ICCJ. Decizia nr. 6814/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6814/2012
Dosar nr. 1864/59/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 11225/2002 la Tribunalul Timiş, reclamanta T.G.E. a contestat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Giroc, Primarul Comunei Giroc, G.V. şi G.F., dispoziţia nr. 88 din 05 septembrie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul Comunei Giroc, solicitând desfiinţarea actului şi obligarea emitentului la emiterea unei noi dispoziţii în sensul restituirii în natură a imobilului (dobândit cu titlu de moştenire) situat în Chişoda, str. B. înscris în CF nr. T1., nr. T1.
În motivare, a invocat că pe calea notificării înregistrate sub nr. 440 din 16 august 2001 a solicitat Primăriei Comunei Giroc restituirea în natură a imobilului susmenţionat, imobil preluat de la defunctul său tată în baza decretului nr. 223/1974, preluarea fiind abuzivă, se impune restituirea în natură a imobilului.
Pârâţii persoane fizice au cumpărat cu rea-credinţă imobilul, ei cunoscând atât intenţia reclamantei de a redobândi proprietatea, cât şi faptul că imobilul a fost preluat în baza decretului nr. 223/1974.
Prin sentinţa civilă nr. 1169 din 05 decembrie 2002, Tribunalul Timiş a respins contestaţia astfel formulată.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că prin decizia nr. 1697 din 16 decembrie 1976 emisă de fostul Consiliu Popular al Judeţului Timiş, Comitetul Executiv, imobilul situat în sat C., comuna G., înscris în CF nr. T1. Chişoda, cu nr. T1. proprietatea lui B.I. a trecut în proprietatea statului avându-se în vedere cererea acestuia de înstrăinare către stat a construcţiilor proprietate personală, în vederea plecării definitive din ţară, cu despăgubiri.
Nu s-a făcut dovada că această decizie a fost desfiinţată de contestator pe calea demersului judiciar, astfel că aceasta îşi produce în continuare efectele.
Iniţial, imobilul a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 733 din 23 iunie 1992 încheiat între Consiliul Local al Comunei Giroc şi G.V. ca titular, iar ulterior a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 285/E din 16 ianuarie 1997 încheiat între SC O.T. SA Timişoara şi G.V. şi G.F., contract încheiat în condiţiile şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în aplicarea dispoziţiilor art. 9 din acest act normativ, imobilul nefiind revendicat în condiţiile Legii nr. 112/1995 în sensul restituirii sale în natură moştenitorului.
Aşadar, intimaţii G.V. şi G.F. au dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra construcţiilor ca bun comun în condiţiile Legii nr. 112/1995, împrejurare atestată de contractul de vânzare-cumpărare la care s-a făcut referire, precum şi de extrasul de CF, aceştia fiind de bună credinţă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Privitor la terenul aferent construcţiei s-a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se coroborează cu dispoziţiile Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor care prin al său art. 3 alin. (1) prevede că „cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”, dispoziţii în sensul prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie care prevăd aceeaşi interdicţie, contestatoarea având dublă cetăţenie, suedeză şi română, pe aceasta din urmă redobândind-o după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la data de 10 august 2001.
Pentru aceste considerente, raportat la dispoziţiile art. 23 coroborat cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, contestaţia a fost respinsă, constatându-se că restituirea în natură a imobilului solicitat de contestatoare nu este posibilă, întrucât construcţia a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar terenul este aferent casei de locuit şi este folosit pentru utilizarea normală a acesteia, intimaţii G.V. şi G.F. intrând în mod legal în proprietatea bunului aflat în prezent în patrimoniul lor, anume construcţia.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins prin decizia civilă nr. 40 din 21 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 1006/C/2003.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 6289 din 12 noiembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2448/2003 recursul a fost admis cu consecinţa casării cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
La această instanţă, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 1864/2005.
La termenul din 23 martie 2005, judecata a fost suspendată la cererea reclamantei până la soluţionarea cauzei ce constituie obiect al Dosarului nr. 19193/2002, instanţa apreciind că dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. sunt incidente în cauză.
Cauza a fost repusă pe rol la 21 septembrie 2011 la cererea pârâtei Primăria Comunei Giroc care a invocat soluţionarea cauzei susmenţionate.
Totodată, pârâta a invocat că dispoziţia contestată a fost revocată prin dispoziţia nr. 3/2008 emisă de Primarul Comunei Giroc, astfel că prezenta contestaţie a rămas fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 1102 din 11 decembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 11225/2002, reclamanta a contestat dispoziţia nr. 88 din 05 septembrie 2002 emisă de pârâtul Primarul Comunei Giroc în baza Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia nr. 3 din 08 ianuarie 2008, dispoziţia anterior menţionată a fost revocată, notificarea reclamantei privind restituirea în natură a imobilului fiind respinsă cu propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Rezultă, astfel, că pretenţiile reclamantei, respectiv anularea unei dispoziţii care ulterior a fost revocată, au rămas fără obiect.
