ICCJ. Decizia nr. 6775/2012. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6775/2012
Dosar nr. 4380/2/2011*
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 156 din 21 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 2693/122/2006, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în temeiul art. 45 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, iar termenul de un an prevăzut de art. 45 pct. 5 a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14 august 2002.
Prin decizia comercială nr. 599 din 06 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, s-a admis apelul declarat de reclamanţii H.F., H.P.F., C.M. împotriva sentinţei comerciale nr. 156 din 21 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA Giurgiu prin administrator special G.N. şi SC E.I. SRL D., s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare, primei instanţe.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii au formulat la data de 08 decembrie 2006 o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. A1. din 21 decembrie 2001 prin care pârâta SC R. SA Giurgiu a vândut către SC E.I. SRL D., imobilul a cărui restituire în natură a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 133 din 01 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
Prima instanţă a aplicat în mod greşit termenul de prescripţie unei acţiuni în constatarea nulităţii unui act juridic imprescriptibil.
Textul normativ prevăzut de art. 45 pct. 5 a urmărit limitarea la un interval de timp rezonabil a posibilităţii de atacare a acelor acte juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele care cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.
Termenul de prescripţie nu poate fi aplicat acelor contracte sau acte juridice ;de înstrăinare încheiate după doi, trei sau mai mulţi ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru că prescripţia extinctivă urmăreşte sancţionarea pasivităţii culpabile. Or, pentru a exista culpă, trebuie să existe şi posibilitatea de a cunoaşte actul atacabil şi persoana responsabilă de acesta.
De reţinut în speţă este împrejurarea că reclamanţii au adresat intimatei - pârâte SC R. SA Giurgiu notificare în data de 22 martie 2001, iar la data de 03 august 2001 a fost formulată cererea de restituire în instanţă a imobilului moară plus anexe şi teren în suprafaţă de 4180 mp situat în comuna D., judeţul Giurgiu. Reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa actului atacat cu acţiune în nulitate absolută abia în anul 2006, ca urmare a cererii de apel promovată de SC R. SA Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 133/2006 a Tribunalului Giurgiu, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului naţionalizat la 11 iunie 1948, în baza Legii nr. 119/1948.
Prin urmare, contractul de vânzare - cumpărare atacat a fost încheiat la data de 21 decembrie 2001, după ce SC R. SA Giurgiu fusese notificată şi chemată în judecată, ceea ce arată reaua credinţă.
Mai mult decât atât, prin sentinţa civilă nr. 133/2006, pronunţată de Tribunalul Giurgiu s-a reţinut că, „pârâta SC R. SA a procedat cu rea credinţă la dobândirea morii din comuna D., judeţul Giurgiu, având în vedere că aceasta cunoştea încă din anul 2001 pe adevăratul proprietar al imobilului, H.T., care formulase în mai 1994 acţiune în revendicare, în instanţă".
S-a considerat că devin aplicabile şi dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Aşadar, fiind vorba de o nulitate absolută, acţiunea este imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Prin decizia civilă nr. 14981 din 06 mai 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost respins recursul declarat de pârâta SC E.I. SRL D., ca nefondat.
La data de 22 august 2008 cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu.
La dosarul cauzei, s-a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională din partea pârâtei SC E.I. SRL D., prin care s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât pârâta a avut calitatea de chiriaş în spaţiul ce face obiectul litigiului, anterior datei cumpărării imobilului, motiv pentru care reclamanţii au acţionat cu rea credinţă, în momentul notificării proprietarului SC R. SA deoarece aveau posibilitatea să o notifice şi chiar să o cheme în judecată. Mai arată pârâta că utilizarea spaţiului în litigiu era de notorietate încă din momentul încheierii contractului de închiriere. în condiţiile în care pârâta a fost de bună credinţă, consideră că cererea reclamanţilor de constatare a nulităţii contractului de vânzare - cumpărare, este nefondată şi de natură a produce grave prejudicii financiare societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 133/2006, Tribunalul Giurgiu a admis cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului moară plus anexe şi teren în suprafaţă de 4180 mp situat în comuna D., judeţul Giurgiu, care face obiectul litigiului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, apel suspendat până la soluţionarea cauzei privind nulitatea absolută a contractului de vânzare -cumpărare a imobilului autentificat sub nr. A1. din 21 decembrie 2001.
