ICCJ. Decizia nr. 6475/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 12 mai 2008, G.I., în calitate de reclamant, a chemat în judecată pe SC A. SA, SC T.C.P. SRL București și pe C.M., în calitate de pârâți, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții să îi plătească suma de 108.000 RON, cu titlu de daune precum și plata cheltuielilor de judecată.
în motivare, a arătat că, la data de 21 septembrie 2003, în timp ce conducea autovehiculul proprietatea sa, a fost implicat într-un accident, cauzat de C.M., angajat al SC T.C.P. SRL București, care conducea autotrenul proprietatea societății, asigurat la SC A. SA, Sucursala Slatina.
A precizat reclamantul că, în urma impactului, autoutilitara sa a fost avariată în proporție de 90%, paguba fiind calificată ca totală.
Vinovăția pârâtului C.M., în producerea accidentului, a fost stabilită prin decizia penală nr. 123/2007 a Tribunalului Suceava, iar, prin sentința nr. 165/2008 a aceleiași instanțe, i-au fost acordate despăgubiri în valoare de 7.601 RON - contravaloarea autovehiculului distrus.
Referitor la suma solicitată în prezenta acțiune, a arătat că reprezintă - beneficiul nerealizat, prejudiciul pentru lipsa de folosință a mașinii. Astfel, a învederat că, anterior producerii accidentului, realiza venituri din închirierea mașinii către firme de transport călători și mărfuri, obținând lunar, venituri în sumă de 3.000 RON. A menționat că suma indicată reprezintă totalul veniturilor pe care le-ar fi obținut în ultimii 3 ani, anterior introducerii acțiunii, impunându-se obligarea pârâților, în solidar, la plată.
S-a mai arătat că pârâții nu au dat curs invitației la conciliere, îndeplinită, conform art. 7201C. proc. civ.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 998-999, art. 1000 alin. (3), art. 1003,art. 1084 C. civ., dispozițiile Legii nr. 136/1996, precum și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
Pârâta SC A. SA, Sucursala Slatina, a depus întâmpinare, invocând, cu precădere, excepția prematurității introducerii acțiunii și excepția inadmisibilității.
Ulterior, la termenul din 28 noiembrie 2008, pârâta SC A. SA, Sucursala Slatina, a depus note scrise, prin care a invocat și excepția prescrierii dreptului la acțiune.
De asemenea, pârâta SC T.C.P. SRL București a depus întâmpinare, solicitând admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune, iar, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentința comercială nr. 205/2009, Tribunalul Suceava a respins excepțiile invocate, precum și, pe fond, acțiunea formulată în contradictoriu cu SC A. SA, Sucursala Slatina, și a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C.M. și SC T.C.P. SRL București, obligându-i, în solidar, să plătească reclamantului suma de 108.000 RON, cu titlu de daune și suma de 3.413 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî respingerea excepțiilor invocate, Tribunalul a reținut următoarele:
- excepția prematurității introducerii acțiunii, pentru nerespectarea procedurii concilierii directe (art. 7201C. proc. civ.) nu este fondată, deoarece din înscrisurile depuse rezultă că invitația la conciliere a fost înaintată, existând confirmarea de primire, fiind întocmit și procesul-verbal privind rezultatul concilierii. Neindicarea sumei, în această etapă, nu poate constitui un motiv de nulitate a procedurii odată ce aceasta urma a fi stabilită prin înțelegerea părților sau, în caz contrar, prin hotărâre judecătorească;
- excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că suma maximă ce poate fi acordată cu titlu de despăgubire nu poate depăși 80.000 RON a fost respectată, deoarece art. 50 din Legea nr. 136/1995 prevede această limită numai în ceea ce privește vătămarea corporală, decese, distrugere, avariere, iar nu și despăgubirile pentru lipsa de folosință, al căror cuantum nu este plafonat (art. 32 Norma din 02 decembrie 2002 - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor);
- excepția prescrierii dreptului la acțiune nu a fost primită, reținându-se că termenul de prescriere a început să curgă la data pronunțării hotărârii penale (decizia penală nr. 123/2007 a Tribunalului Suceava) - dată la care păgubitul a cunoscut persoana vinovată de producerea accidentului (din considerentele acelei hotărâri rezultând că au fost cercetate sub acest aspect mai multe persoane, iar nu doar C.M.). în consecință, la data introducerii acțiunii, termenul nu era împlinit. De altfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință nu de la data producerii accidentului, dar doar pentru ultimii 3 ani, anteriori introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, a fost respinsă acțiunea promovată în contradictoriu cu societatea de asigurări, pe considerentul că, prin sentința nr. 165 din 11 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, aceasta a fost obligată la plata de despăgubiri, pentru evenimentul asigurat, în limita celor prevăzute în contractul de asigurare încheiat cu SC T.C.P. SRL București.
