ICCJ. Decizia nr. 5834/2012. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 03 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, secția litigii de muncă și asigurări sociale, reclamantul M.I.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale solicitând instanței: anularea deciziei din data de 31 decembrie 2010 și menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din data de 16 iunie 2008 emisă de pârâtă, și plata diferenței de pensie ce rezultă din modul de calcul stabilit prin cele două decizii, și dobânda aferentă, acesteia calculată de la 01 ianuarie 2011, până la repunerea în plată a deciziei a cărei menținere se solicită.

Prin sentința civilă nr. 3531 din 14 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu și a procedat la declinarea competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî în acest sens, Tribunalul Dolj, a reținut că, potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, deciziile comisiei de contestații pot fi atacate la instanțele judecătorești competente, potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Instanța a constatat că, în baza art. 156 din Legea nr. 19/2000, din punct de vedere teritorial, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială domiciliază sau își are sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, iar litigiul vizează o decizie de pensionare eliberată de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, litigiul se circumscrise sferei ultimei teze a textului legal citat, fiind determinant sediul pârâților în stabilirea competenței teritoriale, astfel încât, s-a declinat competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 3893 din 27 aprilie 2012, această instanță, la rândul său, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, constatând conflictul negativ de competență și dispunând înaintarea cauzei înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București, a constatat că Legea nr. 19/2000, începând cu 01 ianuarie 2011 a fost abrogată, în temeiul art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

A apreciat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Servicului Român de Informații) a fost modificată, în sensul că, cererile în această materie se soluționează de instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Când o lege specială, care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege și există o altă lege specială care face trimitere la normele de competență din legea abrogată, se aplică legea nouă, competența fiind cea stabilită de la data intrării acesteia în vigoare.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a contestat decizia din 31 decembrie 2010, de recalculare a pensiei, eliberată de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 03 februarie 2011.

într-adevăr, la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 03 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Servicilui Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere s-a adresat instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina a fost cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5834/2012. Civil