ICCJ. Decizia nr. 6471/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 02 aprilie 2008, reclamanta SC J.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 30 octombrie 2007; obligarea pârâtei să acorde despăgubiri pentru imobilul proprietatea reclamantei situat în comuna Tunari, județul Ilfov, nr. cadastral X, într-un cuantum egal cu valoarea de piață a terenului ce face obiectul procedurii de expropriere.
La data de 07 mai 2008, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat întâmpinare, prin care a înțeles sa invoce excepția tardivității formulării cererii de chemare in judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 10 iunie 2008, Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității.
Prin sentința civilă nr. 768 din 02 iunie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC J.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 30 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din Tunari, jud. Ilfov, numai cu privire la cuantumul despăgubirilor și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 848.441 euro (în echivalent RON la data plății), reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat - teren în suprafață de 4.339,85 m.p. situat în comuna Tunari, jud. Ilfov, nr. cadastral X/1.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin hotărârea atacată s-a dispus exproprierea terenului din comuna Tunari în suprafață de 4.339,85 m.p., având nr. cadastral X/1, despăgubirea fiind stabilită la 607.579 euro (140 euro/m.p.).
Tribunalul a constatat că, așa cum rezultă din expertiza de evaluare efectuată în cauză la data efectuării acesteia (12 februarie 2009), terenul expropriat avea o valoare de 848.441 euro (195,5 euro/m.p.).
Cum, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, prezenta acțiune se soluționează în conformitate cu disp. art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, iar art. 26 alin. (2) din acest act normativ stipulează că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză", urmează ca la stabilirea despăgubirilor, Tribunalul să aibă în vedere valoarea de circulație a terenului la data efectuării expertizei, respectiv 848.441 euro.
Tribunalul a reținut că suma de 848.441 euro reprezintă despăgubirea totală pentru imobilul expropriat și nu poate proceda la deducerea din această sumă a sumei de 2.031.318,07 RON consemnată pe seama și la dispoziția reclamantei cu recipisa din 26 noiembrie 2007, având în vedere că nu există dovezi privind eliberarea efectivă a acestei sume, în condițiile în care potrivit art. 11 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobate prin H.G. nr. 941/2004 (în vigoare la data consemnării sumei menționate) "unitatea bancară va elibera sumele consemnate doar la cererea expropriatorului și numai persoanei indicate de către acesta".
Aceste dispoziții au fost preluate și în art. 7 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobate prin H.G. nr. 434/2009. Evident că în măsura în care suma de 2.031.318,07 RON ar fi fost deja încasată de reclamantă, obligația de plată a expropriatorului se limitează la diferența dintre despăgubirea totală și suma menționată, deja încasată.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, care a criticat hotărârea primei instanțe, arătând că prin omologarea raportului de expertiză au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece nu s-a ținut seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
în ședința publică de la data de 24 februarie 2010, reclamanta SC J.P. SRL a formulat aderare la apelul pârâtei și a solicitat modificarea în parte a sentinței civile nr. 768/2009 a Tribunalului București, în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.896,38 RON ce reprezintă onorariu de avocat și onorariu de expert, deoarece prima instanță a redus cuantumul cheltuielilor de judecată făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și reducând onorariul de avocat la suma de 11.000 RON.
Prin încheierea de la data de 28 aprilie 2010, Curtea de apel a încuviințat completarea probatoriului cu înscrisuri și expertiză tehnică evaluatoare pentru terenul expropriat, expertiză ce va avea în vedere prețurile de tranzacționare pe piață pentru terenuri identice, astfel cum sunt ele consemnate în contractele de vânzare-cumpărare și a încuviințat pentru părți experți consilieri.
Prin decizia nr. 882A din data de 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de pârât și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată; a respins, ca nefondată, aderarea la apel formulată de intimata-reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că expertiza efectuată în apel, aflată la dosar apel, a procedat la stabilirea calculului despăgubirilor prin raportare la valorile tranzacționate asupra unor terenuri aflate pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale într-un interval de timp apropiat și nu în funcție de ofertele de vânzare la care s-a raportat expertiza instanței de fond.
Calculul valorii despăgubirilor a fost efectuat prin raportare la prețurile de tranzacționare și prin metoda comparației vânzărilor, care consideră că prețurile proprietăților sunt stabilite de piață prin elemente comparabile la care se adaugă corecții procentuale, stabilindu-se astfel o valoare de piață aproximativ egală cu valoarea oferită de expropriator, constatându-se că prețurile de vânzare negociate pe piață sunt cuprinse între 60-50 euro/m.p.
