ICCJ. Decizia nr. 7027/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7027/2012
Dosar nr. 21839/3/2009
Şedinţa din 15 noiembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 22 mai 2009, reclamantul D.R.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ca pe baza hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa pârâtul să fie obligat şi la exproprierea suprafeţei de teren de 382 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, Jud. Ilfov, şi să se stabilească suma ce se cuvine cu titlu de despăgubiri, iar în subsidiar în cazul în care această cerere se va respinge, să se stabilească suma ce se acordă cu titlu de despăgubiri.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 13 mai 2009 a primit prin poştă Procesul verbal nr. 109 din 27 februarie 2009 împreună cu Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 109/2009, prin care i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 29.896,56 RON pentru exproprierea suprafeţei de teren de 1.512 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, Jud. Ilfov, având număr cadastral AA.
Atât din hotărârea de stabilire a despăgubirilor, cât şi din cuprinsul procesului-verbal rezultă că nu a fost de acord cu privire la cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator deoarece nu s-a avut în vedere valoarea reală a terenului, iar pe de altă parte nu s-a avut în vedere prejudiciul cauzat prin expropriere.
Reclamantul a mai arătat că partea de teren neexpropriată, în suprafaţă de 382 m.p., rămâne fără niciun fel de valoare economică atât datorită suprafeţei mici, cât şi mai ales datorită formei triunghiulare a terenului, care face ca acesta să fie inutilizabil, indiferent de destinaţia care ar dori a se da.
De asemenea, la stabilirea despăgubirii nu a fost avută în vedere diminuarea valorii de circulaţie a restului de teren neexpropriat.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
La data de 30 iunie 2009, reclamantul a formulat precizare la acţiunea introductivă, prin care a solicitat şi anularea în parte a Hotărârii nr. 109/2009, atât sub aspectul suprafeţei expropriate, cât şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor.
La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză efectuat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Prin Sentinţa civilă nr. 212 din 16 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea precizată, a dispus exproprierea şi a terenului în suprafaţă de 382 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, judeţ Ilfov, şi a stabilit cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată pârâta la suma de 169.027 RON, motiv pentru care a anulat în parte Hotărârea nr. 109/2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că terenul în suprafaţă de 382 m.p. este necesar a fi expropriat deoarece nu are nicio valoare economică având în vedere concluziile raportului de expertiză, iar pentru suprafaţa de 2.095 m.p., a dispus acordarea de despăgubiri, raportat la situaţia reţinută din raportul de expertiză.
În ceea ce priveşte valoarea terenului expropriat în suprafaţă de 1.512 m.p., experţii au stabilit că aceasta este în sumă de 97.533 RON, reprezentând valoarea reală a imobilului expropriat.
Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Prin Decizia civilă nr. 572A din 30 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 100.255 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Conform art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică - exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" legiuitorul se referă la preţul efectiv plătit şi consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare autentice, şi nu la ofertele de vânzare ale agenţiilor imobiliare.
Or, comisia de experţi care a efectuat lucrarea ştiinţifică la instanţa de fond şi pe care aceasta şi-a întemeiat soluţia, au avut în vedere numai oferta de vânzare pentru terenuri situate pe teritoriul comunei Moara Vlăsiei pentru stabilirea valorii de circulaţie a terenului în cauză, fiind încălcate în acest fel dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 precizate, cât şi dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, ce fac referire la grila notarilor publici.
Faţă de aceste aspecte, Curtea a avut în vedere expertiza efectuată în calea de atac a apelului, expertiză în care comisia de experţi a avut în vedere preţurile efectiv plătite pentru terenuri de acelaşi fel cu cel supus exproprierii, precum şi încheiate la date cât mai apropiate de momentul exproprierii pentru a se da eficienţă principiului unei juste şi prealabile despăgubiri, consacrat de Constituţie şi de art. 1 din Legea nr. 33/1994, tranzacţii ce au fost ataşate raportului de expertiză.
Conform concluziilor expuse de către comisia de experţi, Curtea a reţinut că valoarea reală a terenului în suprafaţă de 1.512 m.p. este de 63.478 RON, valoarea daunelor cauzate terenului rămas expropriat cu suprafaţa de 382 m.p. este de 16.037 RON, iar valoarea daunelor cauzate terenului în suprafaţă de 2.095 m.p. este de 20.740 RON.
În ceea ce priveşte critica formulată de pârâtă în ceea ce priveşte acordarea unor despăgubiri nejustificate pentru restul de teren de 2.095 m.p., Curtea a reţinut că aceasta este nefondată.
