ICCJ. Decizia nr. 59/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 59/2012
Dosar nr. 1745/30/2009
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 518/PI din 26 februarie 2010, Tribunalul Timiş - secţia civilă a admis excepţia lipsei de calitate procesuala pasiva a Statului Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice si, in consecinţa, a respins acţiunea formulată de reclamanţii K.H.N., J.G.H., S.H.B. şi F.K.G.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar, Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara.
A anulat în parte dispoziţia nr. 412 din 12 februarie 2009, emisă de pârâtul Primarul municipiului Timişoara cu privire la notificările înregistrate sub nr. 113 din 8 februarie 2002 şi sub nr. 676 din 14 noiembrie 2001, în limita topografelor, toate aflate în C.F. ind. 114619 Timişoara şi respectiv aflate in compunerea imobilului înscris în CF col 194 Timişoara nr. top 459.
A dispus restituirea în natură către reclamanţi a spaţiului cu altă destinaţie identificat topografic cu nr. 459/11, constând în spaţiu comercial la parter compus din 3 încăperi pentru vânzare, birou, depozit, spălător si WC cu 4,81 % pe si teren în folosinţă 31/649 mp; spaţiu cu altă destinaţie identificat topografic cu nr. 459/1, constând in sediu T. la parter compus din 4 birouri, 4 holuri, spaţiu pentru seif, grup sanitar şi 4 boxe la subsol, cu 8,99% pe si teren în folosinţă 58/649 mp şi apartamentul cu nr. 4, identificat topografic cu nr. 459/IV, situat la subsol, compus din 1 cameră, 1 bucătărie şi 1 WC cu 1,1% pe şi teren în folosinţă 7/649 mp, toate situate în imobilului înscris in CF col 194 Timişoara, nr. top 459, respectiv CF ind 114619 Timişoara.
A dispus înscrierea în cărţile funciare a dreptului de proprietate asupra spaţiilor retrocedate, cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001, în limita cotei ce revine fiecăruia din aceste spaţii şi anume: K.H.N. - cota de 2/8; F.K.G. - cota de 2/8; J.G.H. - cota de 1/8 şi S.H.B. - cota de 3/8.
A menţinut în rest dispoziţia contestată, în limita spaţiilor (apartamentelor) înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentele nr. 5, 5A, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 15 A, 16, 17,18 si 18 A, înstrăinări ce formează obiectul dosarului nr. 3894/2004 al Tribunalului Timiş, aflat in prezent pe rolul Curţii de Apel Timişoara.
A respins în rest acţiunea.
A obligat pârâţii Municipiul Timişoara, prin Primar, Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara să plătească reclamantului K.H.N. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, imobilul înscris în CF col 194 şi CF ind. 114619 a fost proprietatea lui J.P. şi soţiei, E.M., în părţi egale şi a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Ulterior trecerii în proprietatea statului, imobilul a fost apartamentat, iar un număr de 17 apartamente au fost înstrăinate foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995, rămânând în proprietatea statului doar două spaţii cu altă destinaţie şi apartamentul nr. 4, cu privire la care reclamanţii solicită restituirea în natură.
Prin dispoziţia nr. 412 din 12 februarie 2009, Primarul municipiului Timişoara a respins notificările formulate de reclamanţi, cu motivarea că aceştia nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, deoarece, până la data soluţionării notificării, nu au depus acte doveditoare.
Tribunalul a mai reţinut că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece imobilul a intrat în domeniul privat al Municipiului Timişoara, iar entităţile obligate la restituire sunt cele care au fost notificate şi deţin imobilul.
Reclamanţii au făcut dovada în cadrul procedurii judiciare că sunt persoane îndreptăţite, motiv pentru care s-a dispus restituirea spaţiilor care se află în domeniul privat al Municipiului Timişoara, respectiv a celor două spaţii cu altă destinaţie şi a apartamentului nr. 4.
Cât priveşte celelalte apartamente, tribunalul a constatat că pe rolul Curţii de Apel Timişoara există un alt dosar, ce are ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare - cumpărare, cauza fiind disjunsă prin încheierea din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Timiş.
Prin decizia nr. 111 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara - secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Consiliul local al municipiului Timişoara şi a admis acţiunea în contradictoriu şi cu acest pârât.
A înlăturat din dispozitivul sentinţei menţiunile referitoare la menţinerea în rest a dispoziţiei contestate şi la respingerea în rest a acţiunii.
A menţinut în rest hotărârea.
A respins apelul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar, Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara.
Instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că notificatorii ar solicita suspendarea procedurii administrative până la soluţionarea unui litigiu având ca obiect constatarea nevalabilitatea înstrăinărilor nu se constituie în temei de schimbare sau desfiinţare a hotărârii primei instanţe.
În ceea ce priveşte existenţa dosarului penal nr. 50/P/2005, pârâţii nu au formulat o trimitere concretă la netemeinicia sau nelegalitatea sentinţei apelate, iar din înscrisurile emise de la parchet nu rezultă că soluţia ar putea fi influenţată de dosarul penal.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamanţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite prin înscrisurile depuse la prima instanţă măsuri reparatorii
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român, prin Consiliul local al municipiului Timişoara, instanţa de apel a reţinut că cererea privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate se soluţionează în contradictoriu cu persoana înscrisă în evidenţele, respectiv cu Statul Român, care este reprezentat de Consiliul local, ca reprezentant al unităţii administrativ teritoriale care a primit bunul în folosinţă.
