ICCJ. Decizia nr. 6817/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6817/2012
Dosar nr. 14243/3/2008
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 14 aprilie 2008, reclamantele S.R. şi C.A.M., au chemat în judecată pârâtul Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului din Bucureşti, fost A.M., în incinta Grădinii Zoologice B., sectorul 1, compuse din construcţii şi teren în suprafaţa de 2500 mp, sau să fie obligat la atribuirea, prin compensare, a unui bun imobil, teren cu/sau fără construcţii, de o valoare similara, către reclamante; să fie obligat pârâtul la plata unei sume de 100 RON, cu titlu de daune cominatorii către reclamante pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa şi până la executarea obligaţiei de a face, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 259 din 24 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV a Civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantele S.R. şi C.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
În considerente s-a reţinut că întreaga suprafaţă de teren este afectată de lucrarea de utilitate publică - grădină zoologică, făcând imposibilă restituirea în natură a acesteia.
Faţă de teza doi, a primului capăt de cerere, prin care reclamantele au solicitat restituirea imobilului prin echivalent, prin compensare cu alte bunuri sau servicii, tribunalul a reţinut că reclamantele aveau obligaţia de a proba, în condiţiile art. 1169 C. civ., existenţa unor alte bunuri de care unitatea deţinătoare, în speţă Municipiul Bucureşti dispunea.
Prin urmare, instanţa nu poate dispune, în baza rolului său activ, fără a avea în vedere principiul disponibilităţii ce funcţionează inclusiv în propunerea probelor, identificarea întregului patrimoniu al unei unităţi administrative. De altfel, reclamantele au arătat în concluziile orale susţinute prin apărător că au înţeles să susţină doar teza restituirii în natură a imobilului, faţă de concluziile raportului de expertiză.
În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, prin care se solicită obligarea pârâtului la daune cominatorii, tribunalul a reţinut că potrivit art. 5803 alin. (5) C. proc. civ. pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol (când obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin alta persoana decât debitorul) nu se pot acorda daune cominatorii.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele susţinând că instanţa a apreciat, greşit, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, că întreaga suprafaţă de teren este afectată de lucrare de utilitate publică - grădina zoologica, făcând imposibilă restituirea în natură. Au solicitat obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a întregului imobil, teren în suprafaţă de 2500 mp şi construcţiile iniţiale deţinute de autorul lor în suprafaţă de 202 mp.
Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 915A/21 decembrie 2011 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa în sensul admiterii contestaţiei, şi obligării Municipiul Bucureşti prin Primarul General să propună atribuirea în natură şi compensare spaţiul comercial situat în str. D., sector 3, Bucureşti în suprafaţă de 165 mp, în valoare de 458.700 euro, identificat şi evaluat prin raportul de expertiză efectuat de expert F.S., în dosarul de apel, pentru imobilul notificat situat în Bucureşti, A.M. compus din teren în suprafaţă de 2.600 mp şi construcţii în suprafaţă de 202,38 mp identificat conform raportului de expertiză efectuat de E.M.R., aflat la dosarul Tribunalul Bucureşti, în valoare totală de 1.441.069 euro, evaluat conform raportului de expertiză efectuat de către F.S., din dosarul Curtea de Apel Bucuresti.
Pentru diferenţa până la valoarea imobilului solicitat prin notificare 982.369 euro, după deducerea sumei actualizate plătite conform H.C.M. nr. 1676/1959, a obligat Municipiul Bucureşti prin Primar General să propună măsuri prin echivalent, conform legii speciale, art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În considerentele deciziei s-a arătat că, ţinând cont de faptul că nu se poate restitui în natură suprafaţa de teren solicitată, în conformitate cu art. 11 alin. (4) coroborate cu art. l alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, instanţa trebuie să acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Dintre imobilele expertizate, instanţa de apel a constatat că poate fi acordat în compensare numai imobilul situat în Bucureşti, str. D., sector 3 în suprafaţă de 165 mp, care nu are CF deschisă aşa cum rezultă din adresa nr. A1. din 27 octombrie 2011 emisă de O.C.P.I., aflată la dosarul de apel. De asemenea, acest imobil este în evidenţa în administrarea A.F.I., fiind construit din fondurile statului sau intrate în proprietatea statului prin diverse decrete şi legi şi că este ocupat în temeiul contractului de închiriere nr. 19 din 18 august 2010. Cu privire la acest imobil nu există nicio cerere de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu există nici un litigiu cu privire la acest imobil.
Cu privire la acordarea daunelor cominatorii s-a reţinut că dispoziţiile art. 5803 alin. (5) din C. proc. civ., interzic posibilitatea acordării unor daune cominatorii în cazul neexecutării unei obligaţii de a face, motiv pentru care instanţa a înlăturat critica formulată.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304. pct. 9 C. proc. civ., susţinând că: nu s-a clarificat situaţia juridică a terenului identificat conform raportului de expertiză, că legea specială nu stabileşte o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii prin echivalent şi nu poate acorda preferabilitate despăgubirii persoanei deposedate sau compensarea cu alte bunuri sau servicii şi că reclamantele nu au dovedit dacă au primit despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, potrivit acordurilor internaţionale, ceea ce ar fi condus la respingerea cererii.
Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., conform cărora instanţa are obligaţia de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepţia invocată cu privire la nulitatea recursului.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În ce priveşte motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În speţă, recurentul nu a invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menţionat anterior şi nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs.
Aşa zisele aspecte de nelegalitate au constat în consideraţii de ordin general referitoare la unele texte din Legea nr. 10/2001 care nu au legătură cu cauza şi care nu cuprind critici referitoare la soluţia de admitere a apelului reclamantelor, astfel că nu pot fi reţinute drept motive de recurs.
Faţă de cele ce preced, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 915 A din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6820/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6816/2012. Civil → |
|---|
