ICCJ. Decizia nr. 7289/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7289/2012
Dosar nr. 134/62/2005*
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19 mai 2005 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanţii S.L. T.L. M.P. şi S.J.G. D.A.V. G.N.P. au chemat în judecată Comuna B., prin Primar, solicitând pronunţarea unei hotărâri de obligare a pârâtei la restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţii, situat în Comuna B., înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2., T3. şi T4.
Prin cererea formulată, reclamanţii au arătat că solicită să fie citată în cauză şi P.M.E.M., în calitate de intervenient forţat, conf. art. 57-59 C. proc. civ., menţionându-se că, alături de aceasta, au calitatea de succesori în drepturi ai defunctului S.G.I., care a fost proprietarul imobilului revendicat.
Imobilul indicat a fost preluat de stat în mod abuziv, prin naţionalizare, şi cu toate că au notificat primăria în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea bunului, notificarea a rămas nesoluţionată.
Prin sentinţa civilă nr. 198/D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Braşov s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta Comuna B. să emită, prin reprezentantul său legal.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, o dispoziţie, prin care să restituie în natură reclamanţilor imobilul cu destinaţia de teren, înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2., T3. şi T4.. Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, anterior, reclamanţii şi intervenienta (prin cereri promovate în 1999 şi 2000) au solicitat instanţei să constate nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilul, cu obligarea la lăsarea lui în deplină proprietate. Prin sentinţa 333 din 25 noiembrie 2005, Tribunalul Braşov a constatat că antecesorul reclamanţilor, S.G.I., face parte din categoriile exceptate de de la naţionalizare, conform art. 2 din Decretul nr. 92/1950. A dispus radierea din CF nr. C1. P. a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris la nr. top T1./2/b, T2.,T3.,T4. şi a respins pretenţiile formulate privind constatarea nulităţii absolute a încheierii pronunţate de notariatul de Stat Regional Braşov - Secţia CF, în data de 05 septembrie 1963 şi obligarea Statului Român să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul înscris în CF nr. C1. P., sub nr. top menţionate anterior. Au fost respinse pretenţiile privind constatarea existentei construcţiei şi intabularea acesteia în CF.
În ceea ce priveşte cererea de revendicare a imobilului din litigiu, instanţa anterioară a constatat că aceasta a fost promovată în contradictoriu cu Statul Român, şi nu în contradictoriu cu posesorul bunului, în condiţiile în care imobilul face parte din domeniul privat al Comunei B., iar referitor la solicitarea de constatare a edificării unei construcţii pe terenul în litigiu, s-a apreciat că nu poate fi admisă, întrucât nici din raportul de expertiză şi nici din celelalte probe ce au fost administrate în cauză nu a rezultat numărul topografic pe care ar fi fost edificată construcţia.
Ulterior, în vederea obţinerii restituirii bunului imobil înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2.,T3.,T4., reclamanţii au transmis notificare, conform Legii nr. 10/2001, rămasă nesoluţionată, aşa încât tribunalul a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să sesizeze instanţa cu o cerere de restituire a bunului imobil din litigiu, pentru a sancţiona refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona notificările.
Cu referire la hotărârea menţionată anterior şi la efectele produse de aceasta, tribunalul a reţinut că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului cu destinaţia de teren, înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2.,T3.,T4. şi că pârâta are calitatea de unitate deţinătoare a acestui imobil.
În ceea ce priveşte modalitatea de retrocedare, s-a constatat că nu există niciun impediment pentru a se aplica principiul restituirii în natură a terenului în litigiu.
A fost apreciată nefondată solicitarea de acordare a daunelor cominatorii, faţă de dispoziţiile art. 580 indice 3 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor de a face, în categoria cărora este inclusă şi obligaţia stabilită în sarcina pârâtei, nu se pot acorda daune cominatorii.
Împotriva sentinţei au declarat apel intervenienta P.M.E.M. şi pârâta Comuna B. prin Primar.
Prin motivele de apel formulate de Comuna B. prin primar s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a terenului, instanţa neexercitându-şi rolul activ în baza căruia trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize, prin care să se identifice terenul, să se stabilească dacă este sau nu liber de construcţii, dacă este sau nu afectat de detalii de sistematizare şi dacă poate fi sau nu restituit în natură, integral sau parţial.
Apelanta P.M.E.M. a criticat soluţia, arătând că imobilul solicitat prin notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu se mai afla la dispoziţia Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Bran, el fiind deja retrocedat în proprietate privată, în temeiul sentinţei civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov.
Pe fond, instanţa putea obliga pârâta la soluţionarea notificării, dar fără a indica sensul în care să o facă. De asemenea, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prin decizia 112/Ap din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile formulate de intervenienta P.M.E.M. şi pârâta Comuna B. prin Primar. În consecinţă, a obligat pârâta Comuna B. prin primar să emită dispoziţie de restituire în natură către reclamanţi şi intervenienta, a imobilului teren de sub nr. top T2./2, T3./2, T4./2 în suprafaţă scriptică de 9609,98 mp, înscris în CF nr. C2. P., cu obligaţia reclamanţilor şi intervenientei de a menţine actuala afectatiune, de muzeu, a imobilului, pe o durată de cinci ani de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. A obligat pârâta să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului de sub nr. top T1./2/b/3/l în suprafaţă de 1214/71 mp, înscris în CF nr. C3. Bran cu obligaţia reclamanţilor şi intervenientei de a menţine actuala afectaţiune a construcţiei - primărie - pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. A fost respinsă notificarea reclamanţilor cu privire la restituirea imobilului teren de sub nr. top T1./2/b/l, T1./2/b/2, T1./2/b/3/2, T2./1, T3./1 şi T4./1, în suprafaţă de 2665,95 mp, păstrându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, pentru a pronunţa soluţia în cauză, tribunalul nu s-a preocupat de stabilirea situaţiei reale a bunului, dispunând restituirea în natură a întregului imobil, cu consecinţa afectării dreptului de proprietate al altor persoane, dobândit prin cumpărare sau alte legi speciale.
În acest sens, şi pentru a suplini lipsa probatoriului în prima instanţă, în faza apelului s-a administrat proba cu expertiză, rezultând că imobilul ce face obiectul notificării era înscris, la data trecerii în proprietatea statului, în CF nr. C1. P. sub nr. top T1./2/b, T2., T3., T4. şi avea suprafaţa totală de 13490,64 mp, fiind dobândit prin cumpărare în anul 1921 de antecesorul reclamanţilor, I.C.S., (conform notării de sub B+8). Statul Român şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil în baza Decretului nr. 92/1950 în anul 1963 (la B+l 1).
Ulterior, s-au întocmit acte de dezmembrare asupra terenului, reţinându-se că în prezent situaţia juridică a imobilului ce face obiectul revendicării (cu o suprafaţă totală de 13490,64 mp) se prezintă astfel: 1) - suprafaţa de 2665,95 mp de sub nr. top T1./2/b/l, T1./2/3/2, T1./2/b/3/2, T2./1, T3./1 şi T4./1 aparţine unor persoane fizice ce au dobândit proprietatea cu diverse titluri în urma restituirii acesteia intervenientei P. (cumpărare, donaţie, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995); 2) - suprafaţa de 9609,98 mp de sub nr. top T2./2, T3./2, T4./2 este proprietatea Statului Român şi pe acest teren funcţionează Muzeul S.B. aflat în custodia Ministerului Culturii, fiind amplasate construcţii de piatră şi lemn cu o vechime respectabilă ce constituie obiectul activităţii muzeului; 3) - terenul în suprafaţă de 1214,71 mp de sub nr. T1./2/b/3/l CF nr. C4. B. este proprietatea Statului Român iar pe acest teren este amplasată construcţia în care actualmente funcţionează Primăria Comunei B.
Pentru a determina posibilitatea restituirii în natură a imobilului în litigiu, instanţa a analizat situaţia celor trei categorii de terenuri, reţinând că terenul în suprafaţă de 2665,95 mp constituie proprietatea unor persoane fizice ce nu sunt părţi în prezenta cauză (cu excepţia intervenientei) şi cu privire la care reclamanţii nu au tăcut dovada desfiinţării titlurilor de proprietate. în plus, schimbările succesive care au intervenit în legătură cu titularii dreptului de proprietate asupra acestui teren au apărut după ce intervenienta P. şi-a intabulat dreptul de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991 sub terenurile de sub A+5, astfel încât Statul Român, în speţă Comuna B. prin Primar nu poate fi obligată la două măsuri reparatorii în baza a două legi speciale.
Cu privire la terenul în suprafaţă de 9609,98 mp s-a reţinut că se încadrează la pct. 4 al anexei 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, întrucât este ocupat de Muzeul S.B. aflat în custodia Ministerului Culturii, iar potrivit art. 16 raportat la art. 9 din Legea nr. 10/2001, acest teren se impune a se restitui în natură reclamanţilor cu obligaţia acestora de a menţine afectatiunea actuală a imobilului pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii dispoziţiei de restituire, în speţă de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
În ce priveşte terenul în suprafaţă de 1214,71 mp din CF nr. C4. B. nr. top T1./2/b/3/l, s-a constatat că este proprietatea Statului Român, iar pe acesta se află o construcţie de 410 mp, cu regim de înălţime parter şi etaj, construită în jurul anilor 1930 -1935, în care îşi desfăşoară activitatea Primăria Bran. Acest imobil se încadrează la pct. 3 al anexei 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar potrivit art. 16 alin. (1) din lege, reclamanţii au obligaţia de a-i menţine afectatiunea pe o perioadă de până la 3 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, impunându-se restituirea în natură, conform art. 9 din lege.
Prin urmare, referitor la imobilele care au o destinaţie specială conform celor expres prevăzute în anexa 2 lit. a) pct. 3 (primării) şi 4 (muzee), pârâta Comuna B., prin Primar are obligaţia de a dispune restituirea în natură, iar reclamanţii, obligaţia de a menţine afectatiunea pe perioadele precizate, iar cu privire la imobilul de la pct. 1 ce a făcut obiectul unor numeroase înstrăinări către persoane fizice se impune obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care apelul pârâtei Comuna B., prin Primar va fi admis în parte, conform dispozitivului prezentei.
Motivul de apel invocat de intervenienta P.M.E.M., potrivit căruia instanţa s-ar fi pronunţat „în plus" faţă de obiectul acţiunii, a fost apreciat neîntemeiat de către curte, în condiţiile în care, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 20/2007, s-a statuat că instanţele de judecată sunt competente să soluţioneze în fond nu numai contestaţia împotriva deciziilor de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanelor îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde notificării părţii interesate.
S-a reţinut totodată, că intervenienta P. a încercat să-şi valorifice parte din drepturile rămase nerecuperate de pe urma antecesorului comun prin intermediul unei acţiuni intentată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiune a cărei soluţionare a trebuit să fie aşteptată în prezenta cauză, în temeiul art. 46 din lege, cauza fiind suspendată pentru acest motiv. Soluţia dată pe calea dreptului comun a fost una de respingere sub aspectul cererii de revendicare şi de admitere doar a cererii de constatare a preluării abuzive de către Stat a imobilelor în litigiu şi radierii dreptului de proprietate al Statului (conform sentinţei civile nr. 333/2005 a Tribunalului Braşov). Această hotărâre judecătorească nu are însă efectul deplin al unei hotărâri judecătoreşti în revendicare, întrucât Statul nu a fost obligat la restituirea posesiei şi proprietăţii imobilului către P., ci doar s-a radiat dreptul de proprietate al antecesorului pârât, ceea ce are drept consecinţă faptul că drepturile de proprietate decurgând din succesiunea fostului proprietar se vor intabula în baza regulilor devoluţiunii succesorale legale. Astfel, atât reclamanţii cât şi intervenienta P. au dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate conform regulilor devoluţiunii succesorale, aşa încât dreptul de proprietate al reclamanţilor şi intervenientei asupra bunurilor imobile ce nu au fost încă restituite în natură până la soluţionarea prezentei cauze urmează a fi distribuite între succesorii fostului proprietar conform regulilor devoluţiunii succesorale.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, intervenienta şi pârâta Comuna B. prin primar.
1) Reclamanţii au criticat soluţia sub aspectul greşitei aprecieri;
Asupra calităţii de persoană îndreptăţită în ce o priveşte pe intervenienta forţată P. M.
S-a arătat că aceasta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, or, faţă de dispoziţiile actului normativ menţionat, repunerea în dreptul de acceptare a moştenirii pentru imobilele ce fac obiectul acestuia poate fi exercitat numai prin formularea cererii de restituire. Inexistenţa notificării echivalează cu renunţarea la moştenire.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2) Comuna B., prin primar a susţinut nelegalitatea deciziei sub următoarele aspecte:
Soluţia de obligare a Comunei B. la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură cu privire la terenul de 9609,98 mp, aflat în administrarea Ministerului Culturii, este nelegală, deoarece în privinţa acestuia unitatea deţinătoare nu este comuna, ci ministerul menţionat.
De asemenea, în privinţa terenului deţinut de pârâtă, în suprafaţă de 1.214,71 mp, a rezultat, conform expertizei efectuate în cauză, că acesta este ocupat de o construcţie în care îşi desfăşoară activitatea Primăria Comunei B., iar utilităţile tehnico - edilitare existente pe teren sunt reţelele de curent electric, de gaze naturale şi telefonie.
Or, principiul restituirii în natură are, în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, o serie de limitări, nefiind susceptibile de o asemenea restituire acele suprafeţe care sunt ocupate de construcţii, afectate servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică.
În privinţa dreptului de proprietate asupra construcţiei care constituie sediul Primăriei Comunei B., acesta nu a fost recunoscut reclamanţilor, deoarece naţionalizarea autorului lor a avut ca obiect exclusiv teren, iar capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin accesiune, a fost respins irevocabil, conform sentinţei civile nr. 333/2005 a Tribunalului Braşov.
Criticile au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
3) Recurenta-intervenientă P.M.E.M. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că, deşi instanţa a obligat în mod corect la emiterea dispoziţiei de restituire pentru terenul în suprafaţă de 9609,98 mp, greşeşte numărul de CF al terenului, care se regăseşte actualmente în CF nr. C5. B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. C2.) şi nu în fosta CF nr. C3. P..
Faţă de modificările intervenite în privinţa numerelor de CF de-a lungul vremii, se impune modificarea hotărârii atacate, în sensul precizării numărului actual de CF.
Analizând recursurile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
1) În privinţa recursului declarat de reclamanţi se constată, în mod prioritar, că pârâta Comuna B., prin primar a invocat inadmisibilitatea promovării acestuia, cu motivarea că ar fi exercitat omisso medio, în condiţiile în care reclamanţii n-au exercitat apel împotriva sentinţei de primă instanţă.
Susţinerea este nefondată, având în vedere că prin decizia din apel a fost modificată sentinţa tribunalului de o manieră considerată prejudiciabilă pentru reclamanţi, în sensul recunoaşterii calităţii de persoană îndreptăţită şi intervenientei.
De aceea, reclamanţii care nu aveau interesul să atace sentinţa de primă instanţă, au justificat acest interes în legătură cu decizia din apel, aşa încât declararea recursului nu poate fi privită ca inadmisibilă, cu motivarea de exercitare omisso medio (câtă vreme pe reclamanţi nu îi nemulţumise soluţia din etapa jurisdictională anterioară apelului).
