ICCJ. Decizia nr. 6304/2012. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6304/2012
Dosar nr. 1014/107/2007/al
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. reţine următoarele:
Curtea de Apel Alba-Iulia, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâţii primarul oraşului Câmpeni, Primăria oraşului Câmpeni şi Consiliul local Câmpeni, prin Decizia nr. 159 din 24 noiembrie 2011, a respins calea de atac declarată împotriva Încheierii nr. 111/2011 pentru considerentele ce urmează:
Pârâţii invocă omisiunea instanţei de a preciza o suprafaţă aferentă unui topografic.
Această omisiune nu se referă la numele, calitatea şi susţinerile părţilor, iar acest topografic nu este menţionat în dispozitivul sentinţei.
Instanţa de fond, în dispozitiv, a arătat cu claritate ce terenuri anume urmează a fi restituite în natură reclamantului, astfel că nu a omis niciun aspect relevant din punct de vedere al art. 281 C. proc. civ.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se arată, în esenţă, că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Recurenţii, prin cererea formulată la 10 octombrie 2012, declară că renunţă la calea de atac declarată.
Drept urmare, faţă de poziţia procesuală a recurenţilor, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 246 C. proc. civ. precum şi de acordul intimatului, va lua act de renunţarea la judecata recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de pârâţii Primarul oraşului Câmpeni, Primăria oraşului Câmpeni şi Consiliul Local Câmpeni împotriva Deciziei nr. 159 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia , secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6281/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 6/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
---|