ICCJ. Decizia nr. 6784/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6784/2012
Dosar nr. 169/90/2009
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
La data de 20 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, a fost înregistrată cererea de expropriere formulată de reclamanta expropriatoare Societatea Naţională a Lignitului „O." SA Tg. Jiu, împotriva pârâtului-expropriat B.I., prin care se solicită exproprierea terenului, în suprafaţă de 5000 mp, categoria de folosinţă arabil, având ca vecini N - P.C., E - B.G., S - G.I., V -moştenitorii M.I., situat în pct. „G.", din extravilanul comunei A., judeţul Vâlcea.
În motivarea cererii se arată că prin H.G. nr. 1578/2005 s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes naţional „Menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de producţie în câmpul minier A.T., Etapa a II-a, Carierele B. şi OL., judeţul Vâlcea". Pârâtul proprietar a fost notificat în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 33/1994, conform notificării înregistrate sub nr. N1., s-au purtat negocieri, însă nu s-a ajuns la o înţelegere cu privire la modalitatea transferului dreptului de proprietate şi cu privire la preţul de achiziţie al imobilului sau cuantumul despăgubirii.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 812 din 6 septembrie 2011 a admis cererea de expropriere pentru cauză de utilitate publică a terenului de 5.000 mp. proprietatea pârâtului B.I., situat în extravilanul comunei A., pct. „G." şi a obligat pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 18.500 RON cu titlu de despăgubiri, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B.I., arătând că nu se justifică admiterea cererii de expropriere, pentru că în prezent terenul este în situaţia în care s-a epuizat stocul de cărbune existent, iar unitatea trebuie să-l redea în circuitul civil. Reclamanta foloseşte terenul de câţiva ani, a fost despăgubit pentru folosinţa lui şi nu a fost niciodată de acord cu exproprierea.
Prin decizia civilă nr. 11/2012, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B.I.
Instanţa de apel a reţinut că pârâtul a fost notificat conform art. 13 din Legea nr. 33/1994, prin notificarea nr. N1. prin Biroul executorului judecătoresc V.I., ocazie cu care i s-a comunicat şi oferta de despăgubire pentru teren.
Contrar susţinerilor apelantului, acesta a fost de acord cu cedarea terenului, astfel cum rezultă din convenţia din data de 09 mai 2011. Prin convenţia încheiată între părţi a fost pusă la dispoziţia E.C. A. suprafaţa de 5.000 mp. teren arabil pe perioada lucrărilor miniere; s-a stipulat că terenul este ocupat de lucrările miniere din E.C. A., că în baza acesteia urmează a se realiza despăgubirea, precum şi faptul că efectele juridice ale convenţiei se vor produce sub condiţia aprobării ei de Consiliul de administraţie şi semnării de către directorul general al S.N.L.O. Tg. Jiu.
Convenţia nr. CO1. din 09 mai 2011 a fost aprobată prin Hotărârea nr. 6 din 26 mai 2011 a Consiliului de administraţie a S.N.L.O. Tg. Jiu, pentru suma de 18.500 RON, despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 5.000 mp., şi 3.234 RON despăgubiri cultură pe anul 2011.
Curtea de Apel a constatat că, fiind aprobată de Consiliul de Administraţie, prin hotărârea sus menţionată, această convenţie îşi produce pe deplin efecte juridice.
Susţinerea pârâtului în sensul că a fost constrâns să semneze convenţia nu a fost dovedită, prin probele administrate în cauză, din actele de la dosar rezultând că apelantul-pârât a fost de acord cu cedarea terenului, sens în care a semnat atât convenţia nr. CO1. din 09 mai 2011, cât şi convenţia nr. 3216 din 16 iunie 2010, ultima fiind aprobată prin hotărârea nr. 11 din 16 iulie 2010 a Consiliului de administraţie a S.N.L.O. SA Tg. Jiu pentru suma de 39.936,4 RON, reprezentând despăgubire pentru pomi şi cultura pe anii 2007, 2008 şi 2009, sumă ce a fost achitată pârâtului la datele de 16 august 2010 şi 12 noiembrie 2011.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.I., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul - pârât arată că instanţa nu a examinat actele din dosarul cauzei prin care a făcut dovada pe de o parte că exproprierea nu se justifică, iar pe de altă parte că preţul nu este cel corect.
