ICCJ. Decizia nr. 6049/2012. Civil. Termen de graţie/eşalonare plată obligaţie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6049/2012
Dosar nr. 292/57/2012
Şedinţa publică din 5 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2012 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, petentul debitor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii creditori N.I., K.M.G., G.V., D.I., M.V.L., B.D. şi D.R., suspendarea continuării executării silite pornită în Dosarul de executare nr. 233/2011 B.E.J.A. „D. şi D.” Bucureşti, până la soluţionarea prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de graţie; acordarea unui termen de graţie pentru obligaţia de plată stabilită în sarcina sa şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a acestei obligaţii în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, cu respectarea dispoziţiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, astfel:
- instituirea unui termen de graţie pentru plata debitului până la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2012;
- stabilirea unor termene de plată defalcate astfel:
- în luna decembrie 2012: 5% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2013: 10% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2014: 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2015: 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2016:35% din valoarea titlului executoriu.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin Somaţia nr. 233 din 13 martie 2012 emisă în dosarul execuţional sus-menţionat, împotriva sa s-a pornit, la cererea creditorilor-intimaţi, executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 145/2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 4335/97/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 318/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Petentul a arătat că trebuie avută în vedere situaţia excepţională în care statul se confruntă cu o lipsă generală şi substanţială de resurse financiare publice, care îl pun în situaţia de a asigura doar minimul necesar pentru funcţionarea serviciilor publice esenţiale, precum justiţia, şi în care nu mai există posibilitatea reală de a plăti obligaţii de ordinul sutelor de milioane de euro, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, prezenta cerere fiind formulată pentru înlăturarea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara prin nicio altă măsură.
S-a mai arătat că cererile deduse judecăţii îndeplinesc atât cerinţa urgenţei, cât şi existenţa împrejurărilor speciale, conform legii, şi sunt dovedite faţă de faptul că eventuala blocare a conturilor instituţiei prin care se rulează fondurile necesare desfăşurării activităţii, altele decât cele în care s-ar încadra suma datorată, ce ar putea fi urmată de indisponibilizarea debitului şi cuantumul ridicat al acestuia, cât şi caracterul perturbator al cererilor de executare silită (formulate în condiţiile în care în bugetul Ministerului Public nu au fost prevăzute sumele necesare plăţii) sunt de natură să lezeze grav activitatea instituţiei.
În drept, a invocat art. 1, art. 6 alin. (1), (2), (4), (5), (6) şi (7) din O.U.G. nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 92/2011 raportat la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 45/2010 şi art. 70 alin. (1) şi (4) şi art. 32 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 3 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondate, atât cererea petentului de suspendare a continuării executării silite în Dosarul execuţional nr. 233/2011 a „D. şi D.” Bucureşti, cât şi cererea de acordare a unui termen de graţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, întrucât în speţă, executarea silită vizează titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei, sunt incidente prevederile speciale ale O.U.G. nr. 71/2009, de care, de altfel, petentul s-a şi prevalat în cadrul contestaţiei la executare înregistrată pe rolul Judecătorie sector 5 Bucureşti.
Curtea de apel a reţinut că, întrucât există o reglementare specială privind suspendarea de drept a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale, precum şi plata eşalonată a acestora pe o perioadă de 5 ani, formularea de către petent a cererii de faţă întemeiată pe O.U.G. nr. 22/2002 cu modificările aduse prin Legea nr. 92 din 6 iunie 2011 prin care se urmăreşte aceeaşi finalitate-suspendarea executării silite, amânarea şi eşalonarea plăţii creanţei - nu se justifică, urmând a fi respinsă ca atare.
Dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009 stabilesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlurile având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei, dar şi faptul că debitorii vor dispune de sumele necesare efectuării plăţilor în perioada următoare, în cadrul termenelor prevăzute de lege.
Curtea de Apel Alba Iulia a mai reţinut că limitarea dreptului creditorului de a-şi vedea realizată creanţa în procedura executării unui titlu emis de către instanţă este de natură să aducă atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi celui al cărui conţinut este cuprins în protocolul 1 la Convenţie. Executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art. 6 din Convenţia Europeană, întrucât altfel dreptul la o instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea internă a statului ar permite o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă.
Împotriva acestei sentinţe Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs.
În motivarea recursului, în esenţă, s-a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins cererea formulată, având în vedere că suspendarea legală a oricăror forme de executare şi eşalonarea plăţii creanţelor rezultate din hotărâri judecătoreşti prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 şi acordarea unui termen de graţie conform prevederilor art. 6 din O.G. nr. 22/2002 reprezintă instituţii juridice distincte, având cauze juridice, modalităţi de aplicare şi scopuri diferite, astfel că, o eventuală intercondiţionare sau coroborare a acestora nu poate avea ca efect excluderea reciprocă de aplicare.
Prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1 şi 6 din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011 în ceea ce priveşte cauza cererii de chemare în judecată, existenţa motivelor temeinice, cerinţa urgenţei şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de aceste texte de lege pentru existenţa şi aplicarea măsurilor solicitate.
Petentul a mai arătat că acţiunea introductivă de instanţă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6 şi 1 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, astfel că suspendarea de drept şi eşalonarea prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt de natură a înlătura finalitatea instituţiei termenului de graţie şi de plată eşalonată a obligaţiei băneşti, ci doar să întărească argumentele aduse în susţinerea prezentei cereri, pe care a reiterat-o în integralitate, ca efect al admiterii căii de atac.
Existenţa pe rol a unei contestaţii la executare nu poate constitui motiv de respingere a cererii privind suspendarea continuării executării silite până la soluţionarea, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, a cererii principale, acordarea termenului de graţie şi stabilirea unor termene de plată eşalonate, deoarece cauza juridică a litigiului ce are acest obiect este fundamental diferită de cea a prezentului dosar.
Examinând recursul în raport de excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte va admite excepţia şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. I ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 se stipula că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 „privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei”, cu modificările şi completările ulterioare, sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Corelativ, alineatul 2 al textului prevedea că recursul declarat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea Constituţională a stabilit însă că atât dispoziţiile art. I cât şi cele ale art. II ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, contravin exigenţelor art. 21 alin. (3) şi, respectiv, art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, constatându-se că acestea sunt neconstituţionale, situaţie în care s-a revenit la competenţele anterioare edictării actului normativ mai sus citat.
Cât priveşte cererea de faţă, ea ţine de executarea silită, ultima fază a procesului civil, ulterioară recunoaşterii judecătoreşti a dreptului afirmat prin acţiune.
Or, nu există niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obţină realizarea hotărârii definitive, competenţele să fie diferite, faţă de cele care au fost stabilite pentru soluţionarea fondului cauzei.
Aşa fiind, cum curtea de apel a fost instanţa care a soluţionat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiaşi instanţe îi revine şi competenţa soluţionării recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunţată în etapa executării silite, ca fază succesivă a procesului civil.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte va declina competenţa soluţionării recursului în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva Sentinţei nr. 3 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5937/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6063/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
