ICCJ. Decizia nr. 6051/2012. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6051/2012
Dosar nr. 39529/3/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2012
Deliberând, conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 39529/3/2009 la data de 07 decembrie 2009, reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâţii M.I. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), a solicitat anularea Certificatului de înregistrare DMI din 23 octombrie 2007 (denumit în continuare "Certificatul"), având ca titular pe pârâtul M.I.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat prezenta cerere pe dispoziţiile art. 42, art. 22 alin. (3) lit. a) rap. la art. 6 şi art. 7, art. 22 alin. (3) lit. b) rap. la art. 8 alin. (1) şi alin. (2), art. 22 alin. (3) lit. f), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 129/1992 republicată, art. 5 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 129/1992 republicată, Directiva 98/71/CE din 13 octombrie 1998 privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale.
Prin Sentinţa civilă nr. 1359 din 12 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca fiind lipsită de obiect şi a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a certificatului de înregistrare DMI din 23 octombrie 2007, având ca titular pe pârâtul M.I., formulată de reclamanta SC T. SA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 216 A din 22 septembrie 2011, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 1359 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, pârâtul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în considerarea pronunţării Sentinţei civile nr. 895/2003, iar prin încheierea de şedinţa de la 8 iunie 2010 tribunalul a respins excepţia invocată, reţinând neîndeplinirea condiţiei identităţii de părţi.
Cât priveşte dezlegarea problemei de drept dedusă judecăţii printr-o hotărâre irevocabilă anterioară, s-a stabilit că acest aspect - puterea de lucru judecat - este o chestiune prejudicială ce urmează să fie pusă în discuţia părţilor şi analizată ulterior, cu ocazia dezbaterilor ce vor avea loc pe fondul cauzei.
În şedinţa publică de la 12 octombrie 2010 tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, acordând cuvântul exclusiv asupra acestui aspect, asupra căruia a rămas în pronunţare.
Prin hotărârea apelată, instanţa de fond a respins ca lipsită de obiect excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa a analizat chestiunea prejudicială a puterii de lucru judecat, pe care a considerat-o ca întemeiată, astfel încât a apreciat că se impune respingerea pe fond a acţiunii.
Instanţa de fond nu a supus însă dezbaterii contradictorii a părţilor chestiunea prejudicială a puterii de lucru judecat, acestea aflându-se în imposibilitatea de a face aprecieri şi apărări pe acest aspect, de a propune probe şi de a formula concluzii.
Mai mult, instanţa însăşi a reţinut, prin încheierea pronunţată la 12 octombrie 2010 necesitatea dezbaterilor contradictorii asupra acestui aspect la momentul soluţionării pe fond a cauzei.
Procedând astfel, instanţa a încălcat principiul de drept al contradictorialităţii, cât şi dreptul la apărare, părţile fiind private de posibilitatea de a-şi susţine şi dovedi drepturile, de a propune probe, de a combate susţinerile părţii potrivnice sau de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune în exercitarea rolului sau activ conferit de art. 129 C. proc. civ.
Respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii cât şi a dreptului la apărare se circumscriu noţiunii consfinţite de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, drept care în cauză a fost încălcat.
Instanţa de apel a apreciat ca vătămarea produsă ca urmare a încălcării principiului contradictorialităţii, cât şi a principiului asigurării dreptului la apărare nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 296 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a dispus în sensul celor arătate.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs pârâtul M.I., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă a solicitat constatarea ca nul, a recursului pârâtului, motivat de faptul că criticile formulate de pârât nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. precum şi respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. Totodată, a solicitat amendarea recurentului-pârât pentru exercitarea cu rea-credinţă a căii de atac a recursului, în temeiul art. 1081 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 05 octombrie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, excepţia insuficientei timbrări a recursului declarat de pârât, pe care, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., o va analiza cu prioritate, întrucât priveşte învestirea legală a instanţei.
Recursul va fi anulat ca insuficient timbrat, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 şi 3 din lege.
Art. 11 din aceeaşi lege statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Totodată, art. 20 din Legea privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.
Conform art. 9 din O.G. nr. 32 din 18 august 1995 privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător iar în cazul nerespectării dispoziţiilor ordonanţei, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
În speţă, recurentul-pârât a timbrat recursul cu taxa judiciară de timbru de 2 RON şi timbru judiciar de 0,15 RON.
În conformitate cu prevederile art. 3 lit. a1) şi art. 11 din Legea nr. 146/1997, taxa datorată pentru exercitarea căii de atac a recursului este de 6 RON.
Recurentul-pârât a fost legal citat pentru termenul din 05 octombrie 2012 la domiciliul indicat în cererea de recurs, cu menţiunea de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru de 4 RON însă nu s-a conformat acestei obligaţii legale de plată şi nu a depus la dosar chitanţa de plată care să ateste că a achitat diferenţa de taxă judiciară de timbru menţionată, datorată pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Aşa fiind, întrucât recurentului-pârât i s-a comunicat odată cu citaţia obligaţia de plată a diferenţei de taxă judiciară de timbru precum şi cuantumul acesteia iar acesta nu s-a conformat şi nici nu a contestat cuantumul acesteia prin formularea unei cereri de reexaminare, în temeiul textelor legale citate, recursul va fi anulat ca insuficient timbrat.
Înalta Curte, verificând temeinicia cererii formulate de intimata-reclamantă SC T. SA Bistriţa prin întâmpinarea la recurs privind solicitarea de amendare a recurentului-pârât pentru introducerea cu rea-credinţă a cererii de recurs, constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1081 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pentru a dispune o asemenea măsură, deoarece formularea unei acţiuni şi exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, cu respectarea condiţiilor de exerciţiu, nu au caracterul unor cereri vădit netemeinice, motiv pentru care o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de amendare a recurentului pârât M.I. formulată de intimata-reclamantă SC T. SA Bistriţa în temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ca neîntemeiată.
Anulează recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva Deciziei nr. 216A din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca insuficient timbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 6225/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6050/2012. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
