ICCJ. Decizia nr. 6312/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6312/2012
Dosar nr. 40982/3/2010
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 26 august 2010, reclamanţii I.B.O. şi I.D. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 513.744 euro, în RON, la cursul din data plăţii, reprezentând despăgubiri - contravaloarea preţului de piaţa actualizat al imobilului situat in Bucureşti, sector 2.
În motivarea acţiunii, au arătat că în anul 1996, în calitate de foşti chiriaşi, au achiziţionat in temeiul Legii nr. 112/1995, imobilul situat la adresa menţionată, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat cu SC A. SA. Ulterior, în anul 1998 reclamanţii au fost acţionaţi în judecată de către H.M.A., beneficiara unui testament al fostului proprietar, iar prin sentinţa civilă nr. 2207/2001 pronunţată de Judecătoria Sector 2, rămasă definitivă şi irevocabilă şi pusă în executare silită, au fost evacuaţi din imobil la data de 19 octombrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 482 din 16 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată şi a obligat pârâtul la restituirea către reclamanţi a preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, sector 2, stabilit la suma de 1.795.728,68 RON (422.594 euro) prin raportul de expertiză.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 30 septembrie 1996, reclamanţii au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, imobilul situat în Bucureşti sector 2, pe care îl deţineau în calitate de chiriaşi, pentru preţul de 27.219.224 RON. Prin decizia nr. 1380 din 27 mai 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, s-a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamantul H.C., iar pârâţii (reclamanţii din prezenta cauză) au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie partea de imobil ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceştia.
S-a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 50 alin. (2)1 şi alin. (3) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situaţia în care au fost admise acţiunile în revendicare, iar cumpărătorii au pierdut posesia imobilelor ca urmare a comparării titlurilor, aceştia sunt îndreptăţiţi la plata preţului de piaţă al bunului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, care a arătat că în mod greşit s-a apreciat că îi este justificată calitatea procesuală în cauză, faţă de dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora restituirea preţului prevăzut se face de către Ministerul Finanţelor Publice dintr-un fond extrabugetar.
S-a susţinut că instanţa de fond a făcut o confuzie între cele două instituţii, respectiv Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu.
În măsura în care se va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, s-a arătat că soluţia nu este corectă nici pe fondul ei, deoarece reclamanţii nu au încheiat contractul cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, având în vedere decizia nr. 1380 din 27 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, unde s-a reţinut faptul că imobilul a fost preluat abuziv şi, prin urmare, nu putea face obiectul unui contract încheiat în temeiul actului normativ menţionat. Nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se statueze că reclamanţii ar fi fost de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, aceştia nedepunând minime diligenţe, înainte de cumpărare, pentru a afla care este titlul în baza căruia statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului pe care urmau să-l achiziţioneze.
Prin decizia civilă nr. 809 din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut caracterul întemeiat al criticii referitoare la cadrul procesual pasiv, faţă de dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care statuează că plata preţului reactualizat sau de piaţă [stabilit în funcţie de distincţiile prevăzute de dispoziţiile alin. (2) şi respectiv alin. (2)1 ale aceluiaşi text de lege] se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice, din fondul extrabugetar constituit conform prevederilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Din această perspectivă, au fost apreciate ca justificate susţinerile pârâtului în sensul că Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, este o entitate juridică distinctă faţă de Ministerul Finanţelor Publice, căruia i-a fost conferită legitimitate procesuală pasivă în nume propriu în astfel de cauze, nu în calitate de reprezentant al statului.
Reţinând că una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile este calitatea procesuală care trebuie să existe atât sub aspect activ, cât şi sub aspect pasiv, reclamantului revenindu-i obligaţia de a justifica legitimitatea procesuală şi a pârâtului, şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/200, Curtea a constatat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii care au susţinut următoarele aspecte de nelegalitate:
- Instanţa de apel a reţinut în mod greşit lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere că această din urmă instituţie nu stă în proces în nume propriu.
În realitate, Statul Român este acela care, înainte de 1989, a preluat în mod abuziv imobilele aparţinând unor persoane fizice şi, ulterior, le-a înstrăinat conform Legii nr. 112/1995.
Ca atare, este firesc ca foştii cumpărători, care au pierdut bunul prin admiterea acţiunilor în revendicare ale foştilor proprietari, să obţină restituirea preţului de la cel care le-a vândut, şi anume Statul, prin reprezentantul său legal Ministerul Finanţelor Publice.
