ICCJ. Decizia nr. 543/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.543/2012
Dosar nr.1635/3/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 ianuarie 2009 sub nr. 1635/3/2009, reclamantele G.A.S. şi O.M.S. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, emiterea dispoziţiei privind terenul în suprafaţăde 300 m.p. identificat la nivelul anului 1985, ca fiind situat pe str. Icar, nr. 19 în fosta Comună suburbană Herăstrău.
În fapt, reclamantele susţin că imobilul - teren şi construcţie proprietatea părinţilor lor a fost expropriat integral fără acordare de despăgubiri, casa fiind demolată, s-a alocat o sumă de bani doar pentru aceasta.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 2, art. 6, art. 21 alin. (4), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 703 din 13 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea, iar pârâta a fost obligată să emită dispoziţie motivată prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 305 mp (300 mp din acte) situat în fosta comună suburbană Herăstrău, str. Icar, sector 1, constând în despăgubiri, acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
S-a reţinut că imobilul a fost dobândit de autorii reclamanţilor G.N. şi G.N.A. prin actul de vânzare - cumpărare autentificat la Tribunalul Ilfov, secţia notariat, iar ulterior imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 440/1984 unde la poziţia 351/356 anexa 7 figurează preluat de la G.N., G.V.E. şi O.M.S., imobilul fiind compus din 305 m.p. teren şi construcţie demolată pentru care s-au achitat despăgubiri în sumă de 24.079,5 lei.
Reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la restituire în calitate de moştenitori ai defuncţilor G.N. şi G.N.A., proprietarii bunului expropriat abuziv de stat.
S-a constatat că pârâta avea obligaţia a se pronunţa asupra fondului cererii formulate, iar pe de altă parte că în ipoteza exproprierii în condiţiile art. 11 alin. (3) şi art. 10 alin. (3) – (6) măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întreg imobilul.
În consecinţă acţiunea a fost admisă, urmând ca în baza procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 să se emită dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 350 m.p. din str. Icar, sector 1 (fosta comună suburbană Herăstrău).
Prin Decizia nr. 121/ A din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile părţilor, reţinând următoarele:
Apelul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat, întrucât dispozitivul este lămuritor sub aspectul investirii instanţei prin cererea introductivă în sensul că pârâta a fost obligată să emită dispoziţie în temeiul art. 26 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 305 m.p.
Prima instanţă a soluţionat fondul notificării, astfel că din această perspectivă critica reclamantelor, vizând nesoluţionarea pe fond a notificării nu a fost primită.
De altfel, în acelaşi dispozitiv contestat s-a precizat că despăgubirile ce vor fi acordate în condiţiile Legii nr. 10/2001, urmează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005 la care s-a făcut referire în dispozitivul hotărârii.
S-a reţinut a fi nefondată şi susţinerea reclamantelor în sensul că deşi restituirea în natură nu este posibilă, dat fiind că imobilul este afectat integral de utilităţi publice, totuşi prin expertiză s-a calculat cuantumul despăgubirilor.
Soluţionarea pe fond a cererii nu echivalează cu acordarea de despăgubiri băneşti întrucât Legea nr. 10/2001 din Titlul VII reglementează cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, cuantumul final al despăgubirilor fiind acordat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care emite şi deciziile referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire şi împotriva cărora se poate formula contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În ce priveşte apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, s-a constatat, de asemenea, caracterul său nefondat, deoarece în calitate de instituţie învestită cu soluţionarea notificării, pârâtul are obligaţia de a se pronunţa asupra notificării şi a actelor depuse în dovedirea acesteia de către notificator, referirile pârâtului la HG nr. 498/2003, fiind nerelevante întrucât actul normativ menţionat a fost abrogat prin HG nr. 250/2007.
Autoarea reclamantelor, G.N. a notificat Primăria Municipiului Bucureşti prin care a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 304 m.p. din str. Icar, fosta comună suburbană Herăstrău.
Pârâtul a înaintat instanţei la fond copia actelor în baza cărora a fost depusă notificarea, imobilul fiind ulterior identificat prin expertiza topografică efectuată în cauză.
Prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi ale art. 23 din Legea nr. 250/2007, dispoziţii conform cărora pârâta avea obligaţia să soluţioneze pe fond notificarea, astfel că nefinalizarea acesteia a îndreptăţitreclamantele să se adreseze instanţei de judecată.
