ICCJ. Decizia nr. 710/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 710/2012
Dosar nr. 1047/119/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Covasna la data de 5 mai 2010, reclamantul J.L.M., în calitate de descendent gr. I al defunctului său tată (J.L.) a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând acestuia a constata: că imobilul înscris în CF provenit din conversia CF Boroşneu Mic, teren în suprafaţă de 3.733 m.p. şi casă de lemn a fost preluat în mod abuziv de către pârât, ca efect al măsurii administrative cu caracter politic şi împroprietărit M.D., în baza Decretului - Lege nr. 187/1945; că reclamantul este moştenitor al defunctului său tată şi să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 45.000 RON, cu titlul de despăgubiri, reprezentând valoarea bunului confiscat şi 93.600 lei, câştigul pe care l-ar fi putut realiza, dacă ar fi închiriat imobilul.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, reclamantul a arătat că a solicitat despăgubiri în cuantum de 150.000.000 lei, adresându-se pe calea Legii nr. 10/2001, iar Comisia judeţeană pentru aplicarea acesteia a fost de acord cu suma cerută, conform procesului-verbal încheiat la data de 24 iunie200, în Dosarul nr. 204/8264/2001.
Mai susţine reclamantul că „valoarea actuală a imobilului este mai mare, în raport de rata inflaţiei, iar conform Hotărârii nr. 2/2004 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, acesta a fost despăgubit, în parte, cu suma de 4.000 lei, prin acordarea unui teren intravilan cu o suprafaţă de 0,56 ha, fiindu-i emis titlul de proprietate".
Prin sentinţa civilă nr. l089 din 24 septembrie 2010, Tribunalul Covasna a respins acţiunea, reţinând în esenţă că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 22 din 07 martie 2000 emis de Biroul Notarului Public G.G., s-a constatat calitatea reclamantului de succesor al defunctului J.L.L., cunoscut şi ca J.L. (decedat la 8 aprilie 1991), astfel cum rezultă şi din dispozitivul sentinţei civile nr. 327 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Covasna.
S-a arătat că, prin sentinţa civilă sus menţionată s-a reţinut că reclamantul are calitatea de moştenitor al autorului J.L., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor de mai sus.
Referitor la celelalte petite ale acţiunii, instanţa de fond a apreciat că, astfel cum rezultă din conţinut masei succesorale cuprinse în certificatul de moştenitor mai sus individualizat (aflat la fila 9 Dosar nr. 1047/119/2010 al Tribunalului Covasna), imobilul înscris în CF din Boroşneu Mic, A+1, grădină în suprafaţă de 3.582 m.p.; casă de lemn, curte în suprafaţă de 151 m.p. a fost restituit, aşa încât, în raport de temeiul de drept, precizat de reclamant ca fiind art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, nu este îndeplinită condiţia nerestituirii imobilului, astfel că acţiunea nu poate fi admisă.
Cât priveşte acordarea de despăgubiri în cuantum de 45.000 lei, respectiv 93.600 lei, nici aceste cereri nu sunt admisibile, având în vedere temeiul de drept al acţiunii, respectiv Legea nr. 221/2009, care are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, nefiind reglementată procedura acordării de despăgubiri materiale reprezentând foloasele nerealizate, instituţie care se regăseşte în dreptul comun.
Totodată, tribunalul a reţinut că, deşi în acţiunea sa, reclamantul nu a făcut referire la cel de-al doilea imobil, înscris în CF Bita, compus din grădină, acesta a intrat în proprietatea Statului Român, în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanţelor statului, iar prin Dispoziţia nr. 57/2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul înscris în CF, care a fost transcris în CF Bita, respectiv pentru construcţia ce a fost demolată, dispoziţia fiind înaintată Secretariatului Comisiei Centrale.
În motivarea soluţiei de respingere a acţiunii, tribunalul a avut în vedere şi împrejurarea că, reclamantul a recunoscut că i-a fost restituită şi suprafaţa de 5.600 mp, conform titlului de proprietate emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Covasna (fila 18 dosar fond).
