ICCJ. Decizia nr. 6479/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1359 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocate de către Pârâta Regionala de Transport Feroviar de Călători Ardeal și a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N.S. în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători SA și Regionala de Transport Feroviar de Călători Ardeal, acestea fiind obligate la plata către reclamantă a salariului suplimentar pe anii 2009 și 2010, a ajutorului material de Crăciun pentru anii 2009 și 2010, a ajutorului material de Paște pentru anul 2010 și a primei de Ziua Feroviarului pe anul 2010, toate sumele urmând a fi achitate actualizate în raport cu rata inflației, precum și cu dobânda legală calculată de la data de 11 iulie 2011 până la plata efectivă. S-a respins restul pretențiilor reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Brașov a reținut cu privire la fondul cauzei că acțiunea de față se întemeiază atât pe prevederile art. 30,art. 31 și art. 67 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăților pârâte pentru anii 2007-2008, respectiv art. 32,art. 33 și art. 69 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009-2010, cât și pe Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din sectorul transport feroviar pentru anii 2006-2008.
Acest din urmă contract colectiv a fost modificat printr-un act adițional din data de 20 iunie 2008, potrivit căruia valabilitatea sa este de 48 de luni (4 ani), începând cu data înregistrării sale. Contractul respectiv a fost înregistrat la M.M.S.S.F. - D.L.M. în data de 28 decembrie 2006 și, ca urmare, este în vigoare până la data de 28 decembrie 2010, inclusiv.
Pârâtele nu au invocat nevalabilitatea acestui act, nu au susținut că ar fi fost denunțat anticipat de către părți ori modificat într-un sens sau altul prin convenție.
în consecință, produce efecte inclusiv în raporturile dintre părțile prezentului litigiu, potrivit dispozițiilor art. 241 lit. b) C. muncii, respectiv art. 2 lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, lege aplicabilă la data nașterii drepturilor salariale invocate în cauză de către reclamantă.
Societatea pârâtă face parte din grupul de angajatori care activează în sectorul transporturi feroviare, pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă în discuție.
Din modul de formulare a art. 241 lit. b) C. muncii, privit singular, dar și coroborat cu celelalte prevederi din Titlul VIII al C. muncii, intitulat "Contractele colective de muncă", rezultă cu claritate că aplicabilitatea acestui contract în raporturile dintre angajații și angajatorii din grupul pentru care a fost încheiat este una directă, nefiind necesară, ca o condiție pentru a fi pus în executare, preluarea clauzelor sale în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
în ceea ce privește aceasta din urmă categorie de contracte colective se observă că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996 și cu dispozițiile art. 238 C. muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Instanța de fond a arătat că, față de aceste norme legale imperative, la nivelul societăților pârâte nu puteau fi restrânse drepturile stabilite la nivel superior, respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup. Convenția contrară încheiată între părți este lovită de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 24 din Legea nr. 130/1996.
Prin cel din urmă contract s-a stabilit în art. 30, dreptul angajaților unităților feroviare de a primi, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, iar prin art. 71 din contract s-a stabilit dreptul salariaților la plata unui ajutor de sărbătorile de Paște și de Crăciun.
Clauzele anterior menționate se aplică pentru anii 2007-2010, adică perioada vizată de acțiune.
Din aceasta perspectivă, Tribunalul a reținut că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, indiferent în ce mod se interpretează contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și actele lor adiționale și indiferent de la ce data se apreciază că sunt aplicabile acestea din urmă, dacă unele clauze au fost suspendate ori înlăturate definitiv.
în subsidiar, s-a reținut că drepturile invocate în speță de către reclamantă au fost consacrate în favoarea angajaților pârâtelor și prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul acestora pentru anii 2009-2010, în cuprinsul art. 32,art. 33 și art. 69.
