ICCJ. Decizia nr. 5838/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5838/2012

Dosar nr. 10875/3/2009

Şedinţa publică din 1 octombrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 18 martie 2009, sub nr. 10875/3/2009, reclamantul M.Ş. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 900.000 RON, ce reprezintă contravaloarea apartamentului nr. a, situat în Bucureşti, strada P.A.V., corespunzător preţului de piaţă stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

Prin sentinţa civilă nr. 1680 din 15 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamantul M.Ş. a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996, încheiat cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti - D.P.I. - D.A.F.L, în baza Legii nr. 112/1995.

Prin decizia civilă nr. 597A din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 8934 din 07 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, M.Ş. a fost obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie acest apartament reclamanţilor din acţiunea în revendicare, B.Ş. şi P.E.

În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că, contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996 a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, care prin art. 10 alin. (2) excepta de la vânzare casele declarate monumente istorice.

Prin decizia nr. 8934 din 07 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de M.Ş., fiind apreciată ca legală şi temeinică decizia civilă nr. 597 A din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, inclusiv considerentele instanţei de apel privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.

Astfel, s-a reţinut că imobilul nu este nominalizat în lista imobilelor care puteau fi înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (bunurile culturale comune), păstrându-şi statutul de monument istoric, iar contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut pentru fraudă la lege, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că M.Ş. nu a cunoscut situaţia juridică a bunului.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, chiriaşii care au cumpărat imobile cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea preţului de piaţă al imobilelor, în cazul în care contractele de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În cazul de faţă, reclamantul a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului ca efect al admiterii acţiunii în revendicare a fostului proprietar, prin hotărâre judecătorească irevocabilă reţinându-se că imobilul a fost dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, respectiv prin fraudă la lege. Aşadar, contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996 a fost desfiinţat, în sensul că nu-şi mai poate produce efectele (reclamantul fiind deposedat de imobilul cumpărat în baza Legii nr. 112/1995).

Dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au, însă, în vedere contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, spre deosebire de dispoziţiile art. 50 alin. (2), care se referă la chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995. Aceştia din urmă au dreptul la restituirea preţului actualizat, în cazul în care contractele de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, reţinându-se nerespectarea Legii nr. 112/1995.

Sensul noţiunii „desfiinţate"; rezultă şi din dispoziţiile art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, textul de lege referindu-se la contractele de vânzare-cumpărare desfiinţate fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare, acest din urmă caz fiind aplicabil speţei de faţă.

Prin urmare, din interpretarea prevederilor legale menţionate, reiese că numai persoanele care au cumpărat imobile cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea valorii de circulaţie a imobilelor, iar chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile (reţinându-se reaua-credinţă a acestora) şi chiriaşii care au cumpărat imobilele cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 (cum este cazul reclamantului din acţiunea de faţă) pot solicita numai restituirea preţului actualizat.

Nu prezintă relevanţă înscrisurile depuse de reclamant privind încadrarea apartamentului în categoria imobilelor ce puteau fi vândute în baza Legii nr. 112/1995, atât timp cât aceste înscrisuri au fost depuse în combaterea aspectelor reţinute cu putere de lucru judecat de Curtea de Apel Bucureşti şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din moment ce prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996, reclamantul nu poate beneficia de prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, acesta nefiind îndreptăţit la restituirea preţului de piaţă al apartamentului cumpărat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.

Prin decizia civilă nr. 693A din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei susmenţionate.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, republicată, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare";.

Este evident că raţiunea acestor modificări legislative a fost aceea de a facilita accesul la despăgubiri echitabile foştilor proprietari care au achiziţionat imobilele ce făceau obiectul acestei legi prin contracte de vânzare-cumpărare desfiinţate ulterior, ca urmare a recunoaşterii în justiţie a dreptului de proprietate al foştilor proprietari deposedaţi abuziv în perioada regimului politic comunist.

Astfel cum se reţine din textul legal susmenţionat, o condiţie pentru naşterea dreptului la despăgubiri constând în preţul de piaţă al imobilului, în patrimoniul cumpărătorilor al căror contract de vânzare-cumpărare perfectat în baza Legii nr. 112/1995 a fost desfiinţat, este ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor acestui act normativ special.

Faţă de situaţia premisă avută în vedere de legiuitor, şi anume desfiinţarea contractului - noţiune care, cum corect a reţinut şi prima instanţă, are un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulităţii acestuia, incluzând şi „ineficacitatea"; actului juridic apărută în urma admiterii unei acţiuni în revendicare, aşa cum rezultă din interpretarea alin. (21) al art. 20 introdus prin Legea nr. 1/2009 - instanţa trebuie să analizeze condiţia respectării Legii nr. 112/1995 în acest caz prin corelare cu celelalte dispoziţii ale Legii nr. 10/2001, în vigoare, care conferă foştilor chiriaşi ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, numai dreptul la restituirea preţului actualizat [art. 50 alin. (1)].