în ceea ce-i privește pe pârâții C.M. și SC T.C.P. SRL București din perspectiva pretențiilor formulate de reclamant s-a constatat că:
în dosarul penal a fost pronunțată decizia nr. 123/2007 a Tribunalului Suceava, prin care s-a stabilit că pârâtul C.M. se face vinovat de producerea accidentului, reținându-se, pe baza expertizelor tehnice efectuate, că acesta a încălcat linia discontinuă, a acroșat mașina condusă de pârâtul M.A., care, în urma impactului, a intrat în coliziune cu mașina condusă de reclamant.
Prin decizia penală sus-menționată s-a dispus încetarea procesului penal, deoarece reclamantul a formulat plângere penală împotriva numitului M.A., față de care inițial s-a dispus urmărirea penală, fiind cercetat pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, iar prin hotărârea definitivă pronunțată s-a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că vinovăția în producerea accidentului aparține copârâtului C.M.
în conformitate cu art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Față de această reglementare și raportat la considerentele hotărârilor penale sus-menționate, s-a reținut că, în cauza de față, fapta ilicită, ce constituie temeiul răspunderii delictuale a fost săvârșită de pârâtul C.M.
Din actele dosarului, susținerile părților coroborate cu înscrisurile existente în Dosarul Judecătoriei Fălticeni, rezultă că la data producerii accidentului, pârâtul C.M. era angajat al pârâtei SC T.C.P. SRL București și conducea autotrenul aparținând acestei societăți, asigurat pentru răspundere civilă auto la SC A. SA, în cauză nefiind contestat raportul de prepușenie existent la data incidentului între C.M. și SC T.C.P. SRL București.
Față de cele sus-reținute și raportat la disp. art. 998 , art. 1000 alin. (3) C. civ., răspunderea pentru prejudiciul cauzat reclamantului, revine, în solidar, pârâților C.M. și SC T.C.P. SRL București.
în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâții C.M. și SC T.C.P. SRL București au fost obligați să plătească în solidar reclamantului suma de 3.413 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și onorariu avocat.
împotriva acestei hotărâri, a formulat apel pârâta SC T.C.P. SRL București.
Prin decizia nr. 17 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava a admis apelul, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
A reținut instanța de apel că art. 261 alin. (5) C. proc. civ. impune judecătorului fondului, obligația de motivare în fapt și în drept a hotărârii, cu enunțarea celor constatate și arătarea dovezilor care i-au determinat acea convingere.
Ori, în cauză, judecătorul fondului nu a motivat elementele de fapt și de drept care i-au format convingerea asupra temeiniciei sumei solicitate și acordate, așa încât instanța de apel nu poate efectua controlul hotărârii atacate, iar acest aspect nu poate fi complinit chiar dacă această cale de atac are caracter devolutiv.
împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC T.C.P. SRL București, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 4303 din 09 decembrie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:
Criticile referitoarea la aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. sunt întemeiate.
Din sentința Tribunalului Suceava rezultă că instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului cererii în despăgubiri, admițând în parte acțiunea așa cum a fost formulată de reclamantul G.I. și a obligat pârâții C.M. și SC T.C.P. SRL București în solidar să plătească reclamantului suma de 108.000 RON cu titlu de daune și suma de 3.413 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, ținând cont de actele și lucrările dosarului, de susținerile părților și înscrisurile existente la dosar cu raportare la prevederile art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ.
în acest context, instanța de apel avea obligația de a se pronunța asupra fondului cererii de apel, deoarece în condițiile în care instanța de fond a cercetat fondul cauzei nu erau incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ.
Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în prima instanță.
Mai mult, art. 295 C. proc. civ. permite instanței de apel să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță, precum și să administreze alte probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.
Chiar și motivarea insuficientă nu poate fi interpretată ca o necercetare a fondului cauzei, nefiind de natură să ducă la desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Ca atare, înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că, nefiind incidente prevederile art. 297 C. proc. civ., instanța de apel în mod greșit a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, la data de 04 ianuarie 2011, iar, în rejudecarea apelului și ținând seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., s-a administrat proba cu expertiză contabilă și proba cu înscrisuri.
Prin decizia nr. 89 din data de 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC T.C.P. SRL București; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect acordare despăgubiri pentru lipsa de folosință a autovehiculului, perioada mai 2005-mai 2008; a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul a fost despăgubit de către pârâtă cu suma de 87.601 RON reprezentând despăgubiri - contravaloarea autovehiculului distrus (sentința comercială nr. 165/2008 - Tribunalul Suceava), iar, în prezenta cauză, a solicitat acordarea de despăgubiri - pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii - derivând din lipsa de folosință - câștigul lunar pe care l-ar fi obținut, închiriind autovehiculul SC A. SRL.
