ICCJ. Decizia nr. 7002/2012. Civil

Decizii civile ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7002/2012

Dosar nr. 25544/3/2008

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 671 din 30 aprilie 2009, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi, pe cale de consecinţă: a stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes naţional a imobilelor-terenuri în suprafaţă de 158,94 m.p., respectiv 159,03 m.p., proprietatea reclamantei situate în Bucureşti, şos. O. nr. X, respectiv nr. Y, cu numerele cadastrale AA şi BB, la suma de 285.540 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22/2008, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubirile privitoare la imobilul situat în Bucureşti, şos. O. nr. X în suprafaţă de 158,94 m.p. aflat în proprietatea reclamantei, la suma de 58.375,48 RON, echivalentul a 15.894 euro, imobilul proprietatea reclamantei fiind expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional "fluidizare trafic pe DN1 - Km 8 + 100 - Km 17 + 000 şi centura rutieră în zona de nord a Municipiul Bucureşti - obiect 5A".

Totodată, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 24/2008, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubirile privitoare la imobilul situat în Bucureşti, şos. O. nr. Y în suprafaţă de 159,03 m.p. aflat în proprietatea reclamantei, la suma de 58.408,54 RON, echivalentul a 15.903 euro, imobilul proprietatea reclamantei fiind expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional fluidizare trafic pe DN1 - Km 8 + 100 - Km 17 + 000 şi centura rutieră în zona de nord a Municipiul Bucureşti - obiect 5A".

Prin cererea de chemare în judecată de faţă s-a contestat de către reclamantă cuantumul despăgubirilor propus de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, valoarea despăgubirilor propuse în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004 fiind aşa cum s-a arătat anterior, de 116.783 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea Comisiei prin care i s-a respins în tot sau în parte cererea de despăgubiri. Acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor ar. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii (dispoziţie rămasă în vigoare şi după modificarea legislativă a Legii nr. 198/2004, prin Legea nr. 1984/2008 şi O.U.G. nr. 228/2008).

Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1971/2009, efectuat de către experţii M.D., S.R.R. şi A.D. (comisie alcătuită din expertul desemnat de către instanţă şi din experţii desemnaţi de către părţi), ţinându-se cont de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 285.540 RON la data efectuării expertizei (februarie 2009), respectiv de 243.245 RON la data emiterii hotărârilor (februarie 2008).

Tribunalul a apreciat că la stabilirea cuantumului exproprierii se va lua în considerare valoarea indicată prin raportul de expertiză, de 285.540 RON, întrucât tribunalul a considerat că aceasta reprezintă valoarea reală a imobilului, în sensul de preţ la care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

La aprecierea acestei situaţii, tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care Legea nr. 198/2004 face referire, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.

Or, în raport de aceste dispoziţii legale, suma menţionată prin raportul de expertiză reflectă preţul la care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în respectiva unitate administrativ-teritorială, nefiind preţuri exagerate, cu mult peste valoarea pe care reclamantul ar putea-o obţine pe piaţa liberă.

Totodată, tribunalul a reţinut că valoarea la care s-a ajuns prin raportul de expertiză este însuşită inclusiv de către expertul parte desemnat de către pârât, care nu a înţeles să facă opinie separată, această valoare ţinând cont şi de preţurile cu care se vând imobilele similare în zonă conform ofertelor anexă la raportul de expertiză, ceea ce justifică reţinerea unei valori mai mari decât cea menţionată în hotărârile de acordare a despăgubirilor contestate.

Având în vedere dispoziţiile legale arătate, precum şi considerentele menţionate în cele ce preced, tribunalul a admis cererea şi a stabilit cuantumul despăgubirii pentru expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes naţional a imobilelor-terenuri în suprafaţă de 158,94 m.p., respectiv 159,03 m.p., proprietatea reclamantei situate în Bucureşti, şos. O. nr. X, respectiv nr. Y, cu numerele cadastrale AA şi BB, la suma de 285.540 RON şi va obliga pârâtul la plata sumei de 1.000 RON către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de expertiză).

