ICCJ. Decizia nr. 6891/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6891/2012
Dosar nr. 21367/3/2008
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1668 din 02 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.172.890,90 euro, în echivalent RON la data plăţii, despăgubiri pentru exproprierea imobilului teren şi construcţie situat în Bucureşti, sector 1, şos. O. (1.791 mp teren), identificat cu număr cadastral C1. şi la plata sumei de 13.710 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat că reclamanta este proprietara imobilului expropriat, situat în Bucureşti, sector 1, şos. O. (1.791 mp teren) cu număr cadastral C1., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A1. din 23 aprilie 1998, de B.N.P. N., contractului de donaţie autentificat sub A2. din 12 octombrie 2001, de B.N.P. M.V.L. şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A3. din 17 decembrie 2001, de B.N.P. M.V.L.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 45 din 22 aprilie 2008 - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Sector 1 Bucureşti a dispus exproprierea şi s-a aprobat prin consemnare despăgubirea aferentă imobilului sus-menţionat, aflat în proprietatea reclamantei.
Comisia a stabilit o despăgubire în valoare totală de 242.122,50 euro, pentru teren şi investiţiile realizate pe teren. La determinarea cuantumului despăgubirilor s-a avut în vedere suma de 100 euro/mp, în ceea ce priveşte terenul.
În drept, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) - (3) din Legea nr. 198/2004, e xpropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii.
Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Totodată, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, d espăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Experţii vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alin. precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor. Dispoziţiile art. 27 din acelaşi act normativ statuează de asemenea că, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
În cauză, potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în specialităţile topografie, construcţii şi contabilitate, precum şi răspunsului experţilor desemnaţi la obiecţiunile formulate, se constată că despăgubirile cuvenite reclamantei sunt în cuantum total de 1.172.890,90 euro.
În ceea ce priveşte critica pârâtei referitoare la modul de calcul al valorii de circulaţie pentru imobilul teren expertizat, în raport de înţelesul sintagmei „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” din acelaşi art. 26, s-a apreciat că aceasta se impune a fi interpretată ca referindu-se la ofertele imobiliare găsite de experţi în publicaţiile de specialitate, iar nu la preţurile concrete din contracte de vânzare cumpărare efectiv încheiate, fiind practic imposibil ca experţii să ia cunoştinţă de astfel de valori din convenţiile unor terţe persoane, o astfel de sarcină a probei fiind excesiv a fi impusă reclamantului.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.172.890,90 euro, în echivalent RON la data plăţii, despăgubiri pentru exproprierea imobilului teren şi construcţie situat în Bucureşti, sector 1, şos. O. (1.791 mp teren) cu număr cadastral C1.
În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâta, aflată în culpă procesuală, la plata către reclamantă a sumei de 13.710 RON, onorariu avocat şi onorarii experţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C.N.A.D.N.R. Prin decizia civilă nr. 90 din 27 februarie 2012 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a schimbat în parte sentinţa şi pe fond a fost obligată pârâta la plata despăgubirii către reclamantă astfel: - 296.948 euro în echivalent RON la cursul oficial al Băncii Naţionale a României de la data plăţii contravalorii terenului expropriat situat în Bucureşti, Şoseaua O. (1.791 m.p.) identificat cu nr. cadastral C1.; - 978.466,42 RON reprezentând contravaloarea amenajării pe terenul sus menţionat format din: - a) 680.816 RON + 19% - TVA = 129.354,66 RON; b) 135.726 RON + 24% TVA = 32.573,76 RON şi 67.740 euro în echivalent în RON la cursul oficial al Băncii Naţionale a României de la data plăţii. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că instanţa fondului nu a avut în vedere criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii, aşa cum sunt ele prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului”, iar „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa de judecată, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului (…), luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unei constrângeri exagerate. Stabilirea acestui preţ de piaţă presupune administrarea de părţi a unor probe pertinente sub acest aspect şi aprecierea acestora de către judecătorul cauzei.
În soluţionarea apelului declarat de apelantă, instanţa de apel a administrat probe pentru a stabili valoarea efectivă a despăgubirilor la care este îndrituită intimata, în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel instanţa a solicitat să se depună contracte încheiate în perioada de referinţă în prezenta cauză pentru o determinare corectă a despăgubirii.
La întocmirea expertizei experţii au avut în vedere astfel şi preţul consemnat la încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat la nr. 171 din 27 ianuarie 2010 aflat la dosarul de apel.
Intimata nu a administrat dovezi contrare, astfel că instanţa de apel a reţinut valoarea de 296.948 euro în echivalent RON la cursul oficial al Băncii Naţionale a României de la data plăţii drept contravaloare a terenului expropriat, situat în Bucureşti, şos. O. (1.791 mp), identificat cu nr. cadastral C1., ca valoare reală în determinarea cuantumului despăgubirii cuvenită reclamantei. Această valoare este cea care răspunde cerinţei prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile la data efectuării raportului de expertiză.
