ICCJ. Decizia nr. 6810/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6810/2012
Dosar nr. 3943/108/2009*
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă introdusă şi înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 3943/108/2009 la data de 04 august 2009, reclamanta L.L. a chemat în judecată în calitate de pârâţi Primarul oraşului Sebiş şi Statul Român prin Consiliul local Sebiş, solicitând anularea dispoziţiei nr. 273 din 03 iulie 2009 a Primarului oraşului Sebiş, restituirea în natură a imobilului constând în casă cu etaj, anexe şi teren în suprafaţă de 716 mp situat în Sebiş str. O., jud.Arad, înscris în CF nr. C1. Sebiş, nr. T1. şi înscrierea în CF menţionat a dreptului de proprietate dobândit prin restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin dispoziţia contestată i-a fost respinsă notificarea nr. N1. din 21 august 2001 pe care a depus-o în baza Legii nr. 10/2001 cu motivarea că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar preluarea imobilului nu s-a făcut în mod abuziv, întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 18/1968, prin sentinţa civilă nr. 1225/1973 pronunţată de judecătoria Ineu în Dosarul nr. 1503/1973.
Reclamanta a arătat că înţelege să conteste dispoziţia Primarului oraşului Sebiş, întrucât s-a făcut un abuz în ce priveşte confiscarea imobilului proprietatea sa în temeiul Legii nr. 18/1968, iar Legea nr. 10/2001 încearcă o reparare a nedreptăţilor făcute până în luna decembrie 1989. De asemenea, a susţinut că deşi Legea nr. 18/1968 nu figurează printre legile enumerate ca fiind legi abuzive, apreciază că tot în mod abuziv a fost trecută casa în proprietatea statului, pentru că instanţa de judecată a înlăturat toate apărările pe care le-a formulat privind veniturile realizate din meserie în sumă de 84.000 RON pentru care a plătit un impozit de 25.320 RON, sumă ce a fost acceptată de organele financiare. Totodată contestă valoarea casei ca fiind prea mare de 71.000 RON, întrucât la ridicarea ei au contribuit fizic rudele sale, fără plată, casa veche valorând înjur de 16.000 RON şi nu 34.658 RON cât a reţinut Judecătoria Ineu.
În susţinerea contestaţiei sale reclamanta a invocat disp. art. 41 şi 135 din Constituţia României iar în drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, Primăria oraşului Sebiş reprezentată prin primar a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local al oraşului Sebiş ca reprezentant al statului român şi a arătat că dispoziţia nr. 273/2009 a fost dată cu respectarea exigenţelor legale, apreciind contestaţia ca fiind fără temei.
Prin sentinţa civila nr. 503 din 3 decembrie 2009, pronunţata in Dosar nr. 3943/108/2009 Tribunalul Arad, secţia civila, a respins acţiunea precizată a reclamantei pentru anularea dispoziţiei nr. 273/2009 a Primarului Oraşului Sebiş restituire imobil şi înscris în CF. A respins excepţia invocată de pârâtul Consiliul Local Sebiş.
Pentru a hotărî astfel, analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local a oraşului Sebiş, Tribunalul Arad a respins-o, întrucât în cauză apar două elemente, respectiv cel de anulare a dispoziţiei primarului, dată în baza Legii nr. 10/2001 şi al doilea, prezenţa Consiliului Local, ca reprezentant al statului care a preluat imobilul.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în fapt, că prin sentinţa civilă nr. 1225/1973 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul civil nr. 1503/1973 s-a admis sesizarea Comisiei de cercetarea provenienţei unor bunuri dobândite în mod ilicit şi s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului din Sebiş str. O. Această sentinţă a rămas definitivă în urma respingerii recursurilor Procuraturii locale Ineu şi a reclamanţilor cercetaţi, prin decizia civilă nr. 568/1974 pronunţată în Dosarul nr. 520/74 al Tribunalului Judeţean Arad.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 vizează reglementarea imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989, dar actuala solicitare nu se încadrează în dispoziţiile acestei legi. Este adevărat că s-au invocat prevederi constituţionale care ocrotesc proprietatea, dar Constituţia din 1965 prevedere ocrotirea proprietăţii dobândite pe căi legale.
Imobilele trecute în proprietatea statului în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive nu pot face obiectul cererii de restituire pe temeiul Legii nr. 10/2001, pentru că pe această cale nu se poate cenzura o astfel de hotărâre şi nu se pot analiza probele administrate, iar pe de altă parte nici nu se pune problema vreunui abuz, câtă vreme, până la ajungerea hotărârii ca definitivă, sunt parcurse mai multe etape de cercetare, în comisia specială la Judecătorie şi apoi la Tribunal.
În prezenta situaţie nu se aplică principiile reglementate de Protocolul nr. 1 din C.E.D.O., care arată că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional, fiind stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă că bunurile au fost dobândite ilicit.
Astfel fiind, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nefiind aplicabile, nici ale Legii nr. 213/1998, a fost respinsă acţiunea.
Prin decizia civilă nr. 84 din 15 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3943/108/2009, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamanta L.L. împotriva sentinţei civile nr. 503 din 3 decembrie 2009.
Curtea a reţinut că cele solicitate exced obiectului Legii nr. 10/2001, deoarece Legea nr. 18/1968 (privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor care nu au fost dobândite in mod licit) nu poate fi încadrata printre legile considerate ca fiind abuzive şi căreia sa i se poată aplica - prin extindere şi extrapolare - dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ca măsura reparatorie, pentru restituirea imobilului in litigiu, confiscat in temeiul Legii nr. 18/1968, ca fiind considerat dobândit ilicit.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 1378 din 17 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat această decizie, ca efect al admiterii recursului reclamantei L.L., imputându-se instanţei de apel că nu a făcut toate demersurile necesare pentru a clarifica situaţia juridică a terenului revendicat prin notificare de către reclamanta L.L. şi care nu a făcut obiectul deciziei de confiscare.
În acest sens, Înalta Curte a cerut instanţei de apel să verifice situaţia juridică a acestui teren, prin reverificarea dosarului administrativ şi a analizării situaţiei de carte funciară actuală.
Prin decizia civilă nr. 1109 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta L.L. împotriva sentinţei civile nr. 503 din 03 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3943/108/2009.
Curtea, în rejudecare, procedând în sensul disp. art. 315 C. proc. civ. a administrat proba cu înscrisuri, prin ataşarea la dosar a extrasului de CF nr. C1. Sebiş, de unde a rezultat că reclamanta L.L. împreună cu soţul L.M. deţin în proprietate tabulară netulburată cota de 1/4 parte din terenul total de 1440 mp, cealaltă cotă de 1/4 parte fiind deţinută de proprietarul actual al casei cu nr. 10 şi anexelor, respectiv familia D.
Aceeaşi situaţie juridică şi factuală a fost confirmată şi de către autorităţile locale care au instrumentat dosarul administrativ întocmit pe baza notificării reclamantei L.L., aşa cum rezultă din Adresa nr. A1. din 25 octombrie 2011 a Primarului oraşului Sebiş, care atestă că reclamantă L.L. deţine în proprietate şi plăteşte impozitele şi taxele aferente cotei de 1/2 parte proprietate asupra terenului de 1.440 mp din CF nr. C1. Sebiş.
În acest context, curtea a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1225/1973 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul civil nr. 1503/1973 s-a admis sesizarea Comisiei de cercetarea provenienţei unor bunuri dobândite în mod ilicit şi s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului din Sebiş str. O.
Această sentinţă a rămas definitivă în urma respingerii recursurilor Procuraturii locale Ineu şi a reclamanţilor cercetaţi, prin decizia civilă nr. 568/1974 pronunţată în Dosarul nr. 520/74 al Tribunalului Judeţean Arad.
Legea nr. 10/2001 vizează reglementarea imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989, dar actuala solicitare nu se încadrează în dispoziţiile acestei legi. Este adevărat că s-au invocat prevederi constituţionale care ocrotesc proprietatea, dar Constituţia din 1965 prevedere ocrotirea proprietăţii dobândite pe căi legale.
Imobilele trecute în proprietatea statului în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive nu pot face obiectul cererii de restituire pe temeiul Legii nr. 10/2001, pentru că pe această cale nu se poate cenzura o astfel de hotărâre şi nu se pot analiza probele administrate, iar pe de altă parte nu se pune problema vreunui abuz, câtă vreme până la ajungerea hotărârii ca definitivă sunt parcurse mai multe etape de cercetare, în comisia specială la Judecătorie şi apoi la Tribunal.
Este adevărat că potrivit Protocolului nr. 1 din C.E.D.O., se arată că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional iar art. 11 şi 20 din Constituţie prevăd că aceste dispoziţii fac parte din dreptul intern, fiind ratificate în România.
