prezumţie, ca mijloc de probă pentru cele afirmate.
În contextul argumentelor prezentate, rezultând cu claritate că prin adresa depusă la dosarul administrativ la 23 august 2004 a fost modificat obiectul notificării, ceea ce reprezintă o nouă notificare în sensul legii, - având în vedere că pentru fiecare imobil solicitat se impune depunerea unei notificări distincte - art. 22 alin. (1) teza finală din Legea nr. 10/2001 -, iar aceasta din urmă a fost depusă după expirarea termenului legal, tribunalul a dispus conform celor mai sus arătate.
Prin Decizia civilă nr. 62 din 24 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 4008/30/2007 apelul a fost admis, iar sentinţa desfiinţată cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că mama reclamantei a fost proprietara imobilului în litigiu, că, ulterior, acesta a fost corect identificat din punct de vedere al evidenţelor funciare, noua identificare neechivalând cu modificarea obiectului notificării şi cu depăşirea termenului în care notificările pot fi formulate.
Prin Decizia civilă nr. 8297 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 4008/30/2007 recursul a fost respins, instanţa reţinând, în esenţă, considerentele avute în vedere de instanţa de apel.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. Dosar nr. 4008.1/30/2007, dosar în care reclamanta şi-a precizat cererea, solicitând restituirea în echivalent a apartamentelor 1, 2, 3, 4 din imobil, acestea fiind înstrăinate.
Prin sentinţa civilă nr. 2103/ P din 13 septembrie 2010, Tribunalul Timiş a admis cererea reclamantei.
A dispus anularea Dispoziţiei nr. 1132 din 26 martie 2007 emisă de pârât şi l-a obligat pe acesta să emită o nouă dispoziţie privind acordarea de despăgubiri reclamantei, în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentele nr. 1, 2, 3, 4 din imobilul evidenţiat în CF Timişoara, provenită din conversia de pe hârtie a CF Timişoara.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că asupra imobilului ce face obiect al notificării reclamantei, evidenţiat în CF Timişoara şi constând din casă şi curte, situat administrativ în Timişoara, str. B., proprietar tabular, conform datelor de carte funciară, a fost, începând cu anul 1940, mama reclamantei, S.E., născută J.
La data de 18 aprilie 1958, în cartea funciară s-a intabulat asupra imobilului Statul Român ca proprietar în baza sentinţei civile nr. 632/1954 a Tribunalului Popular Timişoara, pronunţată în temeiul Decretului nr. 111/1951. În alţi termeni, la data preluării imobilului de către stat, proprietatea acestuia aparţinea mamei reclamantei, în conformitate cu menţiunile din CF Timişoara.
Ulterior preluării imobilului de către stat, s-a procedat la apartamentarea acestuia şi la înstrăinarea celor patru apartamente create, în favoarea chiriaşilor, în baza Legii nr. 112/1995. De menţionat că asupra apartamentelor nr. 1, 3 şi 4, dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare s-a intabulat în anii 1997, respectiv 2005, iar asupra ap. nr. 2, dreptul de proprietate al chiriaşului cumpărător s-a înscris în cartea funciară pendinte de soluţionarea prezentului litigiu, determinând precizarea acţiunii din partea reclamantei, care a solicitat, în aceste condiţii, despăgubiri (renunţând la solicitarea de restituire în natură) şi pentru ap. nr. 2.
Instanţa a constatat că imobilul în litigiu se încadrează sferei de aplicare a legii reparatorii, preluarea sa de către stat în contextul Decretului nr. 111/1951 definindu-se a fi drept una abuzivă prin raportare la art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 ce se referă strict la imobile preluate în baza acestui act normativ.
În egală măsură, s-a constatat că reclamanta îşi justifică pe deplin vocaţia de a accede la beneficiul legii reparatorii, în calitate de moştenitoare a defunctei proprietare tabulare, S.E., circumscriindu-se categoriei moştenitorilor persoanelor îndreptăţite la restituire, categorie de care face vorbire art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, când stabileşte, alături de art. 3 din lege, sfera persoanelor cărora li se adresează legea specială.
