ICCJ. Decizia nr. 856/2012. Civil. Acţiune în concurenţa neloială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 856/2012
Dosar nr. 6969/320/2008
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 19 august 2008 reclamanta SC F.T.C. SRL Tg.Mureş a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.R.I. SRL Tg.Mureş, solicitând, în temeiul art. 9 din Legea nr. 11/1991 şi art. 998 C. civ., obligarea pârâtei: la încetarea actelor de concurenţă neloiale şi plata daunelor cominatorii de 2.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile; la retragerea anunţurilor care au fost trimise spre publicare, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătoreşti; la publicarea hotărârii judecătoreşti irevocabile în publicaţia „Cuvântul liber" în termen de 7 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere şi la repararea daunelor produse reclamantei în cuantum de 92.500 lei, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a susţinut că, încă din anul 1991, este autorizată să desfăşoare comerţ cu seminţe şi material săditor precum şi cu produse fitosanitare, timp în care şi-a format o clientelă, deschizându-şi din anul 1994 până în anul 1997 un punct de lucru în sediul închiriat din Tg.Mureş. Acest spaţiu a fost închiriat la 1 februarie 2012 de către pârâtă, la un preţ al chiriei superior celui achitat anterior de către reclamantă, pentru a desfăşura o activitate similară, scop în care a folosit panourile publicitare şi reclamele societăţii reclamante şi, mai mult decât atât, a publicat în ziarul „Cuvântul liber" din 26 februarie 2008 anunţul potrivit căruia „magazinul de seminţe, pesticide, îngrăşăminte chimice, cel vechi şi tradiţional, s-a redeschis cu o gamă largă de produse agricole, la cele mai mici preţuri."
Reclamanta a mai arătat că neavând posibilitatea să achite chiria la nivelul cuantumului oferit de pârâtă pentru aceste spaţiu, a închiriat alt spaţiu la distanţă de circa 50 m de cel avut anterior şi cu toate acestea, pârâta informa clientela reclamantei că aceasta şi-a încetat activitatea, iar toate produsele din gama comercializată de reclamantă se pot achiziţiona de la pârâtă, răspândind astfel informaţii mincinoase privitoare la societatea reclamantă, menite să inducă în eroare clientela şi să-şi creeze o situaţie favorabilă în raport cu competitorii săi de piaţă, fapte care sunt sancţionate de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 11/1991.
În ceea ce priveşte suma solicitată în valoare de 92.500 lei, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a faptelor de concurenţă neloială săvârşite de către pârâtă, a arătat că aceasta reprezintă beneficiul nerealizat prin îndepărtarea sa din acel spaţiu comercial şi atragerea propriei clientele, în mod ilicit.
La data de 7 octombrie 2008 pârâta SC A.R.I. SRL Tg.Mureş a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, invocând excepţia necompetenţei judecătoriei în soluţionarea acţiunii şi solicitând obligarea reclamantei-pârâte, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune interese, ca urmare a acţiunilor ilicite ale acesteia.
Judecătoria Tg.Mureş a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, conform art. 97 din Legea nr. 11/1991, raportat la art. 159 şi art. 12 C. proc. civ., a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Comercial Mureş, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 6217 din 24 noiembrie 2008.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul Comercial Mureş a admis în parte acţiunea, a obligat-o pe pârâtă la retragerea/retractarea anunţurilor care au fost trimise spre publicare şi publicarea hotărârii judecătoreşti irevocabile în publicaţia „Cuvântul liber"; la plata daunelor cominatorii de 2.000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile şi a sumei de 26.377 lei, cu titlu de despăgubiri, respingând cererea privind încetarea actelor de concurenţă neloială, ca rămasă fără obiect, şi, ca nefondată, cererea reconvenţională, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 3161 din 1 noiembrie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că nu au fost dovedite decât parţial susţinerile reclamantei privind acţiunea neconcurenţială desfăşurată de pârâtă, nefiind probată înlăturarea reclamantei din spaţiul în care şi-a desfăşurat activitatea anterior, cu scopul de a-i returna clientela, fiind dovedită însă cercetarea şi sancţionarea pârâtei de către organul constatator pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, având în vedere că a publicat trei anunţuri prin care informa cititorul ziarului local asupra redeschiderii magazinului vechi şi tradiţional, uzând de renumele reclamantei, care era singura deţinătoare a unui astfel de magazin, creându-şi astfel o situaţie favorabilă în dauna unor concurenţi şi că, publicând informaţii cu un conţinut fals, asociate cu omisiunea mutării firmei la punctul autorizat, pentru identificarea comerciantului, cu păstrarea vechilor afişe pe vitrine, şi-a creat premisele pentru însuşirea în mod ilicit a clientelei reclamante.
Fapta săvârşită de pârâtă de a publica un anunţ cu un conţinut fals pentru a induce în eroare consumatorii, implică vinovăţia acesteia în forma intenţiei directe şi incidenţa dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991.
Întrucât prejudiciul constatat prin raportul de expertiză, este consecinţa mai multor fapte şi împrejurări, nefiind posibilă determinarea cauzei proxime, instanţa de fond, aplicând criteriul stabilit prin sistemul echivalenţei condiţiilor, a apreciat prejudiciul suferit de reclamantă la un procent de 50 % a acţiunii neconcurenţiale a pârâtei, respectiv 26.377 lei, reprezentând venitul net nerealizat în cadrul magazinului reclamantei.
Fiind în litigiu şi obligaţia de a face, pentru neexecutarea voluntară, faţă de împrejurarea că a fost admisă cererea referitoare la despăgubiri, instanţa a apreciat ca justificată şi obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că faptele imputate pârâtei reconvenţionale nu au produs reclamantei reconvenţionale niciun prejudiciu material, moral şi de imagine, în condiţiile în care volumul vânzărilor acestei societăţi au crescut în anul 2008 cu 349 % faţă de rezultatele anului anterior, când nu avea o clientelă proprie, beneficiind de vadul comercial şi clientela vechiului magazin.
Prin Decizia nr. 40/A din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Tg.Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelurile declarate de ambele părţi împotriva sentinţei tribunalului şi a obligat-o pe apelanta reclamantă să-i plătească apelantei intimate SC A.R.I. SRL Tg.Mureş cheltuielile de judecată în cuantum de 2.945 lei, reprezentând onorariu de avocat, compensând restul cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de apel invocate de părţi, instanţa de apel a constatat că acestea sunt nefondate, reţinând că instanţa de fond a făcut o analiză detaliată şi pertinentă a elementelor răspunderii pârâtei, fapta ilicită fiind dovedită, vinovăţia rezultând din comportamentul pârâtei atât în publicarea anunţului prin textul căruia a indus în eroare cumpărătorii, cât şi prin lipsa demersurilor de informare corectă a cumpărătorilor, afişarea firmei fiind una din obligaţiile comerciantului de bună credinţă, care a prevăzut urmarea faptelor sale.
De asemenea, a considerat că instanţa de fond a stabilit în mod corect că 50 % din prejudiciul suferit de reclamantă se datorează faptei neconcurenţiale a pârâtei a cărei creştere economică este rezultatul vadului comercial creat de reclamantă iar, renunţarea reclamantei la desfăşurarea activităţii în spaţiul iniţial, a avut efectul financiar pe care aceasta şi l-a asumat şi care ar fi subzistat şi în lipsa unor fapte neconcurenţiale.
Instanţa de apel nu a primit criticile privind soluţionarea cererii reconvenţionale, invocate de pârâtă, cu motivarea că aceasta nu a dovedit nici existenţa unei fapte ilicite din partea reclamantei, nici producerea vreunui prejudiciu, nefiind dovedită pretenţia de 5.000 lei, solicitată cu titlu de daune interese.
La data de 13 septembrie 2011 reclamanta SC F.T.C. SRL Tg.Mureş a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând modificarea hotărârii recurate, în principal, în sensul admiterii apelului propriu, admiterii acţiunii în întregime şi obligării pârâtei la plata sumei de 52.754 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs prin actele de concurenţă neloială. În subsidiar, a cerut eliminarea obligaţiei societăţii de a achita pârâtei cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 2.945 lei faţă de pârâtă.
Motivele de recurs privesc capătul de cerere privitor la despăgubiri, reclamanta susţinând că, în mod greşit, s-a aplicat sistemul echivalenţei condiţiilor la stabilirea prejudiciului, deoarece instanţa nu s-a raportat la raportul de expertiză, omiţând să reţină că expertul a avut în vedere consecinţele tuturor faptelor şi împrejurărilor care au dus la pierderea înregistrată de societate, stabilirea despăgubirilor datorate fiind făcută în mod exclusiv prin raportare la fapta ilicită a intimatei şi ca urmare a înlăturării sale, în mod fraudulos, din spaţiu.
Cu privire la cheltuielile de judecată, a susţinut că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
Declarând recurs împotriva aceleiaşi decizii, pârâta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând pe fond admiterea cererii reconvenţionale.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că hotărârea este contradictorie, întrucât, pe de-o parte, instanţa reţine că faptele pârâtei se circumscriu prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991, iar, pe de altă parte, că sunt întrunite elementele răspunderii civile contractuale, ceea ce echivalează cu o nemotivare, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., lipsa motivării încălcându-i dreptul la apărare garantată de art. 29 din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din CEDO.
Consideră că atâta vreme cât prevederile art. 969 şi art. 1073 C. civ. sunt de strictă interpretare, este evident că pretinsa faptă ilicită reţinută în sarcina sa, precum şi eventuala obligaţie de despăgubire a reclamantei, nu pot fi reţinute în baza unei răspunderi civile contractuale.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991, întrucât nu a fost dovedită fapta societăţii pârâte şi încălcarea art. 5 alin. (6) din Legea nr. 32/1994 de natură anticoncurenţială care să fi cauzat prejudicii în dauna reclamantei, faţă de împrejurarea că legea nu prevede un termen pentru obţinerea autorizaţiei de amplasare a reclamei, nefiind dovedită afirmaţia acesteia cum că nu a depus diligenţe pentru a informa cumpărătorii reclamantei că magazinul acesteia s-a mutat, că proba cu înscrisuri referitoare la anunţul publicitar a fost administrată greşit, că a fost obligată greşit la plata despăgubirilor în baza raportului de expertiză, câtă vreme fapta ilicită nu a fost dovedită, iar în ceea ce priveşte cuantumul, concluziile raportului de expertiză, care au fost preluate de instanţă, sunt eronate.