Referitor la criticile formulate de către recurent, acestea au însă caracter nefondat. Astfel:
Pretinzând că intervenientei i-a fost recunoscută în mod greşit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în condiţiile în care aceasta nu a transmis notificare conform Legii nr. 10/2001, recurenţii - reclamanţi ignoră faptul că ei înşişi au indicat intervenientei această calitate, promovând demersul judiciar de faţă, pentru ca împreună cu aceasta să valorifice drepturile ce au aparţinut autorului comun, S.G.I.
În acest sens, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat ca, în temeiul art. 57 C. proc. civ., să fie citată în proces şi P.M.E., motivând că aceasta este moştenitoare, la fel ca şi reclamanţii, ai aceluiaşi autor, căruia statul i-a preluat imobilul în mod abuziv.
Faptul că părţile nu şi-au contestat niciodată această calitate rezultă şi din demersurile judiciare anterioare ale acestora.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 333/2005 a Tribunalului Braşov, cu referire la acţiunea în revendicare a aceluiaşi imobil, s-a reţinut ca „a fost respectată regula unanimităţii, deoarece după defuncţii S.G.I. şi E., proprietari tabulari, au rămas ca moştenitori legali P.M.E. şi S.L., acceptanţi în termen ai moştenirii. În ce-l priveşte pe S.J.G., deşi nu a făcut acceptarea în termen a moştenirii, acesta a iniţiat procedura pe Legea nr. 10/2001, astfel încât poate fi considerat acceptant în procedura acestei legi".
În prezenta cauză, contestarea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei s-a făcut abia prin motivele de recurs, într-un demers judiciar incoerent, reclamanţii negând practic, cadrul procesual pe care l-au stabilit prin actul de învestire a instanţei, atunci când au indicat, conform art. 57 C. proc. civ., pe intervenienta forţată, ca fiind persoana care valorifică aceleaşi drepturi ca şi ei, de pe urma autorului S.G.I.
De aceea, susţinerea recurenţilor - reclamanţi în sensul că, neformulând notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, înseamnă că intervenienta nu e îndreptăţită la măsuri reparatorii, nu poate fi primită, atât timp cât unii dintre moştenitori pot acţiona şi în numele altora (chiar în temeiul unui mandat tacit), situaţie regăsită în speţă, câtă vreme prin acţiunea promovată reclamanţii au indicat drepturile la moştenire alături de ei, ale intervenientei.
Constatând aşadar, că este vorba de o apărare nouă formulată în cadrul recursului - cea privind contestarea calităţii intervenientei - şi că nu există motive, faţă de aspectele menţionate anterior, pentru a combate aplicabilitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (care reglementează situaţia în care restituirea imobilului este solicitată de mai multe persoane îndreptăţite), Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamanţilor ca nefondat.
2) Recursul pârâtei Comuna B. este fondat în sensul următoarelor considerente:
Dispunând obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei de restituire cu privire la două suprafeţe de teren, cu menţinerea afectaţiunii construcţiilor de pe acestea, instanţa de apel nu a lămurit situaţia juridică a acestora şi în consecinţă, nu a stabilit în ce măsură, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, acestea sunt apte retrocedării în natură şi în mod corespunzător, cărui deţinător îi incumbă această obligaţie.
Astfel, în privinţa ambelor suprafeţe de teren - de 1.214,71 mp şi respectiv, 9609,98 mp - a rezultat că sunt ocupate de construcţii, una constituind sediul Primăriei Bran, iar cealaltă, sediul unui muzeu, aflat în administrarea Ministerului Culturii.
Instanţa de apel nu motivează, cu referire la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, de ce consideră că asemenea terenuri, afectate de construcţii, pot fi considerate libere în sensul legii şi ca atare, posibil de restituit în natură.
Aceasta, în condiţiile în care obiect al retrocedării nu l-au constituit şi respectivele construcţii, nestatuându-se în cadrul procesului şi neconstituind obiect al dezbaterii judiciare, dreptul de proprietate asupra celor două clădiri, faptul că ele ar fi aparţinut de asemenea, autorului părţilor.
