ICCJ. Decizia nr. 7286/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7286/2012
Dosar nr. 3391/1/2012
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanţii I.G., I.L. şi I.E. au chemat în judecată pârâta SC C. SA Târgovişte, solicitând obligarea pârâtei la restituirea, în natură, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, a imobilului compus dintr-o construcţie cu un singur nivel, din cărămidă, cu fundaţie de beton, acoperită cu ţiglă, cu destinaţie atelier mecanic, construcţie cu două nivele din cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, cu destinaţie „brutărie", magazie din lemn, pe fundaţie din piloni-beton şi grinzi din lemn, acoperită cu tablă, situate pe suprafaţa de 6980 mp, în comuna G.O., judeţul Dâmboviţa.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat că sunt moştenitorii legali ai autorului lor, I.D., care a dobândit imobilele în litigiu prin succesiune de la defunctul său tată, I.G.I., imobile ce au fost preluate abuziv de stat.
S-a mai arătat că, deşi au formulat notificare, conform art. 21 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, pârâta SC C. SA a refuzat să le răspundă sau să le facă vreo ofertă, deşi imobilul nu-i este necesar şi nu îl foloseşte conform obiectului de activitate prevăzut în actul constitutiv, motiv pentru care l-a şi închiriat unei alte societăţi.
Reclamanţii au mai susţinut că, prin expertiza tehnică efectuată în Dosarul nr. 11503/1991 al Judecătoriei Târgovişte, s-a stabilit că SC C. SA deţine terenul în suprafaţă de 6.980 mp, din care 734 mp ocupaţi cu magazia de pâine-brutărie, construcţie cu destinaţie „atelier mecanic" şi o magazie din lemn, pe fundaţie de beton şi grinzi de lemn.
De asemenea, reclamanţii au arătat că, prin adresa nr. A1. din 16 septembrie 1998, Primăria comunei G.O. a atestat că nu deţine vreun document cu privire la modalitatea de preluare în administrare a imobilelor în litigiu de către societatea pârâtă.
După analizarea actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 768 din 15 noiembrie 2004, a admis acţiunea în contradictoriu cu SC C. SA şi A.V.A.S. şi a respins excepţia invocată de SC C. SA, privind prematuritatea acţiunii, dispunând restituirea, în natură, a următoarelor imobile: construcţia cu un singur nivel, din cărămidă acoperită cu ţiglă, cu destinaţia atelier mecanic, construcţia cu două nivele, din cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, cu destinaţia „brutărie" şi magazia din lemn, pe fundaţie din beton, acoperită cu tablă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel SC C. SA şi A.V.A.S., care au fost respinse de Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 516 din 15 aprilie 2005.
Recursurile declarate de pârâtele SC C. SA şi A.V.A.S. au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 7409 din 2 noiembrie 2007, care a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Instanţa de casare a apreciat reclamanţii au solicitat terenul în suprafaţă de 6.980 mp şi au indicat drept proprietar pe I.E.I., şi nu pe I.G.I., sau I.I., iar în cauză nu s-a probat că este vorba de una şi aceeaşi persoană, că este autorul reclamanţilor şi că terenul respectiv ar face parte din cei 980 mp solicitaţi.
Fată de cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că reclamanţii nu au produs titlul de proprietate al autorului lor, în legătură cu imobilul pentru care au formulat notificarea.
De asemenea, nu s-a dovedit natura capitalului social al SC C. SA la data apariţiei Legii nr. 10/2001.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 24 din 14 martie 2012 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S., a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi pe cale de consecinţă a respins cererea de chemare în judecată faţă de A.V.A.S. ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesual pasivă, a respins apelul declarat de pârâta SC C. SA şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei primei instanţe.
Instanţa de rejudecare, ţinând cont de îndrumările primite, a încuviinţat proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate cu următoarele obiective: identificarea construcţiilor solicitate în acţiune şi restituite în natură de instanţa de fond respectiv: 1) imobil compus dintr-o construcţie cu un singur nivel, din cărămidă, cu fundaţie de beton, acoperită cu ţiglă, cu destinaţia de „atelier mecanic"; 2) imobil compus dintr-o construcţie cu două nivele, din cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, cu destinaţia de „brutărie"; 3) magazie din lemn cu fundaţie din piloni şi grinzi din lemn, acoperită cu tablă, toate situate pe suprafaţa de 6980 mp, în comuna G.O., ce au aparţinut defunctului I.E.I.; verificarea istoricului de rol fiscal al imobilului în litigiu, cu verificarea planului cadastral aflat în evidenţele O.C.P.I.; să se verifice cine a figurat la rol, în calitate de proprietar, la data preluării de către stat a imobilului ce face obiectul acţiunii, de cine este deţinut în prezent acesta, dacă poate fi restituit în natură, potrivit Legii nr. 10/2001; să se menţioneze dacă terenul aferent construcţiilor solicitate este liber, cui aparţine în prezent, dacă este afectat de utilităţi sau alte amenajări de utilitate publică.
Concluziile raportului de expertiză efectuat au precizat că terenul pe care se află construcţiile ce au fost predate de către SC C. SA reclamanţilor a fost şi este proprietatea moştenitorilor lui I.E.I. (tatăl reclamanţilor) neexistând niciun act din care să rezulte că el a fost expropriat.
