ICCJ. Decizia nr. 713/2012. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 713/2012
Dosar nr.10698/62/2010
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 608/CC din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii. A admis acţiunea formulată de reclamantul H.M.E. în contradictoriu cu pârâta SC I.G. SRL şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Generale a acţionarilor SC I.G. SRL din data de 25 septembrie 2008. A dispus radierea menţiunilor efectuate în registrul comerţului în baza hotărârii sus-indicate. A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta R.R. A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 14.690 lei, cheltuieli de judecată.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de intervenienta accesorie R.R. a fost respinsă de prima instanţă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC I.G. SRL din data de 25 septembrie 2008, prin care s-a majorat capitalul social al societăţii pârâte şi s-a revocat reclamantul din funcţia de administrator al societăţii pârâte (fila 4 la dosar nr. 7482/622/2008 al Tribunalului Braşov).
Potrivit art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale:
„Membrii consiliului de administraţie… nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie", iar potrivit art. 132 alin. (3) din acelaşi act normativ: „Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată".
Dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 au în vedere doar „persoanele interesate" care sunt doar administratori ai unei societăţi comerciale, iar reclamantul este şi acţionar al societăţii pârâte, astfel că cererea lui de constatare a nulităţii absolute a Hotărârii A.G.A. în litigiu este admisibilă.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că acţiunea formulată de reclamantul H.M.E. este întemeiată şi a admis-o, reţinând următoarele.
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC I.G. SRL din data de 25 septembrie 2008 s-a majorat capitalul social al societăţii pârâte, prin aportul în numeral al asociatei R.R., aceasta devenind astfel asociat majoritar al societăţii pârâte şi s-a revocat din funcţia de administrator asociatul-reclamant H.M.E., acesta fiind reprezentat în adunarea generală de asociata R.R., conform procurii nr. 387 din 22 martie 2004 (fila 9 la dosar nr. 7482/62/2008 al Tribunalului Braşov).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în considerentele deciziei civile nr. 2084 din 3 iunie 2010 că reprezentarea reclamantului în şedinţa A.G.A. din data de 25 septembrie 2008 s-a făcut cu depăşirea limitelor mandatului de către intervenienta R.R., depăşire care „are în primul rând un aspect moral dar şi unul de legalitate, deoarece majorarea capitalului social cu scop de a deveni majoritară în societate şi astfel să poată să revoce intimatul din funcţia de administrator, îmbracă forma unei cauze ilicite şi imorale".
În aceste condiţii Hotărârea A.G.A. în litigiu este nulă absolut, pentru „nerespectarea dispoziţiilor legale şi ale actului constitutiv în ceea ce priveşte convocarea acesteia", a reţinut de asemenea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele deciziei sus-indicate.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate… sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Faţă de aceste considerente prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis acţiunea formulată de reclamantul H.M.E. împotriva pârâtei SC I.G. SRL, constatându-se nulitatea absolută a hotărârii AGA în litigiu şi dispunându-se radierea menţiunilor efectuate în Registrul Comerţului în baza hotărârii AGA în litigiu.
Pentru aceleaşi considerente şi cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta R.R. a fost respinsă.
Prin Decizia nr. 38/AP din 5 mai 2011, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de pârâtă şi de intervenienta R.R. împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a păstrat-o.
Le-a obligat pe reclamante să-i plătească intimatului H.M.M.E. suma de 1260 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond. În cauza de faţă, reclamantul nu a atacat hotărârea AGA a SC I.G. SRL din 25 septembrie 2008 sub aspectul revocării din funcţia de administrator, ci a invocat nulitatea absolută a hotărârii pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la convocare. Îngrădirea dreptului acţionarului, care a fost revocat din funcţia de administrator de a ataca hotărârea adunării generale pentru alte motive decât cele ce vizează propria revocare, înseamnă a da o interpretare de un formalism excesiv art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care ar duce la încălcarea principiului liberului acces la justiţie astfel cum este reglementat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
În privinţa lipsei calităţii de asociat a reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990, rezultă că simpla notificare adresată de reclamant societăţii nu face dovada retragerii din societate, fiind necesară fie o hotărâre generală a asociaţilor, care să exprime acordul unanim al asociaţilor cu privire la acest aspect, fie o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în acest sens. Cum litigiul dintre părţi referitor la retragerea reclamantului din societate nu s-a soluţionat încă, fiind suspendat, rezultă că nu s-a făcut dovada retragerii acestuia din societate.
Cu privire a fondul cauzei, se reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că are obligaţia de a respecta îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2084 din 3 iunie 2010. Chiar dacă prin această decizie nu s-a dispus casarea unei hotărâri, ci s-a respins recursul declarat de pârâta SC I.G. SRL împotriva deciziei nr. 83/Ap din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, având în vedere că prin Decizia menţinută s-a dispus desfiinţarea sentinţei nr. 7482/62/2008 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, cauza fiind trimisă spre rejudecare, pentru instanţa de fond hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are valoarea unei decizii de casare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Este adevărat că instanţele de control judiciar au fost învestite în primă fază doar cu examinarea legalităţii sentinţei pronunţate în baza excepţiei lipsei calităţii procesuale active însă instanţa supremă a făcut o analiză detaliată a fondului cauzei, respectiv a legalităţii actului ce formează obiectul acţiunii, concluzionând că „hotărârea adunării generale este lovită de nulitate absolută". Această dezlegare dată de instanţa de recurs nu poate fi ignorată de instanţele de fond, iar înscrisurile depuse la dosar în rejudecare nu sunt de natură a schimba situaţia reţinută prin Decizia Înaltei Curţi.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâta SC I.G. SRL şi intervenienta în interesul pârâtei R.R.