Pârâtele nu au făcut dovada că reclamanta nu îndeplinea condițiile contractuale pentru a beneficia de drepturile pretinse, ori că acestea i-au fost recunoscute anterior intentării acțiunii, în mod voluntar.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat pentru anii 2009-2010 a fost înregistrat la organul competent la data de 10 iunie 2009, astfel încât nu afectează drepturile născute anterior, conform prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, și anume dreptul la plata ajutorului material de Crăciun pentru anul 2008. Acesta intră sub incidența prevederilor art. 67 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2007-2008.
Tribunalul a arătat și faptul că acordarea celorlalte drepturi bănești solicitate în speță de către reclamantă pentru anul 2009 a fost suspendată prin acordul părților, iar nu suprimată.
Pentru anul 2010, prin actul adițional la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, înregistrat la A.N.P.S. București la dată de 21 aprilie 2010, s-a stabilit că salariul suplimentar, ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun, precum și premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010.
Din această perspectivă, s-a constatat că sărbătoarea de Paște a avut loc în anul 2010 anterior intrării in vigoare a actului act juridic și, ca urmare, dreptul la ajutorul material pretins în speță nu intră sub incidența sa.
Față de cele de mai sus, Tribunalul a reținut că pretențiile principale ale reclamantei sunt întemeiate, pentru considerentele expuse. Sub aspect cantitativ s-a observat că nu poate fi reținut cuantumul drepturilor indicat de către reclamantă, întrucât sumele respective nu au reieșit din probele administrate în cauză (nu au fost dovedite).
în ceea ce privește cererile accesorii formulate în speță, instanța de fond a reținut că este fondată pretenția reclamantei de a primi dobânda legală pentru sumele solicitate, însă nu de la data nașterii dreptului, ci de la data sesizării instanței, față de prevederile art. 1088 alin. (2) C. civ.
în fine, actualizarea sumelor în funcție de rata inflației se impune, la rândul său, întrucât are altă natura juridică și economică, respectiv aceea de mijloc de conservare a valorii inițiale a creanței, în condiții de instabilitate economică și de scădere permanentă a puterii de cumpărare a monedei naționale, spre deosebire de dobânda legală, ce are drept scop acoperirea prejudiciului încercat de către creditor datorită executării cu întârziere a plății în sensul de lucrum cessans, adică beneficiu nerealizat (coroborat cu instituția juridica a dobânzilor, privite ca fructe civile).
împotriva hotărârii de mai sus au formulat recurs pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători Ardeal preluată de Sucursala de Transport Feroviar de Călători Brașov și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători SA București.
Prin decizia nr. 189R din data de 01 februarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte recursul formulat de pârâte; a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtele să plătească către reclamantă salariul suplimentar pe anul 2009, ajutorul material de Crăciun pe anul 2009 și ajutor material de Paște pe anul 2010; a respins restul pretențiilor; a menținut restul dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, fiind și semnatare ale contractului colectiv la nivel de grup de unități pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art. 31 și art. 33 din Legea nr. 130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
Totodată, s-a avut în vedere și faptul că nu s-a constatat nulitatea clauzelor din contractele colective de muncă la nivel de unitate și, prin urmare, acestea produc efecte.
De asemenea, Curtea de apel a reținut că, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 C. muncii potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Cu toate acestea, dispozițiile contractelor colective la nivel de unitate și ale actelor adiționale care prevăd neacordarea drepturilor salariale pretinse de reclamanți produc efecte de la data înregistrării lor.
Astfel, sunt întemeiate pretențiile privind prima de Paști și pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2009 și prima de Paști pe 2010, întrucât dreptul s-a născut anterior înregistrării contractului colectiv la nivel de unitate și sunt neîntemeiate celelalte pretențiile aferente anului 2010, dându-se eficiență acordului părților exprimat prin contractul colectiv la nivel de unitate.