Aceste principii, în mod evident trebuie să guverneze raporturile juridice privind proprietatea dar în prezenta situaţie nu se aplică, fiind stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă că bunurile au fost dobândite ilicit.
Concluzionând, curtea a constatat, în baza celor expuse mai sus, că reclamanta nu poate solicita restituirea în natură a construcţiilor confiscate prin sentinţa civilă nr. 1225/1973, această sentinţă rămânând definitivă în urma respingerii recursurilor Procuraturii locale Ineu şi a reclamanţilor cercetaţi, prin decizia civilă nr. 568/1974 pronunţată în Dosarul nr. 520/74 al Tribunalului Judeţean Arad, în timp ce o cotă parte de 1/2 din terenul de 1.400 mp este deţinută în proprietate tabulară de familia D., care de asemenea deţine drept de proprietate şi asupra construcţiei cu nr. 10 şi anexe aferente.
În plus, reclamanta însăşi deţine în proprietate cealaltă cotă de 1/2 din terenul de 1440 mp din CF nr. C1. Sebiş, nr. T1., (adică exact 720 mp, cât cere prin acţiunea introductivă), care nu a fost afectată în vreun fel de decizia judecătorească de confiscare din 1973.
Împotriva deciziei menţionate mai sus a declarat recurs, în termen legal reclamanta L.L. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanta a arătat următoarele:
În fapt, prin decizia civilă recurată, instanţa de apel, deşi în motivarea soluţiei reţine starea de fapt şi de drept corectă, dispozitivul este în totală contradicţie cu cele reţinute prin motivare.
I. În ceea ce priveşte confiscarea proprietăţii în baza Legii nr. 18/1968:
Prin sentinţa civilă nr. 1225/1973 pronunţă de Judecătoria Ineu în Dosarul nr. 1503/1973, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 568/1974 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 520/1974, s-a dispus „trecerea în proprietatea statului a clădirilor - casă cu etaj şi anexe din str. O., oraşul Sebiş, judeţul Arad" motivată în drept pe prevederile art. 1 şi 2 raportat la art. 10 din Legea nr. 18/1991. Potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 18/1968 „Judecătoria dacă constată că provenienţa bunurilor nu este justificată, hotărăşte trimiterea dosarului Ministerului Finanţelor pentru urmărirea impozitului prevăzut de art. 2 alin. (1) (...) dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, trimite dosarul la unitatea competentă de procuratură spre a vedea dacă este cazul să pună în mişcare acţiunea penală". Ministerul Finanţelor, în baza prevederilor Decretului nr. 221/1960, republicat, avea competenţa şi calitatea să urmărească bunurile proprietatea persoanelor urmărite în baza Legii nr. 18/1968, potrivit prevederilor art. 12 coroborate cu art. 20 şi urm. din actul normativ indicat. Urmare a procedurii de urmărire şi executare efectuată în baza Decretului nr. 221/1960, Statul Român putea deveni proprietar asupra bunurilor persoanelor urmărite conform Legii nr. 18/1968.
În speţa de faţă, nu s-a urmat o asemenea procedură, imobilele fiind trecute în proprietatea Statului, prin aplicarea greşită şi fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la aceea dată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 18/1968, judecătoria nu avea competenţa să dispună trecerea în proprietatea Statului a bunurilor persoanelor urmărite conform prevederilor din respectivul act normativ, acestea referindu-se în mod expres la calitatea persoanelor urmărite, la natura bunurilor urmărite, precum şi la cota de impozit aplicabilă ulterior constatării provenienţei nejustificate.
Faptul că sentinţa civilă nr. 1225/1973 pronunţată de Judecătoria Ineu în Dosar nr. 1503/1973, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 568/1974 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 520/1974, a intrat în puterea lucrului judecat, nu este de natură a înlătura caracterul imperativ al prevederilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, ilegalitatea sentinţei civile nefiind altceva decât mijlocul prin care s-a trecut peste litera legii şi s-a procedat la nerespectarea tuturor dispoziţiilor legale mai sus indicate.
II. Referitor la terenul în suprafaţă de 1/2 din 1440, înscris în CF nr. C1. - Sebiş a arătat că nu a făcut niciodată obiectul Legii nr. 18/1968.