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 852 din 15 decembrie 2011, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România cu sediul în Bucureşti, sector 1, împotriva Sentinţei civile nr. 671 din 30 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC I.C. SRL cu sediul ales la Cab. Av. "M.C.M." în Bucureşti, str. sector 2, şi pe cale de consecinţă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul diminuării despăgubirilor la suma de 180.220 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În cadrul apelului, s-a efectuat la data de 10 ianuarie 2011 o nouă expertiză tehnică de specialitate, completată cu răspunsul la obiecţiuni, care a conchis că valoarea terenului la data de 25 februarie 2008 este de 239.700,00 RON, echivalentul a 65.500,00 euro, valoarea acestuia la 19 februarie 2009 (data efectuării expertizei în primă instanţă) este de 228.200,00 RON, echivalentul a 53.100 euro; raportat la septembrie 2010 (data dispunerii expertizei în apel) este de 226.465 RON, echivalentul a 53.420 euro, iar la data de 18 noiembrie 2011 (data efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecţiuni în apel) este de 180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro.

Aceeaşi expertiză din apel a stabilit concomitent că prin expropriere nu s-a cauzat reclamantei niciun prejudiciu, neexistând niciun spor de valoare adus terenului rămas neexpropriat.

Sub un al doilea aspect, Curtea a reţinut că preţul (sau valoarea) de circulaţie (piaţă) a unei proprietăţi imobiliare reprezintă suma estimată la care ar putea fi vândută aceasta, printr-o tranzacţie liberă între părţi (vânzător şi cumpărător) informate, decise şi prudente. Valoarea de circulaţie este dată de interacţiunea dintre cererea şi oferta existente la data evaluării.

Sub un al treilea aspect, Curtea a observat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma iniţială: "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (...) în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia". Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză".

Acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3 noiembrie 2008, prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3), că: "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege". Conform art. 15: "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi".

Prin O.U.G. nr. 228/2008, intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009, fraza a doua a art. 9 alin. (3) a fost înlăturată, revenindu-se astfel la soluţia legislativă anterioară sub aspectul momentului care trebuie avut în vedere pentru stabilirea despăgubirilor constând în valoarea imobilului expropriat.

Prima problemă care s-a ridicat în cauză, date fiind cele două modificări legislative intervenite după introducerea cererii de chemare în judecată, a fost aceea a aplicării legii în timp.

Exproprierea este o operaţiune juridică în conţinutul căreia intră mai multe acte juridice şi fapte juridice în sens restrâns, de drept public şi de drept privat, de drept substanţial şi de drept procesual. Caracterul complex al exproprierii ca operaţiune juridică împiedică reducerea acestei operaţiuni doar la unul din actele juridice componente, cum ar fi actul de declarare a utilităţii publice sau hotărârea prin care se dispune exproprierea. Mergând pe acelaşi raţionament, dată fiind reglementarea legală a posibilităţii contestării cuantumului despăgubirilor ulterior momentului transferului dreptului de proprietate, se deduce că efecte ale acestei situaţii juridice se produc şi după data respectivă, mai precis până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează contestaţia.

De aceea, legea nouă, în speţă O.U.G. nr. 228/2008, se aplică (fără a putea fi considerată retroactivă) şi exproprierii în cauză, ca situaţie juridică în curs de formare, modificare la data intrării ei în vigoare (facta pendentia), în aceeaşi măsură în care s-ar fi aplicat şi Legea nr. 184/2008, dacă nu ar fi fost ulterior adoptată ordonanţa de urgenţă în discuţie.

Pe de altă parte, principial este corect că un interes economic se prezintă sub forma unei speranţe legitime la obţinerea unei indemnizări şi constituie un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, dacă are o bază legală suficientă (cauza Broniowski contra Poloniei, Hotărârea din 19 decembrie 2002), chiar dacă existenţa sa nu a fost constatată şi determinată în cuantum exact printr-o hotărâre judecătorească definitivă (cauza Pressos Compania Naviera SA şi alţii contra Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995).

În speţă, dreptul de creanţă pentru o sumă de bani la nivelul valorii imobilului la data transferului dreptului de proprietate nu s-a născut însă în patrimoniul reclamanţilor, deoarece conform celor expuse anterior potrivit dreptului intern, procedura exproprierii este în curs de desfăşurare şi, ca atare, se repercutează asupra sa efectele succesiunii legilor intervenite în toată această perioadă.

Cea de-a doua chestiune cu privire la care s-au exprimat puncte de vedere diferite a fost aceea dacă luarea în considerare a valorii imobilului la altă dată decât aceea a transferului dreptului de proprietate este prin sine însăşi contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Partea a doua a acestui articol înscrie trei condiţii în care privarea de un bun reprezintă o încălcare a titularului asupra acelui bun: - privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; - să fie impusă de o cauză de utilitate publică; - să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional. Jurisprudenţa organelor Convenţiei a mai adăugat o condiţie specifică situaţiei de privare de proprietate, anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului.

În cauza Lithgow şi alţii contra Regatului Unit, Hotărârea din 8 iulie 1986, reclamantele erau societăţi comerciale de construcţii navale şi aeronautice, ale căror bunuri au fost naţionalizate. Fără a contesta legitimitatea scopului urmărit de stat, societăţile au pretins că despăgubirile primite erau vădit insuficiente: guvernul britanic a stabilit un sistem de despăgubire în virtutea căruia titlurile societăţilor naţionalizate (reclamantele) au fost evaluate pe baza valorii pe care o aveau cu trei ani înainte de transferul acţiunilor. Guvernul a precizat că s-a urmărit astfel ca valoarea titlurilor să nu fie alterată de perspectiva naţionalizării. Reclamantele au apreciat că perioada de referinţă trebuie să fie mai aproape de data transferului, întrucât valoarea acţiunilor în realitate a crescut. De asemenea, au subliniat că în dreptul internaţional în general, în situaţii similare, este avută în vedere ca dată a evaluării data privării de proprietate sau cea a transferului. Curtea a considerat că "marja de apreciere" se aplică nu numai cu privire la faptul dacă naţionalizarea a fost de interes public, cât şi în privinţa alegerii condiţiilor de despăgubire. Rolul Curţii se limitează în speţă la a stabili dacă, în alegerea modalităţii de despăgubire, Regatul Unit a depăşit puterea sa largă de apreciere; ea respectă decizia legislativului în acest domeniu, cu excepţia cazului în care aceasta este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă.

În acelaşi sens, într-o cauză mai recentă, Sampsonidis şi alţii contra Greciei, Hotărârea din 6 decembrie 2007, instanţa de contencios european a arătat că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, o privare de proprietate constituie în mod normal o atingere excesivă care nu poate fi justificată pe terenul art. 1 din Protocol. Acest articol nu garantează totuşi, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală a pierderii suferite. Obiective legitime de utilitate publică pot milita pentru o indemnizare inferioară valorii de piaţă a bunului (cauza Sfintele mănăstiri contra Greciei, Hotărârea din 9 decembrie 1994). În continuare, în aceeaşi hotărâre din anul 2007, Curtea a apreciat că nu este chemată să cerceteze pe ce bază au stabilit acestea cuantumul indemnizaţiei. Aşadar, Curtea nu s-a substituit instanţelor greceşti pentru a determina baza care trebuie luată în considerare pentru stabilirea valorii terenului expropriat şi a sumelor care trebuie plătite ca urmare a exproprierii (Malama contra Greciei, cauza 43622/98). Nu există niciun indiciu în dosar că instanţele ar fi dat dovadă de arbitrariu în stabilirea despăgubirilor. În ce priveşte marja de apreciere pe care art. 1 din Protocolul 1 o lasă statelor (Papachelas contra Greciei, cauza 31423/96), Curtea a considerat că preţul fixat este rezonabil în raport cu valoarea bunului expropriat. Este de menţionat şi faptul că, potrivit legislaţiei interne a Greciei (art. 13 alin. (1) din Decretul-lege nr. 797/1971, despăgubirea se calculează în raport cu valoarea reală a bunului expropriat la momentul publicării deciziei care anunţă exproprierea.

De vreme ce instanţa europeană nu a considerat contrară art. 1 din Protocolul nr. 1, luarea în considerare a valorii bunului cu trei ani înainte de transferul acţiunilor şi, respectiv, la data publicării anunţului privind exproprierea, nu s-a putut susţine că aceasta ar fi apreciat că data faţă de care urmează să se stabilească cuantumul despăgubirii la care sunt îndreptăţite persoanele expropriate trebuie să fie în mod obligatoriu cea a transferului dreptului de proprietate.

Ceea ce a sancţionat în mod consecvent Curtea Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv prin Decizia-pilot Yetis et autres contra Turciei din 6 iulie 2010, este termenul în care sunt acordate şi plătite despăgubirile care se calculează pornind de la o valoare a imobilului de la o dată mult anterioară. În această cauză s-a reţinut că în decembrie 2000, administraţia a declarat de utilitate publică exproprierea unui teren agricol, în vederea construirii unui tronson de autostradă. În privinţa acordului cu privire la cuantumul despăgubirilor, la 27 decembrie 2002, administraţia a sesizat instanţa cu o cerere de stabilire a sumei ce urmează a fi plătită şi de înscriere a imobilului pe numele său în cartea funciară. După efectuarea a trei expertize, instanţa a stabilit că, la data sesizării sale, valoarea terenului era mai mare de 32 miliarde de lire turceşti şi a obligat administraţia să plătească această sumă de bani într-un cont blocat, ceea ce s-a îndeplinit la 22 noiembrie 2002. Printr-o hotărâre din 26 noiembrie 2002, definitivă în ce priveşte transferul dreptului de proprietate, dar supusă căilor de atac în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, instanţa a ordonat plata acestei sume, fără daune interese moratorii, către reclamanţi. La 18 noiembrie 2003, Curtea de Casaţie a casat hotărârea primei instanţe. După efectuarea a două expertize dispuse din oficiu, la 15 octombrie 2004, prima instanţă a stabilit cuantumul total al despăgubirilor (la data sesizării) la mai mult de 68 miliarde de lire turceşti şi a respins cererea reclamanţilor de plată a unor daune interese pentru întârziere.

Reclamanţii s-au plâns de faptul că despăgubirile pentru expropriere nu mai corespund, la momentul plăţii, valorii reale a terenului. Curtea a arătat că încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 constatată îşi are originea într-o problemă structurală dată de absenţa, în dreptul turc, a unui mecanism care să permită jurisdicţiilor naţionale să ţină cont de deprecierea care poate interveni prin efectul conjugat al duratei procedurii şi creşterii inflaţiei.

Concluzia este aceea că, indiferent de data la care se raportează valoarea imobilului ce va fi avută în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, plata trebuie să se facă într-un termen cât mai scurt calculat începând cu momentul menţionat.

De aceea, având în vedere şi faptul că valoarea imobilului poate şi să crească, iar nu numai să scadă, iar soluţia trebuie să fie aceeaşi în ambele cazuri, s-a ţinut seama, în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de preţul de piaţă la data efectuării expertizei în apel, completate prin răspunsul la obiecţiuni, care prin ipoteză este mai apropiată de momentul plăţii.

Pe cale de consecinţă, dintre cele patru valori stabilite prin expertiza efectuată în apel, în principiu, s-a avut în vedere cea corespunzătoare despăgubirilor la data întocmirii raportului final din această fază procesuală.

Sub acelaşi aspect, s-a menţionat şi faptul că sintagma data efectuării expertizei în apel se grefează pe ipoteza existenţei unei expertize complete din perspectiva dispoziţiilor procesuale care o reglementează.

Astfel, raportat la normele juridice ale art. 212 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză", Curtea a apreciat că data efectuării unei expertize este reprezentată de data la care s-a răspuns la obiecţiunile formulate de părţi, faţă de raportul de expertiză iniţial, deoarece acest răspuns întregeşte expertiza şi configurează forma sa finală.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionate, a declarat recurs Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Critica adusă deciziei recurate ţine de greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

- Raportul de expertiză întocmit de echipa de experţi şi omologat are în vedere nu preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele asemănătoare în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, ci preţul rezultat dintr-o singură tranzacţie imobiliară.

- Că, prin raportare la preţul reţinut printr-un singur contract de vânzare-cumpărare, au fost eludate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi, pe cale de consecinţă, se impune efectuarea unei noi expertize, care să respecte spiritul legii.

Recursul Statului Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

În faza de apel, corect s-a efectuat la data de 10 ianuarie 2001 o nouă expertiză tehnică de specialitate, completată cu răspunsul la obiecţiuni, care a conchis că valoarea terenului la data de 25 februarie 2008 este de 239.700,00 RON, echivalentul a 65.500,00 euro, valoarea acestuia la 19 februarie 2009 (data efectuării expertizei în primă instanţă) este de 228.200,00 RON, echivalentul a 53.100 euro; raportat la septembrie 2010 (data dispunerii expertizei în apel) este de 226.465 RON, echivalentul a 53.420 euro, iar la data de 18 noiembrie 2011 (data efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecţiuni în apel) este de 180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro.

Aceeaşi expertiză din apel a stabilit concomitent, că prin expropriere, nu s-a cauzat reclamantei niciun prejudiciu, neexistând niciun spor de valoare adus terenului rămas neexpropriat.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că preţul (sau valoarea) de circulaţie (piaţă) a unei proprietăţi imobiliare reprezintă suma estimată la care ar putea fi vândută aceasta, printr-o tranzacţie liberă între părţi (vânzător şi cumpărător) informate, decise şi prudente. Valoarea de circulaţie este dată de interacţiunea dintre cererea şi oferta existente la data evaluării.

În acelaşi context, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma iniţială: "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (...) în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia". Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză".

Legea nouă, în speţă O.U.G. nr. 228/2008, se aplică şi exproprierii în cauză, ca situaţie juridică în curs de formare, modificare la data intrării ei în vigoare, în aceeaşi măsură în care s-ar fi aplicat şi Legea nr. 184/2008, dacă nu ar fi fost ulterior adoptată ordonanţa de urgenţă în discuţie.

În speţă, dreptul de creanţă pentru o sumă de bani la nivelul valorii imobilului la data transferului dreptului de proprietate nu s-a născut însă în patrimoniul reclamanţilor, deoarece, conform celor expuse anterior potrivit dreptului intern, procedura exproprierii este în curs de desfăşurare şi, ca atare, se repercutează asupra sa efectele succesiunii legilor intervenite în toată această perioadă.

O a doua problemă cu privire la care s-au exprimat puncte de vedere diferite, este aceea dacă luarea în considerare a valorii imobilului la altă dată decât aceea a transferului dreptului de proprietate este prin sine însăşi contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Din perspectiva tuturor considerentelor se poate concluziona, pe de o parte, că data întocmirii raportului de expertiză, din formularea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este data la care s-a răspuns la obiecţiunile formulate, iar, pe de altă parte, asupra caracterului nefondat al mijlocului de apărare al intimatei, vizând inexistenţa obiectului statuat de instanţa de apel privind evaluarea în raport de acest moment precizat.

Analizând aceste consideraţii teoretice, a speţei prezentate, se observă că valoarea de circulaţie a suprafeţei de teren în litigiu, la data de 18 noiembrie 2011 (data efectuării expertizei completate cu răspunsul la obiecţiuni în faza de apel) este de 180.220 RON, echivalentul a 41.340 euro, nefiind înregistrate niciun prejudiciu şi niciun spor de valoare, impunându-se, pe cale de consecinţă, reformarea sentinţei civile constatate în acest sens.

Cu privire la criticile referitoare la explicitarea modului de calcul folosit de către experţii care au efectuat expertiza în primă instanţă, instanţa de apel corect a constatat că acestea au rămas fără obiect, în condiţiile în care în apel a fost administrat un nou asemenea mijloc de probă.

De asemenea, instanţa de apel corect a admis apelul ca fondat şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul diminuării despăgubirilor la suma de 180.220 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Pentru toate aceste considerente, se va respinge excepţia nulităţii recursului şi, de asemenea, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, împotriva Deciziei civile nr. 852 din 15 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Deciziei civile nr. 852A din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 7001/2012. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 7079/2012. Civil. Strămutare. Fond →

ICCJ. Decizia nr. 7002/2012. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7002/2012. Civil