Pârâta avea posibilitatea să administreze probatoriu prin care să facă dovada preţului de piaţă tranzacţionat în diverse contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu privire la terenuri similare, cu respectarea cerinţei onestităţii convenţiilor pe o piaţă concurenţială, aspect ce nu se regăseşte în prezenta cauză.
Cu privire la valoarea despăgubirii amenajărilor şi îmbunătăţirilor efectuate s-a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de comisia de experţi, concluziile acestora fiind depuse la dosar.
Instanţa de apel a avut în vedere răspunsul la obiecţiunile formulate de intimată şi valoarea TVA-ului de 19% pentru lucrările în valoare de 680.814 RON, care este în cuantum de 129.354,66 RON şi un TVA de 24% pentru lucrările în cuantum de 135.724 RON, care este de 32.573,76 RON, totalul fiind de 978.466,42 RON, care include şi TVA-ul, aşa cum a fost dezvoltat mai sus.
Cu privire la valoarea beneficiului nerealizat, aşa cum este prevăzut el de art. 26 din Legea nr. 33/1994, el a fost menţinut aşa cum a fost evaluat în faţa instanţei fondului, faţă de consemnările din şedinţa publică din 07 februarie 2011 dosarul de apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamanta SC R. SRL, cât şi pârâta C.N.A.D.N.R. SA.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel de către reclamantă vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Reclamanta susţine că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea legii, în condiţiile în care instanţa de apel trebuia să se limiteze doar la analiza criticilor formulate şi pe cale de consecinţă să dispună că data de referinţă pentru calculul despăgubirilor este data expertizei de la fond şi să dea eficienţă variantei din expertiza efectuată în apel care se raporta la momentul efectuării expertizei la fond (aprilie 2009) - 653.715 euro fără TVA.
Or, susţine recurenta, instanţa de apel, comportându-se practic ca o primă instanţă, dă eficienţă variantei din expertiza efectuată în apel care se raporta la data efectuării acestei expertize, respectiv aprilie 2011.
În ce priveşte valoarea de 296.948 euro, se susţine că instanţa de apel încalcă dispoziţiile legale, întrucât în cauză fiind disponibilă o singură tranzacţie, piaţa fiind în mod evident stagnată, metoda comparaţiei cu imobile tranzacţionate, nu reflectă valoarea reală a terenului din lipsa elementelor de comparaţie.
Ca atare, susţine reclamanta, trebuia avută în vedere valoarea de 488.943 euro fără TVA conform punctului de vedere separat al expertului S.D.L. şi nu valoarea dispusă de instanţă.
În aceeaşi idee a încălcării dispoziţiilor legale ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a mai invocat faptul că trebuia acordată cu titlu de prejudiciu, diferenţa de valoare rezultată dintre preţul la data exproprierii ca dată corespunzătoare lipsirii de prerogativele dreptului de proprietate şi preţul la data efectuării expertizei.
O altă critică, vizează faptul că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, faţă de obiectul dedus judecăţii şi de faptul că s-au solicitat despăgubirile în moneda euro fără TVA, în condiţiile în care tocmai valoarea fără TVA trebuie stabilită în mod obligatoriu pentru că la aceasta urmează să se aplice TVA-ul, a cărei valoare trebuie să fie cea aplicabilă la data efectuării raportului de expertiză respectiv 24% pentru toate lucrările.
Recurenta invocă şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materie motiv pentru care susţine şi încălcarea art. 1 Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care la data exproprierii avea „un bun” pentru care despăgubirile ce i se cuvin sunt cele stabilite în mod legal de instanţa de fond în valoare totală de 1.172.890 euro după cum urmează: 784.458 euro fără TVA, valoarea de piaţă, circulaţie a terenului la data exproprierii, 5 martie 2008; - 320.692,90 euro (fără TVA) construcţiile şi amenajările necesare continuării exploatării imobilului; - 67.740 euro fără TVA beneficiul nerealizat de societate.
În subsidiar, reclamanta mai susţine că valoarea totală a despăgubirilor ar fi în sumă totală de 1.051.519 euro compusă din: 653.715 euro fără TVA valoarea terenului la data expertizei la fond (aprilie 2009); - 130.743 euro fără TVA prejudiciul reprezentând diferenţa de valoare rezultată dintre preţul la data exproprierii cu data corespunzătoare lipsirii de prerogativele dreptului de proprietate şi preţul la data expertizei în apel (784.458 euro - 653.715 euro); - 199.321 euro fără TVA construcţiile şi amenajările necesare continuării exploatării imobilului; 67.740 euro fără TVA - beneficiul nerealizat de societate.