Ultimul raport de expertiză efectuat în cauză de către expertul P.D. a stabilit o valoare de circulație a terenului expropriat de 1.258.955 RON și a constatat că imobilul rămas neexpropriat nu a dobândit un spor de valoare ca urmare a lărgirii șoselei de centură, care avea și anterior exproprierii acces la aceeași șosea.
Curtea de apel a constatat că afirmațiile expertului expropriatului nu pot fi luate în considerare, fiind folosite informații care au ca origine prețuri de tranzacționare ale terenurilor înscrise în evidențele fiscale ale Primăriei Tunari ce nu sunt evidențiate decât în ofertele de vânzare pentru terenuri situate în zona Otopeni și nu au fost depuse documente din care să rezulte că aceste prețuri au fost efectiv tranzacționate pe piață și stabilite prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri identice sau asemănătoare cu terenul expropriat.
Valoarea despăgubirilor stabilite de către apelantul-pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 30 octombrie 2007 este de 140 euro/m.p., înscriindu-se în maximum sumei stabilit de către experți pentru terenuri asemănătoare din aceeași zonă, situație în care se constată că despăgubirea oferită de Statul Român este o despăgubire efectivă și care reflectă valoarea reală a imobilului, încât prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere a fost acoperit, fiind respectate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Curtea de apel a constatat că despăgubirea stabilită prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din anul 2007 reprezintă valoarea reală a terenului expropriat și acoperă prejudiciul cauzat persoanei expropriate, situație în care cererea de chemare în judecată este nefondată.
în ceea ce privește aderarea la apel, instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, nefiind parte căzută în pretenții, situație în care nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum solicită reclamanta prin aderarea la apel.
împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta SC J.P. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
în susținerea primului motiv de recurs, reclamanta a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care își sprijină concluziile și, de asemenea, cuprinde motive contradictorii.
Motivarea hotărârii judecătorești este un element indispensabil al acestui act procedural. Totodată, motivarea reprezintă o garanție puternică pentru părți împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
Decizia recurată nu conține niciun motiv pentru care instanța de apel a schimbat în întregime sentința pronunțată la fond.
Instanța de apel nu face nicio trimitere către sentința de fond și nu îi aduce nicio critică. Cu toate acestea, în mod paradoxal, o modifică în totalitate și respinge acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a putea desființa hotărârea instanței de fond, instanța de apel trebuia să invoce anumite motive de nelegalitate ori de netemeinicie a sentinței pronunțate de instanța de fond - în cuprinsul deciziei civile nr. 882A din 30 noiembrie 2011 nu se regăsește niciun motiv de netemeinicie ori de nelegalitate a sentinței nr. 768 din 02 iunie 2009.
Motivarea deciziei recurate se referă strict la expertiza realizată în cadrul dosarului de apel, însă nu face nicio referire la expertiza realizată în cadrul dosarului de fond și nici la vreun alt aspect legat de sentința desființată. Practic, decizia de apel nu conține nicio motivare.
în dosarul de apel au fost realizate două rapoarte de expertiză. Acestea au avut drept obiective stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat la data realizării acestor noi rapoarte de expertiză.
Aceste rapoarte de expertiză nu au avut drept obiectiv stabilirea valorii de circulație a terenului supus exproprierii la data efectuării raportului de expertiză realizat în cadrul dosarului de fond. Prin urmare, concluziile acestor noi expertize nu contrazic în niciun fel concluziile expertizei de la fond.
în consecință, probele noi administrate în apel nu dovedesc în niciun fel netemeinicia sentinței apelate, ci numai dovedesc o nouă situație de fapt și anume, că terenul are în prezent o valoare mai scăzută decât cea determinată la momentul judecării fondului dosarului.
Faptul că, datorită duratei exagerat de lungi care a trecut de la data efectuării primului raport de expertiză, în dosarul de fond și până la realizarea noilor rapoarte de expertiză (2 ani până la primul raport de expertiză, care a fost anulat și 2 ani și 3 luni până la cel de-al doilea raport de expertiză din apel) au intervenit modificări de valoare a proprietăților imobiliare nu este imputabil nici instanței de fond și nici subscrisei recurente. Prin urmare, nu poate fi sancționată reclamantă și implicit nu poate fi obligată să primească despăgubiri într-un cuantum mai mic decât cel determinat de instanța de fond, cât timp sentința pronunțată de această instanță este temeinică și legală și nu a fost contrazisă prin niciun mijloc de probă administrat în cadrul dosarului de apel.
