ICCJ. Decizia nr. 6476/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 999 din 20 mai 2011, Tribunalul Maramureș a respins contestația formulată de contestatorul S.I. împotriva deciziei privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă din 15 aprilie 2010 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Maramureș, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia contestată s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de asigurări sociale de 71 RON cu începere de la data de 03 februarie 2010, reținându-se că acesta a realizat un stagiu de cotizare de 10 ani, 7 luni și 18 zile.
Reclamantul a contestat această decizie, solicitând obligarea intimatei la valorificarea perioadelor lucrate la Trustul de Construcții C. SA ca stagii de cotizare.
Potrivit art. 160 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, "dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale".
Conform înscrierilor din carnetului de muncă depus la dosar, reclamantul a fost angajat la Trustul de Construcții C. SA în baza contractului individual de muncă din 01 martie 1980 de la data de 01 martie 1980 până la data de 01 decembrie 1992 și apoi din nou, în baza contractului individual de muncă din 1993, din data de 01 februarie 1993 până la data de 01 mai 1996.
Reclamantul a susținut că, în afara perioadelor menționate, a mai lucrat la Trustul de Construcții C. SA și în perioada 01 mai 1975-01 decembrie 1979 și a depus ca dovadă adeverințele din 22 mai 2006 și din 25 mai 1997.
Nici această perioadă și nici cea înscrisă în carnetul de muncă ca și vechime în muncă la Trustul de Construcții C. SA nu au fost luate de intimată în considerare ca stagiu de cotizare, întrucât a avut îndoieli în privința acestora.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 92/1976 în cazul când există îndoieli asupra unor date înscrise în carnetul de muncă unitatea va cere prezentarea actelor originale în baza cărora au fost făcute înscrierile sau după caz, informațiile de la unitățile care au înscris datele în carnetul de muncă ori au emis actele respective, înscrierile eronate sau efectuate fara respectarea prevederilor legale urmând a fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul de muncă sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat de ultima unitate, în baza actelor oficiale care atestă alte situații decât cele înscrise, rectificările certificându-se în carnetul de muncă.
Procedând corespunzător acestor prevederi legale, intimata a solicitat unității Trustul de Construcții C. SA relații referitoare la adeverințele din 22 mai 1996 și din 25 mai 2007 care atestau perioadele pretins lucrate de reclamant ca și muncitor necalificat, angajat al acesteia.
Prin adresa din 16 aprilie 2010, Trustul de Construcții C. SA. a infirmat datele din aceste adeverințe, specificând că reclamantul nu a fost angajatul ei în perioadele: 01 mai 1975-01 decembrie 1979, 01 martie 1980-01 decembrie 1992 și 01 februarie 1993-01 mai 1996, iar adeverințele nu sunt legal întocmite și nici semnate de reprezentantul societății de la datele la care au fost emise.
Potrivit art. 20 din Decretul nr. 92/1976, conducerile unităților răspund de întocmirea, completarea, păstrarea și evidenta carnetelor de muncă.
în condițiile în care angajatorul Trustul de Construcții C. SA a infirmat împrejurarea că între el și contestator au existat raporturi de muncă desfășurate în baza unor contracte individuale de muncă, iar contestatorul nu a putut prezenta actele originale pe baza cărora s-au făcut înscrieri în carnetul său de muncă, deși, potrivit art. 13 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976, aceste acte originale i s-au restituit, instanța a apreciat că în mod corect a exclus intimata perioadele menționate din stagiul de cotizare realizat de contestator.
Pentru a putea valorifica perioadele pretins lucrate la Trustul de Construcții C. SA., reclamantul va trebui să obțină recunoașterea de către acest angajator a raportului de muncă dintre ei, fie pe cale amiabilă - prin emiterea unui act de vechime în muncă întocmit conform art. 124 din Legea nr. 263/2010, fie pe cale judecătorească.
Față de aceste considerente, în baza art. 87 din Legea nr. 19/2000, instanța a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul S.I. împotriva deciziei privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă din 15 aprilie 2010.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.I., solicitând casarea sentinței atacate, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulată la instanța de fond.
Prin decizia nr. 4654/R din data de 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva sentinței Tribunalului Maramureș, pe care a menținut-o.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în condițiile în care Trustul de Construcții C. SA a comunicat Casei Județene de Pensii Maramureș că recurentul nu a avut calitate de angajat al său, iar acesta nu a putut prezenta actele originale pe baza cărora s-au făcut înscrieri în carnetul său de muncă, în mod legal intimata nu a luat în considerare ca stagiu de cotizare nici perioadele menționate în carnetul de muncă (01 martie 1980-01 decembrie 1992 și 01 februarie 1993-01 mai 1996), nici cea atestată în adeverințele din 25 mai 2007 (respectiv 01 mai 1975-01 decembrie 1979).
Este adevărat că aceste adeverințe nu au fost anulate, însă în condițiile în care conțin date contradictorii, iar T.C. Carpați SA infirmă eliberarea lor, nu puteau fi avute în vedere la stabilirea pensiei recurentului, iar împrejurarea că în alte situații intimata a valorificat astfel de adeverințe pe lângă faptul că nu poate fi verificat, nici nu are vreo influență cu privire la acordarea drepturilor de pensie ale recurentului.
întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 316 raportat la art. 298 C. proc. civ. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de extindere a cadrului procesual prin chemarea în judecată a fostului pretins angajator, iar în temeiul art. 305 C. proc. civ. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea în probațiune formulată de reclamantul-recurent de audiere a martorilor propuși pentru a se dovedi că a lucrat la Trustul de Construcții C. SA, instanța de recurs a apreciat că, în raport de probele administrate în cauză, soluția pronunțată de Tribunal este legală și temeinică.
împotriva acestei din urmă decizii a formulat un nou reclamantul S.I., arătând că își menține toate motivele și documentația pe care a depus-o la dosar și solicită să i se facă dreptate și să i se recunoască perioada lucrată din 1975-1979 și din 1980-1992, conform adeverințelor prezentate.
în motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat că perioada lucrată la Lacul H. din anul 1975 până în anul 1979 nu i s-a operat în carnetul de muncă, dar i-au fost trimise la domiciliu adeverințele din 22 mai 1996. în anul 1980 a muncit la Palatul Regal până în anul 1993, când șef de brigadă a fost C.V., care l-a angajat și i-a confirmat adeverințele menționate. Adeverințele nu au fost anulate, așa încât reclamantul consideră că i-au fost încălcate drepturile la pensionare. Solicită reclamantul să fie sesizat Parchetul pentru a face verificări și totodată, arată că a făcut plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde este convins că va fi ascultat.
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2012, înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului; ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Ca atare, niciuneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.
Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".
Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac.
Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României.
în speță, prin decizia nr. 4654/R din 14 noiembrie 2011, irevocabilă, Curtea de Apel Cluj a soluționat recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva sentinței civile nr. 999 din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș.
Așadar, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel Cluj, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu putea fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul S.I. a fost inadmisibil și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6477/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6475/2012. Civil → |
|---|
