ICCJ. Decizia nr. 7032/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7032/2012
Dosar nr. 45024/3/2009
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 681 din 17 mai 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis contestaţia formulată de reclamantele M.R., M.T. şi M.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general, a anulat dispoziţia nr. D1. din 30 septembrie 2009 şi a obligat pârâtul să restituie în natură reclamantelor terenul în suprafaţă de 1.566 mp situat în Bucureşti, str. G.E., identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert M.B., cu obligaţia pentru reclamante de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 5 ani, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 28A din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost schimbată în tot sentinţa apelată şi a fost respinsă contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în raport cu datele de identificare a terenului şi situaţia juridică a acestuia, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul suprafeţelor de teren afectate unor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Terenul în litigiu reprezintă în mare proporţie curtea Şcolii nr. 5 astfel că, dată fiind destinaţia sa, întrucât deserveşte interesele comunităţii, se încadrează în categoria amenajărilor de utilitate publică ale localităţii. Instanţa de apel a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece în cauză nu se pune problema restituirii şcolii, ci doar a unei suprafeţe de teren situată în curtea şcolii. Pe de altă parte, suprafeţele identificate distinct în raportul de expertiză ca fiind spaţiu verde aferent imobilelor cu nr. X1.-X2. str. P.A., suprafaţă asfaltată situată în afara zidului şcolii şi suprafaţă ocupată de un teren de joacă pentru copii reprezintă amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2007 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii, nefiind posibilă restituirea în natură.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele M.R., M.T. şi M.L., solicitând modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului declarat de pârât şi menţinerea sentinţei instanţei de fond. În motivarea recursului au susţinut că instanţa de apel face o greşită aplicare atât a art. 16 din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, cât şi a art. 10.3 din Normele de aplicare a legii, pe care le citează trunchiat, că situaţia terenului pe care îl revendică nu se găseşte în nicio teză a art. 10.3 din Norme, că prin decizia recurată nu au fost coroborate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu cele ale art. 46 din O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea Legii nr. 94/1995. De asemenea, au susţinut că instanţa de apel, când a apreciat că art. 16 din Legea nr. 10/2001 se referă doar la imobilele afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de învăţământ, a pierdut din vedere integralitatea acestei dispoziţii legale, că prin refuzul restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 1566,60 mp s-a încălcat principiul de bază al legii. Totodată, recurentele susţin că şi în legătură cu cele trei suprafeţe, reţinute în mod distinct de către instanţa de apel, aflate în afara gardului şcolii şi însumând 138,3 mp, s-a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece nu terenul de 60,39 mp nu este amenajat ca loc de joacă, iar cu privire la cel reţinut ca având destinaţie de spaţiu verde nu s-a făcut nicio dovadă că la data formulării notificării ar fi fost deja amenajat în acest sens. Chiar dacă ar fi fost amenajate, acestea nu sunt excluse de la restituirea în natură, nefăcând parte din categoria servituţilor sau amenajărilor de utilitate publică enumerate de art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Cea de-a treia suprafaţă de 24,34 mp, situată în afara gardului şcolii, nu este trotuar şi nu face parte nici ea din categoria terenurilor exceptate de la restituire.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Problema de analizat în cauză este aceea a determinării dispoziţiilor legale aplicabile imobilului a cărui restituire se solicită, cu consecinţa stabilirii modalităţii de restituire.
Potrivit contestaţiei formulate de reclamante litigiul poartă asupra terenului liber de construcţii în suprafaţă de 1566,60 mp situat în Bucureşti, strada G.E.
Terenul a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în apel, care constată că în momentul de faţă acesta este curtea asfaltată a Şcolii generale nr. 5.
Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt în sensul că „În situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau dispoziţiei, pentru cele arătate la punctul 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a).”
În raport de împrejurările de fapt, pe deplin stabilite prin hotărârea atacată şi necontestate de părţi, în mod corect instanţa de apel a constatat că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, reclamantele nesolicitând restituirea în natură a şcolii, ci doar a unui teren situat în incinta acesteia.
Or, faţă de afectaţiunea specială a acestui teren, modalitatea de restituire urmează a se determina în raport cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aşa cum în mod legal a decis instanţa de apel.
Aceasta deoarece art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reglementează situaţia terenurilor rămase libere de construcţii, respectiv a celor afectate de amenajări de utilitate publică.
Stabilind norma de drept aplicabilă terenului a cărui restituire se solicită, instanţa urmează a analiza dacă acesta este, într-adevăr, afectat de asemenea amenajări.
Art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare defineşte sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale”, arătând că sunt avute în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie, dotări tehnico-utilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, etc.
Prin chiar recursul declarat, reclamantele învederează instanţei că acest teren se află în incinta Şcolii generale nr. 5, fiind folosit ca teren de sport.
Or, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului către reclamante este tocmai existenţa unei asemenea amenajări de utilitate publică, a cărei exploatare normală în interesul general al colectivităţii (Şcolii generale nr. 5) ar fi îngrădită printr-o astfel de măsură reparatorie.
În mod similar, măsurile reparatorii în echivalent au fost în mod legal stabilite şi pentru celelalte trei suprafeţe de teren situate în afara incintei şcolii, identificate prin raportul de expertiză astfel: 53,57 mp - spaţiu verde aferent imobilelor cu nr. X1.-X2. str. P.A., 24,34 mp - suprafaţă asfaltată situată în afara gardului şcolii la actuala poartă de intrare şi 60,39 mp - suprafaţă ocupată de un teren de joacă pentru copii.
Situarea acestor suprafeţe în imediata vecinătate a blocurilor, respectiv la intrarea în şcoală, face neîndoielnică folosinţa cu caracter general pe care o asigură comunităţii, ceea ce atrage calificarea amenajărilor ca fiind de utilitate publică. Faptul că pe o porţiune de teren nu există construcţii sau nu este afectată de reţele de utilitate publică, nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren reclamantelor, atâta vreme cât el face parte dintr-un spaţiu conceput şi amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunităţii.
Această împrejurare este de natură a da eficienţă dispoziţiilor ce constituie excepţia de la principiul caracterului prioritar al restituirii în natură, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 10/2001
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M.R., M.T. şi M.L. împotriva deciziei civile nr. 28A din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7046/2012. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7030/2012. Civil → |
|---|