Referitor la apelul formulat de către A.V.A.S. Bucureşti, Curtea a apreciat că, faţă de actele depuse la dosar, această apelantă nu deţine bunurile revendicate şi deci nu mai poate fi obligată la restituirea în natură a acestora, cât şi la despăgubiri astfel cum prevăd dispoziţiile legale şi drept consecinţă cererea de apel prin care se reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este întemeiată.
Apelul formulat de SC C. SA a fost respins întrucât din înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractele de cesiune arendare din 22 august 1929 în care figurează suprafaţa de 8041 mp, iar din 5 aprilie 1943 pentru suprafeţele de 1700 mp + 1000 mp şi din raportul de expertiză a rezultat că I.E.I. a fost proprietarul acestor terenuri la data naţionalizării din 11 noiembrie 1948.
De asemenea, din raportul de expertiză a rezultat că cei 3.000 mp constituie terenul delimitat cu gard, pe care se află construcţiile restituite şi pe care nu se găsesc alte construcţii şi instalaţii, nefiind afectat de utilităţi publice.
Suprafaţa de 3.000 mp a fost reconstituită definitiv şi irevocabil autorilor reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 8842 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Târgovişte în considerentele acestei hotărâri arătându-se că în suprafaţa reconstituită de 4,62 ha se regăsesc şi cei 3.000 mp pe care se află construcţiile Secţiei 17 G.O. apelantei.
Pe parcursul rejudecării apelurilor a decedat reclamantul loniţă Laurian, în cauză fiind introdus moştenitorul acestuia, I.B.C.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta SC C. SA, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- au fost nesocotite îndrumările deciziei de casare, sens în care nu s-a completat probatoriul pentru a se dovedi că la data apariţiei Legii nr. 10/2001 SC C. SA era integral privatizată reclamanţii nu au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului de 6980 mp.
- raportul de expertiză efectuat în cauză trebuia invalidat pentru că nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă şi obiecţiunilor formulate.
- există o contradicţie între dispozitivul şi considerentele deciziei, întrucât în dispozitiv se menţin dispoziţiile sentinţei în sensul restituirii suprafeţei de 6980 mp, iar în considerente se face vorbire de suprafaţa de 3000 mp pe care se regăsesc construcţiile Secţiei 17 G.O. şi care au fost predate reclamanţilor în anul 2005.
Recursul nu este fondat.
Natura capitalului social al recurentei existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost pe deplin probată prin sentinţa civilă nr. 2685/2005 a Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare acţiuni nr. V1. (prin care A.V.A.S. a înstrăinat Asociaţiei SC C.P. SRL acţiuni reprezentând 70% din capitalul social al SC C. SA) şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Cu actele de stare civilă depuse la dosar de reclamanţi au dovedit că autorul lor, I.E.I., este una şi aceeaşi persoană cu I.I. (E. fiind prenumele tatălui autorului reclamanţilor). S-a dovedit, de asemenea, că reclamanţii sunt moştenitorii lui I.D., fiul lui I.E.I.
Tot cu înscrisuri, depuse cu ocazia rejudecării apelurilor, s-a probat că autorul reclamanţilor a fost proprietarului suprafeţei de 6.980 mp. În, acest sens s-a depus adeverinţa eliberată de Direcţia Arhivelor Statului Dâmboviţa prin care se atestă că I.E.I. a concesionat în anii 1929 şi 1943 către Societatea Industria Română de petrol suprafeţele de teren de 8.041 mp, 1.700 mp şi 1.000 mp, terenuri care au fost preluate ulterior de stat prin naţionalizare în baza Legii nr. 119/1948.
De altfel şi expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, atestând planul cadastral în care sunt evidenţiate terenurile în raport de contractele de concesiune, a concluzionat că autorul reclamanţilor era proprietarul acestor terenuri la data naţionalizării.
Aceeaşi expertiză tehnică a concluzionat şi că întreaga suprafaţă de teren de 7263 mp deţinută de recurentă a aparţinut autorului reclamanţilor, făcând parte din terenurile concesionate de acesta fostelor întreprinderi de petrol.
Ca atare, nu se poate afirma că instanţa de rejudecare nu a respectat îndrumările din decizia de casare.
Critica referitoare la invalidarea raportului de expertiză nu poate fi încadrată în nici unul dintre motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât este de prisos a mai expune argumentele pentru care va fi respinsă.
Contrarietatea dintre dispozitivul şi considerentele unei hotărâri judecătoreşti există doar în situaţia admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea, în considerente, a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată.
În speţă, nu se poate afirma că ar exista o astfel de neconcordanţă.
Prin dispozitivul deciziei atacate a fost menţinută dispoziţia primei instanţe privind restituirea construcţiilor, nu şi a suprafeţei de 6980 mp, cum eronat susţine recurenta. Motivul pentru care instanţa a făcut referire, în considerente, la suprafaţa de 3.000 mp a fost acela de a preciza că aceste construcţii care se restituie se află pe suprafaţa de 3.000 mp ce a fost deja reconstituită autorului reclamanţilor printr-o hotărâre anterioară.
Faţă de aceste considerente recursul se priveşte nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA prin administrator judiciar S.P.I.D. SPRL împotriva deciziei nr. 24 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7287/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7285/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
