ICCJ. Decizia nr. 7003/2012. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7003/2012
Dosar nr. 7852/99/2010
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 4 octombrie 2010, P.O."Sf.Ş." din Iaşi a chemat în judecată pe pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială (U.A.T.) a Municipiului Iaşi prin Primar şi Primarul Municipiului Iaşi, pentru a se constata în temeiul art. 111 C. proc. civ. dreptul de proprietate al imobilelor situate în Municipiul Iaşi, str. A., compuse din teren, biserică, casă parohială, prăznicar, magazie.
Tribunalul din oficiu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a Primarului Municipiului Iaşi în temeiul art. 19 a Legii administraţiei publice locale, iar în şedinţa publică din 18 aprilie 2011, reclamanta a precizat că înţelege să se judece numai cu Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Iaşi prin Primar.
Prin Sentinţa civilă nr. 1528 din 4 iulie 2011, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, admite acţiunea şi constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra imobilului identificat şi delimitat prin expertiza tehnică topografică efectuată de expert M.I., lucrare ce face parte integrantă din hotărâre. A fost obligată reclamanta să plătească suma de 430 RON, cu titlu de diferenţă onorar expertiză.
Pentru a pronunţa hotărârea, prima instanţă a constatat că reclamanta a dovedit condiţiile cerute de art. 1890, 1847 C. civ.
Momentul începerii posesiei de către reclamantă asupra imobilelor în litigiu este din anul 1965, împrejurare ce rezultă din înscrisul intitulat Inventar - Jurnal care atestă că la data de 20 decembrie 1965 au fost inventariate imobilele compuse din: biserică, curtea acesteia, casa parohială cu grădina şi curtea acesteia, precum şi magazia situată în spatele curţii casei parohiale.
Posesia asupra acestor imobile a fost exercitată de reclamantă în mod continuu, neîntreruptă, netulburată şi nerevendicată de nimeni. Expertiza tehnică topo cadastrală efectuată în cauză a evidenţiat faptul că suprafaţa totală de teren identificată ca fiind în posesia reclamantei este de 3844 m.p. ce reprezintă Parohia Bisericii Ortodoxe Sf. Ş. Iaşi, prăznicar, casa parohială, magazie şi terenul arabil aferent, situat în Iaşi, strada A. şi amplasat în sectorul cadastral SC X. S-a constatat că biserica este construită pe actualul amplasament în anul 1810, restaurată în anul 1878, Casa Parohială a fost reconstruită în anul 1962, având limitele proprietăţii delimitate prin împrejmuire cu garduri pe toate laturile, terenuri şi clădiri aflate în posesia reclamantei încă din anul 1965, deci o posesie a terenului revendicat de peste 45 de ani.
Prin Decizia civilă nr. 5 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Iaşi prin Primar.
S-a reţinut că imobilul se află în raza teritorială a Municipiului Iaşi, unitatea administrativ teritorială cu personalitate juridică conform art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, ce sunt reprezentate în justiţie, după caz, de primar sau preşedintele Consiliului Judeţean. Cu ocazia adoptării diverselor acte normative legiuitorul nu a fost consecvent în folosirea aceloraşi termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanţii legali ai acestora, însă instanţele judecătoreşti, în baza rolului activ, le revine obligaţia de a califica şi reţine "denumirea" acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de litigiul dedus judecăţii şi de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prin Legea nr. 213/1999 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, legiuitorul defineşte proprietatea publică şi privată a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale stabilind prin art. 5 alin. (2) că domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel, dispoziţie ce se regăseşte şi în art. 121 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001.
Incidente sunt în cauză şi dispoziţiile Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute în România, dispoziţii care prevăd faptul că acestea pot cere constatarea dreptului de proprietate, conferindu-li-se calitatea procesuală activă, cât şi cine are calitate procesuală pasivă, autorităţile sau alte persoane interesate, respectiv unităţile administrativ-teritoriale, în raza teritorială a cărora sunt situate imobilele.
O.U.G. nr. 94/2010 nu poate fi temei de drept în constituirea dreptului de proprietate al reclamantei, imobilul se află în posesia acesteia şi nu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv de stat, ci doar a celor faţă de care U.A.P. a Municipiului Iaşi prin reprezentanţii săi legali ar putea formula pretenţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Iaşi prin primar.
Arată că, având în vedere obiectul acţiunii, respectiv uzucapiune, calitate procesuală nu poate avea decât proprietarul nediligent ori, Municipiul Iaşi, nu este proprietarul nediligent împotriva căruia ar trebui să se îndrepte reclamanta.
Potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, învestind instanţa cu soluţionarea unei anumite cauze, iar conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ., acesta are obligaţia procesuală de a-şi proba pretenţiile.
Aşa cum a statuat şi practica judiciară în materie, acţiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găseşte în posesia imobilului, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care i se recunoaşte dreptul sau dacă dovedeşte că acest drept îi este contestat. Aşadar, reclamanta nu a dovedit că dreptul de proprietate al acestuia asupra imobilului ar fi fost contestat de pârâţi.
Prin expertiza topo-cadastrală judiciară s-a reţinut faptul că în posesia reclamantei se află suprafaţa de 3844 mp teren, posesie ce se consideră a fi începută din anul 1965.
Urmare verificărilor efectuate de către Serviciul G.C. din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, atât în planurile cadastrale cât şi în registrele cadastrale ale posesorilor, imobilul situat în str. A. ce apare ca şi situaţie juridică în posesia reclamantei are suprafaţa de 3433 mp.
Evidenţa cadastrală este declarativ procesuală fiind întocmită în baza declaraţiilor posesorilor.
Având în vedere că există neconcordanţe între suprafaţa de teren solicitată de reclamantă prin acţiune şi cea care reiese din evidenţele cadastrale ale unităţii administrativ-teritoriale, solicită instanţei admiterea recursului formulat şi pe cale de consecinţă modificarea deciziei civile pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Iaşi.
Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Municipiul Iaşi prin primar este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce preced:
Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani de către reclamanta P.O. S.Ş. Iaşi, se cere a fi îndeplinită o singură condiţie şi anume: exercitarea pe durata termenului de 30 de ani, prevăzut de art. 1847 C. civ., a unei posesii neviciate, continuă, publică şi sub nume de proprietar.
Reclamanta a dovedit faptul că posesia asupra imobilului a început în anul 1965, actele de stăpânire efectivă rezultând din înscrisul intitulat "Inventar - jurnal" din care reiese că la data de 20 decembrie 1965 au fost inventariate imobilele compuse din biserică, curtea acesteia, casa parohială şi o magazie.
Actele materiale de stăpânire au demonstrat intenţia reclamantei de a se comporta ca titular al dreptului de proprietate.
Cu referire la critica că ar exista neconcordanţe între suprafaţa de teren solicitată de reclamantă prin acţiune şi cea care rezultă din evidenţele cadastrale, Înalta Curte constată că această critică a fost invocată pentru prima dată în recurs astfel încât nu poate fi analizată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR împotriva Deciziei civile nr. 5 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6894/2012. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 7356/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