Recurentele solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei tribunalului, care să fie schimbată în sensul respingerii acţiunii introductive de instanţă formulate de reclamantul H.M.E. împotriva pârâtei SC I.G. SRL şi obligării intimatului reclamant H.M.E. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea prezentului proces.
În motivarea recursului lor, recurentele susţin în esenţă următoarele:
În ce priveşte respingerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii formulate de reclamant, ambele instanţe au ignorat faptul că, prin hotărârea atacată, Adunarea Generală a Asociaţilor a hotărât nu numai majorarea capitalului social al SC I.G. SRL, ci şi revocarea din funcţia de administrator a reclamantului H.M.E.
Prin urmare, dacă s-ar împărtăşi punctul de vedere al instanţei potrivit cu care reclamantul, în calitate de asociat al SC I.G. SRL ar avea posibilitatea să ceară anularea hotărârii în ceea ce priveşte majorarea capitalului social, este discutabilă posibilitatea formulării acţiunii în anulare a hotărârii, în partea referitoare la revocarea sa din funcţia de administrator al societăţii.
Se mai arată că pentru ca reclamantul să poată ataca hotărârea referitoare la revocarea sa din funcţie, trebuia să voteze contra în cadrul adunării generale şi să se consemneze ca atare în conţinutul procesului verbal de şedinţă această opţiune, or, acest lucru nu s-a întâmplat, iar instanţa de apel nu şi-a motivat Decizia pronunţată sub acest aspect.
Pe de altă parte, recurentele susţin că cererea reclamantului referitoare la anularea hotărârii AGA, în ce priveşte revocarea sa din funcţie, nu poate fi primită şi pentru că cererea reclamantului de retragere din societate, adusă la cunoştinţă prin Notificarea nr. 23 din 1 aprilie 2009, a fost acceptată de SC I.G. SRL, comunicându-i-se acest acord printr-o adresă ulterioară.
În ce priveşte fondul cauzei, recurentele formulează următoarele critici:
Privind incidenţa prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. asupra cauzei deduse judecăţii recurentele arată că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a dispus casarea deciziei recurate, ci s-a respins recursul împotriva Deciziei Curţii de Apel Braşov nr. 83/Ap din 8 octombrie 2009. Prin urmare, considerentele sale nu erau obligatorii pentru instanţa de fond. Această concluzie este consolidată şi de împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită numai cu privire la cenzurarea admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. Instanţa supremă nu a judecat fondul cauzei şi nu a verificat toate probele pe care părţile au înţeles să le administreze în cauză.
În ce priveşte interpretarea art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, referitor la modul de convocare a adunării generale, recurentele invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu care obligaţia de convocare „este înlăturată atunci când sunt întrunite cumulativ două condiţii: unanimitatea acordului acţionarilor şi totalitatea capitalului social".
Recurentele consideră că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite aceste condiţii, în sensul că unul dintre asociaţi a fost prezent personal, iar celălalt a fost reprezentat, în baza procurii speciale, autentificată sub nr. 387 din 22 martie 2004. Ambii asociaţi şi-au exprimat dreptul la vot, aşa încât ho6tărârea adoptată s-a luat cu unanimitate de voturi.
Cu privire la depăşirea limitelor mandatului dat de reclamant asociatei R.R., se susţine că majorarea anterioară a capitalului social cu suma de 66.200 lei, adusă prin aport în numerar de reclamant s-a făcut în baza aceluiaşi mandat, care a stat la baza exprimării votului pentru majorarea capitalului social în A.G.A. din 25 septembrie 2008.
În altă ordine de idei, arată că aşa cum rezultă din cuprinsul mandatului, mandatara avea dreptul să semneze în numele mandantului şi pentru acesta, acte adiţionale la actul constitutiv al SC I.G. SRL, mai puţin actele privitoare la cesiune de părţi sociale, lichidare şi dizolvare. Or, actele mandatarei nu privesc nici cesiunea de părţi sociale, nici lichidarea şi nici dizolvarea societăţii comerciale.