în acest sens, apelantul a solicitat în permanență ca expertizele să stabilească valoarea imobilelor de la data realizării acestor noi expertize, deși este un fapt general știut că valoarea oricărei proprietăți imobiliare a scăzut drastic de la începerea crizei și până în prezent.
Trebuie însă remarcat faptul că, în dosarul de apel nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că la data efectuării expertizei din dosarul de fond terenul ar fi avut o altă valoare.
Or, atât timp cât nu se dovedește că instanța de fond a greșit atunci când a pronunțat sentința apelată, atunci rezultă că instanța de apel nu a avut niciun motiv pentru a schimba în tot sau în parte sentința de fond.
Prin urmare, instanța de apel nu a motivat în niciun fel decizia sa de a desființa în întregime sentința de fond, tocmai pentru că nu există asemenea motive.
Totodată, decizia instanței de apel conține motive contradictorii.
în acest sens, instanța de apel a reținut că "expertiza efectuată în apel a procedat la stabilirea calculului despăgubirilor prin raportare la valorile tranzacționate asupra unor terenuri aflate pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale", pentru ca ulterior să afirme că "afirmațiile expertului expropriatului nu pot fi luate în considerare, fiind folosite informații care au ca origine prețuri ale Primăriei Tunari ce nu sunt evidențiate decât în ofertele de vânzare pentru terenuri situate în zona Otopeni și nu au fost depuse documente din care să rezulte că aceste prețuri au fost efectiv tranzacționate pe piață și stabilite prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri identice sau asemănătoare cu terenul expropriat".
Or, aceste argumentări sunt în mod evident contradictorii, întrucât ambele expertize (și cea realizată de expertul P.D., cât și cea realizată de expertul T.M.) au avut în vedere numai oferte de vânzare publicate pe site-uri de specialitate pe internet.
Atât expertul P., cât și expertul T. au arătat în cuprinsul rapoartelor de expertiză întocmite că nu au identificat tranzacții realizate cu imobile similare cu terenul expropriat.
Motivarea instanței de apel în cazul raportului de expertiză întocmit de expertul P. este în mod evident contradictorie cu motivarea pentru care aceeași instanță a respins concluziile raportului întocmit de expertul T.
în baza celui de-al doilea motiv de recurs, reclamanta a susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate, datorită faptului că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor legale aplicabile.
în cauza de față, dispozițiile legale cu privire la care s-a dat o interpretare greșită de către instanța de apel sunt art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, coroborate cu art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale.
Recurenta-reclamantă a menționat că toate articolele invocate din Legea nr. 33/1994 și din Legea nr. 198/2004 se referă la forma acestor legi aflată în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1124/2007, prin care s-a decis exproprierea și a emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 30 octombrie 2007.
Instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor ce se cuvin reclamantei raportat la data judecării apelului și nu la data judecării cauzei în fond (și nici la data realizării exproprierii).
Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanță se va soluționa potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Contrar acestor dispoziții legale, expertiza realizată în cadrul dosarului de apel și ale cărei concluzii au fost reținute de instanța de apel a avut drept obiectiv stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat la data realizării acestui raport de expertiză, adică la data judecării apelului.
Astfel cum s-a arătat, acest raport de expertiză nu a avut drept obiectiv stabilirea valorii de circulație a terenului supus exproprierii la data efectuării raportului de expertiză realizat în cadrul dosarului de fond.
în consecință, probele noi administrate în apel dovedesc o nouă situație de fapt, și anume că terenul are în prezent o valoare mai scăzută decât cea determinată la momentul judecării fondului dosarului.
Această scădere a valorii imobilului expropriat este cauzată de criza financiară mondială, care a avut drept repercusiune scăderea valorii tuturor proprietăților imobiliare și, de asemenea, scăderea numărului de tranzacții imobiliare realizate.
Raportându-se la probele administrate în apel, instanța de apel a reținut în cuprinsul deciziei pronunțate faptul că "expertiza efectuată în apel a procedat la stabilirea calculului despăgubirilor prin raportare la valorile tranzacționate asupra unor terenuri aflate pe raza aceleiași unități administrativ teritoriale într-un interval de timp apropiat (...)".