Referitor la pretenția concretă dedusă judecății - contravaloarea veniturilor pe care le-ar fi obținut, din închirierea autovehiculului, în ultimii 3 ani anteriori producerii evenimentului și luând ca bază activitatea SC A. SRL - societatea la care reclamantul închiria autovehiculul, este de remarcat că, într-adevăr, autovehiculul efectua curse în perioada anterioară accidentului, în folosul SC A. SRL, dar sumele evidențiate în facturi și chitanțe nu au corespondent în evidențele contabile ale societății, nefiind înregistrate și neachitând impozite.
De altfel, astfel cum a invocat și pârâta SC T.C.P. SRL București facturile depuse nu corespund (unele sunt sub același număr, dar cu data emiterii diferită, sume diferite).
Faptul că, pentru anul 2003, reclamantul figura cu venituri din cedarea folosinței bunurilor în sumă de 1.890.000 RON trebuie arătat că veniturile obținute se declară pe proprie răspundere și sunt avute în vedere de organele fiscale de la un an la altul, dacă titularul nu solicită rectificarea.
Curtea de apel a interpretat astfel relațiile fiscale mai sus enumerate, observând că, între părți, era încheiat un contract de închiriere pentru autovehicul, dar neînregistrat la fisc - chiar în perioada avută în vedere de reclamant pentru calcularea pretențiilor deduse judecății.
Față de aceste considerente, instanța de apel a reținut că probatoriul administrat de reclamant pentru dovedirea pretențiilor nu are caracter veridic pentru a fi temei de admitere a acțiunii.
împotriva acestei decizii, a exercitat calea de atac a recursului reclamantul G.I., solicitând în principal, respingerea apelului formulat de pârâta SC T.C.P. SRL București, iar în subsidiar, admiterea acestuia în parte și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 86.045,40 RON ori 79.982,28 RON, deoarece respingerea acțiunii s-a produs invocându-se motive străine de natura pricinii.
în motivarea recursului, reclamantul a arătat că motivul străin de natura pricinii este dat de aspectul privind datele referitoare la declararea sau nu a profitului rezultat de pe urma colaborării cu SC A. SRL. Aceste date au fost folosite de către instanță pentru a hotărî că nici după data producerii accidentului, reclamantul nu ar fi avut foloase de pe urma auto utilitarei, deși pricina se referea la stabilirea ipotetică a câștigurilor sale, în calitate de proprietar.
în fapt, apelul promovat de către pârâtă privea faptul nedovedirii cuantumului despăgubirilor solicitate ca urmare a nerealizării beneficiului în urma distrugerii totale a autoutilitarei proprietatea noastră.
în acest sens, prezenta instanță a dispus efectuarea unei expertize contabile prin care s-a demonstrat că respectiva autoutilitară producea profit proprietarului acestuia, fiind perfect funcțională înaintea accidentului și închiriată unei societăți care efectua frecvent curse internaționale.
Elementele referitoare la încasările efective ale reclamantului ori plata impozitului pentru aceste sume exced cauzei deduse judecății, deoarece se referă la elemente anterioare producerii accidentului. Faptul închirierii nu mai poate fi opus cu valoare probatorie pentru a determina o lipsă de folosință pentru perioada ulterioară producerii accidentului.
Recurentul-reclamant a arătat că, deși a solicitat a se analiza dacă situația de a fi proprietar al unei autoutilitare de transport persoane conduce spre prezumția de a avea profit din efectuarea transporturilor și care ar fi o medie a acestor câștiguri de care reclamantul a fost lipsit prin distrugerea vehiculului, instanța s-a rezumat la situația particulară descrisă ca un exemplu și a respins acțiunea.
Respingerea acțiunii echivalează cu negarea evidenței că un autovehicul comercial produce profit proprietarului.
Expresia folosită pentru respingerea acțiunii noastre: "chiar dacă din declarațiile martorilor sau interogatoriul reclamantului, ar rezulta o altă situație, nu s-ar putea trece peste datele oficiale, o atare interpretare reprezentând o încurajare de eludare a normelor fiscale" conține o logică eronată deoarece:
- lipsa de folosință trebuia evaluată pentru perioada după producerea accidentului;
- contractul de închiriere încetase la data producerii accidentului prin dispariția obiectului;
- nimeni nu poate prezuma acțiunile viitoare ale proprietarului, de după data producerii accidentului, dacă acest accident nu s-ar fi produs;
- constatarea eludării normelor fiscale nu a făcut obiectul acestui dosar și nici instanța civilă nu a fost învestită cu un asemenea demers.
