ICCJ. Decizia nr. 6740/2012. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6740/2012

Dosar nr. 3023/113/2010

Şedinţa publică din 2 noiembrie 2012

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 3023/113 din 01 iunie 2010 reclamanta B.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Brăila, solicitând ca pârâta să fie obligată să îi revizuiască decizia de pensionare în sensul recalculării punctului de pensie de la data de 01 aprilie 2008, cu indexările aferente şi drept consecinţă să îi plătească suma de 6789,60 RON reprezentând diferenţa de 221 RON lunar de la data de 01 aprilie 2008 la zi, actualizată.

Prin cererea depusă la data de 15 februarie 2011 reclamanta şi-a precizat acţiunea, susţinând că în speţă este vorba despre o acţiune în constatare şi nu de o contestaţie a deciziei de pensionare; că urmăreşte obţinerea unui nou mod de calcul al pensiei, situaţie în care, potrivit practicii judiciare pe care o invocă, nu se poate admite excepţia tardivităţii, cererea de luare în calcul a unor venituri pentru care s-au plătit contribuţii nefiind tardivă pentru că se raportează la un principiu iar nu la un act administrativ special, cum este cazul deciziei de pensionare.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1578 din 10 noiembrie 2011, a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanta B.I.

Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1-1819740 din 24 mai 2008 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brăila, reclamantei B.I. i s-a acordat o pensie anticipată în sumă de 1147 RON cu începere de la data de 09 aprilie 2008.

Potrivit celor arătate în decizie, această pensie corespunde unui număr de 53.27403 puncte realizate şi unui punctaj mediu de 1.97311, valoarea punctului de pensie fiind 581.30.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, aşa cum a fost precizată, reclamanta a susţinut că atât numărul de puncte realizate, cât şi punctajul mediu au fost greşit calculate, din cauza faptului că pentru anul 2008 i s-a acordat un punctaj mai mic, prin împărţirea punctajului rezultat în anul respectiv la 12 luni şi nu la 3 luni cât a lucrat efectiv.

Art. 76 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 prevede că „începând cu data înscrierii la pensie cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie".

Modul de stabilire a punctajului mediu anual este prevăzut de art. 77 din Legea nr. 19/2000, care în alin. (1) prevede că „punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 3".

Aşadar, pentru determinarea punctajul mediu anual este necesară calcularea punctajului anual.

Or, conform art. 78 din aceeaşi lege „punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice."

Reiese că, indiferent de numărul lunilor în care asiguratul a lucrat într-un an, numărul de puncte realizat în total în lunile respective se împarte la 12.

Faţă de cele expuse, tribunalul a constatat că modul de stabilire a punctajului anual invocat de reclamantă nu are temei legal.

Chiar dacă din înscrisurile depuse la dosar reiese că, la calcularea numărului de puncte realizat în flecare din cele 3 luni lucrate de reclamantă în anul 2008, pârâta a utilizat o valoare mai mare a salariului mediu brut lunar decât cel stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice pentru lunile respective, conform precizărilor făcute de Serviciul Stabiliri Prestaţii şi Pensii Internaţionale, această situaţie a fost cauzată de faptul că salariul mediu brut lunar stabilit de Institutul Naţional de Statistică a fost comunicat pârâtei prin intermediul C.N.P.A.S. ulterior lunilor pentru care s-a făcut calculul.

Având în vedere aceste precizări tribunalul a constatat că, din punct de vedere al valorii salariului mediu brut lunar, reclamantei i s-a calculat greşit punctajul anual pentru anul 2008, ceea ce a determinat o scădere a cuantumului pensiei faţă de cea care i se cuvenea.

Prin acţiune s-a solicitat însă recalcularea punctului de pensie doar sub aspectul modificării numărului de luni la care să se împartă punctajul anual pentru 2008, iar nu şi în raport de valoarea corectă a salariului mediu brut lunar.

Întrucât cauza stabilirii greşite a cuantumului pensiei este diferită de cea pe care s-a întemeiat acţiunea, instanţa a apreciat că nu se poate pronunţa asupra acordării diferenţei de pensie astfel rezultată, deoarece ar depăşi limitele cererii cu care a fost investită.

Pentru considerentele expuse s-a respins ca nefondată acţiunea precizată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta B.I. şi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a solicitat rejudecarea cauzei.

Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 682 din 15 martie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1578 din 10 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 3023/113/2010.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Instanţa de fond s-a pronunţat în limita cererii cu care a fost sesizată.

În acest context, în mod corect a interpretat prevederile art. 78 din Legea nr. 19/2000.

Conform acestui text punctajul mediu anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat in anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat in fiecare lună.

Aşadar cererea reclamantei de a se împărţi acest punctaj anual la numărul lunilor in care a lucrat, respectiv la 3 nu are bază legală.

În ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante formulată direct in recurs, de a o obliga pe parată la recalcularea pensiei in raport de salariul mediu brut pe tară corect stabilit aferent lunilor ianuarie-martie 2008, instanţa de recurs a reţinut că aceasta fiind o cerere noua intr-o cale de atac nu poate fi analizată deoarece s-ar încălca prevederile art. 316 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în căile de atac nu se poarte schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecată şi nici nu se poate face alte cereri noi.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul din 2 noiembrie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului pe care o va admite şi va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date tară drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

În cauză, hotărârea ce face obiectul recursului - decizia nr. 682 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs şi este, în temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, pe de o parte, în considerarea principiului unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac s-a stins prin exercitare, iar pe de altă parte principiul legalităţii căilor de atac presupune ca exercitarea acestora să se facă potrivit dispoziţiilor legii procesual civile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă cu încălcarea regulilor anterior enunţate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B.I. împotriva deciziei nr. 682 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6740/2012. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs