ICCJ. Decizia nr. 715/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 715/2012
Dosar nr. 4780/101/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului civil de faţă;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi la 10 iunie 2010, reclamantul L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva autorului L.P., de a sechestra şi vinde imobilul proprietatea acestuia, din comuna Voloiac, pentru neplata impozitelor, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suferit de autorii săi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, reclamantul a arătat că tatăl său deţinea în comuna Voloiac, judeţul Mehedinţi, o casă din lemn acoperită cu ţiglă, un grajd, o magazie şi un pătul situate pe un teren în suprafaţa de 1.350 m.p., atât terenul cât şi construcţiile fiind sechestrate şi vândute la licitaţie, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 162 din 22 ianuarie 1959, pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Strehaia, Regiunea Craiova. A mai arătat că, ulterior, tatăl său a fugit din ţară pentru a nu fi deportat, iar mama sa a locuit la rude.
Prin sentinţa civilă nr. 645 din 12 noiembrie 2010, Tribunalul Mehedinţi a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că măsurile luate împotriva familiei reclamantului nu au avut caracter politic, ci au fost determinate de neachitarea obligaţiilor fiscale, ceea ce a determinat procedura de recuperare a acestora prin executarea silită imobiliară, procedură legală reglementată de Decretul nr. 224/1951.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul, solicitând desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât nu s-a avut în vedere că măsura sechestrării imobilelor pentru neplata impozitelor, deşi nu este prevăzută expres de lege ca măsură cu caracter politic, a fost luată împotriva autorului său din cauza opunerii faţă de regimul comunist.
Reclamantul a susţinut că se impunea administrarea de probe, care ar fi condus la concluzia că deposedarea familiei sale de bunuri a fost determinată de considerente de ordin politic.
Apelantul a precizat că autorul său a cumpărat în anul 1973 casa şi anexele gospodăreşti ce au făcut obiectul vânzării în baza sentinţei nr. 162/1959 a Tribunalului Raionului Strehaia, motiv pentru care a solicitat să fie despăgubit cu suma plătită în acest scop.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 115 din 22 februarie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând că între actele normative în baza cărora s-au dispus măsurile administrative cu caracter politic, prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 221/2009, nu figurează şi Decretul nr. 224/1951, în temeiul căruia s-a luat măsura înstrăinării bunurilor autorului reclamantului pentru neplata impozitelor.
De asemenea, s-a constatat că fapta pentru care s-a luat măsura administrativă faţă de autorul reclamantului nu a urmărit scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) in O.U.G. nr. 214/1999.
Ca atare, s-a apreciat că, în mod corect s-a respins cererea de constatare a caracterului politic al măsurii menţionate, având în vedere şi faptul că, prin hotărâre judecătorească, s-a stabilit că erau întrunite condiţiile prevăzute de Decretul nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanţelor statului.
S-a considerat, prin urmare, că nici capetele de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral şi material, având un caracter accesoriu în raport cu cererea de constatare a caracterului politic al măsurii administrative nu puteau să primească o altă soluţie decât cea dată cererii principale.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul L.D., criticând-o ca nelegală pentru greşita aplicare a Legii nr. 221/2009.
Recurentul a arătat că instanţa de apel a reţinut că atitudinea autorului de neplată a impozitelor nu a urmărit vreunul dintre scopurile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, contrar susţinerilor sale, potrivit cărora imobilul nu ar fi fost sechestrat dacă proprietarul nu s-ar fi împotrivit regimului comunist.
Recursul nu a fost motivat în drept.
La prima zi de înfăţişare, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) raportat la art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de nelegalitate prin identificarea unuia sau mai multor cazuri dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul sau motivele invocate.
În cauză, recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor imperative ale art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, prin declaraţia de recurs nu a indicat vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Deşi recurentul a invocat greşita aplicare a Legii nr. 221/2009, nu a indicat în concret care este dispoziţia legală eronat interpretată şi aplicată, afirmaţiile sale, nestructurate din punct de vedere juridic nefăcând posibilă cenzurarea deciziei recurate.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu este posibilă încadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Curtea urmează ca, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., să constate nulitatea recursului declarat de reclamantul L.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul L.D. împotriva deciziei nr. 115 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 716/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
