ICCJ. Decizia nr. 861/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 861/2012

Dosar nr. 5386/314/2010

Şedinţa publică din 22 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2027, pronunţată la data de 21 martie 2011, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava a admis cererea formulată de SC O.D.N. SRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC B.L. I.F.N. SA Bucureşti, pe care a obligat-o să predea reclamantei 38 de bilete la ordin remise în baza contractului de leasing nr. 756/03/06 şi să-i plătească acesteia suma de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în principal, analizând probele administrate şi susţinerile părţilor, că reclamanta a făcut dovada respectării obligaţiilor contractuale, astfel că biletele la ordin emise în favoarea pârâtei au rămas fără obiect, dând eficienţă art. 7.2 din contract raportat la art. 969 C. civ., şi a apreciat că daunele cominatorii solicitate de reclamantă urmează a fi analizate în cazul executării silite, întrucât în acest stadiu este vorba de neînţelegeri purtate în aplicarea contractului de leasing şi nu de rea-credinţă.

Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în rezumat, că, deşi învestit cu soluţionarea unei acţiuni vizând restituirea unor titluri de valoare, judecătorul fondului nu a solicitat părţilor a le depune la dosar în copie, pentru a verifica dacă acestea există în materialitatea lor, şi nu şi-a fundamentat soluţia pe niciun temei de drept care să poată permite verificarea legalităţii sentinţei raportat la obiectul acţiunii şi limitele învestirii, considerând că aceasta echivalează cu necercetarea, respectiv nesoluţionarea fondului, în raport cu care devin incidente dispoziţiile art. 297 teza a doua C. proc. civ..

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs intimata reclamantă invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, în motivarea acestei cereri, că soluţia instanţei de apel este nelegală faţă de art. 297 C. proc. civ. şi de împrejurarea că tribunalul a judecat fondul cauzei în cadrul procesual stabilit cu privire la obiect, motivând soluţia adoptată şi în drept.

Recursul este fondat.

Astfel, potrivit art. 297 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe.

Este de observat că ipoteza enunţată nu se regăseşte în speţă, întrucât tribunalul a soluţionat cauza în fond şi că instanţa de apel, contrar acestei evidenţe, a anulat, în baza precitatului text legal, sentinţa astfel pronunţată şi, fără să identifice în mod concret alte motive de nulitate ale acestei hotărâri, a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, nesocotind dispoziţiile art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., în conformitate cu care „atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, analizând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre rejudecare".

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a încălcat precitatele dispoziţii legale, inducând prin acesta incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1, alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC O.D.N. SRL SUCEAVA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A.C. I.P.U.R.L. SUCEAVA împotriva deciziei nr. 61 din 29 iunie 2011, pronunţată de Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 861/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs