ICCJ. Decizia nr. 576/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 576/2012
Dosar nr. 35367/3/2009
Şedinţa publică de la 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa comercială nr. 9817 din 22 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 30421/3/2008, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta SC E.E.M. SA în contradictoriu cu pârâta C.S.E.I. VOLUNTARI, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 226.598,33 lei reprezentând contravaloare energie electrică (211.066,54 lei) şi penalităţi de întârziere (15.531,79 lei), precum şi suma de 5.841,66 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu C.J. ILFOV ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a fost disjunsă cererea de chemare în garanţie a societăţii A.P.C. SRL, formulată de pârâtă.
În urma disjungerii s-a format dosarul nr. 35367/3/2009 cu prim termen de judecată la data de 28 septembrie 2009.
Prin cererea de chemare în garanţie C.S.I.E. Voluntari a solicitat obligarea societăţii A.P.C. SRL la plata sumei de 270.855,01 lei reprezentând 248.027,17 lei – energie consumată, 16.986,84 lei – penalităţi, sume care i-au fost imputate de SC E.E.M. SA, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 5.836 lei reprezentând taxa de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Prin sentinţa comercială nr. 7512 din 28 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind contravaloarea energiei electrice consumate în perioada 11 noiembrie 2005 – 24 martie 2006, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul G.S.N.B. iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 115.231,70 lei; reprezentând contravaloarea energiei electrice aferentă perioadei 02 aprilie - 02 octombrie 2006, respectiv 03 noiembrie 2006-11 decembrie 2006 şi cheltuieli de judecată în sumă de 3.581,83 lei. A fost respins capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
În perioada 2001-2003 reclamanta, în calitate de locator, a închiriat pârâtei-locatar un spaţiu de 300 mp, situat în Atelierele Şcoală, aspect necontestat de părţi şi dovedit prin contractul de închiriere nr. 1 din 12 decembrie 2001.
Începând cu data de 21 octombrie 2003, ca urmare a preluării de către C.J. Ilfov a clădirilor ce aparţineau C.S. Voluntari, pârâta SC A.P.C. SRL a continuat să folosească spaţiul menţionat mai sus, în baza unui contract de închiriere încheiat cu noul administrator, C.J. Ilfov, prelungit succesiv.
Pentru spaţiul închiriat de pârâtă, energia electrică era furnizată în baza contractului încheiat de SC E.E.M. SA, în calitate de furnizor, cu reclamanta C.S.I.E. Voluntari, în calitate de consumator - astfel cum s-a reţinut prin sentinţa comercială nr. 9817 din 22 iunie 2009.
În condiţiile în care societatea pârâtă, în calitate de locatar al spaţiului situat în Atelierele Şcoală, a continuat să consume energie electrică cu acordul reclamantei (şi după pierderea de către aceasta a dreptului de a închiria spaţiul respectiv), aspect care reiese din plăţile cu acest titlu efectuate către reclamantă şi care, de altfel, nu este contestat de părţile în cauză, prima instanţă a apreciat că raportul juridic născut între părţile în litigiu în legătură cu consumul de energie electrică este tot de natură contractuală (pentru energia consumată, livrată de reclamantă, subconsumatorul fiind obligat să achite contravaloarea calculată în raport de facturile emise de SC E.E.M. SA).
Prima instanţă a apreciat că societatea pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale invocată de aceasta, ca neîntemeiată.
Pretenţiile aferente perioadei 11 noiembrie 2005 – 24 martie 2006 au fost considerate ca fiind prescrise, faţă de data înregistrării cererii introductive de instanţă – 28 aprilie 2009.
Pe fondul cauzei prima instanţă a reţinut că pârâta nu neagă că ar fi consumat energie electrică, dar susţine, pe de o parte, că a achitat integral ceea ce datora, iar pe de altă parte, că reclamanta nu justifică sumele facturate, respectiv modul în care a determinat cantitatea de energie electrică consumată de pârâtă.
În ceea ce priveşte plăţile făcute de pârâtă, s-a reţinut, în raport de înscrisurile doveditoare depuse de parte la dosar (chitanţe eliberate de reclamantă, ordine de plată), că la 02 februarie, 24 martie, 05 aprilie şi 07 aprilie 2006 aceasta a achitat diverse sume, care, însumate, ajungeau la 18.000 lei, cu titlu de contravaloare energie electrică, fără a specifica cărei perioade de consum îi corespundea valoarea plătită şi care, oricum, sunt anterioare datelor la care reclamanta a emis facturile pentru consumul de energie aferent perioadelor neprescrise (02 aprilie-02 octombrie 2006 şi 03 noiembrie 2006-11 decembrie 2006). S-a mai reţinut că la data de 11 decembrie 2006 pârâta achita cu OP nr. 812, în care nu se distinge beneficiarul, suma de 14.799,84 lei reprezentând contravaloarea energie electrică menţionată într-o factură care nu face obiectul prezentei cauze.
Referitor la modalitatea de refacturare de către reclamantă, prima instanţă a constatat că, deşi este contestată de pârâtă, aceasta nu administrează nicio probă pentru a dovedi un alt mod de determinare a consumului său de energie, cel puţin pe acela în raport de care a considerat că datorează sumele pe care le-a achitat reclamantei cu titlu de contravaloare energie electrică.
Prima instanţă a mai reţinut că, la dosar, reclamanta a depus un proces-verbal, încheiat la data de 10 octombrie 2006, cu ocazia predării reprezentantului pârâtei a unei copii de pe „certificatul de etalonare al contorului seria 2690775, emis de laboratorul de metrologie I.C.M.G., contor ce măsoară consumul de energie electrică al utilizatorului SC A.P. SRL”, contor ce fusese montat la data de 01 martie 2006, potrivit datelor inserate în acelaşi înscris, care în cauză nu a fost contestat de pârâtă.
Totodată, în şedinţa publică de la 09 noiembrie 2009, s-au încuviinţat reclamantei probele cu înscrisuri şi interogatoriu, interogatoriul a fost depus la dosar în şedinţa publică de la data 18 ianuarie 2010 - când a şi fost înmânat reprezentantului convenţional al pârâtei - şi că, în cuprinsul acestuia, prin întrebarea nr. 3 se urmărea obţinerea recunoaşterii pârâtei cu privire la „montarea unui contor pasant”.
Pârâta nu a răspuns la interogatoriu, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 225 C. proc. civ., prima instanţă a considerat poziţia părţii ca un început de dovadă în favoarea reclamantei, care, coroborată cu obligaţia contractuală (neexecutată) asumată de pârâtă faţă de locatorul imobilului de a instala un contor şi înscrisul prin care reclamanta îi aduce la cunoştinţă că a fost montat contorul, precum şi cu lipsa oricăror probe necesare dovedirii altei modalităţi de calculare a consumului de energie electrică de către pârâtă (aceasta nu a probat nici susţinerile referitoare la existenţa altor consumatori în imobilul în care se afla spaţiul pe care-l închiriase şi nici volumul de activitate de la nivelul anului 2006 comparativ cu cel din 2007, când în urma perfectării unui contract direct cu SDFEE Ilfov a dovedit consumul realizat), au constituit argumente pentru respingerea apărărilor formulate de pârâtă cu privire la modul de calcul utilizat de reclamantă pentru stabilirea consumului de energie electrică şi, implicit, a contravalorii acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A.P.C. SRL, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială.
Prin decizia comercială nr. 297 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Primul motiv de apel – privind inadmisibilitatea formulării cererii de chemare în garanţie de către pârâtul C.S.N.B. (fost C.S.E.I. Voluntari) din cererea iniţială (care a format obiectul dosarul nr. 50321/3/2008, din care s-a disjuns prezenta cerere de chemare în garanţie şi s-a format dosarul nr. 35367/3/2009) a fost înlăturat, ca neîntemeiat, instanţa de apel reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ. „partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii, cu o cerere în garanţie sau în despăgubire”.
Susţinerea apelantei, în sensul că ar fi aflat absolut întâmplător de existenţa procesului este nereală. După cum se poate observa din practicaua sentinţei comerciale nr. 9817 din 22 iunie 2009, chemata în garanţei (apelanta SC A.P.C. SRL) a fost prezentă la dezbaterile din 22 iunie 2009, prin administrator C.T.C.C. (legitimat de instanţă) şi a declarat că este de acord cu disjungerea cererii de chemare în garanţie.
Cu privire la calitatea procesuală a chematei în garanţie, aceasta există, câtă vreme, prin contractele încheiate, atât cu Centrul Şcolar nr. 2 Voluntari – vechea denumire a pârâtei 1 din cererea principală formulată de reclamanta E. (contractul nr. 1 din 12 decembrie 2011), cât şi prin contractul nr. 16 din 21 octombrie 2003, încheiat cu C.J. Ilfov (fila 60 dosar fond), aceasta, în calitate de locator, s-a obligat să achite lunar contravaloarea utilităţilor cu care este dotat spaţiul de 346,7 mp (în vederea desfăşurării activităţii de producţie), dar şi să achiziţioneze şi să monteze în maxim o săptămână de la semnarea contractului, contoare de apă (pentru contorizarea consumului de apă propriu), dar şi contor electric (pentru urmărirea consumului propriu de energie electrică).
Pârâta a recunoscut că a achitat energia electrică pe care a consumat-o, fără a preciza suma concretă şi cantitatea de energie consumată, pe ce perioadă şi modul de determinare. S-au depus la dosar doar 2 chitanţe emise în anul 2004 pentru lunile mai şi octombrie şi 5 chitanţe aferente anului 2006 (2 pentru luna aprilie – în sumă modică de 200 lei, februarie, martie şi decembrie), plus un set de facturi emise în perioada ianuarie – aprilie, noiembrie – decembrie 2005 şi martie - decembrie 2006 (filele 25 – 43 apel), fără a se dovedi plata acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.P.C. SRL, aducându-i următoarele critici:
1. În mod greşit a respins instanţa de apel motivul prin care pârâta a arătat că pretenţiile reclamantei trebuiau exprimate pe calea unei acţiuni directe în pretenţii, şi nu pe calea chemării în garanţie, deoarece, la data când s-a înregistrat consumul de energie electrică nu exista un raport contractual încheiat între pârâta din dosarul respectiv şi chemata în garanţie.
Dacă s-ar fi procedat astfel, reclamanta din cauza de faţă ar fi fost nevoită să apeleze la procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
2. Instanţa de apel a respins, în mod nelegal şi netemeinic, motivul referitor la nerespectarea principiului contradictorialităţii cu ocazia discutării probelor în dosarul de fond.
Astfel, la termenul din 9 noiembrie 2009 când s-au discutat probele în faţa primei instanţe, pârâta nu a fost prezentă, deoarece nu a fost legal citată, citarea ei făcându-se la un sediul de la care se mutase de mai bine de 7 ani.
3. Pentru acest motiv a şi solicitat în faţa instanţei de apel administrarea probei cu expertiză, însă aceasta a fost respinsă, în mod nelegal.
Această expertiză se impunea deoarece, reclamanta a recunoscut că în perioada respectivă a avut mai mulţi consumatori, cărora le-a furnizat energie electrică, situaţie în care era normal ca toţi aceşti subconsumatori să suporte costul energiei electrice nu doar recurenta-pârâtă.
Pentru clarificarea acestei situaţii recurenta-pârâtă a solicitat casare deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru administrarea probei cu expertiză.
4. Şi pe fondul cauzei hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată, deoarece aceasta nu s-a bazat pe probe certe ci pe o prezumţie trasă din lipsa răspunsului pârâtei-recurente la interogatoriul propus de reclamantă.
Recurenta a apreciat că reclamanta trebuia să facă dovada pretenţiilor sale pe baza unei refacturări după citirea contorului pasant.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Astfel, după cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit disp. art. 60 alin. (1) C. proc. civ., pârâta poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenţii, cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
De altfel, reprezentantul pârâtei a fost prezent la dezbaterile din data de 22 iunie 2009 şi chiar a declarat că este de acord cu disjungerea cererii de chemare în garanţie.
2. Nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia nu exista un raport contractual între reclamantă şi pârâta din această cauză, câtă vreme pârâta încheiase contractul nr. 1 din 12 decembrie 2001 cu C.Ş. Voluntari (vechea denumirea a reclamantei) cât şi contractul nr. 16 din 21 octombrie 2003 încheiat cu C.J. Ilfov, dar oricum, fapt recunoscut chiar şi de către pârâtă, aceasta consuma energie electrică livrată prin intermediul reclamantei, acest fapt însemnând că exista o convenţie între părţi, chiar dacă aceasta nu ar fi fost încheiată în formă scrisă.
Nici susţinerea cu privire la necesitatea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. nu poate fi reţinută, această apărare fiind făcută pentru prima oară în recurs, însă, oricum, pârâta din cauza de faţă a fost introdusă forţat în litigiul iniţial, pe calea unei cereri de chemare în garanţie, cu a cărei disjungere a fost de acord.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Chiar dacă pentru termenul din 9 noiembrie 2009 pârâta a fost citată la un sediu din oraşul Caracal judeţul Olt, ulterior, aceasta şi-a angajat un apărător (la data de 15 ianuarie 2010), printr-un referat adăugat încheierii din 18 ianuarie 2010 consemnându-se faptul că apărătorul pârâtei s-a prezentat şi a cerut să i se comunice cererea de chemare în judecată şi să se rediscute probele.
Din analiza lucrărilor dosarului primei instanţe, rezultă că după angajarea apărătorului ales de către pârâtă, acesta a avut un rol activ ridicând numeroase excepţii, astfel că acesta putea să ceară orice probe credea de cuviinţă.
3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută.
Existenţa mai multor subconsumatori reprezenta o stare de fapt, care putea fi dovedită prin alte mijloace de probă şi nu prin administrarea unei expertize, astfel încât instanţa de apel a respins, în mod legal, proba cu expertiză tehnică.
Recurenta îşi putea rezolva problema apărută în relaţia cu reclamanta în mod foarte simplu, prin montarea unui contor care să înregistreze consumul de energie electrică iar plata să se facă raportat la consumul de energie electrică efectiv înregistrat.
4. Cea de-a patra critică nu poate fi reţinută deoarece este vizată netemeinicia deciziei recurate, or, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât hotărârea instanţei de apel numai poate fi analizată în calea de atac, extraordinară, a recursului decât în ce priveşte legalitatea acesteia nu şi sub aspectul temeiniciei.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.P.C. SRL Voluntari împotriva deciziei comerciale nr. 297/2011 de la 29 iunie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 574/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 577/2012. Civil → |
|---|