Mai mult, în cadrul litigiului anterior, care a vizat acelaşi imobil, tinzându-se la valorificarea pretenţiilor pe calea dreptului comun (sentinţa civilă nr. 333/2005 a Tribunalului Braşov), s-a statuat că reclamanţii n-au justificat dreptul de proprietate asupra construcţiilor întrucât „nici din raportul de expertiză efectuat şi nici din celelalte probe administrate în cauză nu a rezultat numărul topografic pe care ar fost edificată construcţia".
La fel, în prezenta cauză, notificarea transmisă a vizat imobilul identificat în CF nr. C1. P., nr. T1./2/C, T2., T3. şi T4., constând, conform menţiunilor de CF, în „fâneţe, grădină, şură".
Dispunând restituirea terenurilor, cu obligaţia păstrării afectaţiunii imobilelor - construcţii situate pe acestea - instanţa de apel face aplicarea unei norme legale (art. 16 din Legea nr. 10/2001) care nu este incidenţă decât pentru situaţia în care obiect al retrocedării îl reprezintă chiar clădirile afectate nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social -culturale, iar nu terenurile pe care sunt situate asemenea clădiri.
De asemenea, cu privire la terenul pe care se află situat Muzeul S.B., instanţa de apel a obligat pe pârâtă la restituire, fără să lămurească dacă într-adevăr, acesta este unitatea deţinătoare a imobilului, căreia îi revine obligaţia de restituire.
Astfel, în ce priveşte noţiunea de unitate deţinătoare, aşa cum este explicată ea prin Normele metodologice (capitolul II) de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, ea este înţeleasă ca „entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică) sau entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii".
Or, faţă de această accepţiune a noţiunii de unitate deţinătoare, se constată că instanţa de apel nu a dat nicio motivare soluţiei referitoare la obligarea comunei să restituie terenul pe care se află clădirea având ca destinaţie muzeu, aflat în administrarea Ministerului Culturii.
Faţă de toate aspectele menţionate, rezultă că la adoptarea soluţiei, instanţa de apel nu a fost preocupată să lămurească situaţia juridică a imobilului, pentru ca în recurs să fie posibilă exercitarea controlului de legalitate asupra unei situaţii de fapt corect determinate.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., instanţa supremă hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
În consecinţă, fată de cele reţinute anterior, recursul va fi admis şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
La reluarea judecăţii, instanţa va stabili ce imobile au făcut obiectul preluării în proprietatea statului şi respectiv, obiectul notificărilor prin care s-a cerut retrocedarea bunurilor aparţinând autorului comun al părţilor, S.G.I.
De asemenea, se va stabili regimul juridic al imobilelor - dacă este vorba de teren construit sau neconstruit, în ce măsură terenurile pe care se află construcţii sunt considerate terenuri libere susceptibile de restituire în natură şi cărora să le fie aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, cu privire la păstrarea afectatiunii.
Totodată, va fi lămurită situaţia deţinătorului în privinţa terenului în suprafaţă de 9609,98 mp, pe care se află construcţia în care funcţionează muzeul aflat în administrarea Ministerului Culturii.
3) Recursul declarat de intervenienta P. M. va fi admis în considerarea faptului că acesta pune în discuţie tot o problemă de clarificare a regimului juridic - mai exact, de identificare, conform menţiunilor de CF - a terenului în suprafaţă de 9609 mp, la care s-a făcut referire anterior, în analiza recursului reclamanţilor.
În considerarea aceloraşi argumente, legate de lămurirea situaţiei terenului, va fi admis şi recursul intervenientei, critica adusă de aceasta deciziei justificând, de asemenea, soluţia de casare cu trimitere.
În consecinţă, potrivit considerentelor expuse, recursul reclamanţilor a fost respins ca nefondat, iar recursurile pârâtei şi intervenientei admise, casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.L. T.L. M.P. şi S.J.G. D.A.V. G.N.P. împotriva deciziei civile nr. 112/Ap din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursurile declarate de pârâta Comuna B., prin primar, şi de intervenienta P.M.E.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7292/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7287/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
