ICCJ. Decizia nr. 5392/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5392/2012
Dosar nr. 50/2/2010
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul S.C.A. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 301 din 25 octombrie 2005 emisă de aceasta, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, în mod nelegal i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Craiova, Str. N. Titulescu i s-a propus acordare de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 530 m.p. şi 322,23 m.p. construcţii. De asemenea, s-a reţinut că, în mod nelegal, s-a reţinut că imobilul revendicat este deţinut de SC P.G. SA Craiova, deşi acesta nu este evidenţiat în patrimoniul acestei societăţi comerciale privatizate.
La termenul din 16 ianuarie 2007 a fost introdusă în cauză SC P.G. SA, în calitate de intervenient forţat.
Prin sentinţa civilă nr. 1159 pronunţată la 25 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V–a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând că, prin decizia contestată, în mod legal au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul teren şi construcţii situat în Craiova, Str. Nicolae Titulescu, în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001. S-a reţinut că, în prezent, imobilul este deţinut de intervenienta SC P.G. SA
Împotriva sentinţei menţionate a declarat reclamantul arătând că nu s-a dovedit că imobilul figurează în patrimoniul intervenientei şi că acesta a fost preluat abuziv în proprietatea statului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin decizia nr. 451 din 2 iunie 2008, a respins apelul, reţinând că imobilul este evidenţiat în patrimoniul SC P.G. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar, această societate fiind privatizată integral în anul 1994. În acest context, s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul, învederând că imobilul a fost preluat fără titlu în proprietatea statului, situaţie în care se impune restituirea în natură.
Prin decizia nr. 9224 din 11 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a casat decizia menţionată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29, fost 27, în redactarea iniţială şi că instanţele investite cu soluţionarea cererilor de restituire a unor astfel de imobile trebuie să verifice şi să stabilească valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, întrucât în funcţie de acest aspect urmează a se aprecia asupra măsurilor reparatorii, restituire în natură sau acordare de despăgubiri persoanei îndreptăţite.
S-a considerat că în cazul imobilelor naţionalizate conform Legii nr. 119/1948, cum este cazul în speţă, verificarea valabilităţii titlului Statului este necesară pentru a se stabili dacă la momentul naţionalizării au fost îndeplinite toate condiţiile impuse de lege, ştiut fiind că prin legea de naţionalizare se definesc categoriile de bunuri ori persoane ce cad sub incidenţa acestei măsuri, precum şi condiţiile în care se putea face deposedarea.
Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea imobilului în litigiu conform actelor de proprietate şi actelor de preluare de către stat, dispunându-se totodată ca expertul să precizeze dacă, în raport de aceste acte, există construcţii demolate, construcţii noi, conform cărţii funciare şi documentaţiei cadastrale.
Instanţa de apel a dispus efectuarea expertizei prin comisie rogatorie.
Prin decizia nr. 767/ A din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamantului S.C.A. şi a schimbat sentinţa apelată în sensul admiterii contestaţiei şi anulării dispoziţiei nr. 301 din 25 octombrie 2005 emise de A.V.A.S. S-a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1830,56 m.p. scriptic şi 1824 m.p. conform măsurătorilor şi construcţiile existente pe teren, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere dezlegările date de instanţa supremă prin decizia de casare, conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., constatând că măsura naţionalizării dispusă prin Legea nr. 119/1948 trebuia să respecte dispoziţiile Constituţiei României din 1948, care în art. 8 recunoştea dreptul de proprietate particulară, iar în art. 10 prevedea posibilitatea exproprierii cu o dreaptă despăgubire.
S-a apreciat că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut fără titlu valabil, conform procesului verbal nr. 3 din 12 iunie 1948 procedându-se şi la naţionalizarea spaţiilor de locuit aparţinând autorului contestatorului, deşi în art. 1 din Legea nr. 1190/1948 nu se includeau imobilele cu destinaţie de locuinţă.
S-a considerat că, în aceste condiţii, analiza procedurii de preluare a imobilului şi a respectării dispoziţiilor art. 10 şi 8 din Legea nr. 119/1948 nu prezintă relevanţă în cauză, câtă vreme preluarea s-a făcut fără respectarea condiţiilor de fond menţionate.