Asupra recursului de faţă, declarat de pârâta SC I.G. SRL Braşov şi de intervenienta în interesul pârâtei R.R., se constată următoarele:
Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul reclamant prin întâmpinare, în baza dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., conform căreia se susţine că recursul este nemotivat, deoarece nu conţine motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, în consecinţă, întrucât instanţa apreciază că motivele de recurs formulate de cele două recurente, pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamant, invocată de pârâtă şi intervenientă pe considerentul că reclamantul nu avea deschisă calea unei acţiuni în anulare a hotărârii AGA, atât timp cât prin aceasta s-a hotărât nu numai majorarea capitalului social, dar şi revocarea din funcţia de administrator a acestuia nu este întemeiată, întrucât, aşa cum judicios a reţinut şi curtea de apel, reclamantul nu a atacat hotărârea AGA, în discuţie sub aspectul revocării sale din funcţia de administrator, ci a invocat nulitatea absolută a hotărârii pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind convocarea.
Totodată, instanţele au reţinut în mod corect că este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administraţie nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie, însă în speţă, reclamantul este şi acţionar al societăţii pârâte, astfel încât devin aplicabile dispoziţiile art. 132 alin. (3) din aceeaşi lege, conform cărora atunci „când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată", iar cererea privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA din 25 septembrie 2008, formulată de reclamant este admisibilă. Prin urmare, se constată că s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 şi criticile sub acest aspect vor fi respinse, ca neîntemeiate.
Corect s-a reţinut de către instanţa de apel şi că îngrădirea dreptului acţionarului, care a fost revocat din funcţia de administrator de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât cele ce vizează propria revocare ar da o interpretare de un formalism excesiv a art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului liberului acces la justiţie, aşa cum este el reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
În ce priveşte susţinerea potrivit căreia ar fi avut loc retragerea reclamantului din societate, se constată că instanţa de apel a reţinut judicios că simpla notificare adresată de reclamant societăţii nu face dovada retragerii acestuia din societate, nefiind suficientă, ci fiind necesară fie o hotărâre generală a asociaţilor, fie o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, - în acest sens.
Criticile formulate de recurente privind fondul cauzei sunt de asemenea neîntemeiate.
În ce priveşte susţinerile legate de greşita apreciere asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de către ambele instanţe, se constată că nu pot fi primite.
Astfel, s-a reţinut corect că deşi instanţa supremă a fost investită cu soluţionarea pe fond a litigiului, considerentele avute în vedere de aceasta în examinarea legalităţii sentinţei pronunţate în baza excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu pot fi ignorate, de vreme ce instanţa supremă a făcut o analiză detaliată a fondului cauzei, respectiv a legalităţii actului ce formează obiectul acţiunii, având în vedere considerentele invocate de pârâtă şi intervenientă în recurs, ce vizau situaţii de drept şi nu numai probleme de procedură, concluzionând că „hotărârea adunării generale este lovită de nulitate absolută".
Totodată, corect s-a reţinut şi că, având în vedere că prin Decizia menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus desfiinţarea sentinţei nr. 7482/62/2008 a Tribunalului Braşov şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru instanţa fondului hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are valoarea unei decizii de casare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Drept urmare, susţinerile recurentelor privind interpretarea art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, referitoare la modul de convocare a adunării generale, prin invocarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu pot fi luate în considerare, fiind lipsite de obiect, de vreme ce, se impune a se face aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit deciziei Înaltei Curţi hotărârea AGA în litigiu este nulă absolut pentru „nerespectarea dispoziţiilor legale şi ale actului constitutiv în ceea ce priveşte convocarea acesteia".
Nici susţinerile vizând greşita reţinere a depăşirii mandatului de către intervenientă nu pot fi primite întrucât Înalta Curte în considerentele deciziei pronunţate în primul ciclu procesual (nr. 2084 din 3 iunie 2010) a reţinut că a existat mai mult decât o depăşire a mandatului şi anume că reprezentarea reclamantului în şedinţa A.G.A. din data de 25 septembrie 2008 s-a făcut cu depăşirea limitelor mandatului de către intervenienta R.R., depăşire care „are în primul rând un aspect moral dar şi unul de legalitate, deoarece majorarea capitalului social cu scop de a deveni majoritară în societate şi astfel să poată să revoce intimatul din funcţia de administrator, îmbracă forma unei cauze ilicite şi imorale".
Procesul verbal al şedinţei AGA, menţionat de recurente nu schimbă nici el starea de fapt avută în vedere de Înalta Curte în primul ciclu procesual, întrucât acest înscris a fost semnat de recurenta-intervenientă atât în nume propriu, cât şi ca mandatar al intimatului-reclamant, în temeiul aceluiaşi mandat, ale cărui limite au fost depăşite, astfel cum s-a arătat mai sus.
În fine, recurentele mai arată că instanţa de apel nu a soluţionat în totalitate motivele de apel, dar nu formulează o critică propriu-zisă în acest sens, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi oricum, se constată susţinerile apelantelor au fost examinate şi nu se poate susţine justificat că hotărârea curţii de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, neexistând niciun motiv întemeiat pentru a proceda la modificarea deciziei curţii de apel nici sub acest aspect.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate şi în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.:
1. Se va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant H.M.M.E.;
2. Se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.G. SRL Braşov şi de intervenienta în interesul pârâtei R.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant H.M.M.E.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.G. SRL Braşov şi de intervenienta în numele altei persoane R.R. împotriva deciziei nr. 38/AP din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 710/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 569/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