Împotriva susmenţionatei hotărâri au declarat recurs reclamanta O.M.S. şi pârâtul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea recursului său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că sentinţa tribunalului, menţinută prin Decizia atacată nu face trimitere la „procedura reglementată de Titlul VII din legea nr. 247/2005" şi că instanţa ar fi trebuit să ia în considerare valoarea stabilită pentru imobilul preluat abuziv (expropriat) astfel cum aceasta a fost stabilită pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă.
Instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu ignorarea dispoziţiilor legii speciale şi a finalităţii concrete a acestora, ceea ce impunea stabilirea/ consemnarea valorii imobilului imposibil de restituit în natură.
Argumentele instanţei de apel relativ la acest aspect nu au legătură cu nici o dispoziţie legală dintre cele care ar fi incidente în cauză şi relevă aplicarea greşită a dispoziţiei legale incidente speţei.
A solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei în sensul constatării că valoarea de circulaţie a terenului solicitat în prezenta procedură este de 192.912,50 euro.
Recurentul-pârât Municipiul Bucureşti a susţinut, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în declaraţia de recurs, că notificarea reclamantelor trebuia însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi că instanţa trebuia să stabilească apartenenţa terenului şi consecutiv, unitatea deţinătoare, aceasta din urmă fiind cea care are competenţa de a emite decizie în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Pentru imobilul în litigiu ce a făcut obiectul decretului de expropriere s-au acordat despăgubiri, astfel încât, sub acest aspect, nu se poate considera ca abuzivă preluarea bunului de către stat.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Recursurile nu sunt fondate.
Soluţionând cererea reclamantelor, prima instanţă care a obligat pârâta să emită dispoziţie motivată prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 305 mp situat în fosta comună suburbană Herăstrău, str. Icar nr. 19, sector 1, şi consecutiv, instanţa de apel, care a menţinut hotărârea tribunalului, au făcut aplicarea întocmai a dispoziţiilor legii speciale de reparaţie, atât în ce priveşte modalitatea de despăgubire (natura măsurilor reparatorii), cât şi imposibilitatea stabilirii/determinării cuantumului acesteia, în prezenta etapă a procedurii declanşate de reclamante.
Aceasta pentru că, potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca atribuţii emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.
În urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 (Titlului VII - cap. II, V şi următoarele) instanţele judecătoreşti nu mai au prerogativa de a stabili şi individualiza cuantumul despăgubirilor, această competenţă revenind organismelor înfiinţate potrivit Legii nr. 247/2005 (Titlului VII al legii), aspect legal reţinut de cele două instanţe.
Atributul instanţei de judecată, astfel cum legal au procedat instanţele în pricina dedusă judecăţii, în condiţiile dispoziţiilor legal sus evocate, este acea de a stabili calitatea de persoană îndreptăţită şi natura măsurilor reparatorii cuvenite, în natură sau prin echivalent.
În Capitolul V al Legii nr. 247/2005 s-a reglementat procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, iar art. 13 din Titlul VII prevede că este atributul principal al Comisie centrale constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru de analiză şi stabilire a cuantumului final al despăgubirilor cuvenite potrivit Legii nr. 10/2001, deciziile adoptate de această entitate putând fi atacate în condiţiile stipulate de legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Aceasta înseamnă că potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa de judecată investită cu o acţiune în condiţiile Legii nr. 10/2001 nu mai este îndrituită să analizeze şi să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, reclamantele urmând să se conformeze procedurii reglementate de legea specială, iar în situaţia în care ar fi nemulţumite de hotărârea adoptată de Comisia Centrală să formuleze contestaţie în conformitate cu prevederile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Din această perspectivă se vădesc a nu fi fondate criticile reclamantele constând în neacordarea şi stabilirea efectivă a cuantumului despăgubirilor.
Nu este fondată astfel nici critica încadrată în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, contrar susţinerilor reclamantei, între dispozitivul sentinţei care reţine îndreptăţirea sa de a beneficia de despăgubiri în condiţiile legii speciale şi considerentele hotărârii, care reţin incidenţa Titlului VII din Legea nr. 247/2005 există o deplină concordanţă.
Nu sunt fondate nici criticile dezvoltate în recursul pârâtului, încadrate formal în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte recurenta nu indică dispoziţiile legale încălcate sau greşit aplicate de instanţe, iar pe de altă parte, astfel cum legal au reţinut instanţele, reclamanta a dovedit vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, nesocotită de pârâtă, iar în soluţionarea cererii a stabilit legal natura/ categoria măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecăţii urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta O.M.S. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 121/ A din 08 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 541/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