Prin urmare, instanţa este chemată să distingă între o desfiinţare a contractului cauzată de eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea acestuia şi o desfiinţare a contractului intervenită în condiţiile în care contractul a fost încheiat cu respectarea strictă a prevederilor Legii nr. 112/1995.

Pe de altă parte, toată această analiză a întrunirii cerinţelor de valabilitate a actului trebuie realizată exclusiv prin raportare la aspectele de fapt şi de drept reţinute prin hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă, prin care contractul a fost desfiinţat, hotărâre de desfiinţare la care normele legale fac trimitere în vederea acordării despăgubirii solicitate.

Nu pot fi deci primite susţinerile apelantului prin care se tinde la repunerea în discuţie a unor aspecte de fapt şi de drept tranşate definitiv şi irevocabil prin hotărâri judecătoreşti care îi sunt opozabile.

Or, prin decizia civilă nr. 597A din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 8934 din 7 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care reclamantul-apelant a fost obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul în litigiu reclamanţilor din acţiunea în revendicare, B.Ş. şi P.E., s-a reţinut că actul de proprietate al apelantului în speţă - contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996 - a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, care prin art. 10 alin. (2) excepta de la vânzare casele declarate monumente istorice.

În plus, prin decizia pronunţată în recurs s-au menţinut considerentele instanţei de apel privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, reţinându-se că imobilul nu este nominalizat în lista imobilelor care puteau fi înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut pentru fraudă la lege, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că chiriaşul-cumpărător M.Ş. nu a cunoscut situaţia juridică a imobilului.

Astfel, printr-o hotărâre irevocabilă s-a statuat că titlul invocat de apelantul-reclamant, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996, a fost încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995.

Această hotărâre, pronunţată în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauză, produce faţă de acesta efectele relativităţii lucrului judecat, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ., el nu mai poate solicita reluarea verificării jurisdicţionale asupra aspectelor deja tranşate în mod irevocabil.

Apelantul-reclamant, prin critica adusă sub acest aspect sentinţei apelate, ignoră incidenţa acestor efecte, omiţând că autoritatea sau puterea lucrului judecat este o calitate ataşată verificării şi sancţionării jurisdicţionale, împiedicând reluarea aceluiaşi litigiu asupra unor chestiuni dezbătute şi analizate de o instanţă în cadrul şi pe parcursul procedurii contencioase. Altfel spus, finalitatea puterii de lucru judecat impune ca drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre posterioară, dată într-un alt proces.

De altfel, trebuie remarcat că apelantul-reclamant a încasat despăgubiri reprezentând preţul contractual actualizat în urma demersului său judiciar anterior, finalizat prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei civile nr. 3673 din 27 aprilie 2009 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, un litigiu în contradictoriu tot cu Ministerul Finanţelor Publice, în care efectele aceleiaşi decizii civile nr. 597A din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au fost invocate de reclamant ca temei al pretenţiilor deduse judecăţii.

Aşadar, contrar opiniei apelantului, în cauză nu se mai impune a se analiza existenţa bunei-credinţe a părţilor contractante la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că în mod corect prima instanţă nu a mai cercetat legalitatea contractului de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996, apreciind în acest sens ca fiind lipsite de relevanţă celelalte înscrisuri doveditoare invocate de reclamant asupra aceluiaşi aspect.

În consecinţă, faţă de prevederile legale aplicabile cauzei deduse judecăţii, este corectă statuarea primei instanţe în sensul că reclamantul nu este îndreptăţit la încasarea unei despăgubiri la valoarea preţului de piaţă al imobilului.

Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a criticat-o în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:

1. Curtea de Apel a refuzat să verifice legalitatea contractului de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996, reţinând greşit că decizia civilă nr. 597/2001 a Curţii de Apel Bucureşti are autoritate de lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 597/A/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis acţiunea în revendicare formulată de moştenitorul fostului proprietar, reţinându-se în considerente că pârâtul a cumpărat apartamentul revendicat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, care exceptau de la vânzare imobilele considerate monumente istorice.

În faţa instanţei de apel s-a arătat că decizia nr. 597/2001 este greşită, cel puţin în ceea ce priveşte constatarea reţinută în considerentele acesteia, potrivit căreia contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.

În mod greşit, Curtea de Apel a reţinut că nu se poate demonstra că o hotărâre judecătorească poate fi greşită, cel puţin sub aspectul motivării, sens în care trebuia să verifice dacă motivarea deciziei nr. 597/2001 este în concordanţă cu probele ce s-au administrat.

