ICCJ. Decizia nr. 6393/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6393/2012
Dosar nr. 12107/62/2010
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 104Ap din 04 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva sentinţei civile nr. 304/S/2011 şi a obligat pe apelant la 800 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică este norma generală în materia exproprierilor, iar Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local este o lege specială în materia exproprierilor cu acest scop, construcţii de drumuri, care derogă de la legea generală doar în ceea ce se prevede în mod expres în cuprinsul normei speciale.
În acest sens, potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004 această lege specială „se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ.”
În mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 nu se derogă în niciun fel de la prevederile normei generale şi de la prevederile generale de procedură civilă, ci dimpotrivă, se prevede că şi în această materie cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun, adică conform art. 170 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia partea care a propus proba trebuie să achite, în termen de 5 zile, suma statornicită pentru plata expertului. Prin urmare, prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a înţeles să nu facă nicio excepţie de la regulile de drept comun în ceea ce priveşte „avansarea” cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizelor de evaluare a despăgubirilor în cadrul acţiunilor prin care se contestă cuantumul acordat pe cale necontencioasă, ori cu atât mai mult nu se derogă nici de la celelalte prevederi de drept comun în materia acordării cheltuielilor de judecată - art. 274-277 C. proc. civ.
Pârâtul nu a fost de acord cu admiterea acţiunii, ci în mod constant poziţia sa procesuală a fost de respingere a pretenţiilor reclamantei.
În ceea ce priveşte art. 38 din Legea nr. 33/1994, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a făcut referire şi la acestea deoarece această dispoziţie legală se referă la faza administrativă a unei proceduri de expropriere în cadrul căreia în mod evident „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv în faţa instanţelor de judecată, se suportă de expropriator.”
Raţiunea acestei norme are în vedere faptul că toate procedurile, inclusiv cele în faţa instanţelor de judecată, sunt ocazionate de o procedură de expropriere care reprezintă una dintre cele mai importante îngrădiri legale ale dreptului de proprietate, îngrădire pe care statul a înţeles să o limiteze în acest fel prin scutirea celor implicaţi de cheltuieli judiciare şi extrajudiciare.
În ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 1292/2009 a Curţii Constituţionale, Curtea a reţinut că raţionamentul ce stă la baza soluţiei sale nu contravine în niciun fel acestei decizii, dimpotrivă, prin decizia amintită s-a respins excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în sensul că „avansarea” cheltuielilor pentru expertize potrivit dreptului comun, de către cei ce le propun, de regulă expropriaţii, nu este de natură a încălca accesul la justiţie.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea art. 274 C. proc. civ. şi art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul nu este în culpă procesuală pentru că promovarea acţiunii în constatare de către reclamantă era absolut necesară pentru ca aceasta să-şi probeze calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubirea stabilită pentru expropriere. Numai în urma efectuării expertizei prin care s-a stabilit suprafaţa din terenul reclamantei supusă exproprierii s-a probat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri.
Art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu este aplicabil în cauză, ci se aplică Legea nr. 198/2004. întrucât art. 10 din Legea nr. 198/2004 face referire la art. 170 C. proc. civ. înseamnă că onorariul de expertiză este suportat de cel care solicită efectuarea expertizei.
Instanţa de apel nu a argumentat în ce măsură pârâta a căzut în pretenţii faţă de solicitările reclamantei, nearătând în ce anume constă culpa pârâtei.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel.
Aşadar, Legea nr. 198/2004, a cărei singură incidenţă în cauză o invocă recurentul, face trimitere la Legea nr. 33/1994, cu care se completează în mod corespunzător.
Or, potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator.
Textul impune ca expropriatorul să suporte cheltuielile efectuate în procesul de expropriere independent de vreo culpă procesuală a acestuia. Ca atare, obligaţia de plată a cheltuielilor este una legală.
Pe de altă parte, referindu-se la „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere”, art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu face distincţie asupra naturii cheltuielilor, respectiv onorarii de expertiză sau, eventual, onorarii avocaţiale.
Art. 18 din Legea nr. 198/2004 permite completarea acestei legi cu dispoziţiile C. proc. civ. numai „în măsura în care nu prevăd altfel”. Întrucât art. 274 C. proc. civ. stabileşte drept temei al obligării la plata cheltuielilor de judecată culpa procesuală „prevede altfel” decât şi, deci, nu este incident în cauză.
Faţă de cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele de fond făcând aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale aplicabile.
În consecinţă, recurentul va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată pentru etapa recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva deciziei civile nr. 104Ap din 04 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON către intimata-reclamantă I.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6389/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6396/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