De altfel, chestiunea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită a beneficia de Legea. nr. 10/2001, cum şi a dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, ca aparţinând anterior preluării, mamei sale, defuncta S.E., au fost pe deplin clarificate şi tranşate pe calea controlului judiciar prin Decizia civilă nr. 62 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Or, în aceste condiţii, rezultă neîndoielnic că dispoziţia contestată a fost emisă nelegal şi netemeinic, de vreme ce pârâtul i-a refuzat reclamantei accesul şi aplicarea Legii nr. 10/2001.
Instanţa a apreciat astfel că se impune anularea dispoziţiei contestate în acord cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi, observând situaţia juridică actuală a imobilului litigios, respectiv, împrejurarea că toate apartamentelor ce-l compun au fost deja înstrăinate în temeiul Legea nr. 112/1995, iar contractele de vânzare cumpărare nu au fost atacate sub aspectul legalităţii lor (de unde prezumţia că sunt perfectate valabil şi în concordanţă cu Legea nr. 112/1995) a concluzionat că în speţă îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 263 din 16 februarie 2001, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva susmenţionatei hotărâri, reţinând următoarele:
Singura critică adusă de pârât sentinţei apelate vizează reţinerea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, istoricul situaţiei juridice a imobilului neconstituindu-se în motiv de apel în sensul art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Astfel, pârâtul a invocat că la dosarul administrativ nu au fost depuse certificatele de moştenitor apostilate cu privire la defuncţii - părinţi ai reclamantei.
În primul rând, disp. art. 3 din HG nr. 66/1999 prevăd că formalitatea apostilei ar putea fi cerută pentru atestarea veracităţii semnăturii, a calităţii în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe act; în consecinţă, îndeplinirea acestei formalităţi nu este cerută în mod imperativ de lege.
În al doilea rând, la dosarul tribunalului au fost depuse certificatele de moştenitor apostilate (f.106-110 Dosar nr. 4008/30/2007) astfel că, având plenitudine de jurisdicţie, instanţa poate reţine, ea însăşi, că notificantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, aşa cum în mod corect a procedat prima instanţă.
În fine, calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită a fost reţinută prin Decizia civilă nr. 62/24 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în primul ciclu procesual (instanţa referindu-se la fostul proprietar tabular, E.S., ca fiind mama reclamantei, aceasta fiind îndreptăţită să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 10/2001) irevocabilă prin Decizia 8297 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, context în care s-au constatat ca nefondate criticile pârâtului aduse hotărârii tribunalului.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timişoara care, invocând motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că certificatele de moştenitor depuse de reclamantă în susţinerea calităţii sale de persoană îndreptăţită, moştenitoare a defuncţilor E.S. şi E.S.A., nu au fost apostilate conform Convenţiei de la Haga adoptat la 5 octombrie 1961, act ratificat de România prin HG nr. 66/1999. În acest context, apare ca fiind legală dispoziţia emisă în etapa administrativă a procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001, prin care s-a refuzat reclamantei beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de această lege întrucât, în această etapă, reclamanta nu a făcut această dovadă pretinsă de legea specială.
A susţinut că, în mod eronat a reţinut instanţa că reclamanta şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită prin actele depuse în probaţiune în cursul procedurii judiciare, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârilor cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Recursul nu este fondat.
Contrar susţinerilor pârâtului, cu actele depuse la judecata în primă instanţă (f. 106 – 110 dos. 4008/30/2007) constând în certificatele de moştenitor apostilate, reclamanta şi-a dovedit, cum legal au reţinut instanţele, calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Cum etapa judiciară a procedurii reglementate de legea specială face parte, alături de aceea administrativă, din procedurile de restituire prevăzute de legea specială şi în virtutea plenitudinii de jurisdicţie şi a dreptului oricărei persoane la accesul la justiţie, se vădesc a fi legale dispoziţiunile instanţelor fondului care, în completarea probaţiunii depusă în faţa organului administrativ, a primit şi administrat probatoriul prevăzut de legea specială pentru justa soluţionare a cauzei deduse judecăţii.
De asemenea, criticile pârâtului nu pot fi primite nici în raport de hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual care, opus susţinerilor pârâtului, au statuat irevocabil atât cu privire la persoana în al cărei patrimoniu s-a aflat imobilul la data preluării de către stat, respectiv antecesoarea reclamantei, cât şi la vocaţia reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, în calitatea sa de moştenitoare a proprietarului bunului preluat abuziv de stat.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 263 din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 541/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