Criticile aduse de Statul Român prin C.N.A.D.N.R., hotărârii instanţei de apel, vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel recurenta pârâtă susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care raportul de expertiză întocmit de experţi şi omologat de instanţă are în vedere nu preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile asemănătoare, ci preţul rezultat dintr-o singură tranzacţie imobiliară, fiind astfel eludate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care în opinia recurentei se impune efectuarea unei noi expertize.
Cu privire la recursul pârâtei C.N.A.D.N.R. SA,, reclamanta SC R. SRL ridicat excepţia nulităţii lui, susţinându-se neîncadrarea criticilor în prevederile art 304 C. proc. civ.
În ce priveşte exceptia nulităţii recursului declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art 304 C. proc. civ., sunt de reţinut următoarele aspecte.
Este real că potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul precum şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. îndicarea greşită a motivelor de recurs, nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor intr-unul din motivele prevazute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă incadrarea lor intr-unul din cazurile de nelegalitate prevazute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă,însă recurenta C.N.A.D.N.R. SA, nu numai că s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dar a şi dezvoltat motivele de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care îşi intemeiaza recursul.
Cum, în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici propriu-zise la adresa hotărârii instanţei de apel, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, nu este incidentă excepţia nulităţii recursului pârâtei C.N.A.D.N.R. SA,motiv pentru care această excepţie ridicată de reclamanta SC R. SRL urmează a fi respinsă.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este sancţionată încălcarea de către instanţă a principiului disponibilităţii în virtutea căruia reclamantul este cel care stabileşte limitele judecăţii prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţia concret formulată.
Astfel c ritica legată de incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondată în condiţiile în care instanţa a examinat cauza atât prin prisma obiectului dedus judecăţii, a limitelor investirii cât şi a dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Celelalte critici ale recurentei reclamante şi ale pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. privesc, în esenţă, nemulţumiri legate de modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, critică ce se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este real că potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, însă p entru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, şi anume ca soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea ,iar înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de datele ce au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica dacă instanţele de fond au făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă greşeală de fapt, ştiut fiind că o astfel de verificare era permisă prin dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, în sensul că ele sunt prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi doar nerespectarea acestora poate pune în discuţie o problemă de încălcare a legii. Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reala a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptatite. La calcularea cuantumului despagubirilor experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.Ţ
Raportat tocmai la obiectul dedus judecăţii şi în respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a administrat probe pentru a stabili valoarea efectivă a despăgubirilor la care este îndreptăţită reclamanta, în concordanţă cu criteriile prevăzute de textul legal sus evocat, solicitând depunerea unor contracte încheiate în perioada de referinţă în prezenta cauză pentru o determinare corectă a despăgubirii. Astfel l a întocmirea expertizei experţii au avut în vedere şi preţul consemnat la încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat la 27 ianuarie 2010 precum şi faptul că nu au fost depuse probe contrare de către reclamantă. Or, s tabilirea preţului în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 presupune administrarea de catre părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei. Astfel, dacă respectarea criteriilor prevazute de dispoziţiile legale menţionate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanţă cu criteriile prevazute de textul de lege menţionat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate,nu pot forma obiect al controlului instanţei de recurs. În speţa supusă analizei, sub motivul unei încălcări a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se constată că se solicită, în principal, o reevaluare a probatoriului administrat în faţa instanţelor cu consecinţa stabilirii unui alt cuantum al despagubirii, ceea ce nu este permis instantei de recurs.
Or, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparţine judecătorilor fondului cauzei, iar eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în actuala sa configuraţie.
Cât priveşte relevanţa solicitării de noi probe în apel, această susţinere nu poate fi examinată de instanţa de recurs, faţă de actuala structură a recursului, care nu mai permite reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, inclusiv din perspectiva celor care ar fi fost utile soluţionării cauzei.
Rolul activ al judecătorului, în materie probatorie, se referă la punerea în dezbaterea părţilor a necesităţii efectuării unor probe şi chiar ordonarea acestora, pentru aflarea adevărului obiectiv şi clarificarea raportului juridic dedus judecăţii, chiar şi în condiţiile împotrivirii participanţilor la proces [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.].
Pe de altă parte, examinarea utilităţii şi a concludenţei unor probe în soluţionarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanţei învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanţă în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs faţă de abrogarea prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 a motivului de casare care permitea analiza, în recurs, a situaţiei de fapt în raport de dovezile administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
Faptul că, în urma aprecierii probelor administrate, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de recurentă cu privire la cuantumul despăgubirii cuvenite, pune în discuţie greşita stabilire a situaţiei de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs faţă de cele anterior menţionate. Din perspectiva celor expuse nefiind întrunite cerinţele art 304 pct 6 şi 9 C. proc. civ., ambele recursuri fiind nefondate urmează a fi respinse co nform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, invocată de recurenta-reclamantă SC R. SRL.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R. SRL şi de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 90A din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6892/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 6890/2012. Civil → |
|---|