Corespunde realităţii că, urmare a emiterii unei noi dispoziţii în baza Legii nr. 10/2001 pe parcursul derulării procedurii contencioase a soluţionării notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, ar fi admisibilă precizarea obiectului cererii de chemare în judecată în sensul contestării noii dispoziţii astfel emise (cu respectarea termenului de 30 zile prevăzut de lege şi a dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ., art. 26 din Legea nr. 10/2001) însă, în cauză, reclamanta nu a formulat o atare precizare şi nici nu a invocat că ar fi atacat separat dispoziţia anterior emisă (cu nr. 3/2008).
Reclamanta a contestat doar un act - având nr. 4206 din 28 decembrie 2006 - contestaţie respinsă prin sentinţa civilă nr. 3866 din 12 decembrie 2008 dată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 2827/30/2007 definitivă prin decizia civilă nr. 177/A din 17 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 636 din 04 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că actul nu are natura unei dispoziţii sau decizii în sensul Legii nr. 10/2001.
Reclamanta are însă posibilitatea, astfel cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei civile nr. 177/A din 17 iunie 2009 - mai sus menţionată - să conteste dispoziţia nr. 3 din 08 ianuarie 2008 prin care a fost revocată dispoziţia contestată în prezenta cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta T.G.E., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanţa a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât a interpretat greşit starea de fapt şi actele juridice deduse judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic ale acestora.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că acţiunea a rămas fără obiect urmarea emiterii dispoziţiei nr. 3/2008 şi prin care s-a revocat dispoziţia nr. 88/2002, contestată, în condiţiile în care a făcut dovada că această ultimă dispoziţie nu i-a fost comunicată legal, pentru a exercita calea de tac prevăzută de lege.
Dispoziţia nr. 3/2008 a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi nu poate să producă consecinţe juridice.
Potrivit principiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţei C.E.D.O., recunoaşterea şi realizarea dreptului trebuie să prevaleze în raport cu principiul formalismului procedurilor.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 privind interdicţia pentru cetăţenii străini şi apatrizi de a dobândi drept de proprietate asupra terenurilor prin raportare greşită şi la dispoziţiile art. 41 din Constituţie care reglementează ale drepturi, în condiţiile în care a făcut dovada că are şi cetăţenie română, iar faptul că aceasta a fost dobândită după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu are nicio relevanţă juridică.
Deşi s-a reţinut corect că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 285/E din 16 ianuarie 1997 foştii chiriaşi au cumpărat doar construcţia, nefiind înstrăinat şi terenul, instanţa nu a analizat posibilitatea restituirii în natură a terenului.
O altă critică a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., fără a se dezvolta însă care au fost problemele de drept dezvoltate şi dispoziţiile obligatorii ale instanţei de recurs care nu au fost respectate în rejudecare.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Acţiunea dedusă judecăţii este o contestaţie împotriva unei dispoziţii emisă de primar în soluţionarea notificării reclamantei, prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei atacate şi, în consecinţă, restituirea în natură a imobilului preluat în baza decretului nr. 223/1974.
Prin această acţiune nu s-a formulat, însă, şi un capăt de cerere distinct, în contestarea nulităţii contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995, având ca obiect înstrăinarea imobilului, iar prin sentinţa civilă nr. 6506 din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Timişoara, în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare s-a constatat perimată.
Din considerentele deciziei, şi care constituie obiectul analizei în recurs, rezultă că instanţa a soluţionat cauza pe cale de excepţie reţinând că prin emiterea dispoziţiei nr. 3 din 8 ianuarie 2008 contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 88 din 5 septembrie 2002 a rămas fără obiect.
Obiectul acţiunii civile îl reprezintă protecţia unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare, calea justiţiei este obligatorie.
Obiectul acţiunii trebuie să fie licit, posibil şi determinat sau determinabil, instanţa de judecată fiind chemată să statueze numai în limitele determinate prin cererea de chemare în judecată.
În condiţiile în care dispoziţia nr. 88/2002 a Primarului comunei Giroc, prin care se respinsese notificarea reclamantei formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost revocată prin dispoziţia nr. 3/2008 şi s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este evident că acţiunea a rămas fără obiect, instanţa fiind obligată să se pronunţe în limitele investirii.
Reclamanta are posibilitatea de a contesta noua dispoziţie emisă, ocazie cu care va putea invoca orice motiv de nelegalitate şi netemeinicie, inclusiv în ce priveşte respingerea cererii de restituire în natură, dreptul său de persoană îndreptăţită din perspectiva legii speciale fiind recunoscut, fiind statuată şi întinderea dreptului, fapt care prin decizia contestată nu se realizase.
Se constată că reclamanta a invocat în mod formal dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, care privesc schimbarea naturii ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, prin interpretarea greşită a acestuia.
Nefondat este şi motivul de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea fiind motivată în raport de obiectul judecăţii şi excepţia lipsei de obiect a acţiunii, neputându-se reţine existenţa unei motivări contradictorii ori străine de natura pricinii.
Având în vedere legalitatea deciziei recurate, care a reţinut în mod fondat lipsa de obiect a contestaţiei formulate, celelalte critici ale reclamantei se apreciază ca nefondate şi, totodată, străine de judecata cauzei.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.G.E. împotriva deciziei nr. 1102 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6815/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6810/2012. Civil → |
|---|