Prin sentinţa civilă nr. 192 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a admis cererea reclamanţilor H.F., H.P.F., C.M. în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA Giurgiu prin administrator special G.N. SC E.I. SRL D. prin administrator B.M.V.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. A1. din 21 decembrie 2001 prin care SC R. SA a vândut către SC E.I. SRL imobilul compus din lotul 2, format din parcela cu nr. T1. - ce constă din suprafaţa de 2.154 mp. şi construcţiile C2 - Atelier mecanic şi vopsitorie în suprafaţă de 491,20 mp., C3 - Birouri şi C4 - Cabină poartă, în suprafaţă construcţii de 7,25 mp., construite din cărămidă, acoperite cu ţiglă, imobil situat în comuna D., judeţul Giurgiu; a anulat ca netimbrată cererea reconventională formulată de pârâtă; a obligat pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 2.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Deşi pârâta SC R. SA era notificată şi acţionată în instanţă pentru restituirea imobilului, a vândut imobilul în litigiu pârâtei SC E.I. SRL. De altfel, SC E.I. SRL nu a solicitat pârâtei SC R. SA să garanteze pentru evicţiune bunul cumpărat.
Pârâta SC R. SA a fost notificată de către reclamanţi la data de 21 martie 2001 cu privire la imobilul în litigiu şi a fost acţionată în judecată tot în acea perioadă, pentru restituirea imobilului în natură. în timp ce procesul de retrocedare se derula pe rolul instanţelor de judecată, pârâta SC E.I. SRL cumpăra de la pârâta SC R. SA imobilul în litigiu la data de 21 decembrie 2001.
Reclamanţii au aflat abia în anul 2006 că imobilul solicitat de aceştia a fi retrocedat a fost vândut. Pârâta SC E.I. SRL nu a dovedit că a luat toate precauţiile pentru a încheia un act juridic cu adevăratul proprietar al bunului, dând dovadă de o gravă neglijenţă privind încheierea acestui contract de vânzare - cumpărare neverificând situaţia juridică a imobilului disputat.
Această conduită juridică a pârâtei SC E.I. SRL a dus la înlăturarea bunei sale credinţe la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Cu privire la cererea reconventională formulată de pârâta SC E.I. SRL privind despăgubirile pentru investiţiile făcute, în cuantum de trei miliarde de ROL, precum şi cu privire la dreptul de retenţie solicitat până la achitarea acestei sume de bani de către reclamanţi, Tribunalul a reţinut că aceasta refuză să achite taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar sau să formuleze cerere de ajutor public judiciar, în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008.
De altfel, pârâta - reclamantă SC E.I. SRL refuză să achite şi onorariul de expert privind evaluarea acestor îmbunătăţiri, motiv pentru care a fost decăzută din această probă.
În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Tribunalul a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC E.I. SRL.
Prin decizia civilă nr. 722 A din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC E.I. SRL, având în vedere cele ce urmează:
Potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, autorul reclamanţilor a deţinut în proprietate, pe raza comunei D., judeţul Giurgiu o moară cu anexe şi teren aferent în suprafaţă de 4180 mp., imobil preluat în baza Legii nr. 119/1948.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la data de 21 martie 2001, H.T., autorul reclamanţilor a notificat SC R. SA, solicitând restituirea în natură a imobilului „moară şi anexe" situat în comuna D.
La data de 3 august 2001 a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acţiune în instanţă împotriva aceleiaşi pârâte, solicitând restituirea, pe cale judiciară a imobilului în litigiu. De precizat că, încă din anul 1991, autorul reclamanţilor s-a adresat cu cereri acestei societăţi comerciale, solicitând restituirea imobilului preluat abuziv.
Pe parcursul soluţionării litigiului anterior, în anul 2006, reclamanţii au aflat că imobilul în litigiu a fost înstrăinat de persoana notificată, în decembrie 2001, prin contractul de vânzare - cumpărare a cărui anulare se solicită în prezentul litigiu.
Formularea notificării are ca efect indisponibilizarea imobilelor restituibile şi suspendarea oricăror proceduri legale de înstrăinare către alte persoane decât cele îndreptăţite în temeiul legii speciale, până la momentul soluţionării notificării.
Ca atare, înstrăinarea de către pârâta SC R. SA a imobilului în litigiu către apelantă, cu mult înainte nu numai de expirarea termenelor legale de notificare, dar chiar pe parcursul soluţionării litigiului ce avea ca obiect contestaţia formulată de intimaţii - reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, este de natură nu numai să pună în discuţie nerespectarea impedimentelor legale arătate anterior, dar chiar buna credinţă a părţilor contractante.
S-a reţinut că nu există niciun argument în favoarea bunei credinţe a apelantei, susţinerile sale cu privire la certitudinea sa privind calitatea de proprietar a vânzătorului, încheierea contractului în formă autentică şi transcrierea sa în registru neprezentând nici o relevanţă, raportat la împrejurările concrete ale cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.I. SRL D., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, pârâta a arătat următoarele: în mod greşit instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu a fost restituit în natură prin sentinţa civilă nr. 133 din 01 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, deoarece această sentinţă nu este definitivă şi irevocabilă, procesul respectiv fiind suspendat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în faza de apel.
Arată că atât vânzătoarea SC R. SA cât şi cumpărătoarea SC E.I. SRL au fost de bună-credinţă, deoarece la data formulării notificării pârâta avea calitatea de chiriaş în imobilul în litigiu, iar reclamanţii nu au făcut niciun fel de acţiuni pentru notificarea acestor litigii la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară ori la Camera Notarilor Publici.
De altfel, contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fost încheiat în baza documentelor care atestau dreptul deplin de proprietate al vânzătoarei asupra imobilului teren şi construcţii, drept care a fost demonstrat de către SC R. SA prin actul de dezmembrare depus la biroul notarial, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria G1. din 09 iunie 1994, precum şi prin contractele de vânzare-cumpărare nr. V1. şi nr. V2. prin care SC R. SA a cumpărat integral, în cadrul procesului de privatizare de la Statul Roman.
Consideră că prin menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond s-ar face o „nouă naţionalizare" a proprietăţii pârâtei, proprietate pe care a dobândit-o respectând riguros toate legile existente la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, bun în care s-au efectuat investiţii foarte mari.
Mai arată că această constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare este de natură să încalce grav legislaţia europeană privind stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel cum se regăseşte acest principiu în convenţiile europene la care România este parte.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Autorul reclamanţilor a formulat notificare la data de 21 martie 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, adresată către pârâta SC R. SA, iar la data de 3 august 2001 a iniţiat şi un demers judiciar în contradictoriu cu pârâta, solicitând, pe cale judiciară, restituirea în natură a imobilului în litigiu.
La data de 21 decembrie 2001, pârâta SC R. SA a înstrăinat imobilul către SC E.I. SRL D., prin contractul de vânzare cumpărare nr. A1./2001, astfel că la 8 decembrie 2006 reclamanţii au învestit instanţele cu acţiune în constatarea nulităţii acestui act de înstrăinare.
Recurenta a invocat că a avut convingerea fermă că la momentul cumpărării bunului a contractat cu adevăratul proprietar, iar actul de înstrăinare a fost încheiat cu bună credinţă şi cu respectarea legislaţiei în vigoare la acel moment.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că autorul reclamanţilor a depus diligente în vederea restituirii imobilului încă din anul 1991, însă SC R. SA i-a comunicat că nu exista cadru legal pentru a dispune în acest sens.
