ICCJ. Decizia nr. 6917/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6917/2012
Dosar nr. 1886/2/2011
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Deliberând a supra recursului civil de faţă, constată următoarele:
La data de 2 martie 2011 revizuenta L.M.V.V. a solicitat revizuirea deciziei nr. 476/A din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi pct. 5 din C. proc. civ.
Prin decizia sus menţionată, ce formează obiectul căii extraordinare de retractare de faţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.G. împotriva sentinţei civile nr. 1505 din 17 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Inspectoratul Şcolar judeţean Vâlcea şi Primăria oraşului Călimăneşti.
În motivarea cererii sale, revizuenta a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 2 prima ipoteza C. proc. civ., arătând că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ceea ce conduce la vătămarea sa şi a moştenitorilor în drepturile succesorale, după defuncţii M.I.S. şi M.I., proprietarii de drept ai terenurilor, în care este inclus şi cel denumit „Î.T.”, situat în Călimăneşti, judeţul Vâlcea, C.T., fosta str. V.I.L.
Cât priveşte motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 din acelaşi cod, revizuenta a arătat că a doua ipoteza vizează situaţia în care decizia atacată pe calea revizuirii s-a întemeiat pe o hotărâre penală, care, la rândul ei este revizuită. În speţă, este vorba de revizuirea sentinţei penale nr. 45 din 21 noiembrie 1979 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul penal nr. 540/1979, definitivă prin decizia nr. 1043 din 28 mai 1980, pronunţată de fostul Tribunal Suprem, secţia penală, în Dosarul nr. 243/1980.
Se susţine că, în baza cererii din 03 februarie 2011 i s-a eliberat o copie legalizată după sentinţa nr. 157 din 27 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 915/90/2010.
Prin această hotărâre se statuează cu putere de lucru judecat faptul că: „în speţă nu există nicio eroare judiciară cu privire la confiscarea averii autorilor petentei, întrucât instanţele de judecată au dispus doar confiscarea imobilului, nu şi a terenului aferent acestuia, aşa cum eronat pretinde şi susţine revizuenta".
Ca urmare, terenul nu a făcut obiectul pedepsei complementare de confiscare parţială a averii inculpaţilor M.G. şi M.M., însă, în decizia civilă nr. 476 A din 18 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 28219/3/2005, se presupune că şi terenul a fost confiscat.
Această decizie este irevocabilă prin decizia civilă nr. 7387/R din 09 iulie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 28219/3/2005.
Prin decizia nr. 37/A din 02 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a anulat cererea de revizuire formulată de revizuenta L.M.V.V. în calitate de reprezentantă a revizuentului M.M.O., pentru lipsa calităţi de reprezentant.
A respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii L.M.V.V., M.I., M.M.V., M.E.C. şi M.A. împotriva deciziei nr. 476/A din 18 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar al judeţului Vâlcea şi Primăria oraşului Călimăneşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ca tardiv formulată şi, pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din acelaşi cod, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, sub un prin aspect, Curtea a constatat că cererea de revizuire a fost formulată de către L.M.V.V. şi în numele unei persoane decedate la 23 august 2008, respectiv M.G., invocând procura judiciară autentificată sub nr. 568 din 17 februarie 2000 de notar public M.I.M.
Potrivit art. 71 C. proc. civ.: „Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului”.
A mai reţinut instanţă că, în asemenea situaţii, calitatea de parte, adică de persoană ce se adresează instanţei judecătoreşti pentru apărarea unui drept pe care pretinde că îl are, nu aparţine mandatarului, deoarece el nu invocă un drept propriu, ci unul aparţinând persoanei reprezentate şi, nici defunctului, acesta neavând capacitate de folosinţă, ci moştenitorului/moştenitorilor săi, în numele şi pe seama cărora acţionează mandatarul.
În aceste condiţii, Curtea a dispus introducerea în cauză, în calitate de revizuenţi a moştenitorilor lui M.G., dintre aceştia, numai M.M.O. arătând că înţelege să retragă mandatul dat de defunct lui L.M.V.V.
