ICCJ. Decizia nr. 566/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 566/2012
Dosar nr. 2655/88/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 10 noiembrie 2009, reclamanta SC R.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta E.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată la plata sumei de 30.000 Euro în echivalent reprezentând penalităţi de întârziere pentru nerespectarea obligaţiei asumate prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 25 februarie 2008, pârâta să fie obligată să predea documentele originale care atestă proprietatea utilajelor ce fac obiectul contractului din data de 25 februarie 2008, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la predarea documentelor originale, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea cererii şi obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 15.000 Euro în echivalent, reprezentând a doua rată şi a sumei de 30.000 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 2362 din 29 septembrie 2010, Tribunalul Tulcea a admis acţiunea principală, a obligat pârâta-reclamantă E.A. la plata sumei de 30.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de penalizări de întârziere pentru nerespectarea obligaţiei asumată prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 25 februarie 2008; a obligat pârâta-reclamantă să predea reclamantei-pârâte documentele originale care atestă proprietatea utilajelor ce fac obiectul contractului din data de 25 februarie 2008; a obligat pârâta-reclamantă la plata de daune cominatorii în cuantum de 10 lei/zi întârziere până la predarea documentelor originale; a anulat cererea reconvenţională ca netimbrată; a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 4.198 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Tulcea a reţinut că între cele două părţi s-a încheiat la 25 februarie 2008, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un număr de 7 utilaje, respectiv 3 maşini de ţesut rogojini, 3 dispozitive de decojit stuf şi 1 fierăstrău circular, preţul acestora fiind de 30.000 Euro.
Conform dispoziţiilor din contract, reclamanta a achitat suma de 15.000 Euro urmând ca diferenţa să fie achitată până la data de 15 iunie 2008, însă pârâta-reclamantă E.A. nu a predat reclamantei-pârâte odată cu predarea utilajelor şi documentele care atestă proprietatea asupra utilajelor şi a provenienţei lor.
Din cauza nepredării documentelor care atestă proprietatea, nici reclamanta nu a achitat a doua rată de 15.000 Euro.
Având în vedere dispoziţiile art. 942 C. civ., instanţa de fond a admis acţiunea principală.
Cererea reconvenţională a fost anulată ca netimbrată, deoarece în repetate rânduri instanţa a pus în vedere pârâtei-reclamante să achite taxa de timbru în cuantum de 4.955 lei, iar aceasta nu s-a conformat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta E.A., arătând că aceasta este nelegală şi netemeinică deoarece:
1. La 17 iunie 2011, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei reclamantei şi a fost numit administrator judiciar C.I.I. M.M.
La soluţionarea cererii în prezenta cauză, reclamanta a stat în judecată prin administratorul statutar, asistat de avocat, situaţie ce echivalează cu lipsa capacităţii procesuale.
2. Pe fondul litigiului, instanţa a făcut o interpretare eronată a probelor administrate.
Sub aspectul valorii penalităţilor, nu se stabileşte niciun termen în ceea ce priveşte obligaţia de predare a documentelor.
Mai mult, nu se menţionează asupra cărei sume se aplică penalitatea de 1% în condiţiile în care se menţionează că această clauză penală este aplicabilă ambelor părţi contractante.
Reclamanta nu a tăgăduit nicicând faptul că nu s-au predat utilajele. Prin procesul-verbal de predare-primire încheiat în momentul vânzării acestor utilaje au fost remise către reclamantă. Astfel, proprietate a utilajelor a trecut la cumpărător, sens în care acesta putea face dovada proprietăţii sale.
Prin contract obligaţiile părţilor sunt reciproce.
În situaţia în care predarea documentelor era ulterioară sau concomitentă încasării preţului integral din contract, preţ care, aşa cum afirmă reclamanta, nu l-a achitat, instanţa trebuia să aprecieze că apelanta nu a fost în culpă.
Prin Decizia nr. 23/COM din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul declarat de E.A. împotriva sentinţei civile nr. 2362 din 29 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea, a fost schimbată hotărârea apelată în sensul respingerii acţiunii principale astfel cum a fost precizată şi s-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat la 25 februarie 2008 un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect 7 utilaje (3 maşini de ţesut rogojini, 3 dispozitive decojit stuf şi 1 fierăstrău circular), preţul acestora fiind stabilit la suma de 30.000 Euro.
Conform prevederilor contractuale [art. 3 alin. (2)], reclamanta-pârâtă a achitat prima rată contractuală în sumă de 15.000 Euro.
Din declaraţia reprezentantului intimatei, se dovedeşte că odată cu predarea utilajelor au fost predate şi documentele aferente.
Din actele existente la dosar (raportul de evaluare a utilajelor) cât şi a precizărilor intimatei la termenul de judecată din 31 ianuarie 2011, rezultă că utilajele au intrat în patrimoniul acesteia, iar înregistrarea contabilă a avut loc în baza contractului de vânzare-cumpărare.