Prin urmare, instanța de apel a considerat că data la care trebuie calculate despăgubirile cuvenite pentru exproprierea terenului proprietatea noastră este data efectuării celui de-al doilea raport de expertiză în cadrul etapei procesuale a apelului.
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se referă în mod evident la raportul de expertiză realizat de instanța de fond, întrucât Legea nr. 33/1994 prevede o procedură care implică stabilirea daunelor în cadrul dosarului de fond care are drept obiect exproprierea.
Toate dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 se referă la judecarea dosarului de fond, făcându-se referire expresă la instanța de fond care stabilește cuantumul despăgubirilor.
Nu putem interpreta acest text de lege în sensul că în fiecare etapă procesuală ar trebui determinat un nou cuantum al despăgubirilor, urmând a fi acordat cel stabilit în ultima etapă procesuală. O asemenea interpretare ar fi lipsită de orice logică juridică și ar conduce la concluzii absurde, cum ar fi (în cazul de față) că fluctuațiile suferite de piața imobiliară după realizarea exproprierii, deci când Statul Român este deja proprietarul imobilului de mai bine de patru ani, să fie suferite de către fostul proprietar, persoana expropriată.
Exproprierea terenului s-a produs la data consemnării sumelor - adică în maxim 15 zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 30 octombrie 2007. Prezenta cauză a fost înregistrată la Tribunalul București în data de 02 aprilie 2008, expertiza de la fond a fost finalizată în data de 23 februarie 2009, iar evaluarea terenului s-a făcut la data de referință 12 februarie 2009.
Rezultă deci că data la care s-a realizat evaluarea terenului în expertiză din apel (perioada aprilie-mai 2011) nu are nicio relevanță raportat la momentul exproprierii și nici la momentul când legea prevede că urmează să fie evaluat terenul - expertiza din dosarul de fond.
Cu toate acestea, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind valoarea despăgubirilor la momentul efectuării celui de-al treilea raport de expertiză în cauză, în timpul apelului, adică la 2 ani și aproape 3 luni de la data efectuării primei expertize în cadrul dosarului de fond.
Or, aplicarea greșită a acestei norme legale a dus la o situație absurdă, și anume ca instanța de apel să desființeze sentința de fond nu fiindcă aceasta ar fi fost netemeinică sau nelegală, ci pentru că în timpul judecării apelului situația de fapt s-a modificat.
Dacă am interpreta normele legale în modul în care le-a interpretat și aplicat instanța de apel, am ajunge la situația în care să nu putem avea niciodată o soluție definitivă a litigiului, valoarea terenului putând fluctua de la an la an, iar expertizele ajungând la concluzii diferite în fiecare etapă procesuală.
Urmărind același raționament, dacă prezentul recurs ar fi admis, iar cauza ar fi trimisă spre rejudecare, instanța ar putea să stabilească despăgubirile la valoarea de la momentul rejudecării, care ar putea fi mult mai mare ori mult mai mică decât valoarea din momentul exproprierii sau decât valoarea terenului de la data introducerii acțiunii.
Rezultă în mod evident faptul că singura interpretare corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este aceea că valoarea despăgubirilor trebuie să fie stabilită raportat la momentul realizării expertizei la judecarea fondului cauzei.
Prin urmare, orice expertiză ulterioară realizată în cauză, indiferent de momentul realizării acestei expertize, trebuie să stabilească valoarea despăgubirilor raportându-se la același moment, adică la data avută în vedere de prima expertiză.
Având în vedere aceste argumente, consideră recurenta-reclamantă că instanța de apel a încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 și în special cele ale art. 26 alin. (2) din acest act normativ, fapt ce a condus la o soluționare greșită a apelului.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul celor ce succed:
în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a formulat critici ce vizează nerespectarea criteriilor instituite prin dispozițiile art. 26 al Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu privire la calcularea cuantumului despăgubirilor.
Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".
Textul consacră metoda comparației directe, astfel că, pentru efectuarea expertizei în vederea verificării cuantumului despăgubirilor, este necesară punerea la dispoziția experților constituiți în comisia de expertiză conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, înscrisuri doveditoare ale unor tranzacții de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care este situat terenul supus exproprierii, tranzacții încheiate la momentul efectuării expertizei.