În acest sens, recurentul arată că a demonstrat că adresa din 27 octombrie 1996 era un act real şi legal, fiind confirmat de Ministerul Culturii şi de trei ordonanţe ale Parchetului. Această adresă avea ca temei dispoziţiile H.G. nr. 632 din 05 august 1996, care prevede expres că „locuinţele încadrate ca bunuri culturale comune se pot vinde cu respectarea dispoziţiilor legale"; (ale Legii nr. 112/1995).

Aşadar, a dovedit fără putinţă de tăgadă că acea constatare din decizia Curţii de Apel era greşită şi ea nu reprezenta „puterea de lucru judecat";.

Contractul a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 9 şi 10 din Legea nr. 112/1995 şi nu a fost anulat.

În art. 9 din lege sunt enumerate condiţiile în baza cărora o persoană era îndreptăţită să solicite vânzarea, condiţii pe care recurentul pretinde că le-a îndeplinit, încheind un contract legal, care nu este susceptibil de nulitate, cât timp avea calitatea de chiriaş, a plătit preţul şi a constatat că imobilul nu face obiectul vreunei cereri de retrocedare.

În cauză nu există autoritate de lucru judecat, cum eronat au apreciat instanţele.

Autoritatea de lucru judecat nu poate fi constatată decât pentru îndeplinirea condiţiei triplei identităţi - părţi, obiect şi cauză, potrivit art. 1201 C. civ. şi art. 163 C. proc. civ.

Cât priveşte motivarea Curţii în sensul că „finalitatea puterii de lucru judecat impune ca drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre posterioară, dată într-un alt proces";, deşi exactă, ea nu are legătură cu situaţia din speţă.

Instanţa vorbeşte de „drepturile recunoscute unei părţi";, dar în speţă nu este vorba de drepturi sau de încălcarea unor drepturi câştigate anterior, ci de motivarea greşită a unei hotărâri, practic de o situaţie nouă, intervenită ulterior pronunţării hotărârii respective.

Recurentul arată că decizia civilă nr. 597/2001 a Curţii de Apel Bucureşti s-a pronunţat în contradictoriu cu el şi cu B.Ş., într-o acţiune ce avea ca obiect revendicarea imobiliară, în temeiul art. 480 C. civ., în timp ce sentinţa civilă nr. 1680 a Tribunalului Bucureşti s-a pronunţat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, într-o acţiune pentru despăgubiri formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Atâta timp cât nu se putea pune problema autorităţii de lucru, în prezenta cauză se putea face dovada că acea constatare din considerentele deciziei Curţii de Apel este greşită.

2. Nu i se poate imputa vreo culpă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nu poate fi sancţionat civil prin neacordarea despăgubirilor ce i se cuvin.

Acţiunea formulată în temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001 este o acţiune pentru răspundere pentru evicţiune, aşa cum aceasta este reglementată de C. civ.

Scopul urmărit de legiuitor la emiterea unei asemenea dispoziţii este de a oferi o compensare foştilor chiriaşi pentru pierderea imobilului cumpărate în condiţii legislative prielnice.

Singura opoziţie ce poate împiedica acordarea despăgubirilor ar fi reaua-credinţă a cumpărătorului la încheierea actului.

În calitatea sa de cumpărător şi semnatar al contractului, recurentul susţine că nu poate fi acuzat de vreo culpă sau rea-credinţă la încheierea actului şi că a făcut dovada bunei sale credinţe şi a unei maxime diligenţe la cumpărare, astfel:

- a verificat situaţia juridică a imobilului şi a constatat că nu face obiectul vreunei retrocedări sau notificări;

- aflând că imobilul este încadrat ca monument istoric în categoria bunurilor culturale comune, a constat că pentru acesta există o reglementare specială permisivă, H.G. nr. 632/1996, ce încuviinţează vânzarea către chiriaş în condiţiile Legii nr. 112/1995;

- a primit avizul favorabil al Ministerului Culturii, singura abilitată să se pronunţe asupra acestor chestiuni;

- a primit avizul Primăriei Municipiului Bucureşti după verificare condiţiilor prevăzute de lege;

- a achitat preţul locuinţei şi a încheiat un act legal de cumpărare.

Buna-credinţă la cumpărare trebuia verificată cu prioritate de instanţă şi numai în condiţiile stabilirii unei vinovăţii a cumpărătorului se putea dispune sancţionarea acestuia prin neacordarea despăgubirilor solicitate.

3. Vinovăţia instituţiilor statului nu-i poate înlătura dreptul la despăgubiri.

Recurentul susţine că nu are nicio vinovăţie la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât a respectat întocmai legea, iar dacă Ministerul Culturii sau Primăria Municipiului Bucureşti au greşit, nu înseamnă că el trebuie să suporte consecinţele.