Recurenta reclamanta S.C. F.T.C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte SC A.R.I. SRL Tg.Mureş, solicitând respingerea recursului pârâtei, susţinând că instanţa de apel a analizat toate condiţiile răspunderii civile delictuale, nefiind obligată să răspundă distinct tuturor susţinerilor părţilor, fiind suficient ca în cuprinsul hotărârii să existe motivele care au format convingerea sa, instanţa reţinând corect fapta ilicită, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Prin întâmpinarea formulată la recursul recurentei reclamante S.C. F.T.C. S.R.L., recurenta-pârâtă SC A.R.I. SRL Tg.Mureş, a solicitat respingerea recursului reclamantei, susţinând că nu a fost criticată „în mod concret legalitatea deciziei atacate pentru motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.", instanţa de apel reţinând greşit culpa şi fapta ilicită în sarcina sa, ca şi prejudiciul care nu a fost dovedit, întreaga motivare contrazicând situaţia de fapt şi probele din dosar. A solicitat respingerea recursului şi cu privire la cheltuielile de judecată.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, vizând situaţiile când instanţa evocă normele de drept substanţial incidente situaţiei de fapt, dar le încalcă sau le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate.
Susţinerea recurentei reclamante cum că raportul de expertiză a fost interpretat greşit, în ceea ce priveşte cuantumul sumei rezultată din expertiză reprezentând despăgubiri, în sensul că prejudiciul astfel stabilit a avut în vedere strict împrejurările care au determinat pierderile societăţii, se va analiza numai în raport cu respectarea legalităţii aplicării principiului echivalenţei, celelalte aspecte invocate nefiind relevante asupra legalităţii deciziei ci, asupra temeiniciei acesteia.
Astfel, Curtea constată că în mod legal s-a procedat la utilizarea tehnicii de comparaţie, apelând la criterii stabilite prin sistemul echivalenţei condiţiilor, faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi nu a propus alte criterii, iar expertul a avut în vedere consecinţele tuturor faptelor şi împrejurările care au determinat pierderea înregistrată de societate, analizând şi scăderea vânzărilor raportată la evoluţia economică pe întreg judeţul, astfel că hotărârea este la adăpost de orice critică.
Privitor la cheltuielile de judecată Înalta Curte constată că instanţa de apel, făcând aplicarea art. 276 C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, faţă de împrejurarea că ambele apeluri au fost respinse.
Recursul pârâtei urmează a se respinge, nefiind justificate motivele invocate, conform art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează posibilitatea modificării hotărârii atacate dacă aceasta cuprinde motive contradictorii.
Se constată că instanţa de apel, în mod corect, a analizat speţa în raport de dispoziţiile art. 998 C. civ., raportat la art. 2 şi art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991, stabilind fapta ilicită ca fiind acţiunea de concurenţă neloială săvârşită cu încălcarea acestei dispoziţii legale prin comunicarea sau răspândirea în public de către pârâtă de afirmaţii asupra întreprinderii sau societăţii acesteia, menită să inducă în eroare şi să-i creeze o situaţie de favoare în dauna altor concurenţi, vinovăţia raportând-o la dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din aceeaşi lege, aşa încât nu se constată existenţa unei contradicţii în motivarea deciziei, în ceea ce priveşte determinarea răspunderii.
Având în vedere nota de constatare nr. 14 din 15 aprilie 2008, întocmită de agenţii constatatori conform Legii nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991, în mod judicios s-a reţinut fapta ilicită în sarcina pârâtei, care a fost corect obligată în raport cu dispoziţiile legale, la plata sumei de 26.377 lei, reprezentând despăgubiri.
Instanţa de apel a confirmat soluţia respingerii cererii reconvenţionale a pârâtei, reţinând că aceasta nu a dovedit fapta ilicită, faţă de împrejurarea că atât acţiunea reconvenţională cât şi motivarea din apel sunt sumare, lipsite de elemente şi date concrete.
Susţinerea greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991 urmează a se respinge, având în vedere că instanţa de apel a determinat corect faptele de concurenţă neloială constând în comunicarea şi răspândirea în public de către pârâtă de afirmaţii, menite să inducă în eroare clientela şi să-şi creeze o situaţie favorabilă în dauna reclamantei, fapte care atrag incidenţa acestor dispoziţii legale.
Pentru aceste motive, conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. F.T.C. S.R.L. şi de pârâta S.C. A.R.I. S.R.L. Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 40/A din 6 iunie 2011, pronunţată de Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Târgu Mureş, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 860/2012. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 579/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
