ICCJ. Decizia nr. 5690/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5690/2012
Dosar nr. 35429/3/2008
Şedinţa publică din 25 septembrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, S.C.M.A.S.I.S.B. SRL, și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că, nesoluţionând notificarea din 06 martie 2001, adresată Primăriei Municipiului Bucureşti privind restituirea, în natură sau echivalent, a terenului în suprafaţă de 1200 mp situat în Bucureşti, pârâtele au înţeles să-i respingă cererea conţinută în notificare. În consecinţă, calificând prezenta cerere ca o contestaţie, să stabilească calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la a formula pretenţii asupra imobilului identificat mai sus şi, întrucât acesta este ocupat de construcţii, să stabilească, în baza unei expertize evaluatorii, întinderea despăgubirilor ce i se cuvin sau, dacă o parte din teren poate fi restituit în natură, să se dispună obligarea pârâtului I.S.B. SRL, deţinătorul terenului, să îl lase în deplină proprietate şi liberă folosinţă reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 1271 din 24 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C.M. A. SA, a admis acţiunea formulată de reclamant, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Bucureşti, teren în suprafaţă de 1.200 m.p, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în cuantum de 2.040.000 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale Romîne din ziua acordării acestora, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a omologat raportul de expertiză întocmit de expert V.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamantul C.M., în calitate de moştenitor legal al lui C.Ş. - fostul proprietar al terenului în suprafaţă de 1.200 m.p. şi identificat în prezent ca fiind situat în Bucureşti, preluat în mod abuziv, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, de către Stat - are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent a acestui teren, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât în prezent terenul face parte dintr-o suprafaţă mai mare de teren care aparţine S.C.M. A. SA, iar statul nu mai deţine nici un drept asupra activelor acestei societăţi, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamantul este îndreptăţit doar la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 10/2001.
Întrucât pe calea unei expertize de specialitate s-a fixat şi cuantumul acestor despăgubiri, având în vedere şi decizia XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul a avut în vedere la pronunţarea soluţiei cuantumul acestor despăgubiri stabilite de către expert, reprezentând valoarea de piaţă a imobilului ce nu poate fi restituit în natură.
Împotriva sentinţei Tribunalului, au declarat apel reclamantul C.M. şi pârâţii S.C.M. I.B. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Prin decizia nr. 772/A din 06 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a - IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantul C.M. şi a admis apelurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi S.C.M. I.B.
A schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primar General şi S.C.M. I.B. şi a respins acţiunea în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A desfiinţat, în parte, sentinţa şi a trimis spre rejudecare pe fond de către aceeaşi instanţă, acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta S.C.M.A. în calitate de unitate deţinătoare a terenului de 1.200 m.p., ce face obiectul notificării din 06 martie 2001.
A menţinut dispoziţiile sentinţei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesule pasive a pârâtei S.C.M.A. şi de constatare a calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Litigiul are ca obiect soluţionarea pe fond a notificării reclamantului din 06 martie 2001 referitoare la terenul în suprafaţă de 1.200 m.p.
Terenul ce face obiectul notificării a aparţinut numitului C.Ş., autorul reclamantului, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia notariat din 24 octombrie 1934.
Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 378 din 20 noiembrie 1986, s-au aprobat măsurile pentru începerea execuţiei unor lucrări la Pasajul Rutier Denivelat B. Dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1.200 m.p., care se afla la nivelul anului 1963 în patrimoniul numitului C.Ş. (conform certificatului de moştenitor), nu a fost preluat de stat prin Decretul nr. 378/1986, nefiind înscris în anexa 1 la decret.
Din adresa din 04 mai 2011 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti rezultă că respectiva instituţie nu deţine date în legătură cu modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului teren ce face obiectul cauzei de faţă. Potrivit aceleaşi adrese, la nivelul anului 1986, imobilul înscris cu adresa B-dul F., cu suprafaţă totală de 4.676 m.p. (în care este inclusă şi suprafaţa de 1.200 m.p. teren solicitată de reclamant) figura în proprietatea statului, categoria de folosinţă servicii, cu posesor parcelă la data întocmirii evidenţelor C.M.A.
Instanța de apel a constatat că, potrivit adresei din 11 septembrie 1964, două terenuri în suprafaţă de 600 m.p., respectiv 1.782 m.p., situate în Bulevardul R. (actualul F., inclus în Bulevardul A. conform adresei din dosar apel) au fost expropriate în favoarea cooperativei M.C., în baza H.C.M. din 6 august 1964 de la numitul F.E. Din contractul de vânzare, aflat în copie conformă cu originalul la dosar apel, rezultă că F.E.F. a cumpărat terenurile respective de la aceiaşi vânzători de la care a cumpărat şi fostul proprietar C.Ş. în anul 1934.
