ICCJ. Decizia nr. 6308/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6308/2012
Dosar nr. 30235/3/2009
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 30233/3 din 17 iulie 2009, reclamanta N.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia la restituirea preţului de piaţă aferent imobilului situat în Bucureşti, sector 1.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 1997 încheiat cu SC R.V. SA, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1. Fostul proprietar, respectiv B.P.C.Z., a formulat în instanţă acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, acţiune ce a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 5699 din 23 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, (definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 274R din 29 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă).
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001.
În cauză, s-a depus cerere de intervenţie în interes propriu de B.P.C.Z., prin care a solicitat a se constata că, în calitate de titular al dreptului subiectiv dedus judecăţii, este îndreptăţit a primi de la pârât preţul de piaţă aferent imobilului.
De asemenea, reclamanta a precizat că, în baza tranzacţiei autentificate în 5 decembrie 2006, a cedat intervenientului drepturile litigioase privind restituirea contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului menţionat şi drepturile litigioase privind restituirea preţului plătit de către cedentă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 1997, aspect faţă de care a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală activă.
Prin sentinţa civilă nr. 741 din 08 aprilie 2011, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea formulată de aceasta. A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice. S-a admis, în parte, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.P.C.Z. şi a fost obligat pârâtul, la plata către intervenient, a sumei de 2.199,01 RON, actualizată cu indicele de inflaţie de la 01 februarie 1997 şi până la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut, în privinţa calităţii procesuale active a reclamantei, că aceasta nu este justificată în cauză, câtă vreme prin tranzacţia încheiată la 05 decembrie 2006, reclamanta a vândut, către intervenientul B.P.C.Z., drepturile litigioase privind restituirea contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului sus-menţionat şi drepturile litigioase privind restituirea preţului plătit de către cedentă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 1997.
În schimb, s-a constatat că Ministerului Finanţelor Publice îi este legitimată prezenţa în proces, având în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 184/2002 pentru modificarea Legii nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul cererilor sau acţiunilor în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, plata sumelor se face de către această instituţie din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că N.R. a dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1, iar prin sentinţa civilă nr. 5699 din 23 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 274/R din 29 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă), s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 1997, sus-menţionat. În pronunţarea acestei soluţii, instanţele de judecată au reţinut că atât cumpărătoarea N.R., cât şi vânzătorul au ştiut de natura litigioasă a imobilului vândut, în sensul că acest bun era revendicat de foştii proprietari.
S-a constatat, în consecinţă, că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, pentru a îndreptăţi pe reclamanţi la plata preţului de circulaţie al imobilului, întrucât actul nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, dar că, în temeiul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru asemenea contracte încheiate cu eludarea legii, foştii chiriaşi pot solicita preţul actualizat plătit la cumpărare.
Cum N.R. a cedat acest drept cesionarului B.P.C.Z., intervenient în cauză, instanţa a admis în parte cererea de intervenţie şi a obligat pârâtul către intervenient la plata sumei de 2.199,01 RON actualizată cu indicele de inflaţie de la 01 februarie 1997 şi până la data plăţii efective.
Împotriva sentinţei a formulat apel Ministerul Finanţelor Publice, care a susţinut greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin decizia civilă nr. 827 din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect Tribunalul a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, din moment ce prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit că: „restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
În speţă, acţiunea a fost introdusă la 17 iulie 2009, după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 şi a fost îndreptată împotriva Ministerului Finanţelor Publice, nefiind incidente dispoziţiile art. 1337, 1341 şi urm. C. civ., invocate de apelantul-pârât, ca reprezentând temei al răspunderii juridice al vânzătorului Primăria Municipiului Bucureşti, pentru evicţiune.
S-a constatat că fostul chiriaş-cumpărător a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă care a analizat, în cadrul unei acţiuni de constatare a nulităţii absolute, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 (considerându-se că acesta este nul absolut, deoarece vânzătorul Municipiul Bucureşti cunoştea situaţia imobilului vândut în momentul încheierii actului, SC R.V. SA fiind parte în dosarul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 9065/1992, iar Primăria Municipiului Bucureşti emisese decizia din 1993 de restituire a imobilului către proprietari, în executarea sentinţei civile nr. 9605/1992).
De asemenea, s-a reţinut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 1997, preţul de achiziţionare a apartamentului cumpărat de N.R. a fost de 2.199,01 RON, astfel încât în mod corect instanţa de fond a obligat pârâtul la plata acestei sume, actualizată cu indicele de inflaţie de la 01 februarie 1997 şi până la data plăţii efective.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice care a susţinut următoarele aspecte de nelegalitate:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât a rezolvat eronat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Astfel, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, iar Ministerul Finanţelor Publice este terţ faţă de contract.
Ca atare, pe plan procesual, calitate cu poate avea decât unitatea administrativ-teritorială care a figurat ca vânzător în contract.
- Hotărârea este greşită şi din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 1337, 1341 şi urm. C. civ., pe temeiul cărora trebuia să se angajeze răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei municipiului Bucureşti, prin mandatar SC R.V. SA
Nici dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice şi să acorde calitate procesuală acestei instituţii.
Deposedarea reclamanţilor de imobilul ce face obiectul litigiului întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ, care este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicţiune totală a vânzătorului, Primăria municipiului Bucureşti.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit următoarele considerente:
- Contrar susţinerii recurentului, instanţele fondului au dat o corectă rezolvare chestiunii referitoare la cadrul procesual, atunci când au reţinut că Ministerului Finanţelor Publice îi este legitimată poziţia în proces, raportat la temeiul juridic al pretenţiilor reclamantei.
Critica pârâtului vizând nesocotirea principiului relativităţii efectelor contractului - ceea ce ar fi justificat calitatea de pârât a Primăriei municipiului Bucureşti, ca vânzător în contractul desfiinţat - este lipsită de pertinenţă în cauză.
Aceasta, în condiţiile în care reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001 (astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2000) care stabilesc că în asemenea situaţii - în care se produce evicţiunea ca urmare a desfiinţării unor contracte vizând imobile ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ -, restituirea preţului se face de Ministerul Finanţelor Publice dintr-un fond extrabugetar.
Ca atare, acţiunea a fost îndreptată în mod corect împotriva instituţiei căreia i s-a stabilit obligaţia legală de restituire a preţului plătit pentru asemenea ipoteze de deposedare.
Nu este vorba, cum greşit se pretinde, de angajarea răspunderii pentru evicţiune a vânzătorului, ci de activarea obligaţiei legale a Ministerului Finanţelor Publice, căruia i s-au pus la dispoziţie fonduri extrabugetare pentru acoperirea prejudiciilor de acest gen (create cumpărătorilor pe temeiul Legii nr. 112/1995, deposedaţi prin acţiuni ale foştilor proprietari).
- Susţinând că formulează critici pe fondul cauzei, recurentul reiterează, de fapt, aceeaşi problemă a calităţii sale procesuale, arătând că din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 1337, 1341 şi urm. C. civ., ar fi trebuit instituită răspunderea vânzătorului, Primăria municipiului Bucureşti.
Trimiterea pe care o face recurentul la normele de drept comun, pentru a justifica lipsa calităţii sale procesuale, este greşită dintr-un dublu considerent.
Pe de o parte, este nesocotit fundamentul juridic al pretenţiilor reclamantei, care nu a fost reprezentat de normele dreptului comun, iar, pe de altă parte, este ignorat raportul dintre norma generală şi norma specială, care se rezolvă întotdeauna în favoarea celei din urmă (specialia generalibus derogant).
Pentru toate considerentele arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 827 A din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 630/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6312/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