De altfel, instanţa de apel corect a sesizat acest aspect, însă raportat la faptul că solicitarea sa în baza Legii nr. 10/2001 a fost respinsă în totalitate, instanţa trebuia să admită „măcar" în parte acţiunea şi să dispună anularea Dispoziţiei nr. 273 din 03 iulie 2009 emisă de Primarul Oraşului Sebiş pentru imobilul de la nr. X1. (teren şi anexe), caz contrar fiind în prezenţa unei „exproprieri administrative" a acestei proprietăţi.
A susţinut că a formulat notificare prin care a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001, să îi fie atribuit în proprietate imobilul „casa cu nr. X2. de pe str. O. din Sebiş şi anexele" şi a terenului intravilan în suprafaţă de 716 mp (din totalul de 1440 mp) înscrise în CF nr. C1. - Sebiş. În situaţia în care Primarul Oraşului Sebiş a constatat (sau trebuia să constate) că terenul în discuţie este proprietatea tabulară şi recunoscută a reclamantei, avea obligaţia să respingă această cerere (referitor la teren) cu o astfel de motivare şi nicidecum cu motivaţia că acest „imobil" (se include şi terenul) a fost preluat de Stat în baza Legii nr. 18/1968.
Dispoziţia nr. 273 din 03 iulie 2009 a Primarului Oraşului Sebiş va putea fi notată în CF şi să îşi producă efectele în sensul trecerii în proprietatea Statului şi a terenului menţionat, caz în care ar asista la o „expropriere” abuzivă şi care ar avea drept consecinţe grave lezarea dreptului său de proprietate.
Pentru toate cele arătate anterior, se consideră că imobilul în speţă, compus din teren şi casă de locuit, situându-se sub imperiul a două regimuri juridice distincte, se impunea soluţionarea lor distinctă, raportat la regimul juridic concret, drept pentru care a solicitat admiterea recursului.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs dezvoltate pot fi încadrate în disp. art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., întrucât vizează o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii în ceea ce priveşte regimul juridic al terenului, respectiv greşita aplicare a Legii nr. 10/2001 cu privire la construcţie.
Astfel, în ceea ce priveşte construcţia, corect au reţinut instanţele de fond că aceasta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, faţă de împrejurarea că a fost confiscată în baza Legii nr. 18/1968, fiind prezumată, prin efectul hotărârii judecătoreşti pronunţată în baza acelei legi, ca fiind ca fiind dobândită ilicit.
Astfel sentinţa civila nr. 1225 din 28 decembrie 1973, pronunţata de Judecătoria Ineu, rămasă definitiva prin decizia civila nr. 568 din 11 iunie 1974 a Tribunalului Judeţean Arad, a stabilit că reclamanta recurentă a dobândit in mod ilicit, in perioada 1966-1973, bunuri mobile şi imobile in valoare de 99.000 RON şi s-a dispus trecerea in proprietatea Statului a construcţiei în litigiu.
Nu poate fi repusă în discuţie, aşa cum consideră recurenta reclamantă, modalitatea în care au fost analizate probatoriile în determinarea caracterului ilicit al dobândirii bunului, întrucât, în lipsa unui temei legal, aceasta ar însemna încălcarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti care stabileşte adevărul judiciar, în situaţia concretă dedusă acelei judecăţi, precum şi încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.
De asemenea, nu se poate reţine nici prin prisma art. 6 din Legea nr. 312/1998 că, în aplicarea Legii nr. 18/1968, imobilul a fost preluat fără titlu întrucât principiile generale de drept ocrotesc doar proprietatea asupra bunurilor dobândite licit.
Or, atâta timp cât Legea nr. 10/2001 nu menţionează, între actele normative pe care le prezumă ca fiind abuzive, Legea nr. 18/1968 şi nici nu descrie teza reglementată de acest act normativ ca fiind o modalitate de preluare abuzivă, situaţia juridică a acestei construcţii excede cadrului de reglementare al Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte situaţia terenului, nu pot fi reţinute aserţiunile recurentei în sensul că menţinerea deciziei de respingere a notificării, în forma edictată de unitatea emitentă, echivalează cu o preluare administrativă a acestui teren, sub acest aspect instanţa de apel interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii.
De vreme ce dreptul de proprietate al recurentei reclamante asupra cotei de 1/2 din teren nu a fost contestat, terenul nu a făcut obiectul preluării de către stat, ca bun ilicit alături de construcţie şi nici într-o altă formă, reclamanta exercitându-şi nestingherită atributele dreptului de proprietate, respingerea notificării pentru motivul că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nu poate determina o modificare a regimului juridic al terenului.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.L. împotriva deciziei nr. 1109 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6814/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6793/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