Recurenții-reclamanți au criticat faptul că instanța de apel a omologat raportul de expertiză efectuat în faza apelului, ce a avut drept obiectiv stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat la data realizării acestui raport de expertiză, adică la data judecării apelului și nu la data administrării expertizei tehnice de specialitate la fond, cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Instanța de apel a omologat raportul de expertiză aflat la dosarul de apel, din al cărui conținut rezultă că evaluarea terenului și calculul despăgubirilor s-a făcut prin "metoda comparației vânzărilor bazată pe informații din piața imobiliară (_)". Conform înscrisurilor anexate raportului de expertiză, ce fac parte integrantă din acesta "s-au selectat ofertele din publicațiile imobiliare, care să fie cât mai apropiate de caracteristicile terenului în cauză". Totodată, în raport s-a menționat faptul că "dl. primar a afirmat în prezența noastră (ing. P.D. și ing. T.M.) că de la începutul anului 2011 nu se înregistrează tranzacții cu terenuri în raza comunei Tunari".
însă, faptul că la momentul efectuării expertizei în apel, respectiv la data de 21 aprilie 2011, experții nu au avut la dispoziție documente privind tranzacții imobiliare din cursul anului 2011 pentru imobile de același fel cu terenul expropiat nu îi îndreptățea pe aceștia să calculeze valoarea de despăgubire a imobilului în litigiu pe baza altor date și criterii decât cele prevăzute de lege.
Din relațiile oferite de Primarul comunei Tunari rezultă, per a contrario, că au existat tranzacții imobiliare în zonă anterior anului 2011, ceea ce și interesează în cauză, având în vedere că valoarea despăgubirilor pentru imobil trebuie să se stabilească prin raportare la tranzacții încheiate pentru imobile similare la momentul efectuării raportului de expertiză de la fond, respectiv februarie 2009.
De altfel, din adresele emise de Primăria comunei Tunari și aflate la dosarul de apel rezultă că această autoritate locală deține date extrase din contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2008-2009, așa încât se impun verificări în raport de tranzacții având ca obiect imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care este situat terenul supus exproprierii, tranzacții încheiate la momentul efectuării expertizei la instanța de fond.
Așadar, în speță, raportul de expertiză judiciară omologat de instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informațiile pe care acesta s-a fundamentat fiind în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat.
Față de caracterul explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a instanței supreme care a configurat înțelesul acestei norme, nu poate fi avut în vedere decât prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând parte din aceeași categorie de folosință), preț ce reiese din tranzacții încheiate la momentul efectuării expertizei (preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare).
Ca urmare, nu poate fi validată de instanță opinia experților exprimată în raportul de expertiză potrivit căreia, contrar prevederilor legale aplicabile, au fost luate în considerare oferte de vânzare de pe piața imobiliară.
Cum pentru stabilirea despăgubirii la care este îndreptățită reclamanta potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile legii, pentru a respecta criteriile pe care doar legea le poate impune, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații concludente privind prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, precum și orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente.
Recurenta-reclamantă a formulat critici și în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care își sprijină concluziile și, de asemenea, cuprinde motive contradictorii.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin decizia adoptată.
în cauză, nu se verifică niciuna din ipotezele prevăzute de textul legal invocat, întrucât pe de o parte, instanța de apel a arătat argumentat care sunt considerentele de fapt și de drept avute în vedere la schimbarea sentinței apelate (prin invalidarea expertizei instanței de fond, în legătură cu care s-a reținut că a fost efectuată în baza ofertelor de vânzare, contrar dispozițiilor legale aplicabile) și respingerea acțiunii reclamantei. Pe de altă parte, motivarea deciziei este concordantă cu dispozitivul acesteia.
Nu se pot reține nici elemente de contrarietate a considerentelor deciziei ce au fost enunțate și criticate de reclamantă, față de împrejurarea că primul paragraf menționat privește raportul de expertiză omologat de Curtea de apel și la care s-a raportat instanța în motivarea soluției, iar cel de-al doilea paragraf se referă la afirmațiile expertului ce au fost înlăturate de către instanța de apel, motivându-se soluția adoptată și din această perspectivă.
Prin urmare, sunt nefondate criticile formulate de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acest motiv de recurs nefiind aplicabil în spe?ă.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecința casării în parte a deciziei atacate și trimiterii cauzei la Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
Au fost menținute dispozițiile din hotărâre privind respingerea aderării la apel, formulată de intimata-reclamantă, ce vizează neacordarea cheltuielilor de judecată și în legătură cu care recurenta nu a formulat critici.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6475/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6463/2012. Civil → |
|---|
