ICCJ. Decizia nr. 6785/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6785/2012
Dosar nr. 2641/105/2009
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 02 iunie 2009, contestatorul I.M.A. a chemat în judecată pe intimatul Statul Roman prin C.N.A.D.N.R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună modificarea în parte a hotărârilor şi proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. D1. din 18 mai 2009, nr. D2. din 18 mai 2009 şi nr. D3. din 16 ianuarie 2007 şi stabilirea unei despăgubiri în cuantum de 30 euro/mp., respectiv 23.247,3 euro, pentru suprafaţa totală expropriată, de 774,901 mp.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin hotărârile din 18 mai 2009 şi din 2009 şi respectiv prin procesele-verbale nr. D1./2009 şi nr. D2./2009 s-a dispus exproprierea terenurilor proprietatea sa, în suprafaţă de 52 mp, situat în com. B., sat B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 655,31 RON şi a celui în suprafaţă de 259 mp, situat în com. B., sat B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 3.263,95 RON.
A precizat contestatorul că, anterior, prin hotărârea din 16 ianuarie 2007 şi procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. D3. din 23 ianuarie 2007, s-a dispus exproprierea terenului proprietatea sa, în suprafaţă de 463,901 mp, situat în com. B., sat B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 5.846,13 RON.
A concluzionat contestatorul că suma totală de 9.765,39 RON, acordată de intimat reprezintă o despăgubire derizorie în raport de preţul de circulaţie al terenului în zonă, de amplasamentul terenului şi de pagubele produse, având în vedere că plantaţiile de pe acest teren constituiau sursa de hrana a familiei sale.
Prin sentinţa civilă nr. 840 din 18 iunie 2010, Tribunalul Giurgiu a admis contestaţia şi a modificat în parte hotărârile nr. D1. din 18 mai 2009, nr. D2. din 18 mai 2009 şi nr. D3. din 18 mai 2009 emise de intimat, obligându-l pe acesta să plătească contestatorului o despăgubire de 65.773,3 RON pentru terenul expropriat de 774,90 mp.
A fost obligat intimatul şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1550 RON.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reţinut că, prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor şi procesele-verbale anexate acestora s-a dispus, în vederea construirii tronsonului de autostradă Bucureşti-Ploieşti, exproprierea terenurilor proprietatea contestatorului, situate în comuna B., jud.Prahova, pentru care s-a stabilit o despăgubire totală de 9.765,39 RON.
Procedând la analiza raportului de expertiză efectuat în cauză de experţii M.I., B.N. şi C.M., tribunalul a constatat că valoarea estimată de expert C.M. atestă valoarea reală a despăgubirilor pentru imobilele în litigiu, întrucât a avut în vedere o serie de criterii legate de amplasament, valoarea economică în prezent şi în viitor, preţul de tranzacţionare şi respectiv de valorile stabilite prin alte hotărâri de expropriere vizând terenuri ale vecinilor reclamantului.
Tribunalul a înlăturat susţinerile intimatului, în sensul că valoarea reală a despăgubirii este de 9.763,8 RON, atât la data emiterii hotărârilor cât şi la data efectuării expertizei, conform punctului de vedere al expertului M.I., apreciind că această opinie are un caracter pur subiectiv şi care nu concordă cu valoarea de 65.673,3 RON stabilita de către experta C.M.
În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului de omologare a valorii de 71.661,3 RON stabilită de expert B.N., tribunalul a arătat că este neîntemeiată, întrucât calculul efectuat nu a avut în vedere data emiterii hotărârilor de expropriere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, părţile din proces şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2010, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 108 C. proc. civ. raportat la art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008 şi art. 1 C. proc. civ., a invocat şi a pus în discuţia părţilor un motiv de nulitate de ordine publică ce afectează sentinţa apelată, constând în soluţionarea cauzei de o instanţă necompetentă material.
Prin decizia civilă nr. 231 din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, de contestatorul I.M.A. şi de pârâtul Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. SA, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei Ploieşti.
Prin decizia nr. D2.0 din 6 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamantul I.M.A. şi de pârâta C.N.A.D.N.R. şi a dispus casarea deciziei nr. 231 din 8 noiembrie 2010 cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe, reţinându-se că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228/2008, competenţa materială, în primă instanţă aparţinând tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. f) din C. proc. civ.
După casare, prin decizia civilă nr. 6 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de pârâtul Statul Român - prin C.N.A.D.N.R. SA, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 840 din 18 iunie 2010, în sensul că a respins contestaţia, ca neîntemeiată, şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul I.M.A.
Instanţa de apel a statuat că nu se mai impune efectuarea unui nou raport de expertiză, astfel cum a solicitat apelanta C.N.A.D.N.R., întrucât raportul de expertiză întocmit de instanţa de fond respectă condiţiile de formă reglementate de art. 25 din Legea nr. 33/1994, fiind întocmit de o comisie alcătuită din trei experţi, dintre care unul a fost desemnat de către instanţă, iar ceilalţi de către părţi.
Curtea de Apel a reţinut ca fiind fondată critica comună invocată de către apelanţii C.N.A.D.N.R. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, referitoare la cuantumul despăgubirilor omologate de judecătorul fondului.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, la momentul efectuării expertizei 18 - 24 aprilie 2010, expertul desemnat de instanţă, C.M., a apreciat o valoare totală a terenurilor expropriate de 65.773,3 RON, corespunzătoare unei despăgubiri de 22,4 euro/mp, în timp ce expertul B.N., desemnat de apelantul - contestator, a stabilit o valoare totală de 218,064,9 RON, corespunzătoare unei despăgubiri de 68,30 euro/mp. Expertul M.I., desemnat la propunerea apelantei - pârâte C.N.A.D.N.R. a învederat că, la data efectuării expertizei, valoarea despăgubirilor cuvenite expropriatului este de 9.765,3 RON, corespunzător unei despăgubiri de 12,60 RON/mp (3,05 euro/mp).
Curtea de Apel a constatat că singura variantă care respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea întocmită de expert M.I., care a procedat, conform menţiunilor expuse în paginile 4 şi 5 ale lucrării, la inventarierea a 30 de contracte de vânzare-cumpărare de terenuri, încheiate în anii 2007 şi respectiv a 41 de contracte încheiate în anul 2008, înregistrate la Primăria comunei B., în a cărei rază teritorială se află imobilele expropriate.
În acest context, valoarea unitară a despăgubirilor, ţinând cont şi de prejudiciul individual suferit de expropriat, a fost stabilită la un cuantum de 12,60 RON/mp, corespunzătoare celei acordate de apelanta-intimată C.N.A.D.N.R. prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor.
În ceea ce priveşte valorile stabilite de experţii C.M. şi B.N., Curtea a constatat că au fost determinate rară a se avea în vedere preţuri reale, menţionate în vânzări finalizate, fiind stabilite prin raportare la preţuri de ofertă, neîndeplinind condiţia imperativă stipulată în dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi anume că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului.
Instanţa de apel a arătat că valoarea de 218.064,9 RON, determinată de expertul B.N., pretinsă a fi validată de către apelantul-contestator a avut în vedere o situaţie ipotetică, constând în intenţia sa de a schimba categoria de folosinţă a terenului expropriat din extravilan în intravilan, ajungându-se astfel ca despăgubirile stabilite în raport de această ipotetică, categorie de folosinţă să fie de 68,30 euro/mp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul - contestator arată că a solicitat ca despăgubirea să fie stabilită în cuantumul precizat de expert B.N., iar în subsidiar a solicitat omologarea raportului de expertiză întocmit de expertul C.M., avându-se în vedere amplasamentul terenului, pagubele produse, precum şi faptul că prin exproprierea unei „părţi" din terenul respectiv, scade considerabil valoarea terenului rămas în proprietatea sa, rară a avea posibilitatea de a-l mai valorifica ulterior.
Susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994, fiind pronunţată fără verificarea probelor administrate în cauză şi fără a avea în vedere susţinerile dovedite.
Mai mult, arată că pentru 4 terenuri similare, aflate în aceeaşi tarla şi aceeaşi parcelă, expropriate vecinilor, instanţa a acordat contestatorilor despăgubiri în cuantum de 20-22,4 euro/m.p.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de tribunal.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul invocă faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, însă prin motivele de recurs acesta nu dezvoltă nicio critică cu privire la modul în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat aceste dispoziţii legale.
Criticile recurentului -contestator privesc încălcarea art. 26 al Legii nr. 33/1994 conform căruia „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administraţiv-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Nemulţumirea contestatorului în legătură cu valoarea despăgubirilor stabilite de instanţa de apel constituie o critică de nelegalitate doar în măsura în care vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu aprecierea probatoriului de către instanţă.
Din acest punct de vedere, al legalităţii soluţiei, se constată că instanţa a validat un raport de expertiză care a ţinut cont de criteriile legale în determinarea prejudiciului, în sensul alin. (2) din art. 26 al Legii nr. 33/1994, cu referire la toate aspectele legate de amplasamentul imobilului ce au determinat valoarea de circulaţie la momentul efectuării expertizei.
Omologarea de către instanţa de apel a raportului de expertiză efectuat de către expertul M.I., a fost motivată de faptul că numai acest expert a avut în vedere criteriul impus de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, anume acela al preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administraţiv-teritorială.
Acest argument este suficient pentru a motiva înlăturarea celorlalte expertize efectuate în cauză, care nu au aplicat acest criteriu legal, valoarea despăgubirilor fiind determinată fără a se avea în vedere preţuri reale, menţionate în vânzări finalizate sau luând în considerare situaţii ipotetice constând în intenţia de a schimba categoria de folosinţă a terenului expropriat.
Astfel, expertiza omologată în apel a ţinut seama de elemente referitoare la zona în care se află terenul, poziţia acestuia şi preţurile de vânzare a imobilelor de acelaşi fel din unitatea administraţiv-teritorială (pe acest din urmă aspect aplicându-se o corecţie de depreciere determinată de faptul căjîn cursul anilor 2009-2010 nu s-au efectuat tranzacţii în zona menţionată).
Faptul că această dispoziţie legală a primit, în aplicarea ei practică, o anumită interpretare - respectiv, de preţ de tranzacţionare, rezultat din contracte de vânzare-cumpărare, iar nu din oferte sau anunţuri publicitare - nu putea fi ignorat de către instanţă, dată fiind nevoia de previzibilitate şi predictibilitate a jurisprudenţei, ca parte a procedurii echitabile.
Contrar celor pretinse de către recurent, pentru a determina întinderea despăgubirilor, instanţa a ţinut seama de dovezi care au relevat preţuri de tranzacţionare rezultate din contracte de vânzare-cumpărare încheiate şi declarate la Primăria comunei B.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora despăgubirea care poate fi acordată în procedura jurisdicţională „nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", reţinând că reclamantul nu este îndreptăţit la o despăgubire mai mare decât cea care i-a fost acordată prin hotărârea contestată.
Sumele menţionate de recurent ca fiind acordate cu titlul de despăgubiri, de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004, pentru terenuri învecinate, nu reprezenta un criteriu de calcul al despăgubirilor cuvenite contestatorului, întrucât Legea nr. 33/1994 se referă la imobile de aceeaşi natură, ce au caracteristici similare, similitudine ce poate fi determinată doar prin intermediul expertizei tehnice judiciare.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul I.M.A. împotriva deciziei nr. 6 din data de 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6786/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6784/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