Instanța a fost investită cu o solicitare în pretenții în care, ca mijloc probatoriu, ulterior completat prin obiectivele expertizei, s-a invocat existența respectivului contract.
Se ajunge astfel la situația absurdă în care instanța constată că proprietarul unui autovehicul perfect funcțional nu ar înregistra ipotetic niciun beneficiu de pe urma acestuia, interpretând probatoriul doar în defavoarea reclamantului.
Prin efectuarea expertizei contabile, se ajunge la concluzia că de pe urma acestui vehicul, o persoană, fizică sau juridică, proprietara acestuia, prin efectuarea de transporturi internaționale, ar realiza un profit, astfel:
SC A. SRL raportează în ultimele 4 luni premergătoare accidentului încasări medii e 47.803 RON/4 = 11.950,75 RON, din care, după scăderea cheltuielilor medii lunare de 3.368,22 RON/4 = 842,05 RON rezultă un profit mediu lunar de 11.108,69 RON.
Solicitarea principală de respingere a apelului este desprinsă din acest calcul, din care rezultă că reclamantul, dacă ar fi lucrat în nume propriu, ceea ce nu poate fi o ipoteză respinsă din start, putea să obțină un profit lunar de 11.108.69 RON. înmulțit cu cele 36 de luni pentru care a solicitat despăgubirile, rezultă o sumă de 399.912,84 RON, cu mult peste suma de 108.000 RON solicitată prin acțiune, astfel încât, pentru a nu-i crea apelantului o situație mai grea în propria cale de atac, a solicitat recurentul păstrarea soluției date de prima instanță prin respingerea apelului.
20% din sumele brute medii încasate de prestatorul de servicii (11.950,75 RON) reprezintă suma de 2.390,15 RON.
20% din profitul mediu lunar (11.108,69 RON, după scăderea cheltuielilor) este reprezentat de suma de 2.221,73 RON.
Ambele sume sunt destul de apropiate de suma inițial solicitată prin acțiune, de 3.000 RON lunar.
Solicitarea secundară de admitere a apelului și obligarea pârâtei la o sumă micșorată:
- de 86.045,40 RON (2.390,15 RON x 36 luni) - în ipoteza în care instanța va aprecia că procentul contractual de 20% din încasări se referă la încasările brute;
- ori de 79.982,28 RON - în ipoteza în care procentul de 20% s-ar referi la încasările nete (2.221,73 RON x 36 luni).
Față de 108.000 RON solicitați inițial, derivă din acordarea de efecte clauzei contractuale care prevede achitarea cătrereclamant a unui procent de 20% din încasările dovedite, prin expertiza contabilă, ca fiind efectuate de către SC A. SRL cu autoutilitara aflată în proprietatea sa.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Critica prin care se invocă că instanța de apel a respins acțiunea în baza unor motive străine de natura pricinii poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmând a fi analizată din această perspectivă.
Astfel, recurentul-reclamant a susținut că instanța a folosit în mod greșit datele referitoare la declararea sau nu a profitului rezultat de pe urma colaborării cu SC A. SRL pentru a hotărî că nici după data producerii accidentului, reclamantul nu ar fi avut foloase de pe urma autoutilitarei, deși pricina se referea la stabilirea ipotetică a câștigurilor proprietarului. Elementele referitoare la încasările efective ale reclamantului ori plata impozitului pentru aceste sume exced cauzei deduse judecății, deoarece se referă la elemente anterioare producerii accidentului. Faptul închirierii nu mai poate fi opus cu valoare probatorie pentru a determina o lipsă de folosință pentru perioada ulterioară producerii accidentului.
însă, reclamantul, aducând astfel de argumente, nu poate susține că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.
Pentru a calcula prejudiciul reprezentat de lipsa de folosință a autovehicului, instanța de apel s-a raportat în mod corect la probele administrate privind veniturile obținute de reclamant înainte de producerea faptului ilicit. Numai aceste venituri puteau constitui elementul de referință în raport de care să fie determinat prejudiciul încercat de reclamant ulterior producerii accidentului.
Celelalte critici invocate prin motivele de recurs privind respingerea unor probe de către Curtea de apel și modul în care s-a stabilit situația de fapt în cauză în baza dovezilor depuse la dosar nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece vizează netemeinicia hotărârii recurate.
Or, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, criticile formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
Față de cele ce preced, recursul a fost respins, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6476/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6471/2012. Civil → |
|---|
