ICCJ. Decizia nr. 7269/2012. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7269/2012
Dosar nr. 3088/1/2012
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4202 din 26 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj împotriva sentinţei nr. 8132 din 15 decembrie 2011 a Tribunalului Gorj.
Împotriva acestei decizii, Casa Judeţeană de Pensii Gorj a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., arătând că hotărârea menţionată este contrară deciziei nr. 722/R din 08 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.
În motivarea cererii, revizuenta arată că, în urma judecării a două dosare ce au avut ca obiect contestarea deciziilor de pensionare emise cu privire la intimatul A.G.T., instanţele au dispus obligarea la emiterea unor alte decizii în care stagiul complet de cotizare şi vârsta standard de pensionare au fost stabilite diferit.
Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă pentru considerentele ce succed.
Conform dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute de pct. 1-10 C. proc. civ.
În sensul textului de lege citat, hotărârile date de instanţele de recurs pot constitui obiect al cererii de revizuire numai dacă evocă fondul. O instanţă de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie cu totul diferită decât aceea sau acelea pronunţate de instanţele inferioare.
Prin urmare, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere, ori cele prin care instanţa s-a pronunţat asupra unei excepţii de ordin procedural.
În cauză, decizia nr. 4202 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a cărei revizuire se solicită, nu evocă fondul (nu hotărăşte direct asupra fondului pricinii), prin ea fiind respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj împotriva sentinţei nr. 8132 din 15 decembrie 2011 a Tribunalului Gorj şi, în consecinţă, nu este susceptibilă de a forma obiect al cererii de revizuire.
Cum decizia pronunţată de instanţa de recurs, nu evocă fondul pricinii, în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele textului citat anterior pentru a se admite cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Casa Judeţeană de Pensii Gorj.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată revizuenta la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată către intimatul A.G.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Casa Judeţeană de Pensii Gorj împotriva deciziei nr. 4202 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Obligă revizuenta la 1500 RON cheltuieli de judecată către intimatul A.G.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7299/2012. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7268/2012. Civil. Conflict de muncă.... → |
---|