ICCJ. Decizia nr. 7120/2012. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7120/2012

Dosar nr. 3373/1/2012

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 5470 din data de 25 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 22201/3/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasivă a pârâtului; a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.L. & D. în contradictoriu cu pârâtul I.L. şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8.000 RON, contravaloarea prejudiciului cauzat societăţii în luna aprilie 2008.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat recurentul-pârât I.L., recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., criticând sentinţa civilă recurată pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia nr. 1281 din data de 15 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul declarat de recurentul-pârât I.L., împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti; a modificat sentinţa recurată, în sensul că, a respins acţiunea, ca neîntemeiată; a obligat intimata-reclamantă la 2.500 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.

La data de 4 mai 2012, reclamanta SC T.L. & D. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1281/2012, invocând în drept dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii atacate şi obligarea pârâtului I.L. să plătească prejudiciul cauzat societăţii, în sumă de 8.000 RON.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia formulată de intimat prin întâmpinare, privind necompetenţa instanţei supreme în soluţionarea contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei materiale este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ. „contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă”.

În speţă, se constată că reclamanta SC T.L. & D. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1281 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 158 alin. (3) raportat la art. 159 pct. 2, cu referire la dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., se va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea SC T.L. & D. împotriva Deciziei nr. 1281 din data de 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7120/2012. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Recurs