A mai reţinut instanţa de apel că, prin încheierea de şedinţă din data de 14 februarie 2009, prima instanţă a disjuns judecata cererii ce avea ca obiect spaţiile înstrăinate, astfel încât, în prezenta cauză, urma a se pronunţa doar asupra celor două spaţii cu altă destinaţie şi asupra apartamentului nr. 4.
Pentru acest motiv, se impune eliminarea din conţinutul dispozitivului hotărârii atacate a menţiunilor privind menţinerea restului dispoziţiei emise de primar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Primarul municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că Municipiul Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara nu au calitate procesuală pasivă deoarece Legea nr. 10/2001 stabileşte cine are competenţa acordării măsurilor reparatorii, iar dispoziţia atacată a fost emisă de primar.
Au mai arătat recurenţii, că imobilul nu a trecut niciodată în proprietatea privată a Municipiului Timişoara, ci în proprietatea Statului Român, iar banii încasaţi din vânzarea apartamentelor au fost viraţi la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte pe reclamanţi, au susţinut că aceştia nu au dovedit calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari, deoarece înscrisurile depuse la dosar nu sunt în formă originală sau copie legalizată şi apostilată. Prin urmare, calitatea de persoane îndreptăţite nu a fost dovedită nici în procedura administrativă şi nici în faţa instanţelor de judecată.
Recurenţii au mai arătat că la data de 9 ianuarie 2003, reclamanţii au solicitat suspendarea procedurii administrative până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ce formează obiectul dosarului nr. 8908/C/20021D.
De asemenea, se impune suspendarea soluţionării cererii de revendicare până la soluţionarea irevocabilă a dosarului penal nr. 50/P/2005.
Recursul declarat nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Recurenţii au invocat, aşa cum s-a arătat, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., dar criticile formulate se referă doar la aplicarea pct. 9, pentru că nici o susţinere din cererea de declarare a recursului nu vizează o eventuală interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, analizând recursul doar sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că susţinerile recurenţilor nu sunt fondate.
Astfel, în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Primăriei municipiului Timişoara, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în vigoare înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 247/2005, notificarea se adresa primăriilor, iar conform art. 20 alin. (3) din lege, primarul dispunea asupra restituirii în natură sau prin echivalent a imobilului.
Aşadar, în materia Legii nr. 10/2001, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, atât primăriile, ca entităţi abilitate să primească notificarea, cât şi primarii, care dispuneau cu privire la măsurile reparatorii, aveau calitatea procesuală pasivă pe care legea le-o acordă.
Cum cele două notificări au fost transmise în anii 2001 şi 2002 primăriei,căreia legea îi conferea calitate procesuală, aceasta poate sta în proces, ca entitate căreia i s-a transmis notificarea, potrivit legii.
Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a Municipiului Timişoara, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ - teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.
Primarul emite dispoziţia ca reprezentant al unităţii administrativ - teritoriale deţinătoare a imobilului, deoarece, potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie.
Prin urmare, fiind unitate deţinătoare, Municipiul Timişoara are calitate procesuală pasivă, pentru că are drept de dispoziţie asupra bunului solicitat.
Au mai arătat recurenţii, că imobilul nu a trecut niciodată în proprietatea privată a Municipiului Timişoara, ci în proprietatea Statului Român, dovadă în acest sens fiind faptul că banii încasaţi din vânzarea apartamentelor au fost viraţi la bugetul de stat.
Acest aspect nu poate fi reţinut, deoarece legea specială de restituire atribuie competenţe de restituire nu doar proprietarului imobilului, ci deţinătorului imobilului, care poate dispune asupra bunului.
Or, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, Municipiul Timişoara exercită un drept de folosinţă asupra imobilului în litigiu, ceea ce îi conferă calitatea de unitate deţinătoare şi, pe cale de consecinţă, calitate procesuală pasivă.
Recurenţii au mai susţinut că reclamanţii nu au dovedit calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari, deoarece înscrisurile depuse la dosar nu sunt în formă originală sau copie legalizată şi apostilată.
Această susţinere nu este reală, deoarece, aşa cum au reţinut ambele instanţe, la dosar se află copiile legalizate şi apostilate ale înscrisurilor prin care reclamanţii şi-au probat calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari.
Recurenţii au mai arătat că reclamanţii au solicitat suspendarea procedurii administrative până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ce formează obiectul dosarului nr. 8908/C/20021D, dar nu au indicat care este eventuala greşeală de aplicare a legii pe care instanţa de apel ar fi comis-o în legătură cu acest aspect.
De altfel, aşa cum au arătat ambele instanţe, cauza prezentă are ca obiect doar cererea de restituire a spaţiilor care nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, motiv pentru care sunt irelevante pentru cauză împrejurările care au legătură cu cererea a cărei judecată a fost disjunsă şi care are ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare - cumpărare.
Au mai susţinut recurenţii că se impunea suspendarea soluţionării cererii de revendicare până la soluţionarea irevocabilă a dosarului penal nr. 50/P/2005, dar, potrivit înscrisurilor existente la dosar, depuse de recurenţi, cauza penală a primit o soluţie definitivă prin Ordonanţa procurorului de clasare din 9 martie 2009, menţinută în urma plângerilor adresate procurorului ierarhic superior şi instanţei de judecată.
Fată de cele arătate, recursul declarat de reclamanţi se va privi ca nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara, prin primar, Municipiul Timişoara, prin primar, împotriva deciziei nr. 111 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - secţia civilă.
Obligă recurenţii la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii - reclamanţi K.H.N., J.G.H., S.H.B., F.K.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5843/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6006/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
