ICCJ. Decizia nr. 860/2012. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 860/2012
Dosar nr. 5403/211/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C.F.B.T. SRL Cluj-Napoca l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de închiriere nr. 2024 din 25 aprilie 2000 încheiat între reclamantă şi pârât, cu privire la clauza înscrisă în art. 5 din contract, coroborat cu efectele produse de această clauză înscrisă la art. 7 din acelaşi contract.
Judecătoria Cluj Napoca, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamantă şi, prin sentinţa civilă nr. 14844/2010 din 10 noiembrie 2010, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Tribunalul Comercial Cluj a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 2412/2011 din 15 aprilie 2011 reţinând că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, întrucât contractul a fost încheiat de doi comercianţi, iar precitata lege se aplică numai consumatorului, aşa cum este definit de art. 2, că stipularea clauzei prevăzută de art. 5 din contract nu este prohibită de lege nefiind o clauză abuzivă potestativă, aşa cum afirmă reclamanta, acordul de voinţă al părţilor stând la baza contractului care a fost încheiat în acord cu prevederilor art. 5 C. civ. Prin clauza prevăzută de art. 5 din contract niciuna dintre părţi nu şi-a asumat obligaţia sub condiţie suspensivă pur potestativă, care să atragă sancţiunea nulităţii, în speţă nefiind în discuţie lipsa intenţiei debitorului de a se obliga, faţă de împrejurarea că reclamanta şi-a exprimat acordul în sensul modificării cuantumului chiriei, ambele părţi asumându-şi obligaţii ferme, neafectate de vreo condiţie, ca modalitate a actului juridic, astfel că nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 1010 C. civ. Instanţa de fond a analizat speţa şi în raport de dispoziţiile art. 966, art. 967 şi art. 968 C. civ., constatând că nu sunt întrunite condiţiile cerute de aceste texte de lege, nefiind în discuţie o obligaţie fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, motivul de nulitate invocat nefiind subsumat nici unui viciu de consimţământ sau vreunuia dintre cazurile de nulitate virtuală care să rezulte din modul de reglementare a condiţiilor de validitate a actului juridic civil.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 146/2011 din 7 septembrie 2011.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că întreaga apărare din apel se centrează pe ideea incidenţei prevederilor Legii nr. 193/2000 şi că intenţia reală a reclamantei a fost aceea de a se prevala de dispoziţiile referitoare la protecţia consumatorilor, perspectivă din care, analiza făcută de tribunal, nu-i produce acestuia niciun prejudiciu şi că în lipsa indicării unui temei de drept explicit în cuprinsul acţiunii, analiza primei instanţe este una exhaustivă, în condiţiile în care s-a statuat în mod corect împrejurarea că în speţă nu poate fi incidentă nicio cauză de nulitate absolută derivată din încălcarea prevederilor art. 1010, art. 967, art. 968 C. civ., cu toate că din această perspectivă nu au fost formulate critici în apel.
La data de 5 octombrie 2011 reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel, solicitând desfiinţarea acesteia şi admiterea cererii de chemare în judecată.
În cererea de recurs reclamanta prezintă obiectul cererii de chemare în judecată şi modul de soluţionare a cauzei, arătând, în rezumat, că atât instanţa fondului cât şi instanţa de apel au interpretat greşit probele, faţă de existenţa clauzei abuzive din contractul de închiriere nr. 2024 din 25 aprilie 2000.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată.
Raportând cerinţele art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererii de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu conţine motive de nelegalitate a deciziei atacate, în sensul acestui text legal.
Având în vedere că nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică care să facă incidente în cauză dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta S.C. C.F.B.T. S.R.L. Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 146/2011 din 7 septembrie 2011, pronunţată de Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 857/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 856/2012. Civil. Acţiune în concurenţa... → |
|---|