Împotriva sentinţei civile nr. 1089 din 24 septembrie 2010 a Tribunalului Covasna a declarat apel reclamantul, arătând că nu a contestat faptul că a primit despăgubiri parţiale pentru imobilul proprietatea autorului său, însă acestea nu sunt integrale, iar instanţa nu a indicat temeiul restituirii.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea imobil, anume cel înscris în CF Bita, apelantul - reclamant a susţinut că acesta nu a făcut obiectul acţiunii sale şi a precizat că suprafaţa de 5.600 mp care i-a fost restituită, nu constituie decât o despăgubire parţială, nefiind despăgubit cu suma integrală menţionată în procesul-verbal emis de Comisia judeţeană Covasna pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 29/ AP din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamantul J.L.M., menţinând soluţia şi motivarea instanţei de fond, în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau a obţinut despăgubiri prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv.
Ca atare, în contextul dispoziţiei legale menţionate şi, raportat la obiectul acţiunii, instanţa de apel a confirmat cele reţinute de tribunal, în primă instanţă şi a concluzionat că, urmând calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu este îndreptăţit la o dublă despăgubire, una în temeiul actului normativ menţionat, iar cealaltă, conform art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu atât mai mult cu cât nu este nici îndeplinită cerinţa prevăzută de articolul mai sus redat.
Decizia civilă nr. 29/ AP din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov a făcut obiectul recursului declarat de reclamant, prin care acesta a susţinut că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reiterând criticile din apel referitoare la despăgubirea parţială, ci nu integrală acordată.
Se invocă în recurs, împrejurarea că instanţa de apel nu a avut în vedere şi nu a examinat şi un alt titlul de proprietate, arătându-se că, în mod eronat, motivarea instanţei de apel a fost realizată în raport de înscrierile din Cartea funciară, din conţinutul căreia rezultă că reclamantul este proprietarul imobilului.
Recurentul - reclamant şi-a exprimat nemulţumirea, în sensul că nu a fost despăgubit cu suma de 110.000.000 lei, reactualizată conform indicelui ratei inflaţiei şi că instanţa nu a fost avut în vedere, procesul-verbal încheiat la data de 24 iunie 2002 de Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în care a fost stabilită valoarea estimată a imobilului la 150.000.000 lei.
Recurentul a solicitat totodată, ca stabilirea sumei cu care urmează a fi despăgubit să se facă printr-o expertiză tehnică judiciară, care să calculeze diferenţa la care este îndreptăţit acesta.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 - acesta fiind temeiul de drept al acţiunii, conform precizării formulate de reclamantul J.L.M. la 28 mai 2010 (fila 24 dosar fond), „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv (...)".
Din analiza dispoziţiilor legale mai sus citate, rezultă indubitabil că, pentru a beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- reclamantul să aibă calitatea de persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, calitatea de soţ, sau calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul al II-lea inclusiv;
- bunurile pentru care se solicită despăgubirea să nu fi fost restituite sau să nu se fi obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Cum corect au reţinut ambele instanţe, în analiza raportului juridic dedus judecăţii, în speţă, din actele depuse la dosar a rezultat că tatăl reclamantului a deţinut în proprietate imobilele identificate în două cărţi funciare.
Astfel, un prim imobil îl reprezintă cel înscris în CF Boroşneu Mic, în suprafaţă de 3.733 m.p., compus din grădină – 3.582 m.p., casă de lemn şi curte, în suprafaţă de 151 m.p., care a fost expropriat.
Ulterior, imobilul a revenit în întregime reclamantului, iar dovada în acest sens, o reprezintă certificatul de moştenitor nr. 22 emis la data de 07 martie 200 de Biroul Notarului Public Grămadă Gheorghe, din conţinutul acestuia rezultând că reclamantul a acceptat succesiunea, prin preluarea de bunuri mobile şi imobile, masa partajabilă fiind compusă şi din imobilul descris mai sus.
În raport de cele mai sus reţinute este evident că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, referitoare la nerestituirea imobilului, întrucât acesta a fost restituit titularilor de drept, aspect dovedit de reclamant, prin actele depuse la dosar.
Sub acest aspect, este de observat că, nu sunt fondate nici criticile privind raportarea instanţei la evidenţa existentă în cartea funciară, împrejurarea notării imobilului conform extrasului 7759 din 13 mai 2010 făcând dovada restituirii acestuia, proprietarului de drept, nefiind îndeplinită condiţia nerestituirii imobilului, astfel încât reclamantul să beneficieze de despăgubirile acordate prin Legea nr. 221/2009.
Nu pot fi reţinute ca fondate, nici criticile referitoare la acordarea unor despăgubiri parţiale şi faţă de împrejurarea că, reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi, deşi în acţiunea de faţă, reclamantul nu a făcut referire la cel de-al doilea imobil înscris în C.F. Bita, nu pot fi ignorate demersurile acestuia pentru restituirea imobilului, prin dispoziţia nr. 57/2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în conţinutul adresei din 26 martie 2007 emisă de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor, această entitate precizând că dispoziţia de mai sus a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale.
Fără a depăşi cadrul procesual, referitor la obiectul acţiunii, privind strict imobilul faţă de care se cere a se acorda despăgubiri, în temeiul Legii nr. 221/2009, cu respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, este de observat că, în cazul concret dedus judecăţii, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 lit. b) din actul normativ sus menţionat.
Reclamantul nu poate pretinde obţinerea unor despăgubiri, în temeiul unei alte reglementări legale pentru aceleaşi bunuri, deci nu poate pretinde în mod legal, obţinerea unei duble reparaţii a daunelor, sub forma pe care reclamantul, în mod nelegal o susţine, anume aceea a reparaţiei integrale şi a obţinerii unor daune, pentru câştigul nerealizat, mutând temeiul juridic al unei astfel de cereri, pe tărâmul dreptului comun.
Art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 nu conţine prevederi privitoare la caracterul subordonabil, sau la subsidiaritatea Legii nr. 10/2001, în raport cu Legea nr. 221/2009, ci reflectă tocmai principiul neacordării unei duble reparaţii.
În accepţiunea corectă a acestuia, acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Textul se interpretează, în sensul că, aplicarea Legii nr. 221/2009 este prioritară, doar în ipoteza în care, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru obţinerea aceloraşi despăgubiri, nu s-a soluţionat, ipoteză străină însă raportului juridic supus analizei în speţă.
Răspunzând însă criticilor nefondate ale reclamantului, referitoare la neacordarea unor despăgubiri integrale este de observat că, pe tărâmul Legii nr. 10/2001, notificarea reclamantului a fost soluţionată, astfel că, raţiunea promovării unei acţiuni, în acelaşi scop, bazată însă, pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, nu se justifică, tocmai pentru a se evita obţinerea unei duble reparaţii.
Cu aceste considerente, înalta Curte va înlătura criticile din recurs ale reclamantului referitoare la despăgubirile parţiale şi va constata imposibilitatea acordării unor diferenţe solicitate de reclamant, printr-o eventuală probă, expertiză (inadmisibilă în recurs), faţă de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.
În limitele învestirii, criticile reclamantului trebuie să analizeze chestiunile invocate şi în apel, iar motivul legat de neanalizarea titlului de proprietate, invocat direct în recurs, nu poate fi examinat de instanţă sub aspectul nelegalităţii deciziei care se atacă.
Aşa fiind, este de observat că nu se identifică sub conţinutul edictat de legea de procedură, motivele de nelegalitate invocate de reclamant şi subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., astfel că recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul J.L.M. împotriva deciziei nr. 29/ AP din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 737/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 709/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
