ICCJ. Decizia nr. 7066/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7066/2012
Dosar nr. 545/117/2008
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 538 din 11 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 545/117/2008, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul T.G., decedat în cursul procesului, şi continuată de moştenitorii C.I.G. şi C.A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 februarie 2008, reclamantul T.G. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca, să dispună: anularea dispoziţiei nr. D1. din 27 decembrie 2007, emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca şi restituirea în natură a suprafeţei de 86 mp. teren curte, înscris în CF nr. C1., cu nr. T1. şi T2., precum şi WC-ul din curte înscris în CF nr. C2., precum şi acordarea în compensaţie de alte bunuri (apartamente) pentru apartamentele ce nu se pot restitui în natură.
În motivele cererii, reclamantul a arătat că solicitarea de restituire în natură a fost respinsă pentru apartamentele nr. X1., X2., X3., X4., X9., X10., X11. şi X15. înscrise în CF nr. C3., acestea fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi s-a dispus acordarea de despăgubiri.
Reclamantul nu poate să fie de acord cu propunerea de despăgubiri şi, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 solicită acordarea în compensare a altor bunuri (apartamente).
În ceea ce priveşte terenul - curte în suprafaţă de 86 mp, înscris în CF nr. C1. cu nr. T1. şi T2. şi W.C.-ul din curte înscris în CF nr. C2., reclamantul a precizat că restituirea în natură este posibilă, în aceste condiţii neexistând în mod legal altă variantă legală de reparaţie.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, pct. 1.7 din H.G. nr. 250/2007.
Prin dispoziţia nr. D1. din 27 decembrie 2007, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, respectiv: apartamentele nr. X1., X2., X3., X4., X9., X10., X11. şi X15., înscrise în CF nr. C3., cu părţile indivize comune aferente înscrise în CF colectivă nr. C2., pentru terenul curte aferent acestora în suprafaţă de 86 mp, înscris în CF nr. C1., cu nr. T1. şi T2., situate în Cluj-Napoca, str. I.M., în favoarea reclamantului T.G.
În cuprinsul referatului privind propunerea de soluţionare a notificării cu nr. N1. din 25 februarie 2007, s-a reţinut că imobilul a fost înscris iniţial în CF nr. C1., cu nr. T1. şi T2., compus din casă cu subsol, parter şi etaj, teren în suprafaţă de 731 mp. Imobilul este împărţit în baza documentaţiei de întabulare pe apartamente, în 16 apartamente, situate pe parcela de teren şi construcţie în suprafaţă de 511 mp, nr. T1./1 şi T2./1, care s-a transcris în CF colectivă nr. C2. şi CF ind. nr. C3., iar terenul în suprafaţă de 220 mp, cu nr. T1. şi T2., s-a reînscris în CF iniţial sub A+3. S-a reţinut, de asemenea, că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la fostul proprietar tabular T.G.
Prin prezenta acţiune se solicită restituirea în natură a suprafeţei de 86 mp teren curte, înscrisă în CF nr. C1. Cluj, cu nr. T1. şi T2., precum şi a anexei WC din curte, înscrisă în CF nr. C2. Cluj şi acordarea în compensare a unor imobile pentru apartamentele ce nu se pot restitui în natură.
Situaţia imobilelor a căror restituire în natură se solicită, respectiv curte şi anexă, la apartamentele nerestituite în natură prin dispoziţia nr. D1. din 27 decembrie 2007, impunea în mod necesar un raport de expertiză ale cărui concluzii să lămurească instanţa cu privire la aceste imobile, expertiză care însă nu s-a efectuat datorită lipsei de diligenţă a moştenitorilor reclamantului decedat.
Astfel, conform înscrierilor din CF nr. C1. Cluj, terenul cu nr. T1. şi T2. are suprafaţa de 220 mp. fiind aferent construcţiei casă cu 16 apartamente din CF colectivă nr. C2. Cluj.
Tribunalul a constatat, de altfel, că prin Dispoziţia nr. 10 din 06 ianuarie 2004, emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca, din terenul curte în suprafaţă de 134 mp., cu nr. T1. şi T2., înscris în CF nr. C1. Cluj, din imobilul situat în str. I.M., notificatorului T.G. i s-a restituit în natură cota de teren aferentă apartamentelor nr. X5., X6., X7., X8., X12., X13. X14. şi X16. În acest sens a fost modificată dispoziţia anterior emisă cu nr. D2. din 28 octombrie 2003. Chiar şi în ipoteza în care s-ar fi efectuat expertiza, parcela în suprafaţă de 86 mp. nu putea fi restituită în natură deoarece constituie o parcelă neconstruibilă din punct de vedere urbanistic.
Cu privire la anexa WC, solicitată, de asemenea, a fi restituită în natură, tribunalul a constatat că reprezintă parte indiviză comună a imobilului casă cu 16 apartamente, aşa cum rezultă din foaia de avere a cărţii funciare colective menţionate mai sus.
Raportat la cele expuse, tribunalul a apreciat că, din probatoriul administrat, nu rezultă că ar exista posibilitatea restituirii în natură a celor două imobile solicitate prin primul capăt de cerere, astfel încât dispoziţia a fost emisă de către pârât cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată.
Referitor la cererea având ca obiect acordarea unor bunuri în compensare pentru apartamentele nerestituite în natură din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. I.M., tribunalul a încuviinţat solicitarea reclamantului de a se comunica la dosarul cauzei lista imobilelor aflate în domeniul privat al mun. Cluj-Napoca. Înscrisurile au fost comunicate şi ataşate la dosarul cauzei.
Tribunalul a reţinut că nici reclamantul T.G. şi ulterior nici moştenitorii acestuia nu au indicat nici un imobil din cuprinsul inventarelor depuse, cu solicitarea de a se completa raportul de expertiză cu un obiectiv de identificare şi de stabilire a valorii unui asemenea imobil.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a apreciat că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii C.A. şi C.I.G., solicitând desfiinţarea acesteia ca netemeinică şi nelegală, iar pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu consecinţa acordării de despăgubiri în compensare, având în vedere următoarele argumente:
În virtutea rolului activ, instanţa de fond trebuia să insiste pentru administrarea probei cu expertiză, în condiţiile în care onorariul expertului a fost achitat de reclamanţi încă din data de 18 mai 2010, iar această probă era esenţială pentru dezlegarea pricinii.
Prima instanţă a încălcat dispoziţiile Legii nr. 247/2005, care impune judecarea cauzelor cu celeritate şi maximă diligenţă, chiar dacă apărările părţilor sunt deficitare. Or, în opinia reclamanţilor, cererea de compensare cu alte imobile obliga la administrarea probei cu expertiza, dispusă chiar din oficiu.
Cu privire la terenul în suprafaţă de 86 mp, reclamanţii au susţinut că argumentele care susţin soluţia de respingere a cererii de restituire sunt contrazise prin însăşi situaţia de fapt, reţinută corect în considerentele sentinţei. Această suprafaţă de teren face parte din terenul ce reprezintă curtea imobilului naţionalizat, cererea vizând şi o necesitate funcţională, aceea de a fi restituită întreaga curte a imobilului. Instanţa a greşit atunci când a tratat problema parcelei de 86 mp, ca şi cum aceasta ar fi independentă, prin omiterea faptului că ea aparţine curţii imobilului din care s-a restituit doar terenul de sub construcţie.
În ceea ce priveşte WC-ul din curte, cererea de restituire în natură a fost respinsă fără argumente, în condiţiile în care nu există dovezi din care să rezultă că acesta ar fi funcţional şi utilizat de cineva.
Hotărârea a fost pronunţată fără o analiză clară a situaţiei de fapt şi de drept, omise fiind două aspecte esenţiale, şi anume: acela că imobilul în totalitate a fost naţionalizat ca şi teren şi edificiu, cu funcţionalitate aparte şi, de asemenea, că această funcţionalitate există şi astăzi.
Având în vedere principiul restituirii în natură, prima instanţă trebuia să observe faptul că este posibilă o astfel de restituire a întregului imobil teren, a WC -ului din curte şi apartamentelor ce nu au fost vândute.
Soluţia primei instanţe este lipsită de temei şi în ceea ce priveşte măsura compensării, în condiţiile în care, deşi reţine faptul că această măsură este posibilă, instanţa respinge cererea cu argumentul că reclamanţii nu au indicat apartamentele pe care le solicită în compensare. Or, reclamanţii au lăsat la aprecierea instanţei determinarea şi individualizarea acestor bunuri.
Prin înscrisul denumit „Precizare a motivelor de apel”, depus la termenul din 05 octombrie 2010, reclamanţii au susţinut că respingerea cererii de restituire a terenului în suprafaţă de 86 mp, este nelegală, în condiţiile în care diferenţa de 67/110 mp le-a fost deja restituită şi au calitatea de proprietari tabulari. Acest teren nu este aferent apartamentelor vândute şi apare pe lista Primăriei ca fiind liber.
Reclamanţii au solicitat compensarea cu alte bunuri pentru cele 7 apartamente înstrăinate, respectiv cu apartamente similare din proprietatea Municipiului Cluj-Napoca.
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia nr. 303/A din 28 octombrie 2011, a admis în parte apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 538 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantul T.G. şi continuată de moştenitorii C.I.G. şi C.A.
În consecinţă, a anulat în parte dispoziţia nr. D1. din 27 decembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca şi l-a obligat pe acesta să restituie în natură, reclamanţilor, terenul curte în suprafaţă de 86 mp înscris în CF nr. C1. Cluj-Napoca, cu nr. T1., T2. situat administrativ în Cluj-Napoca, str. I.M., în limitele cotei de 86/220 părţi.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor cheltuieli parţiale de judecată în apel în sumă de 2500 RON.
Instanţa de apel a constatat că apelul reclamanţilor este în parte fondat şi l-a admis pentru următoarele considerente:
Sub aspectul stării de fapt, s-a stabilit cu certitudine, prin hotărârea atacată, că imobilul situat administrativ în Cluj-Napoca, str. I.M., înscris iniţial în CF nr. C1. Cluj, cu nr. T1., T2., reprezentând casă cu subsol, parter şi etaj precum şi teren în suprafaţă de 731 mp, a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la fostul proprietar tabular T.G.
Proprietarul T.G. a decedat în data de 17 iulie 2008, moştenitorii acestuia fiind C.A. şi C.I.G., potrivit certificatului de moştenitor nr. M1. din 02 martie 2010.
Ulterior preluării, imobilul a fost dezmembrat, în două parcele cu numere top noi, după cum urmează:
- imobil cu nr. nou T1./1, T2./1 reprezentând casă cu 16 apartamente, cu părţi indivize comune: teren în suprafaţă de 511 mp, fundaţiile, faţadele, casa scării, coridor de intrare poartă, pod, WC curte, coridor la etaj, înscris în CF col nr. C2. Cluj-Napoca;
- imobil cu nr. nou T1./2, T2., teren în suprafaţă de 220 mp, având ca proprietari Statul Român, în cotă de 86/220 parte şi C.I.G., C.A., împreună în cotă de 184/220 parte.
Din totalul de 16 apartamente, au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, apartamentele identificate cu numerele administrative X1., X2., X3., X4., X9., X10., X11. şi X15., celelalte 8 apartamente libere, împreună cu terenul curte aferent acestora în suprafaţă de 134 mp, fiind restituite fostului proprietar T.G., prin dispoziţia din 28 octombrie 2003, modificată prin dispoziţia din 06 ianuarie 2004.
Ulterior, prin dispoziţia nr. D1. din 27 decembrie 2004, care a fost contestată prin prezenta acţiune, se propune acordarea unor despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, pentru terenul construit aferent acestora şi pentru terenul curte aferent acestora, în suprafaţă de 86 mp, înscris în CF nr. C1. Cluj-Napoca, cu nr. T1. şi T2.
Potrivit raportului de expertiză tehnică-judiciară efectuat în apel de expert inginer M.A., suprafaţa de 86 mp teren, a cărei restituire este pretinsă de reclamanţi, este liberă de reţele de utilităţi şi susceptibilă de restituire, în sensul Legii nr. 10/2001. Mai mult decât atât, suprafaţa în litigiu nu reprezintă teren aferent niciunuia dintre apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, fiind identificată în parcela cu nr. T1., T2.
Reţinând, aşadar, că parcela în suprafaţă de 86 mp, este liberă, neafectată de construcţii sau de alte utilităţi şi este amplasată în prelungirea parcelei de 134 mp. cu privire la care s-a dispus restituirea în favoarea fostului proprietar tabular, în considerarea principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat legislativ prin art. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a constatat că este întemeiată solicitarea reclamanţilor sub acest aspect şi a dispus în consecinţă.
Conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
În acest context, reclamanţii au pretins acordarea unor apartamente în imobile situate în Cluj-Napoca, str. I.M., ca măsură compensatorie pentru cele 8 apartamente înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
Verificând situaţia juridică a imobilelor pretinse în compensare, instanţa de apel a reţinut din adresa Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nr. A1./2011, că în imobilele situate administrativ la nr. B1., B2. şi B3., nu mai sunt apartamente în fondul de stat, iar imobilul din str. I.M. nr. B4. este revendicat în baza Legii nr. 10/2001 de terţii S.N. şi D.P. Mai mult decât atât, alte bunuri nu pot fi acordate în compensare reclamanţilor, conform tabelului afişat lunar potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a apreciat că, aşa fiind, stabilirea unei măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale, rămâne singura variantă posibilă iar din această perspectivă dispoziţia Primarului municipiului Cluj-Napoca poartă atributul legalităţii.
Cu referire la WC-ul colectiv din curtea imobilului, solicitat a fi restituit în natură, instanţa de apel a reţinut, din analiza colii funciare şi a raportului de expertiză tehnică-judiciară, că acesta reprezintă parte indiviză comună a tuturor celor 16 apartamente, din care 8 înstrăinate unor terţe persoane, astfel că o restituire în natură, în proprietatea exclusivă a reclamanţilor, nu este legal posibilă, urmând ca, şi cu privire la acest bun, reclamanţii să primească măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 538 din 11 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, cu consecinţa menţinerii sentinţei tribunalului ca temeinică şi legal.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală pentru următoarele argumente:
În ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului curte în suprafaţă de 86 m.p., înscris în CF nr. C1., cu nr. T1., T2./1/2 situat în Cluj-Napoca, str. I.M., în limitele cotei de 86/220 părţi, în mod greşit instanţa de apel a considerat că parcela de 86 m.p. este liberă, neafectată de construcţii sau de alte utilităţi şi că, pe cale de consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1, art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece a omis prevederile H.G. nr. 923/2011, potrivit cărora nu se restituie în natură terenurile necesare pentru buna exploatare a imobilelor din jur.
Astfel, prin restituirea suprafeţei de teren - curte menţionată, având în vedere amplasarea acesteia în mijlocul curţii, ceilalţi coproprietari sunt lipsiţi de orice curte - spaţiu din imediata vecinătate a imobilului în litigiu. Mai mult, suprafaţa de teren în litigiu constituie o parcelă neconstruibilă din punct de vedere urbanistic.
În subsidiar, recurentul-pârât a solicitat ca, în măsura în care instanţa va considera oportună măsura restituirii în natură a suprafeţei de 86 m.p., amplasarea acestei suprafeţe se impune a fi localizată în zona de vest a curţii, care să cuprindă şi terenul aferent la această dată WC-ului dezafectat, zonă în care coproprietarii din imobil ar fi mai puţin afectaţi.
Prin această reamplasare ar exista posibilitatea ca şi ceilalţi coproprietari din imobilul în litigiu să beneficieze de curte, nu numai de un „brâu” în imediata vecinătate a imobilului, unde să poată amenaja un mini spaţiu de recreere (spaţiu verde).
Această soluţie se impune a fi admisă deoarece în cadrul laturii vestice a imobilului, există numai un apartament la etajul 1 - apartamentul nr. X10., proprietarul acestui apartament având practic acces prin gangul şi casa scării aferentă imobilului, celelalte apartamente din această latură fiind atribuite reclamanţilor, fapt pentru care apartamentele din această aripă a clădirii nu ar fi afectate, fiind în proprietatea reclamanţilor.
Referitor la obligarea sa la plata către reclamanţi a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expert, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 274 C. proc. civ. deoarece nu a fost în culpă procesuală, îndeplinindu-şi toate obligaţiile prevăzute de legea specială, incidentă în cauză, cu respectarea metodologiei aferentă acesteia.
Recurentul-pârât a arătat că înţelege să invoce prevederile dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492 din 8 iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 583 din 5 iulie 2006.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de către instanţă, hotărârea judecătorească fiind cea prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa C.E.D.O. care, investită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. Ori, în prezenta cauză, sub nicio formă nu se poate aprecia că suma de 2.500 RON acordată reclamanţilor, cu titlu de cheltuieli de judecată este una rezonabilă.
Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.
Critica recurentului-pârât în sensul că în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 atunci când a dispus restituirea în natură a terenului curte în suprafaţă de 86 m.p., considerând că este liberă, neafectată de construcţii sau de alte utilităţi, deoarece a omis prevederile HG nr. 923/2010 (şi nu H.G. nr. 923/2011 cum eronat se indică în cererea de recurs), potrivit cărora nu se restituie în natură terenurile necesare pentru buna exploatare a imobilelor din jur, nu se verifică a fi fondată în raport de concluziile expertizei efectuate în cauză, prin care s-a stabilit că suprafaţa de teren menţionată este liberă de reţele de utilităţi şi susceptibilă de restituire în sensul Legii nr. 10/2001, concluzii cu privire la care pârâtul a susţinut că nu are de formulat obiecţiuni.
Obiecţiunile pârâtului la raportul de expertiză au vizat numai amplasamentul terenului propus a se atribui în natură reclamanţilor care, în opinia acestuia, ar afecta buna utilizare a curţii de către ceilalţi coproprietari, obiecţiuni care însă au fost respinse de instanţă, ca urmare a cercetării locale dispuse în temeiul art. 215 C. proc. civ. prin încheierea din 16 septembrie 2011 şi efectuată de instanţa de apel la data de 20 septembrie 2011, conform procesului-verbal aflat la dosar apel, motiv pentru care reiterarea în recurs a susţinerilor privind această chestiune nu-şi găseşte justificare, cu atât mai mult cu cât vizează modul de apreciere al instanţei a situaţiei de fapt şi nu modul de aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită.
Referitor la critica recurentului-pârât vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. sunt de reţinut următoarele:
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Cheltuielile de judecată au rolul de a acţiona ca veritabile sancţiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea, adică de partea care a pierdut procesul.
Aşadar, din momentul în care se angajează un raport procesual, partea care a avut câştig de cauză şi care a fost pusă în situaţia de a face cheltuieli de judecată are dreptul, la cerere, la restituirea acelor cheltuieli, acordarea acestora având ca temei culpa procesuală a părţii din vina căreia s-a purtat procesul.
În speţă nu se poate reţine că recurentul-pârât nu ar avea culpă procesuală în raportul juridic dedus judecăţii de vreme ce autorul reclamanţilor a contestat dispoziţia nr. D1. din 27 decembrie 2007 emisă de pârât în procedura administrativă, nemulţumit fiind de soluţia dată notificării, iar în procedura judiciară astfel iniţiată soluţia n-a fost menţinută ci, constatându-se a fi greşită, a fost schimbată de către instanţa de apel, prin anularea în parte a dispoziţiei contestate.
Astfel fiind, corect instanţa de apel a statuat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în apel reprezentând onorariul expertului şi onorariul avocaţial.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de apel care a constituit, de asemenea, obiect al criticilor formulate de pârât prin cererea de recurs, sunt de reţinut următoarele:
Din examinarea lucrărilor dosarului reiese că în apel onorariul pentru expert a fost în cuantum de 1800 RON (500 RON achitaţi cu chitanţa nr. CH1. din 18 mai 2010 şi 1300 RON achitaţi conform chitanţei Banca C. nr. CH2.), iar onorariul achitat de reclamanţi avocatului care i-a reprezentat în apel a fost în cuantum de 2480 RON, conform chitanţei nr. 158 din 30 noiembrie 2010, cuantumul total al cheltuielilor de judecată fiind de 4.280 RON.
Potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. „Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut”.
Faţă de caracterul imperativ şi de imediată aplicare a dispoziţiilor procedurale citate, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu putea micşora cheltuielile expertului care, în speţă, au fost de 1800 RON şi că diferenţa de 700 RON acordată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă onorariul de avocat, onorariu care apare astfel ca fiind redus, câtă vreme cuantumul acestuia a fost, de fapt, de 2480 RON, aşa cum reiese din chitanţa depusă la dosar de reclamanţi.
Aşa fiind, susţinerile recurentului-pârât - cu referire la decizia Curţii Constituţionale nr. 492/2006 şi la jurisprudenţa C.E.D.O. - în sensul că suma de 2500 RON acordată reclamanţilor cu titlu de cheltuieli de judecată în apel nu ar fi rezonabilă, nu sunt fondate.
Având în vedere considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în cuantum de 2480 RON, către intimata-reclamantă C.I.G., reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei nr. CH3. din 14 noiembrie 2012 şi facturii seria F. nr. FF1. din 14 noiembrie 2012 depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 303/A din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat.
Obligă pe recurentul-pârât Primarul Municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2480 RON către intimata-reclamantă C.I.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7068/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6914/2012. Civil → |
|---|