Referitor la termenul depunerii cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a avut în vedere faptul că, hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost comunicată autorului revizuenţilor, M.G. (în viaţă, la momentul respectiv), potrivit dovezii de comunicare ataşată la dosarul instanţei de fond, la data de 18 iulie 2008, astfel că, cererea de revizuire putea fi depusă conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., cel târziu la data de 18 august 2008, fiind însă înregistrată la data de 02 martie 2011, cu mult peste termenul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Curtea a reţinut că nu s-a făcut dovada că revizuenţii ar fi luat cunoştinţă de decizia penală nr. 110/A din 29 decembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s-a respins apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 157 din 27 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 915/90/2010 şi, astfel, aceasta a rămas definitivă potrivit menţiunii făcute de grefa Tribunalul Vâlcea, anterior datei de 03 februarie 2011, când s-a adresat Tribunalului Vâlcea pentru eliberarea unei copii legalizate de pe sentinţă.
Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din acelaşi cod, instanţa a reţinut, în esenţă că, hotărârea care formează obiectul revizuirii s-a întemeiat pe sentinţa penală nr. 45 din 21 noiembrie 1979 a Tribunalului Vâlcea în Dosarul nr. 540/1979. S-a avut în vedere că, prin această hotărâre penală, reclamantul împreună cu soţia sa au fost condamnaţi, fiind dispusă măsura confiscării averii, motiv pentru care imobilul este exceptat de la restituire. În acest sens, instanţa a constatat că titlul statului este reprezentat de o hotărâre penală definitivă şi trecută în puterea lucrului judecat, hotărâre care nu a fost ulterior desfiinţată, prin admiterea unei căi extraordinare de atac.
Prin sentinţa penală nr. 157 din 27 octombrie 2010 1979, Tribunalul Vâlcea a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta L.M.V.V. împotriva sentinţei penale sus menţionate.
Prin urmare, sentinţa penală nr. 45 din 21 noiembrie 1979 pronunţată de Tribunalul Vâlcea nu a fost desfiinţată sau modificată, ci, dimpotrivă, menţinută prin respingerea căii de atac declarate împotriva acesteia, nefiind astfel întrunită ipoteza normativă a textului de lege invocat în susţinerea cererii de revizuire.
Împotriva deciziei nr. 37/A din 02 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucurşeti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs revizuenta L.M.V.V., invocând generic, ca motive de nelegalitate, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ., fără însă a explicita conţinutul acestor critici.
În cuprinsul recursului, revizuenta redă pe larg chestiuni legate de situaţia de fapt, de evoluţia pricinii cu elementele referitoare la formularea şi depunerea notificării, la regimul juridic al terenului, fără însă a aduce critici concrete deciziei recurate, referitoare le motivele de nelegalitate invocate, fără a preciza care sunt motivele contradictorii sau străine cauzei şi nici în ce a constat aplicarea greşită a legii, neconformându-se cerinţelor prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.
Potrivit textului procedural mai sus evocat „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii” şi menţiunea indicată la lit. c) anume, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul”, conform art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs cuprinzând menţiunile obligatorii, explicit şi limitativ enumerate de legiuitor, în cuprinsul lit. a) - d).
Simpla relatare a situaţiei de fapt, fără un corespondent al criticilor în drept, nu poate fi considerată o „motivare”, în sensul redat de legiuitor reglementării căii extraordinare de atac a recursului, caracterizată prin încălcarea sau nerespectarea legalităţii deciziei atacate.
Altfel spus, raţiunea stabilită de legiuitor recursului, ca o cale extraordinară de atac, constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă prin intermediul acesteia, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată, fără a indica în ce anume constă nelegalitatea, nu poate fi apreciată ca o „motivare” a recursului, aşa încât, afirmaţia cu caracter general, în sensul că hotărârea atacată este nelegală, fără o critică la obiect, nu constituie elemente de natură a sprijini recursul, în interesul părţii care îl exercită.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de recurs sunt indicate cu caracter limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, recurenta-revizuentă nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care, astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia în părţilor şi asupra cărora să delibereze.
Susţinerile recurentei, astfel cum au fost redate, nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..
Aşa fiind, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata ca fiind nul, recursul declarat de revizuentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuenta L.M.V.V. împotriva deciziei nr. 37/A din 02 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6886/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6951/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