În contract, care constituie legea părţilor, nu s-a prevăzut niciun termen de predare a documentelor. În acest sens, din contractul de vânzare-cumpărare rezultă drepturi şi obligaţii reciproce pentru ambele părţi, ori în ipoteza în care intimata nu a achitat a doua tranşă de 15.000 Euro, apelanta nu poate fi obligată să predea aceste documente.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta-pârâtă SC R.T. SRL prin lichidator judiciar C.I.I M.M. criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că reprezentantul recurentei a declarat că documentele aferente au fost predate odată cu utilajele.
Reprezentantul legal al recurentei nu a declarat niciun moment acest aspect.
Declaraţia autentificată sub nr. 282 a d-lui S.F. este o probă prefabricată, fiind dată la 31 ianuarie 2011, la ultimul termen de judecată în apel.
Predarea documentelor nu reiese ca fiind inserată în procesul verbal de predare primire al utilajelor încheiat la 25 februarie 2008.
Între societate şi S.F. există mai multe litigii, unele chiar de natură penală.
Greşit a reţinut instanţa că societatea recurentă poate să efectueze operaţii contabile, utilajele fiind înregistrate în contabilitate pe baza contractului de vânzare-cumpărare.
În realitate, utilajele sunt înregistrate provizoriu în contabilitate, preţul nefiind achitat integral datorită faptului că vânzătorul nu a demonstrat dreptul său de proprietate.
Instanţa nu a analizat excepţia de neexecutare a contractului invocată de recurentă, ignorând atât faptele cât şi raportul comercial dintre părţi. Se reţine doar că intimata nu trebuie să predea documentele de proprietate întrucât recurenta nu a achitat tot preţul utilajelor.
Nelegalitatea hotărârii constă şi în faptul că aceasta nu ţine cont de clauzele contractuale ce reprezintă voinţa părţilor şi care formează legea părţilor.
La momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, recurenta a urmărit un scop – acela de a avea documentele iniţiale de proprietate ale vânzătorului asupra utilajelor – inserând această obligaţie printre clauzele contractuale.
Trecând chiar peste voinţa părţilor din momentul încheierii contractului (voinţă materializată prin clauzele contractuale, ce reprezintă legea părţilor), respectivele documente sunt necesare – arată recurenta – pentru înregistrarea financiar contabilă a operaţiei comerciale şi pentru temeinicia plăţii unor utilaje către adevăratul proprietar.
În cauză, intimata E.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În cuprinsul întâmpinării se arată că recurenta deţine documentele care atestă proprietatea vânzătoarei asupra utilajelor sub formă de facturi fiscale.
De altfel, aceste utilaje au făcut obiectul unui contract de asociere în participaţiune între societatea SC R.T. şi intimata E.A. încheiat la 20 iunie 2005. Din acest motiv, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare nu existau dubii asupra proprietăţii şi era cunoscut faptul că singurele documente de proprietate erau facturile în original, care au fost predate la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Se mai arată că lichidatorul judiciar al societăţii recurente a organizat în data de 28 ianuarie 2011, 4 februarie 2011 şi 11 februarie 2011 licitaţii publice pentru vânzarea respectivelor utilaje, deţinând documentele necesare care atestau proprietatea şi validitatea contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, intimata susţine că împotriva celui de-al doilea asociat al SC R.T. SRL, respectiv S.V.C., Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, înşelăciune şi evaziune fiscală.
La dosar, s-au depus înscrisuri.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la faptul că declaraţia autentificată sub nr. 282 a d-lui S.F. este o probă prefabricată se reţine că acesta, în calitate de reprezentant legal al SC R.T. SRL şi asociat în cadrul acestei societăţii a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 25 februarie 2008, semnând în această calitate.
La momentul semnării contractului, nu au existat dubii asupra proprietăţii utilajelor, acestea deţinând seriile care erau trecute pe facturile predate către recurentă.
Faptul că declaraţia a fost dată la ultimul termen de judecată a apelului nu are nicio relevanţă, câtă vreme aceasta a fost dată înainte de închiderea dezbaterilor.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că societatea recurentă poate să efectueze operaţii contabile, utilajele fiind înregistrate în contabilitate pe baza contractului de vânzare-cumpărare. Dovada în acest sens este chiar recunoaşterea societăţii recurente care a arătat că respectivele utilaje sunt înregistrate în contabilitatea sa.
În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului, Înalta Curte reţine că societatea recurentă a intrat în posesia utilajelor care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare, dar nu a achitat a doua rată de preţ, în sumă de 15.000 Euro.
Ca atare, recurenta nu poate invoca excepţia de neexecutare a contractului, câtă vreme nu a achitat în întregime preţul.
Scopul cumpărătorului dintr-un contract de vânzare-cumpărare este acela de a deveni proprietarul bunului cumpărat.
În cauză, societatea recurentă a devenit proprietara utilajelor cumpărate, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, moment la care a intrat în posesia acestor utilaje.
Criticile privind înregistrarea financiar-contabilă a operaţiei comerciale nu pot fi primite, întrucât utilajele au intrat în patrimoniul recurentei, iar înregistrarea contabilă a avut loc în baza contractului de vânzare-cumpărare.
În realitate, în culpă este societatea recurentă care nu a achitat în întregime preţul utilajelor.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T. SRL prin lichidator judiciar Cabinet de insolvenţă M.M. împotriva deciziei nr. 23/COM de la 17 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 570/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