În această situaţie, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reprezentarea statului se face de către Ministerul Finanţelor Publice, această din urmă instituţie fiind doar cea care plăteşte sumele de bani în numele statului, iar nu în nume propriu.
Acelaşi aspect rezultă din dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora, atunci când participă, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în raporturi juridice, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
Deci, cu excepţia unei dispoziţii speciale, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv în situaţia în care se pune problema restituirii preţului reactualizat către cumpărătorii care au pierdut imobilul ca urmare a demersului fostului proprietar [conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001].
- Pe de altă parte, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, înseamnă că, implicit, instanţa a apreciat că ar avea calitate procesuală pasivă doar Ministerul Finanţelor Publice, situaţie în care trebuia să „caseze” cu trimitere spre rejudecare, în contradictoriu cu acest din urmă pârât.
În felul acesta, nu ar fi fost încălcat nici principiul disponibilităţii, având în vedere că reclamanţii au intenţionat să atragă în proces persoana care are obligaţia de plată.
Criticile reclamanţilor, neîncadrate în drept, urmează să fie analizate [în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care permit încadrarea juridică, atunci când dezvoltarea motivelor face posibil acest lucru] din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ţinând seama de faptul că se invocă nesocotirea unei norme de procedură în desfăşurarea judecăţii.
Recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
- Apreciind că a fost greşit determinat cadrul procesual, întrucât entitatea care are legitimare procesuală pasivă în asemenea litigii este Ministerul Finanţelor Publice, iar nu Statul Român, instanţa de apel procedează la o distincţie formală între cele două subiecte de drept, ignorând calitatea de reprezentant legal al statului care revine Ministerului Finanţelor Publice, în situaţia în care legea nu stabileşte anume alte organe care să aibă funcţie de reprezentare.
Astfel, prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, a fost instituită o răspundere specială în sarcina statului, pentru situaţia evicţiunilor produse faţă de cei care au cumpărat imobile în baza Legii nr. 112/1995.
Împrejurarea că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului actualizat sau a preţului de piaţă al imobilului se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor dintr-un fond extrabugetar - constituit conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 - nu înseamnă că acest minister are o răspundere proprie pentru evicţiunile produse, şi, de aceea, trebuie, în caz de admitere a acţiunilor, să efectueze plăţile respective.
O astfel de răspundere în nume propriu s-ar putea angaja în legătură cu îndeplinirea defectuoasă a atribuţiunilor ce ţin de activitatea proprie a ministerului (iar pe plan procesual, s-ar repercuta în verificarea legitimării procesuale a acestei instituţii în nume propriu).
În realitate, dispoziţiile legale menţionate anterior au reglementat modalitatea de executare a obligaţiilor de plată în sarcina ministerului - care nu este însă debitor pentru că ar fi creat un prejudiciu decurgând din activitatea sa proprie, ci este doar instituţia prin intermediul căreia se efectuează plăţile, în numele şi pe seama statului.
Este vorba aici, de un caz de reprezentare legală, în termenii art. 25 din Decretul nr. 31/1954, aplicabil illo tempore cauzei („Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop”).
Cum în această materie este reglementată o răspundere a statului pentru imobile preluate în mod abuziv (care au fost ulterior înstrăinate iar dobânditorii evinşi), rezultă că statul este şi titularul de drepturi şi obligaţii, iar Ministerul Finanţelor acţionează ca reprezentant al acestuia în puterea legii.
Ca atare, distincţia pe care a făcut-o instanţa de apel între Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, este pur formală şi nu justifică necercetarea fondului cauzei.
Împrejurarea că reclamanţii nu au indicat ca pârât pe Ministerul Finanţelor Publice, ci pe Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, nu constituie un impediment în analiza fondului pricinii, câtă vreme obligaţia de plată este asumată de stat, prin lege, iar cel care trebuie să facă plata, în numele statului este Ministerul Finanţelor Publice (care nu efectuează plăţile din bugetul propriu, ci din fondul extrabugetar constituit la dispoziţia acestei instituţii).
În consecinţă, se va constata că judecata cauzei în apel, prin reţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului, s-a făcut în mod greşit, astfel încât recursul va fi admis.
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia din apel va fi casată şi trimisă cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii I.B.O. şi I.D. împotriva deciziei nr. 809 A din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6308/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 6332/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