în privința aplicabilității acestor modificări ale contractelor de muncă, curtea de apel a reținut că trebuie făcută o aplicare în timp a prevederilor modificatorii în raport de dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, republicată, (în vigoare la data încheierii acestor contracte), urmând a se ține cont de data înregistrării contractelor colective de muncă și a actelor adiționale la direcțiile generale de muncă și protecție socială, toate aceste elemente fiind raportate la momentul nașterii drepturilor salariale suplimentare pretinse de reclamanți.
Toate normele legale incidente consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. (5) din Constituția României.
Obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent potrivit art. 133 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Instanța de recurs a observat că Legea nr. 62/2011 a preluat într-o viziune restrictivă, prin înlăturarea contractului colectiv de muncă unic la nivel național, principiile consacrate prin art. 241 C. muncii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 40/2011 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată.
Toate dispozițiile legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor.
Referitor la lipsa unui temei pentru pretențiile aferente anului 2009 invocată de pârâtă, Curtea de apel a reținut că aceasta este neîntemeiată, iar temeiul invocat pentru suspendarea plății drepturilor pe anul 2009 nu mai subzistă la data soluționării cauzei.
Cu privire la susținerile recurentei-pârâte referitoare la imposibilitatea plății pretinse ca urmare a neîncadrării în bugetele de venituri și cheltuieli, instanța a reținut că pârâta avea obligația de a lua toate măsurile necesare care să asigure respectarea prevederilor contractuale referitoare la plata salariilor, inclusiv în ceea ce privește asigurarea fondurilor necesare plății acestor drepturi, lipsa acestor fonduri neconstituind o cauză de exonerare a executării unor clauze contractuale.
Dispozițiile din contractul colectiv de muncă sunt imperative cu privire la acordarea pretențiilor deduse judecății, nefiind condiționate de existența sau inexistența fondurilor bănești sau de realizarea profitului.
împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători SA, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea acestei hotărâri.
în motivarea cererii, revizuenta a arătat că la nivelul Tribunalului Brașov, cât și la nivelul Curții de Apel Brașov s-au pronunțat mai multe hotărâri contradictorii în dosare similare, astfel:
Prin decizia civilă nr. 1295/C din 07 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, s-a admis recursul declarat de pârâta Regionala de Transport Feroviar de Călători Brașov împotriva sentinței civile nr. 1113/M din 27 septembrie 2011 a Tribunalului Covasna (prin care pârâta a fost obligată la plata ajutorului material de Paști aferent anului 2009) și a fost modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii pentru toate capetele de cerere.
Prin decizia civilă nr. 24/M din 13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, s-au respins recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1340/M din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Brașov (prin care s-a respins cererea reclamantei pentru salariul suplimentar aferent anului 2010, ajutorul material de Paște pe anul 2010, ajutorul material de Crăciun pe anii 2009 și 2010, premierea pentru "Ziua ceferistului" pe anul 2010).
Având în vedere că o parte dintre instanțe admit cererile reclamanților salariați ai subscrisei, acordând drepturile solicitate, iar altă parte resping aceste cereri, neacordând aceste drepturi, apreciază revizuenta că, la nivelul Curții de Apel Brașov se încalcă principiul echității și se creează o situație discriminatorie între salariații subscrisei, care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., text legal invocat de revizuenta în susținerea cererii sale, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată cu respectarea unor condiții expres și limitativ prevăzute de art. 322 și urm. C. proc. civ., iar cel care promovează o cerere în temeiul textului de lege menționat, trebuie să formuleze critici care pot fi încadrate și se circumscriu prevederilor invocate.
în speță, din analizarea susținerilor revizuentei, precum și a actelor și lucrărilor cauzei, rezultă că aceasta a învederat faptul că în cauze similare au fost pronunțate soluții potrivnice celei din decizia atacată, existând în prezent hotărâri contradictorii date în litigii diferite și invocând, de fapt, practica neunitară în materie.
Or, aceste susțineri nu puteau fi încadrate în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, prin urmare, cererea de revizuire a fost respinsă, fiind inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6480/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6477/2012. Civil → |
|---|
