ICCJ. Decizia nr. 6388/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6388/2012
Dosar nr. 21844/3/2009
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1486 din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.B.S. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea imobilului situat în Bucureşti, sector 2, şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 745 m.p.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 862A din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul pârâtului în contradictoriu cu reclamantul A.B.S., decedat, a căruia calitate procesuală a fost transmisă către moştenitorii A.V.V., A.R.D. şi A.M.N., a schimbat în parte sentinţa apelată, a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001 la restituirea cotei de 1/3 din imobil, a dispus restituirea în natură a acestei cote din terenul în suprafaţă de 745 m.p. situat în Bucureşti, sector 2, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a admis cererea de intervenţie în interesul apelantului formulată de intervenientele A.A.L., A.V. şi A.E.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că imobilul în litigiu a fost dobândit prin cumpărare la 10 februarie 1944 de reclamantul A.B.S. şi de fraţii săi A.K. şi A.E.R., că prin sentinţa civilă nr. 701 din 01 februarie 1964 a Tribunalului Popular al Raionului 1 Mai s-a dispus, în temeiul disp. art. 1 din Decretul nr. 111/1951, trecerea în proprietatea statului a cotei de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului, cota de 1/3 fiind donată de reclamant în anul 1964 Sfatului Popular al Raionului 1 Mai, că prin sentinţa civilă nr. 2385/2008 a Judecătoriei Sectorului 2 s-a constatat nulitatea acestei donaţii şi că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită numai pentru această parte din imobil. În raport de actele depuse la dosar de interveniente, Curtea a constatat că acestea au probat pe deplin calitatea de moştenitoare ale defuncţilor A.K. şi A.E.R., iar faptul că nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 nu constituie o împrejurare de natură a-i da reclamantului posibilitatea de a obţine măsuri reparatorii pentru întregul imobil, deoarece nicio dispoziţie legală nu-i conferă dreptul de a înlătura de la moştenire pe copiii fraţilor săi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii A.R.D., A.V.V. şi A.M.N., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârât şi menţinerea sentinţei instanţei de fond. În motivarea recursului au invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, susţinând că intervenientele, în calitate de moştenitoare ale defuncţilor A.K. şi A.E.R., au depus notificare în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 abia la data de 03 martie 2009, în afara termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) care este un termen de decădere, că în aceste condiţii persoanele îndreptăţite care nu au formulat notificare în termenul legal sunt asimilate renuntătorilor, iar de această renunţare profită moştenitorii din clasa următoare, în speţă reclamantul A.B.S., care a formulat în termen notificarea şi care are calitatea de moştenitor legal, îndeplinind condiţiile art. 654-658 C. civ. De asemenea, au susţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel încât sunt îndreptăţiţi la restituirea întregului imobil.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Starea de fapt este cea pe deplin stabilită de instanţa de apel şi necontestată de părţi, în sensul că imobilul - teren în suprafaţă de 745 m.p. situat în Bucureşti, sector 2, a fost dobândit prin cumpărare în anul 1944 de reclamantul A.B.S. şi de fraţii săi A.K. şi A.E.R., că reclamantul a donat cota sa de 1/3 din imobil Sfatului Popular al Raionului 1 Mai, iar cotele de 2/3 aparţinând fraţilor săi au fost trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951 şi că prin hotărâre judecătorească ulterioară s-a constatat nulitatea absolută a donaţiei făcute de reclamant, pentru cauză imorală.
Problema de drept ce trebuie soluţionată în prezenta cauză este aceea a îndreptăţirii reclamantului A.B.S., respectiv a moştenitorilor săi A.R.D., A.V.V. şi A.M.N., de a obţine măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru întregul imobil compus din teren în suprafaţă de 745 m.p. situat în Bucureşti, sector 2, faţă de împrejurarea că moştenitorii coproprietarilor A.K. şi A.E.R. nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Nu este nicio îndoială asupra împrejurării că autorul recurentelor-reclamante a formulat notificare la 12 noiembrie 2001, solicitând măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Art. 4 din Legea nr. 10/2001 dispune în alin. (2) în sensul că de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, iar în alin. (4) stabileşte că „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.”
În acelaşi timp, conform art. 651 C. civ. „succesiunile se deschid prin moarte”, ceea ce înseamnă că, în principiu, dezbaterea succesorală se realizează potrivit legii de la momentul decesului lui de cujus, în privinţa regulilor aplicabile calităţii şi cotelor succesorale.
Legea nr. 10/2001 nu derogă de la acest principiu, relevante fiind în acest sens prevederile art. 4.4 din Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care dispun în sensul că în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitor - legal sau testamentar - se face potrivit legii civile române.
Aceasta înseamnă că art. 4 vizează acele persoane cu vocaţie succesorală concretă la moştenire, nu şi pe cele cu vocaţie generală, asigurată printr-o legătură de rudenie încadrabilă în vreuna din clasele de moştenitori I-IV, aşadar, excluse de la moştenire potrivit ordinii chemării concrete la succesiune a rudelor defunctului.
Or, din certificatul de calitate de moştenitor din 12 martie 2009 eliberat de BNP M.D. rezultă că moştenirea defunctului A.K., decedat la 21 mai 1989, a fost dezbătută în S.U.A., calitatea de moştenitori legali revenind soţiei supravieţuitoare A.A.L. şi fiicei A.V. De asemenea, potrivit certificatului de calitate de moştenitor din 12 martie 2009 eliberat de BNP M.D., se atestă că moştenirea defunctului A.E.R., decedat la 09 iulie 2005 în S.U.A. a fost dezbătută, succesor legal fiind fiica acestuia, A.E.
Aşadar, în mod corect instanţa de apel a reţinut că la data deschiderii succesiunii acestor defuncţi singurii moştenitori cu vocaţie succesorală sunt cei menţionaţi în certificatele de calitate de moştenitor, care l-au înlăturat de la succesiune pe reclamant, fratele defuncţilor.
Neputând dovedi calitatea de moştenitor, reclamantul nu poate beneficia de dispoziţiile art. 4 alin. (4) C. proc. civ., respectiv de dreptul de acrescământ oferit de lege moştenitorilor acceptanţi.
Mai mult, prin cererea de intervenţie în interesul pârâtului aceşti moştenitori au invocat tocmai faptul că înţeleg să pretindă cota de 2/3 din imobil, asupra căreia se pretind proprietari, fiind reclamanţi într-o acţiune în revendicare aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A.R.D., A.V.V. şi A.M.N. împotriva deciziei civile nr. 862A din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6386/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6389/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
