ICCJ. Decizia nr. 720/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 720/2012
Dosar nr. 31052/3/2010
Şedinţa publică din 07 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 25 iunie 2010, reclamanta S.F. a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice - să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri în valoare de 200.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin strămutarea sa împreună cu întreaga familie şi stabilirea domiciliului forţat de către organele regimului opresiv comunist în intervalul 1951 - 1955.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1794 din 23 noiembrie 2010, a respins acţiunea, reţinând în esenţă că prin decizia nr. 1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, situaţie în care temeiul juridic pe care reclamanta şi-a fundamentat demersul judiciar, nu mai există.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 207/ A din 24 februarie 2011 a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinând că, în condiţiile stabilite prin art. 31 alin. (1) şi (3) al Legii nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală, este definitivă şi obligatorie iar efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
Decizia Curţii Constituţionale, se mai arată, este obligatorie şi opozabilă „erga omnes” inclusiv pentru instanţele judecătoreşti având efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
În prezent, conchide instanţa de control judiciar, nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate doar despăgubirile la care se referă art. 15 (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 221/2009.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta S.F. care, indicând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 14 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 al Protocolului 12 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, susţine în esenţă că acţiunea a fost greşit respinsă în condiţiile în care legea aplicabilă este cea de la data iniţierii demersului judiciar.
Instanţele trebuiau să aplice, mai susţine recurenta, făcând trimitere la practica instanţei europene, principiul neretroactivităţii legii civile noi, conform căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare, regula constituindu-se într-un factor de stabilitate a circuitului civil.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale” dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituţionalităţii legilor - a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional - prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale - şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, decizia din apel a fost pronunţată la 24 februarie 2011, dată la care - urmare declarării neconformităţii textului cu legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantei, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultra-activează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care (în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I - a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează”.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.F. împotriva deciziei nr. 207/ A din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 719/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 721/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
