ICCJ. Decizia nr. 6816/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6816/2012
Dosar nr. 5065/62/2008*
Şedinţa publică de la 7 noiembrie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 36/D din 12 februarie 2010, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de T.G. şi S.M., în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL.
A anulat decizia nr. 426 din 30 noiembrie 2005, emisă de intimata, pe care a obligat-o să emită o nouă decizie, prin care să soluţioneze notificarea, în sensul restituirii în natură a părţii din imobilul situat în Braşov, str. M., care nu a fost înstrăinată şi propunerii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor prevăzute de legea specială, pentru partea din imobil înstrăinată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul înscris în CF Braşov, compus din casă şi grădină, a fost proprietatea tatălui reclamanţilor, T.M., fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
Unităţile locative ce compun imobilul au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, iar din imobilul cu destinaţie de grădină, în suprafaţă de 640,80 m.p., 271 m.p. teren este ocupat de curtea şi clădirea Liceului de C.B., restul suprafeţei fiind liberă, ocupată doar de construcţii provizorii.
Prin decizia nr. 426 din 30 noiembrie 2005, pârâta a respins notificarea, motivat de faptul că nu au fost depuse actele doveditoare ale calităţii de persoane îndreptăţite.
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară depus de contestatori, din imobilul cu destinaţia de construcţie sunt libere apartamentele nr. X1., X2. şi X3., iar din imobilul cu destinaţia de grădină este liberă suprafaţa de 369, 80 m.p.
Având în vedere că reclamanţii sunt cetăţeni germani, restituirea în natură a imobilului teren cu destinaţia de grădină poate opera sub forma instituirii unui drept de folosinţă special, conform art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002.
Prin decizia nr. 78/Ap din 17 iunie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte apelul declarat de SC R. SRL, Braşov împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că adresa corectă a imobilului înscris în CF este: Braşov, str. M. nr. MM1., iar adresa actuală este Braşov, str. D.M.
Instanţa de apel a reţinut că excepţia tardivităţii contestaţiei nu este întemeiată, deoarece, prin notificare, s-a cerut comunicarea deciziei sau dispoziţiei motivate la cabinetul avocatului N.Z., fapt ce s-a întâmplat la data de 20 ianuarie 2006.
Această dată, însă, nu poate fi considerată dată a comunicării, deoarece avocatul a înştiinţat pârâta încă din septembrie 2002 că nu s-a încheiat contractul de asistenţă juridică.
În acest context, decizia de soluţionare a notificării trebuia comunicată la domiciliul contestatorilor.
Instanţa de apel a mai reţinut că tribunalul a dispus restituirea în natură a părţii din imobil care nu a fost înstrăinată, fără a o individualiza, ceea ce reprezintă o chestiune de executare, pârâta urmând să ţină cont la emiterea noii decizii de contractele de vânzare - cumpărare existente.
Şi critici le referitoare la teren sunt o chestiune de executare, pentru că pârâta, la momentul la care va emite o nouă decizie, va trimite capetele de cerere din notificare privind imobilele terenuri care nu se află în administrarea sa către municipiul Braşov.
A mai reţinut instanţa de apel, ca singurul motiv întemeiat de apel se referă la eroarea materială cu privire la reţinerea greşită în dispozitiv a adresei imobilului.
Prin decizia nr. 3959 din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a constatat că, la dosarul cauzei, a fost depusă numai adresa înregistrată sub nr. D1. din 6 mai 2008 la SC R. SRL, prin care cabinetul de avocat N.Z. a solicitat comunicarea tuturor datelor necesare reclamanţilor la adresa indicată de aceştia în notificare, cu motivarea că nu fusese perfectat contractul de asistenţă juridică.
Deşi în cuprinsul acestei adrese se menţionează că aspectele învederate fuseseră comunicate pârâtei încă din septembrie 2002, această împrejurare nu a fost dovedită prin probele administrate în cauză.
În lipsa unei astfel de înştiinţări, comunicarea deciziei nr. 426/2005 la data de 20 ianuarie 2006, la adresa cabinetului de avocatură, răspunde cererii expres formulate de notificatori în cuprinsul notificării şi constituie momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei.
Instanţa de recurs a mai constatat că excepţia tardivităţii a fost susţinută de pârâtă prin raportare la data comunicării deciziei către cabinetul de avocatură, dar şi prin raportare la data de 19 octombrie 2006, dată la care decizia a fost recomunicată mandatarului L.W., aspect care nu a fost analizat de către instanţa de apel.
După rejudecare, prin decizia nr. 27Ap din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, doar în ceea ce priveşte adresa corectă a imobilului.
Instanţa de apel a reţinut că, prin raportare la conţinutul adresei emisă de cabinet avocat N.Z., înregistrată sub nr. D1. din 6 mai 2008 la SC R. SRL., rezultă că încă din luna septembrie 2002, apelanta a fost înştiinţată despre necesitatea comunicării actelor sale pe adresa reclamanţilor, iar nu la sediul cabinetului de avocat.