De asemenea, în luna mai 1994, autorul reclamanţilor formulase acţiune în revendicare împotriva SC R. SA, iar în iulie-august 1994 această societate a încheiat contractele de cumpărare de acţiuni în urma cărora întregul capital social a devenit privat.
SC R. SA a ignorat toate demersurile sus-menţionate precum şl faptul că bunul era litigios. Totodată, în luna decembrie 2001 a vândut imobilul către recurentă.
Cererea reclamanţilor a fost apreciată ca fiind întemeiata de instanţele anterioare, faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute, este interzisă înstrăinarea imobilului până la soluţionarea notificării formulată de autorul reclamanţilor în baza legii speciale.
Din cuprinsul normei citate rezultă că sancţiunea nulităţii absolute intervine numai în cazul înstrăinărilor bunurilor imobile notificate, efectuate după declanşarea procedurilor administrative sau, după caz, judiciare, şi înainte de finalizarea acestora.
Contrar celor susţinute de recurentă, în cauză a fost declanşată o astfel de procedură administrativă cu privire la imobilul în litigiu.
Astfel, contractele a căror anulare s-a solicitat au fost încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi înainte de soluţionarea notificării formulată de autorul reclamanţilor pentru restituirea în natură a întregului imobil preluat de stat. Prin urmare, aceste contracte sunt lovite de nulitate absolută.
Spre deosebire de situaţiile la care se referă art. 45 din Legea nr. 10/2001, în cazul înstrăinărilor ce intră sub incidenţa art. 21 din Lege, buna credinţă a cumpărătorilor nu înlătură sancţiunea nulităţii absolute.
În ce priveşte reţinerea greşită de către instanţa de apel a faptului că imobilul în litigiu a fost restituit în natură prin sentinţa civilă nr. 133 din 01 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, această susţinere a recurentei nu poate fi primită. În considerentele deciziei atacate nu se regăsesc asemenea alegaţii, ci, din contră, în expunerea istoricului cauzei s-a consemnat că „împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, apel suspendat până la soluţionarea cauzei privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare a imobilului autentificat sub nr. A1. din 21 decembrie 2001".
Nu poate fi reţinută nici critica pârâtei întemeiată pe încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a noţiunii de „bun" în sensul art. 1 din Protocol 1 adiţional la Convenţie, pentru că dispoziţiile convenţionale ocrotesc dreptul de proprietate dobândit în condiţiile legii, iar nu şi, cum este cazul în speţă, în situaţia deposedării ca o consecinţă a constatării încălcării legii la momentul dobândirii dreptului, respectiv a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevăd în mod expres indisponibilizarea bunului.
Recurenta pârâtă a dobândit în proprietate imobilul în litigiu în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu SC R. SA Giurgiu la o dată la care, potrivit legislaţiei aplicabile, respectiv Legea nr. 10/2001, se sancţiona cu nulitatea absolută încheierea oricăror acte juridice în legătură cu imobilul care a făcut obiectul unei notificări până la soluţionarea acesteia.
Cât priveşte principiul securităţii raporturilor juridice, ca element al preeminenţei dreptului, nu se poate reţine încălcarea acestui principiu, atât timp cât dreptul de proprietate al cumpărătoarei a fost dobândit cu încălcarea legislaţiei în vigoare, recurenta - pârâtă având posibilitatea de a se prevala de instituţia răspunderii pentru evicţiune.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere poziţia de părţi câştigătoare în proces a reclamanţilor, în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta - pârâtă va fi obligată la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi C.M., H.F. şi H.P.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.I. SRL D. împotriva deciziei nr. 722A din data de 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi C.M., H.F. şi H.P.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6777/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6774/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