Terenul în suprafaţă de 1.200 m.p. a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 şi actualmente este situat la adresa din str. F., Bucureşti.
Curtea de Apel, a constatat că deţinătorul actual al terenului ce face obiectul prezentei cauze este pârâta S.C.M.A. Acest lucru rezultă din raportul de expertiză şi suplimentul la acesta, întocmite de expertul V.E., din copia certificată a cărţii funciare, din încheiere şi din adresa O.C.P.I. aflată la dosar apel. Potrivit ultimei adrese menţionate, imobilul teren, în suprafaţă de 1.200 m.p. situat în Bucureşti, B-dul F., face parte din imobilul situat în Bucureşti, B-dul A., având deschisă C.F., cu proprietar tabular S.C.M.A.
Prin urmare, Municipiul Bucureşti nu este unitate deţinătoare astfel că, neavând calitate procesuală pasivă, în mod greşit, a fost obligată să emită dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri prin echivalent.
Totodată, pârâta S.C.M. I.B. nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu deţine în patrimoniu imobilul ce face obiectul prezentei cauze.
Prima instanţă nu a judecat şi nu a analizat raporturile juridice dintre unitatea deţinătoare a terenului A. S.C.M. şi reclamantul care este succesorul fostului proprietar, ci a tranşat fondului litigiului în contradictoriu cu un pârât care nu are calitate procesuală pasivă (Municipiul Bucureşti) şi prin urmare a stabilit, în mod nelegal, obligaţii în sarcina acestuia.
Având în vedere că, în lumina deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2007, prima instanţă trebuia să soluţioneze pe fond litigiul în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M. (ceea ce nu a făcut), Curtea de Apel, a reţinut că, din perspectiva acestei pârâte, prima instanţă, în mod greşit, nu a intrat în cercetarea fondului, astfel că sub acest aspect în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.
Cât priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantelor pârâte Curtea de Apel, a schimbat sentinţa în sensul admiterii excepţiei, conform dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
Instanța de apel, a constatat că în cauză nu au fost criticate aspectele ce ţin de soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesule pasive a pârâtei A. S.C.M. şi de constatarea calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001. Oricum, relativ la ultimul aspect Curtea de Apel, a reţinut că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile cap. 1, pct. 1, lit. e) teza a 2-a din H.G. nr. 250 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta S.C.M.A. Bucureşti.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanța de apel a reținut în mod nelegal calitatea recurentei de unitate deținătoare, în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001.
În realitate, din raportul de expertiză și suplimentul la acesta întocmite de expertul V.E. rezultă fără dubiu că, din suprafaţa de teren de 1.200 m.p. ce face obiectul notificării reclamantului C.M., S.C.M.A. nu deţine în folosinţă decât o suprafaţa de 71.33 m.p. pe care se află edificată o parte de construcţie, restul, până la 1.200 m.p., aparţinând S.C.M.I.B., așa cum rezultă din întregul material probator aflat la dosarul cauzei.
Mai mult, în conformitate cu încheierea și C.F., S.C.M.A. este proprietara imobilelor - spatii comerciale C1 (47.55m.p.) și C2 (507.61 m.p.). Clădirea C3, ce ocupă aproape tot terenul de 1.200 mp. din B-dul. F. ce face obiectul notificării, nu este menţionată în C.F., întrucât S.C.M.A. nu o deţine în proprietate, singurul proprietar al clădirii C3 și, implicit, singurul deţinător al terenului pe care aceasta este amplasată, fiind S.C.M. I.B.
Proprietatea celor două societăţi cooperative asupra imobilelor mai sus menţionate a fost stabilită prin sentinţa nr. 133 din 16 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperativelor Meșteșugărești – U.C.E.C.O.M., care a dispus ieşirea S.C.M.A. din indiviziunea in care se afla cu S.C.M. I.B., conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de expert topo judiciar Ș.E. și depus la dosarul cauzei.
Conform acestei variante, imobilul clădire C4, așa cum a fost identificat în planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate - varianta I ataşat raportului de expertiză mai sus menţionat, care este unul și acelaşi cu imobilul C3, așa cum a fost identificat în schiţa cadastrala a C.F., și care este amplasat pe terenul în suprafaţă de 1.200 m.p. ce face obiectul cauzei de față, se află în proprietatea exclusiva a S.C.M. I.B.
Faptul că S.C.M. I.B. are sediul profesional în B-dul. A. și nu în B-dul. F. nu este o dovadă că aceasta nu ar deţine cu titlu de folosinţă terenul de 1.200 m.p. din B-dul. F., ci o consecinţă a acestei ieşiri din indiviziune, în urma căreia cele două cooperative și-au împărţit clădirile pe care le deţineau în proprietate conform variantei 1 din raportul de expertiză întocmit de expert topo judiciar Ș.E.
Prin urmare, susține recurenta, S.C.M. I.B. are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 1.128,67 m.p., iar S.C.M.A. are calitate procesuală pasivă doar în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 71.33 m.p., pe care este dispusă să o restituie în natură reclamantului.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.
Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 definesc unitatea deţinătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste);
Instanța de apel a concluzionat că S.C.M.A. are, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, calitatea de unitate deținătoare a terenului în suprafaţă de 1.200 m.p. ce face obiectul notificării din 06 martie 2001.
Concluzia instanței de apel a fost fundamentată, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, pe raportul de expertiză şi suplimentul la acesta, întocmite de expertul V.E., pe copia cărţii funciare și încheierea şi pe adresa O.C.P.I. aflată la dosar apel.
1. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul V.E. a identificat terenul în litigiu ca fiind situat în București, str. F. Răspunzând obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de S.C.M.A., expertul a arătat că: „Terenul în litigiu (…) se învecinează (…) cu S.C.M. I.B. și cu S.C.M.A. ce deține clădirea C2 care ocupă o suprafață de 71,33 m.p. din teren (…)“.
Prin urmare, expertul nu a concluzionat în sensul că terenul în litigiu ar fi deținut de S.C.M.A., așa cum a reținut instanța de apel. Dimpotrivă, din conținutul raportului de expertiză și din în schița anexă la raportul de expertiză, rezultă că numai clădirea C2, ce ocupă o suprafață de 71,33 m.p. de teren, este deținută de S.C.M.A., iar clădirea C3 aflată pe o suprafață de teren de 1.200 m.p., este deținută de S.C.M. I.B.
2. Între părți a existat un litigiu, finalizat prin sentința nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești – U.C.E.C.O.M., prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform unui raport de expertiză, întocmit în acel litigiu, de expert Ș.E.
În copia C.F., S.C.M.A. este înscrisă, în baza sentinței nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj cu o suprafață de teren de 726 m.p. și cu următoarele corpuri de clădire: „C1 conform planului de amplasament (C2 conform sentinței) de 47,55 m.p. suprafața din măsurători (53,77 m.p. conform sentinței) și C2 conform planului de amplasament (C3 conform sentinței) de 507, 61 m.p. suprafața din măsurători (604,36 m.p. conform sentinței)“
Or, corpul de clădire menționat în raportul de expertiză prin C2, despre care expertul afirmă că ocupă o suprafață de 71,33 m.p. din teren și că este deținut de S.C.M.A., nu se identifică, ca suprafață, cu niciunul din corpurile de clădire menționate în cartea funciară, nici prin raportare la panul de amplasament la care se face referire în cartea funciară și nici prin raportare la sentința nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj, menționată, de asemenea, ca temei al înscrierii în C.F.
3. Adresa O.C.P.I. din 13 aprilie 2011, nu cuprinde date noi referitoare la deținătorul imobilului aflat în litigiu, ci face numai referiri la înscrierile de carte funciară menționate.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că situaţia de fapt, în legătură cu terenul în suprafaţă de 1.200 m.p. ce a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 nu a fost pe deplin lămurită.
Nu se poate stabili, pe baza probelor administrate şi care sunt insuficiente, cine este deținătorul imobilului, obligat, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în litigiu.
Prin urmare, se impune, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor necesare stabilirii exacte a situaţiei de fapt în legătură cu acest imobil.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va administra proba cu o nouă expertiză tehnică prin care se va identifica imobilul - teren în litigiu și deținătorul acestuia, urmând ca expertul să aibă în vedere atât înscrierile din C.F. și încheierea, cât și varianta 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Ș.E., care a stat la baza pronunțării sentinței nr. 133 din 16 iulie 2004 a Curții de Arbitraj, precum și planul de amplasament și delimitare a imobilului.
În măsura în care, din dezbateri, se va dovedi a fi necesar pentru justa soluţionare a cauzei, în rejudecare, instanţa poate dispune completarea obiectivelor raportului de expertiză precum şi administrarea altor probe concludente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S.C.M.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 772/A din 06 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a - IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 569/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5693/2012. Civil. Legea 10/2001. Revendicare... → |
|---|