Ambele comisii de experţi, atât cea care a efectuat raportul de expertiză la instanţa de fond, cât şi cea care a efectuat în apel lucrarea de specialitate au concluzionat, în urma verificărilor efectuate, că restul suprafeţei de 2.095 m.p., rămasă neexpropriată, reprezintă un lot greu de organizat datorită formei acesteia, este lipsită de drum de acces, iar traseele utilităţilor trebuie să traverseze proprietăţile vecinilor.
Ca urmare, nu se poate reţine că această suprafaţă de teren care a rămas într-adevăr în proprietatea reclamantului a suferit un spor de valoare, ci dimpotrivă, astfel încât Curtea a dispus acordarea valorii daunelor produse acestui teren, astfel cum a fost calculată de experţi.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către ambele părţi.
1. Reclamantul D.R.D. critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond s-ar fi realizat cu nerespectarea prevederilor legii speciale.
Recurentul-reclamant susţine că valoarea terenului expropriat a fost stabilită corect de către experţi în faţa instanţei de fond, luând în considerare toate criteriile impuse de legea specială.
Totodată, această expertiză a avut în vedere preţurile de la momentul exproprierii, împrejurarea ce asigură caracterul prealabil al despăgubirii.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtului, cu consecinţa menţinerii sentinţei instanţei de fond.
2. Pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a formulat următoarele critici:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, sens în care se arată că instanţa de apel, în mod nelegal, a omologat raportul de expertiză, întrucât experţii au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neţinând seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială a comunei Moara Vlăsiei, deşi la dosar au fost ataşate contracte de vânzare cumpărare autentice având ca obiect terenuri similare celui expropriat.
În ce priveşte suprafaţa de 382 m.p., aceasta poate rămâne în proprietatea reclamantului, atât în ce priveşte categoria de folosinţă a acesteia, cât şi datorită faptului că este prevăzută cu cale de acces, atât la sud, cât şi la vest.
Cu privire la suprafaţa de 2.095 m.p., recurentul-pârât susţine că ambele instanţe, în mod eronat, au ţinut cont de concluziile rapoartelor de expertiză, în sensul că au apreciat că acest teren nu poate înregistra un spor de valoare, din cauza formei acesteia şi a faptului că este lipsită de cale de acces.
Faţă de aceste susţineri, recurentul consideră că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu efectiv, astfel că despăgubirile acordate pentru cele două suprafeţe de teren sunt nejustificate.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii.
Examinând motivele de nelegalitate invocate prin cererile de recurs, Înalta Curte apreciază că ambele recursuri sunt fondate, urmând a fi admise, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de pârât, pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs formulate, atât reclamantul, cât şi pârâtul şi-au exprimat nemulţumirile cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel, aferente imobilului-teren expropriat.
În raport de criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte a procedat la analizarea concomitentă a motivelor de recurs.
Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Prin urmare, criticile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri, atât experţii, cât şi instanţa, vor ţine seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, "luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.".
Se constată astfel că textul de lege stabileşte atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv "data întocmirii raportului de expertiză".
Criticile formulate prin cererile de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.
Cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată sunt, în primul rând, preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Se observă că expertiza de specialitate, efectuată în faza judecăţii în apel, nu a respectat cerinţa privind momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Astfel, experţii desemnaţi de către Curte, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, au folosit metoda comparaţiei cu preţurile de vânzare practicate în legătură cu terenuri similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, însă încheiate în perioada 2006 - 2008, iar nu la momentul întocmirii raportului de expertiză, respectiv februarie 2011.
Instanţa de apel a respins, la termenul din 18 aprilie 2011, obiecţiunile formulate de pârât pe acest aspect şi nu a pus în discuţie, în baza rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., completarea expertizei cu acest obiectiv.
Neprocedând în acest mod, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, la care să poată fi aplicate dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că, impunându-se administrarea probei cu o nouă expertiză, se va proceda la casarea deciziei, reţinându-se şi incidenţa art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere tranzacţii imobiliare cu privire la terenuri similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială cu terenul în litigiu, încheiate în perioada efectuării expertizei, ce vor fi identificate de către experţi, urmând ca şi pârâta să depună diligenţe în vederea procurării unor contracte de vânzare-cumpărare relevante în acest sens.
Cu ocazia rejudecării apelului, curtea de apel va analiza şi celelalte critici formulate prin motivele de recurs.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 314 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, în raport de ultimul motiv de recurs analizat, în limita criticilor găsite întemeiate, şi pe cale de consecinţă va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul D.R.D. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 572 A din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6958/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7031/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