Susţine recurentul că nu se justifică admiterea cererii de expropriere pentru că în prezent terenul pentru care s-a dispus exproprierea este în situaţia în care s-a epuizat stocul de cărbune existent iar unitatea trebuie să-l redea în circuitul civil.
Arată că nu a fost niciodată de acord cu exproprierea acestui teren. Reclamanta foloseşte terenul de câţiva ani, iar el a fost despăgubit pentru folosinţa acestuia.
Recurentul susţine că a semnat convenţia din data de 09 mai 2011, însă prin constrângere, fiind ameninţat că, dacă nu cedează terenul, va fi dat afară din serviciu. Această convenţie nu menţionează că anulează condiţiile convenţiei cu titlu executoriu din 10 iunie 2010, condiţii cu care a fost de acord.
Se mai arată de către recurent şi faptul că a primit uzufructul pe anul 2011, la fel ca şi ceilalţi proprietari de terenuri, situaţie în care consideră că reclamanta trebuie să respecte condiţiile pentru folosirea terenurilor şi să nu solicite vânzare terenurilor numai în situaţia lui. Din punct de vedere economic după exploatarea terenului acesta este redat primăriei, iar aceasta îl pune în vânzare la preţuri de circa 3 ori mai mari.
În concluzie, recurentul - pârât susţine că nu se justifică cererea de expropriere formulată de reclamantă dat fiind faptul că interesul ei este să exploateze subsolul terenului, iar după ce zăcământul a fost secătuit să redea terenul în circuitul civil.
Astfel, hotărârea instanţei de apel încalcă dispoziţiile exprese prevăzute de legea exproprierii dispunând exproprierea unui teren care este deja în folosinţa intimatei - reclamante, iar aceasta în curând va fi obligată să-l redea în circuitul civil întrucât nu va mai avea nevoie de acesta.
Examinând modul în care recurentul a înţeles să motiveze recursul şi având în vedere prevederile ort. 306 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conţinutul hotărârii atacate şi pe chestiuni de drept care au făcut obiectul analizei instanţelor de fond.
Cu alte cuvinte, invocând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., partea interesată trebuie să dezvolte, în concret, critici prin care să demonstreze atât faptul că instanţa a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic al cărui înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic să fi fost interpretat greşit, precum şi lipsa de temei legal a hotărârii judecătoreşti atacate ori, după caz, să arate în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a textului de lege apreciat de instanţele de fond a fi incident raportului juridic dedus judecăţii.
Cu toate că recurentul a indicat, drept temei al recursului declarat, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că susţinerile formulate nu pot fi încadrate nici în cazurile de recurs expres precizate, nici în vreunul dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
În recursul declarat, pârâtul face o simplă susţinere, neargumentată din punct de vedere juridic, în sensul că nu se justifică exproprierea formulată de reclamantă întrucât aceasta nu are interes să mai exploateze terenul din moment ce a fost epuizat stocul de cărbune şi trebuie să-l redea în circuitul civil, aceasta nefiind o critică de nelegalitate, ci o simplă nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, întemeiată pe alt argument.
Or, argumentele pentru care instanţa de apel a respins apelul pârâtului nu privesc interesul reclamantei de a exploata în prezent terenul, ci îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind necesitatea exproprierii terenului în litigiu pentru scopul de utilitate publică, în condiţiile în care pârâtul a fost de acord atât cu cedarea terenului, semnând convenţiile încheiate, precum şi cu despăgubirile stabilite.
Atunci când motivele recursului nu îşi verifică o asemenea legătură cu hotărârea atacată, referindu-se la împrejurări ce nu se constituie într-o critică a acelei hotărâri, recursul trebuie considerat nemotivat şi, prin raportare la prevederile art. 306 C. proc. civ., sancţionabil cu nulitatea.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul B.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul B.I. împotriva deciziei nr. 11/2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6785/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6780/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