Au fost înlăturate susţinerile intimatei SC P.G. SA referitoare la suprafaţa de 530 m.p. construcţii cuprinse în inventarul Î.N.F.P.S., întocmit la data de 12 iunie 1948, cu motivarea că, astfel cum a rezultat din autorizaţiile de construcţie depuse la dosar şi din răspunsul expertului la obiecţiuni, nu s-au adăugat corpuri noi de clădire celor existente şi nici nu au fost demolate construcţii.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul legal pârâtele A.V.A.S. şi SC P.G. SA
Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că imobilul revendicat s-a aflat în patrimoniul societăţii comerciale înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 republicată şi ca efect al privatizării şi a dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită a intimaţilor (A.V.A.S.) a aplicat legal în cauză dispoziţiile art. 29 prin decizia motivată nr. 301 din 25 octombrie 2005.
S-a susţinut, astfel, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată, privind restituirea în natură a imobilului, deoarece acesta este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, fiind incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată. În consecinţă, s-a învederat că A.V.A.S. şi-a exercitat obligaţiile legale date în competenţa sa, prin emiterea deciziei contestate, prin care, urmare a respingerii cererii de restituire în natură, a transmis dosarul C.C.S.D., conform dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cea de-a doua critică formulată de pârâta recurentă A.V.A.S. a vizat greşita reţinere a preluării imobilului de către stat fără titlu valabil, deşi instanţa de apel nu a analizat şi nu a stabilit prin probe certe şi concludente această situaţie.
Prin motivele sale, recurenta SC P.G. SA a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că, deşi instanţa de apel a procedat la verificarea valabilităţii titlului statului în limitele deciziei de casare, a stabilit eronat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, fără a proceda la analiza criteriilor de determinare a bunurilor ce intrau sub incidenţa legii de naţionalizare.
Astfel, recurenta a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 119/1948, susţinând că F.P.S. făcea parte din categoria bunurilor individualizate prin art. 1 alin. (1) pct. 64 din actul normativ menţionat, ca mijloc de producţie posibil a fi supus naţionalizării conform prevederilor art. 1, din Constituţia din 1948, fiind respectate criteriile reglementate de lege.
Referitor la aspectul neacordării de despăgubiri, la momentul naţionalizării, s-a susţinut că această măsură de preluare abuzivă a bunului în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 reprezintă un titlu pentru stat, aprecierea asupra valabilităţii titlului statului presupunând analiza in rem, în scopul de a se stabili dacă întreprinderea îndeplineşte criteriile prevăzute de Legea nr. 119/1948 (pentru a fi naţionalizată).
O altă critică formulată de recurenta SC P.G. SA a vizat greşita apreciere a instanţei de apel în sensul că s-ar fi naţionalizat şi spaţiile cu destinaţie de locuinţă, aflate la etajul clădirii principale, susţinându-se că, sub acest aspect, nu prezintă relevanţă procesul verbal încheiat la 12 iunie 1948, act ce nu are caracter translativ de proprietate.
Pentru toate considerentele expuse, s-a concluzionat că sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamantul intimat fiind îndreptăţit la despăgubiri conform valorii de piaţă a imobilului.
La termenul din 21 februarie 2012, recurenta SC P.G. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatului – reclamant S.C.A., susţinând că acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită conform prevederilor art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, întrucât defunctul S.P., fostul proprietar al imobilului în litigiu, a desemnat-o ca legatar universal pe soţia sa, K.S., astfel cum rezultă din testamentul olograf din 29 septembrie 1988, deschis la instanţa de succesiune de pe lângă Tribunalul Nurnberg, Germania.
În consecinţă, s-a solicitat să se modifice decizia recurată în sensul respingerii contestaţiei ca fiind promovată de o persoană fără legitimare procesuală activă.
Examinând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S.C.A., conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Calitatea intimatului – reclamant S.C.A. de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001 a fost stabilită chiar de către emitentul deciziei contestate, nr. 3011 din 25 octombrie 2005, A.V.A.S., care a constatat, astfel, că autorul notificării şi-a dovedit vocaţia succesorală de pe urma fostului proprietar, J.S. şi descendenţilor acestuia, P.J.S. şi C.J.S.
Prin urmare, din această perspectivă calitatea procesuală activă nu mai putea face obiectul cenzurii instanţei.
Câtă vreme calitatea de persoană îndreptăţită nu a fost pusă în discuţie, aceasta nu a făcut nici obiectul analizei în decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9224 din 11 noiembrie 2009, astfel că aceasta nu mai poate fi examinată în această fază procesuală, întrucât s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat.
Nu este lipsită de relevanţă, din această perspectivă, împrejurarea că dovada calităţii de moştenitor a reclamantului s-a făcut cu certificatul de calitate nr. 30 din 15 martie 2002 eliberat de B.N.P. E.D., necontestat şi, prin urmare, perfect valabil.
Examinând criticile invocate de recurente, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Având în vedere declararea neconstituţionalităţii art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 29 după republicare), prin Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare nr. 9223 din 11 noiembrie 2009, a statuat că se impune ca în rejudecare să fie analizat titlul statului, în considerarea distincţiei între regimul juridic aplicabil imobilelor preluate de stat cu sau fără titlu valabil.
Astfel, s-a dat instanţei de apel îndrumarea de a stabili dacă la momentul naţionalizării au fost îndeplinite toate condiţiile impuse de lege, ştiut fiind că prin legea de naţionalizare se defineau categoriile de bunuri ori persoane ce cădeau sub incidenţa sa, precum şi condiţiile în care se putea face deposedarea.
Respectând aceste îndrumări, în baza dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a procedat la examinarea valabilităţii titlului statului cu privire la imobilul în discuţie, naţionalizat conform Legii nr. 119/1948.
În acest context, s-a stabilit corect că nu au fost îndeplinite condiţiile privind stabilirea şi plata despăgubirilor.
Ceea ce interesează în speţă este nu preluarea abuzivă sau nu de către stat, aspect ce este indicat prin enumerarea Legii nr. 119/1948, în categoria preluărilor abuzive [(art. 2 alin. (1) din Lega nr. 10/2001)], ci dacă această preluare s-a făcut cu sau fără titlu valabil.
Măsura naţionalizării în temeiul Legii nr. 119/1948 presupunea despăgubirea proprietarilor deposedaţi, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 8, 10 şi 11 din Constituţia Republicii Populare Române din 1948.
Astfel, art. 8 recunoştea dreptul de proprietate particulară, iar art. 10 stipula că preluarea unui bun se putea face prin expropriere doar în baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire, iar art. 11 prevedea că preluarea unor mijloace de producţie nu se putea face decât în condiţiile legii.
Or, Legea nr. 119/1948 stabilea ca şi condiţie esenţială a naţionalizării plata unor despăgubiri pentru acţionarii întreprinderilor naţionalizate.
În speţă, nu s-a dovedit plata unei asemenea despăgubiri, în condiţiile în care F.I.N., la care făceau referire dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 119/1948, nici nu a fost înfiinţat.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat corect că au fost depăşite limitele legale prin naţionalizarea în temeiul Legii nr. 119/1948 a unor spaţii cu destinaţie de locuinţă, aparţinând fostului proprietar, cu încălcarea art. 1 din acest act normativ.
Astfel, din Foaia de Date pentru Cartea funciară privind imobilul din Craiova, Calea Bucureşti se menţionează la pct. 3 şi 4 două corpuri de case cu destinaţia de locuinţă.
Ca atare, în mod legal instanţa de apel a apreciat că acesta reprezintă un alt argument pentru calificarea actului de preluare de către stat ca fiind unul fără titlu valabil, făcut cu nerespectarea condiţiilor de fond impuse de dispoziţiile legale în vigoare la momentul naţionalizării, împrejurare ce determină aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată şi restituirea în natură a imobilului.
Faţă de toate aceste considerente se va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A.V.A.S. şi SC P.G. SA
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S.C.A., invocată de recurenta-pârâtă P.G.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele SC P.G. SA şi A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 767/ A din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5396/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5393/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