Este nefondată şi excepţia tardivităţii raportată la data comunicării deciziei către L.W., deoarece nu a existat o procură care să ateste calitatea de mandatar a acestei persoane.
Cât priveşte celelalte critici formulate de apelantă, instanţa de rejudecare în apel a preluat întocmai motivarea instanţei care a judecat apelul în primul ciclu procesual şi a constatat, pentru aceleaşi argumente că doar criticile referitoare la adresa reală a imobilului sunt fondate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SRL
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată este nelegală.
Astfel, sub un prim aspect, a arătat că instanţa de apel a soluţionat în mod greşit excepţia tardivităţii contestaţiei, pentru că avocat N.Z. a fost împuternicit de notificatori prin împuternicirea avocaţială din 6 februarie 2002, completată în baza contractului de asistenţă juridică nr. J1./2002 şi a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei la data de 20 ianuarie 2006.
Prin urmare, este irelevant că avocatul a adus la cunoştinţa pârâtei împrejurarea că nu s-a încheiat un contract de asistenţă juridică, atâta vreme cât la dosarul notificării există împuternicire avocaţială.
De asemenea, a susţinut recurenta, în mod greşit a fost avută în vedere adresa din 2002 prin care avocatul a solicitat comunicarea corespondenţei direct petenţilor, pentru că nu s-a tăcut dovada existenţei adresei şi nici a primirii ei de către SC R. SRL.
Cât priveşte comunicarea deciziei către L.W., recurenta a arătat că a comunicat acestuia o copie a deciziei, pentru că, din punctul său de vedere, comunicarea legală a avut loc la 20 ianuarie 2006 la cabinetul avocatului care nu a returnat decizia pentru a fi retransmisă reclamanţilor.
De altfel, L.E. a fost audiat şi nu şi-a recunoscut semnătura de pe dovada de primire a corespondenţei.
Abia la data de 8 iulie 2008, a fost autentificată procura specială nr. S1. prin care L.W. a fost împuternicit să-i reprezinte pe reclamanţi, iar mandatarul, la rândul său, a împuternicit pe D.C. să reprezinte interesele imobiliare ale acestora.
Recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Se constată că, în cauză, prin decizia de casare s-a statuat că, în lipsa înştiinţării din septembrie 2002, la care face trimitere adresa înregistrată sub nr. D1. din 6 mai 2008 la SC R. SRL, comunicarea deciziei nr. 426/2005 la data de 20 ianuarie 2006, la adresa cabinetului de avocatură, răspunde cererii expres formulate de notificatori în cuprinsul notificării şi constituie momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei.
Instanţa de casare a mai reţinut că instanţa de apel s-a mulţumit să-şi fundamenteze soluţia asupra excepţiei tardivităţii numai prin raportare la conţinutul adresei emise de cabinetul de avocat, fără a lămuri aspectul esenţial pretins prin această adresă şi anume, acela că încă din luna septembrie 2002, recurenta fusese înştiinţată despre necesitatea comunicării actelor sale la adresa petenţilor, iar nu la sediul cabinetului de avocat.
Or, se constată că, la rejudecare, instanţa de apel nu a administrat nici un fel de probă pentru a lămuri împrejurarea legată de existenţa menţionatei adrese din septembrie 2002, transmiterea ei şi înregistrarea la societatea pârâtă, deşi soluţia de casare şi trimitere a cauzei viza în principal lămurirea acestui aspect.
Mai mult decât atât, la rejudecare, instanţa de apel a procedat la fel ca în primul ciclu procesual şi a analizat excepţia tardivităţii numai prin raportare la conţinutul adresei emise de cabinetul de avocatură, înregistrată sub nr. D1. din 6 mai 2008 la SC R. SRL., aspect sancţionat de instanţa de recurs prin decizia de casare.
De altfel, instanţa de rejudecare în apel, în considerentele hotărârii a expus extrem de lapidar conţinutul deciziei de casare şi îndrumările instanţei de recurs, limitându-se doar să arate că trimiterea spre rejudecare a vizat lămurirea situaţiei de fapt cu privire la comunicarea deciziei contestate şi analizarea tuturor criticilor invocate prin motivele de apel.
Se constată, aşadar, că rejudecarea în apel a avut un caracter pur formal, instanţa nefiind preocupată de lămurirea situaţiei de fapt în sensul îndrumărilor date prin decizia de casare şi neţinând cont de faptul că instanţa de recurs a statuat că în lipsa dovezilor privind transmiterea adresei din septembrie 2002, data la care a fost comunicată decizia atacată este 20 ianuarie 2006.
De aceea, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea legii, pentru că instanţa de rejudecare trebuia să procedeze doar în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei de recurs.
Prin urmare, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, care va trebui să ţină cont de statuările şi îndrumările date prin prima decizie de casare, precum şi de toate cererile şi apărările formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SRL. împotriva deciziei nr. 2/Ap din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6817/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6815/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