Dacă instituţiile statului au vreo culpă la încheierea contractului, ele trebuie sancţionate prin obligarea statului la plata despăgubirilor solicitate prin acţiune.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

1. Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a reţinut corect că nu poate relua analiza validităţii contractului său de vânzare-cumpărare, întrucât pe acest aspect operează puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 597A/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 8934/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Raportându-se, în rezolvarea prezentului proces, la hotărârea irevocabilă pronunţată în litigiul anterior având ca obiect revendicarea imobilului înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, instanţa de apel a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, reglementat de art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o a doua judecată), puterea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii judecătoreşti se manifestă pozitiv, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Este ceea ce în mod corect a făcut şi instanţa de apel, care nu a reţinut incidenţa, în speţă, a excepţiei autorităţii de lucru judecat, pentru care într-adevăr nu se regăsea tripla identitate de elemente cerută de art. 1201 C. civ., ci a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat, pe baza căreia a reţinut că a fost deja dezlegată chestiunea respectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al reclamantului.

Astfel, prin decizia civilă nr. 597A/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 8934/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis acţiunea în revendicare a moştenitorilor fostului proprietar şi s-a dispus obligarea reclamantului din prezenta cauză să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul dobândit în baza Legii nr. 112/1995. În considerentele deciziei nr. 597A/2001 a Curţii de Apel Bucureşti s-a reţinut că actul de proprietate opus de pârât (reclamantul din prezenta cauză), respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1996, a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, care prin art. 10 alin. (2) excepta de la vânzare casele declarate monumente istorice. Prin decizia nr. 8934/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au menţinut considerentele instanţei de apel privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, reţinându-se în plus că imobilul nu este nominalizat în lista imobilelor care puteau fi înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut pentru fraudă la lege, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că chiriaşul-cumpărător nu a cunoscut situaţia juridică a imobilului.

Întrucât prezumţia de lucru judecat are caracter absolut faţă de părţi, recurentul M.Ş. nu poate să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte faţă de el în litigiul anterior pe aspectul validităţii contractului de vânzare-cumpărare, pentru că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile susmenţionate, consacrat de art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ.

Este motivul pentru care corect Curtea de Apel nu a procedat la reluarea analizei validităţii contractului de vânzare-cumpărare, preluând constatările jurisdicţionale pe acest aspect din decizia civilă nr. 597A/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 8934/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în contra cărora reclamantul din prezenta cauză, parte şi acel litigiu, nu poate face dovada contrară, criticile pe acest aspect nefiind astfel fondate.

2-3. Recurentul susţine că este îndreptăţit la restituirea preţului de piaţă al imobilului, în condiţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu i se poate imputa vreo culpă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar vinovăţia instituţiilor statului nu-i poate înlătura dreptul la despăgubiri la valoarea preţului de piaţă a imobilului.

Aceste critici nu sunt fondate, instanţele anterioare reţinând corect că reclamantul nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul de lege care permite restituirea preţului de piaţă al imobilelor.

Astfel, art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009, statuează că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

Rezultă că, legiuitorul condiţionează restituirea preţului de piaţă al imobilelor către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, de încheierea respectivelor contracte cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce nu este cazul în speţă.

În verificarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa de apel s-a raportat la decizia civilă nr. 597/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 8934/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preluând constatările jurisdicţionale din această hotărâre irevocabilă, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului din prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.

După cum s-a reţinut deja în analiza primului motiv de recurs, procedând în acest mod, Curtea de Apel a dat în mod corect eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, reglementat de art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., efect în virtutea căruia ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Cum, în litigiul anterior de revendicare, în care reclamantul din prezenta cauză a fost parte, s-a statuat în mod irevocabil că actul de vânzare-cumpărare al acestuia a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, statuările pe acest aspect se impun în prezenta cauză cu valoarea unei prezumţii absolute de adevăr, nemaiputând fi combătute de reclamant.

Ca atare, faţă de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 597/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, criticile prin care recurentul-reclamant readuce în discuţie chestiunea respectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi primite.

Raportat la constatările jurisdicţionale din această hotărâre irevocabilă, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului din prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, în mod corect Curtea de Apel a constatat că în speţă nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea preţului de piaţă al imobilului, aceea a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Cât priveşte poziţia subiectivă a cocontractanţilor la încheierea contratului de vânzare-cumpărare, corect aceasta nu a fost analizată de Curtea de Apel, întrucât condiţia impusă de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru restituirea preţului de piaţă al imobilului este aceea ca, contractul de vânzare-cumpărare desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, or chestiunea respectării prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al recurentului-reclamant a fost tranşată cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 597/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că respectivul contract a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Faţă de considerentele prezentate, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.Ş. împotriva deciziei nr. 693/A din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 5837/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 5840/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5838/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs