ICCJ. Decizia nr. 6786/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6786/2012
Dosar nr. 207/122/2010
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 207/122 din 05 februarie 2010, reclamanta R.E., prin procurator R.G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, obligarea acestuia la:
- exproprierea totală a suprafeţei de 10.000 mp teren pe care îl deţine în localitatea C. Judeţul Giurgiu, limitrof DN 5;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 120.000 euro, echivalent în RON, pentru suprafaţa de 10.000 mp teren, precum şi suma de 500 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului începând cu anul 2004 şi până în prezent.
Reclamanta şi-a precizat şi completat acţiunea principală, în sensul că, în realitate, a fost afectată suprafaţa de 3475 mp teren care ar trebui expropriată (iar nu doar 1741 mp) şi, de asemenea, pârâta trebuie obligată la exproprierea restului de suprafaţă până la 10.000 mp, întrucât accesul la această suprafaţă a fost blocat de lucrările executate de pârât.
La termenul din 05 octombrie 2010 procuratorul reclamantei a arătat că a intervenit decesul acesteia din urmă, iar potrivit certificatului de moştenitor prezentat a rezultat ca unicul moştenitor al defunctei R.E. este numita B.G. care şi-a manifestat voinţa de a continua procesul prin procurator, ceilalţi copii fiind declaraţi străini de succesiune în urma dezbaterii succesorale urmate.
La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010, tribunalul a respins ca inadmisibile excepţiile inadmisibilităţii, necompetenţei materiale şi neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de către pârât, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 701 din 19 aprilie 2011, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta B.G. (în calitate de succesor al defunctei R.E.) prin procurator R.G.V., astfel cum a fost precizată şi completată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că suprafaţa iniţială de teren deţinută de R.E. şi ulterior, de succesorii acesteia, a fost vătămată într-o mică proporţie (sub 20%), pentru lucrările de interes public fiind necesară suprafaţa de 1741 mp din totalul de 10.001 mp, aşa încât, terenul rămas (8260 mp) poate fi folosit potrivit destinaţiei sale agricole menţionate în titlul de proprietate, prezentând în continuare valoare şi utilitate economică.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat apel în termen legal reclamanta B.G., prin procurator R.G.V., criticând-o pentru nelegalitate.
S-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea soluţiei toate probele administrate în cauză, iar urmare a lucrărilor de lărgire a drumului naţional la patru benzi de circulaţie, accesul la restul de teren este blocat total, aspect confirmat şi de către expertul desemnat în cauză.
Cu privire la autoritatea de lucru judecat invocată în cauză de către expropriator, reclamanta a susţinut că pe rolul Judecătoriei Giurgiu există contestaţia în anulare promovată de aceasta împotriva sentinţei pronunţate de către această instanţă în acţiunea având ca obiect plângerea împotriva încheierii de CF nr. 7216/2009 emisă de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu.
Prin decizia civilă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta B.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 07 ianuarie 2010 s-a dispus exproprierea suprafeţei de 1711 mp cu număr cadastral C2., teren situat în localitatea C., judeţul Giurgiu şi acordarea de despăgubiri în cuantum total de 54.345,32 RON echivalentul a 13.057,50 euro, sumă ce a fost încasată de către autoarea reclamantei, defuncta R.E.
Suprafaţa expropriată face parte din suprafaţa totală de teren de 10.000 mp deţinută conform titlului de proprietate nr. P1. din 9 iulie 2002 şi a fost necesară realizării lucrării de lărgire la patru benzi a drumului naţional DN5 A.C. - Giurgiu.
Instanţa de fond a reţinut corect că suprafaţa de 8260 mp - rest de proprietate cu număr cadastral C1., nu este afectată de expropriere prin realizarea lucrării de lărgire a drumului naţional, fiind lipsită de orice sarcini din partea expropriatorului conform încheierilor de CF aflate la dosarul de fond.
În cauză, a fost efectuată o lucrare de specialitate care a arătat că este justificată suprafaţa expropriată de 1749 mp, iar suprafaţa rămasă liberă în proprietatea reclamantei se regăseşte fizic pe teren; de asemenea, expertul a arătat că nu există în prezent o cale de acces din DN 5 la suprafaţa de teren rămasă în proprietatea reclamantei, însă a precizat că accesul, respectiv crearea unui drept de servitute, poate fi realizat de comun acord între proprietarii terenurilor agricole învecinate sau prin crearea unei servituti de trecere de către pârâtă.
Instanţa de apel a constatat că această împrejurare nu poate justifica exproprierea totală a suprafeţei de 10.000 mp deţinută în proprietate de către reclamantă şi nu a reţinut susţinerile apelantei vizând zona de protecţie a drumului naţional şi existenţa unui canal de irigaţii.
De asemenea, s-a constatat că aliniamentul terenului rămas în proprietatea apelantei nu s-a schimbat, aşa încât, şi în prezent ca şi înainte de expropriere, terenul în litigiu are ca vecin în partea de est - drumul naţional DN5 Bucureşti -Giurgiu, concluzionându-se că drumul de acces rămâne acelaşi cu cel practicat înainte de expropriere.
Critica vizând excepţia autorităţii de lucru judecat nu a fost analizată de instanţa de apel, întrucât prin încheierea de şedinţă de la 18 mai 2010 instanţa de fond a respins această excepţie ca nefondată.
În finalul considerentelor, Curtea de Apel a reţinut că prima instanţă a apreciat în mod legal neîndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 pentru exproprierea totală a suprafeţei de teren proprietatea reclamantei şi ca urmare, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.
împotriva deciziei menţionate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.G., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii întemeiate pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanţa de apel a fost alcătuită din 2 judecători, încălcându-se dispoziţiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Neparticiparea procurorului la judecarea cererii atrage nelegalitatea compunerii completului de judecată, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susţine că hotărârea nu a fost pronunţată de instanţa civilă, încălcându-se astfel competenţa de ordine publică.
Recurenta arată că hotărârea instanţei de apel, cât şi hotărârea instanţei de fond nu sunt semnate, motiv de casare pe care îl încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arată că suma de 54.345,32 RON nu a fost încasată întrucât expropriatorul nu a comunicat originalul recipisei de consemnare.
Susţine că încheierile de CF emise în documentaţiile cadastrale C2. şi C1. nu au nicio relevanţă faţă de capătul de cerere privind exproprierea suprafeţei de 8260 m.p., întemeiat pe dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 184/2008, cu referire la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 şi art. 14 alin. (2) din Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006.
Arată că expropriatorul, în urma dezlipirii imobilului în suprafaţă de 1741 m.p. nu şi-a îndeplinit sarcina de a construi calea de acces din DN5, iar sarcina de servitute impusă acestuia asupra imobilului rămas în suprafaţă de 8260 m.p. nu poate fi realizată întrucât nici imobilele învecinate de la sud şi nord nu au cale de acces din DN5.
Consideră că pentru aceste motive terenul în suprafaţă de 8260 m.p. nu poate fi exploatat.
În opinia sa, instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al cererii privind exproprierea suprafeţei de 8260 m.p, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta susţine că, atât prin cererea precizatoare, cât şi prin cererea de apel, a solicitat obligarea expropriatorului la plata despăgubirii în sumă de 75 mii euro, şi nu 120.000 euro, iar pentru lipsa de folosinţă a terenului a solicitat suma de 100.000 RON şi nu 500 RON.
Arată că, întrucât cererea a fost întemeiată pe art. 9 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în referire la art. 24 alin. (4) şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi art. 14 alin. (2) din Ordinul nr. 634/2004, hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs care se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile privind nelegala compunere a completului de judecată la fond şi în apel, precum şi la nepronunţarea hotărârii de către instanţa civilă, invocate sub forma unor motive de recurs de ordine publică şi întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 3 C. proc. civ., sunt nefondate.
Dispoziţiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, pretins a fi fost încălcate, se referă la situaţia în care completul format din doi judecători nu ajunge la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, pricina judecându-se din nou şi complet de divergenţă în condiţiile legii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că în cadrul Curţilor de Apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.
Totodată, potrivit art. 54 alin. (2) din aceiaşi lege, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, precum şi faţă de obiectul pricinii, expropriere, hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă civilă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, competentă material şi teritorial să judece pricina. Această instanţă, fiind învestită să judece pricina în calea de atac a apelului a fost legal compusă din doi judecători.
Susţinerea reclamantei-recurente potrivit căreia instanţa nu ar fi fost legal alcătuită şi astfel, ar fi fost încălcate norme de organizare judecătorească, prin neparticiparea procurorului la soluţionarea cauzei în apel, este de asemenea nefondată. Legea nr. 33/1994 prevede la art. 23 alin. (1) participarea obligatorie a procurorului la soluţionarea cererii de expropriere. Din încheierea de dezbateri de la data de 30 ianuarie 2012, care face parte integrantă din decizia recurată, rezultă concluziile reprezentantului Ministerului Public, anume respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate.
Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată a fost semnată şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 261 C. proc. civ., neexistând vreo vătămare, în accepţiunea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., de natură să facă aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Critica recurentei privind aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că aceasta a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, nu poate fi primită.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a H.G. prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a despăgubirilor."
Prin urmare, acţiunea formulată în condiţiile acestui text de lege se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privmd exproprierea pentru cauză de utilitate publică, numai în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Folosind sintagma „în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii" în situaţia acţiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, aşa cum este situaţia în speţă, legiuitorul a dorit ca în acest domeniu, controlul jurisdicţional să se facă doar în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii, iar nu şi cu privire la posibilitatea exproprierii totale prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, se constată că în mod legal instanţele de fond au reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, întrucât nu pot fi aplicate în cazul imobilelor expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004.
Criticile privind imposibilitatea exploatării terenului de 8.260 mp, rămas neexpropriat, vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei pronunţate, motiv pentru care nu pot fi cenzurate în recurs. Prin expertiza efectuată la judecata în fond şi prin răspunsurile la obiecţiunile formulate de părţi, s-a concluzionat că nu este necesară exproprierea întregii suprafeţe de 10.000 mp aflată în proprietatea reclamantei, pe de o parte pentru că asemenea măsură nu este necesară în raport de amplitudinea investiţiei de interes naţional, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a constatat imposibilitatea exploatării terenului.
Se observă, de asemenea, că apărările formulate de reclamantă relativ la situaţia reală a terenului rămas în proprietatea sa, în sensul inexistenţei unui drum de acces la calea publică, sunt împrejurări de fapt care au făcut obiectul analizei la judecata pe fond şi care au fost pe deplin stabilite. Instanţa de apel a statuat că aliniamentul terenului rămas în proprietatea apelantei nu s-a schimbat, acesta având vecin în partea de est, drumul naţional DN5 Bucureşti - Giurgiu, precum şi faptul că terenul expropriat este un teren care are destinaţie agricolă şi poate fi exploatat ca atare, prezentând în continuare valoare şi utilitate economică.
În atare condiţii, criticile formulate de reclamantă prin intermediul recursului cu privire la aceste aspecte de fapt ale cauzei se constituie într-o reiterare a nemulţumirilor în legătură cu mijloacele de probă administrate la judecata în fond a cauzei şi, respectiv, cu privire la aprecierea dată de instanţele de fond acestora, critici care, urmare a abrogării dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Prin acţiunea introductivă, precum şi prin motivele de recurs invocate, reclamanta nu contestă cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărârea nr. 2 din 07 ianuarie 2010 emisă în temeiul Legii nr. 198/2004 privind exproprierea suprafeţei de 1741 mp. Susţinerile privind acordarea unei despăgubiri de 120.000 de euro şi a sumei de 500 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, în cazul exproprierii totale a suprafeţei de 10.000 mp, nu pot fi reţinute de vreme ce s-a statuat că în speţă nu este posibilă exproprierea suplimentară.
Susţinerea recurentei privind, faptul că, suma stabilită cu titlu de despăgubire în cuantum total, de 54.345,32 RON nu a fost încasată întrucât expropriatorul nu a comunicat originalul recipisei de consemnare nu este o critică de nelegalitate a soluţiei pronunţate în apel, care să se poată încadra în dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât acest text legal prevede ipoteza în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivul de recurs încadrat de recurentă în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greşită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecăţii.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 48A din data de 6 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6771/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6785/2012. Civil → |
|---|
